Roşiori de Vede | Judeţ: Teleorman | Punct: Valea Mocanului | Anul: 2016
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2016
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Cod RAN:
| 151889.15 |
Județ:
Teleorman
Unitate administrativă:
Roşiori de Vede
Localitate:
Roşiori de Vede
Punct:
Valea Mocanului
Localizare:
| 151889.15 |
Lista Ilustrațiilor - 8
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Țeican | Gigi | participant | Instiuție Nedefinită |
| Ştefan | Maria Magdalena | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Mitrea | Pavel | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman |
| Florea | Mihai | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Haită | Constantin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Teodor | Eugen Silviu | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ştefan | Călin Dan | participant | SC Vector Studio SRL, Bucureşti |
Raport:
Sondajul mecanic de la Valea Mocanului Nord
Stricăm puţin ordinea geografică a expunerii, fiindcă acesta este primul dintre sondajele mecanice realizate în zonă. Deşi se făcuseră anterior, pe val, şi sondaje geologice, şi măsurători geofizice, ne-a devenit clar că pentru a înţelege cu adevărat ce este sub brazdă va fi necesară săpătura. Locul a fost ales aproape de la sine, fiindcă troianul este bine conservat în zonă, dar şi fiindcă acolo s-a întâmplat să găsim înţelegere de la un administrator de asociaţie agricolă, care ne-a permis sondajul fără a cere despăgubiri (deşi avea să aibă şi pagubă, în cultura de trifoi; mulţumiri inginerului Florea Lazăr!).
Săpătura mecanică – pe care o numim acum S.1, vezi Fig. 5 – s-a făcut pe 21 mai 2016, inclusiv îndreptarea profilelor, iar analiza şi documentarea – a doua zi. Secţiunea a avut o lungime de cca 34,7 m, o lăţime de cca 2,2 m, şi o adâncime medie în jur de 1,85 m. Desenul de la Figura 6 reprezintă numai sectorul central al săpăturii, lung de 21 m.
Şi noi, ca toţi specialiştii formaţi în mediul academic, avem aşteptări funcţie de ceea ce am fost învăţaţi să... aşteptăm. Şi în acest caz credeam că vom vedea un „val”, care poate fi, teoretic, de două feluri: simplu, cu o singură armătură de lemn (în faţă) şi pante asimetrice (ca la castre); dublu, deci cu palisadă bilaterală (casetată) şi cu şanţ în faţă, această variantă fiind mai plauzibilă pentru o construcţie masivă, ca aceasta (calcule anterioare mergeau spre 15-19 m3 la metrul liniar). Ei bine, desenul de la fig. 6 ne arată, dintr-o privire, că avem cazul „palisadă” simplă, fără val; drept, una foarte masivă.
Considerând poziţia pe care a căzut chirpicul ars, masiv, drept nivel de călcare la momentul incendiului, avem în profilul nordic un tranşeu de implantare adânc de 1,33 m şi lat de 0,55 m. Surprinzător, poate, în profilul opus, tranşeul era şi mai adânc, dar şi mai lat, respectiv 1,61 şi 0,94. Un trunchi cu diametrul de aproape un metru?... Pe ambele profile vizibilitatea tranşeului de implantare era foarte slabă, forma fiind sugerată de aliniamente de materiale arse (chirpici) mărunţi, scurse pe limita gropii, în timpul incendiului (lemnul se contractă prin uscare, deci rămâne un interval).
În faţa palisadei remarcăm o bermă lată de 4,4 m, urmată, spre barbaricum, de un şir de denivelări care nu pot fi considerate decât „capcane” pentru infanterie, nu mai adânci de 0,24 m. În spatele palisadei remarcăm, de asemenea, un loc drept, lat de 3 m, apoi o groapă adâncă de 0,6 şi lată de 0,5 m, cu materiale arse mărunte, groapă suprapusă de fragmente masive de argilă arsă, pe nivelul de călcare. De remarcat că această situaţie nu apărea şi pe profilul de sud, ci numai pe cel de nord. Având în vedere asimetria celor două maluri, interpretăm situaţia ca un turn adosat palisadei, o construcţie căptuşită cu argilă, deci un post de pază amenajat cu oarecare grijă, un post permanent de observaţie. Această amenajare anexă a palisadei pare şi prima care s-a prăbuşit. Doar aşa se explică umplutura gropii, cu resturile de combustie ale unor vreascuri, lemne subţiri, cele care aveau să aprindă tot ansamblul. Peste aceste vreascuri aveau să cadă căptuşelile de argilă ale construcţiei de deasupra. Interesant de observat şi că asemenea fragmente masive de argilă arsă există şi deasupra palisadei, căzute probabil de la aceeaşi construcţie anexă.
