Săcelu | Judeţ: Gorj | Punct: La Buha | Anul: 2000
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2000
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Exploatare/carieră;
Cod RAN:
| 81763.02 |
Județ:
Gorj
Unitate administrativă:
Săcelu
Localitate:
Săcelu
Punct:
La Buha
Localizare:
| 81763.02 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Marinoiu | Vasile | participant | Muzeul Judeţean "Alexandru Ştefulescu" Gorj |
| Gherghe | Petre | participant | Universitatea Craiova |
Raport:
Localitatea Săcelu este situată pe drumul judeţean 661, la 7 km N de DN 67 Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea şi la circa 20 km de gara CFR Târgu Cărbuneşti.
Pe teritoriul comunei, cele mai vechi urme ale locuirii umane datează din epocile neolitică şi bronzului, constând din topoare şi ciocane din piatră, fragmente de râşniţe, ceramică. Din epoca geto-dacică s-a descoperit un tezaur monetar datat între anii 150 - 70 a. Chr.1.
Dar cele mai numeroase mărturii aparţin epocii romane. Încă de la sfârşitul secolului XIX, Grigore Tocilescu semnala vestigii din această perioadă în punctul "Jidovii", precizând că acolo s-au descoperit resturi de ziduri, ţigle, fragmente ceramice pe o suprafaţă de 20 x 20 m. Tot în acest loc, într-un manuscris păstrat de la Pamfil Polonic, se semnalau urme de zidărie pe o mare suprafaţă de teren, pietre sculptate, figurine din lut, o statuie din piatră, săgeţi, zăbale etc.
În prezent, pe raza localităţii se cunosc mai multe puncte de interes arheologic, majoritatea specifice epocii romane: "Turiţa", "La Hotar", "Jidovii", "Grui"2, "La Buha".
Cercetări sistematice la "Turiţa" şi "Grui" au început în anul 1976. În anii următori acestea s-au extins şi în celelalte puncte arheologice menţionate şi, cu unele întreruperi, au continuat până în anul 1989.
În punctul "La Buha" primele sondaje arheologice s-au efectuat în vara anului 1987 de către Petre Gherghe şi, pe lângă câteva fragmente specifice epocii bronzului (găsite în nivel de depunere), ne-a reţinut atenţia, în primul rând, o formă abstractă pe care ne permitem să o numim "statuie" dar pe care localnicii au numit-o "La Buha", termen împrumutat şi de noi atunci când vrem să localizăm zona arheologică din centrul localităţii. Aceasta este situată pe malul stâng al râului Blahniţa, foarte aproape de "băile romane" şi de locul unde, cu ani în urmă, s-a descoperit o inscripţie în piatră, dedicată zeilor medicinei Aesculap şi Hygia.
"Statuia", după părerea noastră, este rezultatul unei intervenţii antropice care între timp s-a depreciat datorită rezistenţei scăzute a rocii la agenţii externi. La aceasta se adaugă, formând un tot unitar, mai multe excavaţii antropice făcute pe unele stânci izolate din dreapta Blahniţei, dar mai ales, cele de pe peretele de V al ogaşului "Ciucur", situat în stânga Blahniţei unde, de fapt, este şi "Buha".
În spatele statuii, pe direcţia NNV, la o distanţă de circa 35 m în linie dreaptă, se găseşte o mică grotă, în interiorul căreia, în 1987, se observau pe pereţi intervenţii antropice (urme de "şpiţ"). Acum acestea au dispărut datorită descompunerii rocii şi intervenţiei distructive a turiştilor. Deasupra grotei se găseşte o casetă săpată în stâncă, pe orizontală, în formă de trapez, străjuită spre răsărit, la circa 0,58 m, de un şănţuleţ lung de 1 m, lat de 0,21 - 0,23 m şi adânc de -0,1 / -0,16 m, orientat pe direcţia N - S.
Caseta măsoară pe latura de V 1 m, pe cea de N 1,5 m, iar pe cea de E (care este oblică) 1,2 m. Având în vedere că este situată deasupra grotei şi este prevăzută, printre altele cu acest şănţuleţ, am socotit că putea fi folosită ca "altar" în anumite procesiuni de practică magico-religioasă.
Intervenţiile antropice identificate atât pe latura de S a grotei, cât şi pe versantul de N al ogaşului "Ciucur", sunt executate după o tehnică şi un plan anume stabilit şi cu unelte speciale dintre care una era sigur un "şpiţ" specific cioplitorilor în piatră din epoca romană.
Casetele săpate în stâncă şi pe care le-am apreciat ca fiind antropice sunt numeroase şi, în general, bine păstrate. Cele mai multe se găsesc pe versantul nordic al ogaşului "Ciucur", amplasate pe direcţia înălţimii pantei sau transversal şi predomină formele dreptunghiulare sau pătrate. Dimensiunile acestora diferă, deoarece ele s-au stabilit în funcţie de suprafaţa de stâncă ce a putut fi excavată. De cele mai multe ori, pe laturile casetelor se mai văd încă urmele de "şpiţ" lăsate în stâncă, întotdeauna asociate cu nişte mici excavaţii (alveole) în formă de semicerc amplasate, de regulă, de-a lungul uneia dintre laturile lungi.
În stadiul actual al cercetărilor ne permitem doar să supunem atenţiei specialiştilor această descoperire, după părerea noastră, unicat şi să apreciem că din punct de vedere cronologic poate fi atribuită epocii romane.
Cu speranţa că cercetările viitoare ne vor înlesni o datare mai strânsă, precizăm că la ora actuală ne este greu să stabilim dacă este vorba de o carieră din care romanii îşi extrăgeau blocurile de stâncă pentru atelierele de pietrărie sau (deşi este mai puţin verosimil) avem de-a face cu un loc sacru, având în vedere prezenţa grotei şi a presupusului "altar", unde se puteau desfăşura anumite practici magico-religioase dedicate zeilor medicinei Aesculap şi Hygia, drept recunoştinţă pentru efectul binefăcător al apelor, după cum glăsuieşte inscripţia descoperită în apropiere.
La toate acestea mai alăturăm şi informaţia că pe locul fostelor băi romane se presupune că s-au amenajat actualele bazine în aer liber cu apă rece iodurată, bromurată, sulfuroasă, feroasă şi nămol terapeutic, de altfel apreciate de cei care vizitează staţiunea.