În timpul documentării zonei de lucru, s-a realizat şi o misiune dronă, care a realizat nu doar obişnuitele fotografii verticale, ci şi un film în vedere oblică. Pe acel film am zărit, pentru prima dată, că pe malul opus al văii ar exista nu un val, ci... două. De această dată, vorbim despre o coastă de terasă, relativ abruptă, deci fără uilitate agricolă. Terenul nefiind vreodată arat, configuraţia veche părea conservată.
Sondajele mecanice de la Valea Mocanului Sud
La mai puţin de 200 de m de prima săpătură, suntem aici în altă situaţie. În primul rând, suprafaţa nu este alterată de arături, ceea ce conservă un martor mult mai complet, cel puţin în aparenţă; în fapt, acţiunea apelor a produs în spatele valului principal (în dreapta imaginii de la Figura 7) o rigolă care, foarte probabil, nu a existat, sau nu a fost atât de adâncă; similar, urmele nivelului de distrugere din faţa palisadei au fost spălate de apă. A doua diferenţă este că aici, deşi a existat un incendiu, a fost de mult mai mică anvergură. Noroc că a existat... Fără acest incendiu urma tranşeului de implantare nu ar fi putut fi observată. O discretă dungă de argilă arsă, fină, a fost identificată cu 11 cm mai sus decât nivelul de construcţie, arătând deci nivelul de distrugere. Groapa de implantare era pur şi simplu invizibilă, doar că, 59 de cm sub nivelul de construcţie am găsit un nivel de arsură fină, similar cu cel superior, sugerând că, dintr-un motiv sau altul, bârna a fost recuperată pentru altă utilizare. Lăţimea tranşeului este greu de precizat, putând fi cel mult bănuită, în jur de 52 cm.
Similar cu situaţia din S.1, în faţa palisadei există un spaţiu gol, relativ drept, urmând şi aici o secvenţă de intervenţii care par gropi alăturate, puţin adânci (28 cm), realizate pe o adâncime de câmp de 2,7 m. Pe fundul acest gropi, similar, apar urme destul de discrete de argilă arsă la roşu, sugerând combustia unor materiale lemnoase relativ uşoare, la zona de contact cu solul. Se poate presupune o amenajare cu ţepuşe de lemn.
Spre deosebire de S.1, în spatele palisadei nu mai pot fi observate nici un fel de amenajări, deşi „vizibilitatea” profilului, sau acţiunea eroziunii solului, pot să fi compromis acele urme, dacă vor fi existat.
Cât despre S.3, acestă amenajare, deşi realizată pe un teren aparent foarte asemănător (vezi şi Fig. 5), arată o intervenţie antică net distinctă. În partea superioară a terenului vedem o rigolă cu deschiderea de 3 m şi adâncimea maximă de 60 cm, colmatată parţial încă din antichitate, dar evident cu activităţi de întreţinere, spre suprafaţa alăturată. La sud de rigola discutată, avem neîndoielnic un drum, lat de 3,92 m (aprox. 13 picioare romane, ceea ce nu intră în standarde; probabil 12 picioare a fost modelul de lucru). Nu avem o construcţie multi-stratificată, nici măcar din straturi de argilă, fiindcă s-ar fi obţinut oricum o structură mai puţin densă decât cea naturală (argila locală este extrem de dură, foarte dificil de săpat chiar cu un excavator!). Avem, în schimb, o largă intervenţie antropică în zona sudică a amenajării, cu o deschidere de 4,7 m şi o intervenţie în adâncime de 1,44 m. Scopul aceleiintervenţii nu este deloc clar, însă presupunem că constructorii au dorit că corecteze un „defect” al terenului pe care lucrau, de genul unei mici ravine; că ar putea fi aşa o sugerează ruptura la nivelul „rocii de bază” (adică subsolul antic), unde vedem, de o parte şi de alta a intervenţiei, compoziţii diferite (cu şi fără carbonaţi).
Pentru claritate: în zonă lipsesc cu desăvârşire resursele de piatră sau pietriş.
Spre deosebire de S.1 şi S.2, aici lipseau cu totul oricare urme de incendiere; normal; ce să ardă la un drum?...
La ambele activităţi de săpătură mecanică am fost asistaţi de sedimentologul Constantin Haită, care a fost realmente de folos în dezlegarea unei stratigrafii foarte puţin „arheologice”.
Bibliografie: