Ripiceni | Judeţ: Botoşani | Punct: Popoaia | Anul: 2019
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Vornicu-Țerna | Andreea | responsabil | Muzeul Judeţean Botoşani |
| Țerna | Stanislav | participant | Şcoala Antropologică Superioară, Chişinău |
| Asăndulesei | Andrei | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi - ArheoInvest |
| Tencariu | Felix Adrian | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi - ArheoInvest |
| Gheorghieș | Daniel | participant | Universitatea de Stat din Republica Moldova |
| Groapă | Cristin | participant | Universitatea de Stat din Republica Moldova |
Raport:
Cercetările arheologice efectuate în anul 2019 în situl de la Ripiceni – Popoaia au avut ca obiectiv definirea raportului cronologic dintre cele două momente principale de locuire a aşezării eneolitice, identificate anterior pe baza prospecţiunilor magnetometrice (nota 1) şi obţinerea de materiale arheologice contextualizate pentru stabilirea unor date de cronologie absolută şi relativă pentru ceea ce am considerat iniţial ca fiind prima etapă de existenţă a aşezării. În acest sens, a fost aleasă o zonă de interferenţă, mai exact, un segment din traseul şanţului interior al aşezării care, conform planului geofizic, intersecta o anomalie cu o valoare medie a intensităţii a câmpului magnetic de 15 – 17 nT, interpretată ca structură arsă.
A fost trasată o secţiune (secţiunea 2) de 7x3 m, orientată NV-SE, care urma să surprindă o parte a structurii arse, o porţiune a şanţului din afara structurii şi o parte dintr-o anomalie geomagnetică vizibilă la nord-vest de şanţ (fig. 1A).
Pentru documentarea contextelor arheologice şi a descoperirilor s-au folosit fişe de complexe şi de secţiuni, fotogrametria clasică şi cea de tip SFM (structure from motion). Înregistrarea topografică a contextelor arheologice fost realizată cu ajutorul unui sistem GNSS Emlid Reach. Au fost prelevate probe de sol pentru diferite tipuri de analize (analize geochimice ale sedimentului, resturi macro-botanice, fitolite) şi oase de animale pentru datare C14.
Excavarea manuală a straturilor de sol a fost realizată pe niveluri artificiale de 20 cm până la conturarea complexelor arheologice. În această parte a sitului, depunerea post-eneolitică însumează cca 90 cm, fiind compusă dintr-un strat de sol negru, cernoziom şi unul de tranziţie, mai puţin consistent. Materialele arheologice aflate în poziţie secundară în aceste straturi aparţin aşezării eneolitice, nefiind atestă prezenţa unei locuiri posterioare epocii.
Resturile de lut ars provenite de la locuinţa eneolitică (complexele 2010/2014) s-au conturat la 90-100 cm adâncime, lângă profilul de sud al secţiunii (fig. 1B,C). În partea de est, pe o suprafaţă îngustă de cca. 50 cm, fragmentele de lut ars au aspect de bulgări compacţi şi sunt dispuse orizontal (context 2010), după care întreaga masă de lut coboară abrupt înspre vest, diferenţa de nivel între cele două zone fiind de cca. 60 cm. În zona prăbuşită (context 2014), resturile masive de lut erau arse tot la roşu şi aveau consistenţă sfărâmicioasă. La demontare, s-a observat că majoritatea fragmentelor de lut erau amorfe şi proveneau de la peretele locuinţei. Au fost înregistrate şi unele amprente de nuiele, orientate spre nord. Lângă profil, după îndepărtarea dărâmăturile de la perete au apărut un fragment de râşniţă şi o mică aglomerare de fragmente ceramice. Sub acestea din urmă, s-a păstrat, pe alocuri, ceea ce pare a fi o platformă de lut, de cca 7 cm grosime, arsă inegal. Astfel, masa de lut ars surprinsă în secţiunea 2 reprezintă în mare parte resturile de la pereţii locuinţei prăbuşiţi în afara acesteia, spaţiul interior al structurii de locuire fiind surprins pe o mică porţiune de cca. 50x70 cm, lângă profilul sudic. Pe nivelul de călcare, lângă resturile de lut ars, la est şi la nord de acestea se aflau materiale ceramice şi osteologice, în general de fragmentare joasă (peste 7 cm) care, asemenea resturilor de locuinţă, erau căzute spre vest. Printre acestea se remarcă prezenţa a două fragmente de ax de corn de cerb cu urme de prelucrare şi a unui fragment de scoică cu o latura crestată.
Conturul şanţului de apărare a aşezării (complex 2007), prost vizibil în timpul cercetării resturilor locuinţei, a fost clar delimitat după epuizarea complexelor 2010/2014 (fig. 1D). La acest nivel, deschiderea şanţului este de 210 cm, lărgindu-se pe latura nord-vestică, unde ajunge la 265 cm. Adâncimea maximă înregistrată este de 300 cm de la nivelul actual de călcare, cca. 200 cm de la cel antic. Lărgimea măsurată la partea inferioară variază de la 50 cm la 65 cm. În secţiune, şanţul are forma literei U, cu partea superioară mult lărgită (fig. 1F). Din umplutura şanţului au fost recuperate resturi osteologice şi fragmente ceramice de fragmentare medie şi joasă, piese de silex, miniaturi din lut, fragmente de discuri din lut provenite de la o instalaţie ş.a. Sedimentul din umplutura şanţului, din zona de sub resturile locuinţei are în general o textură lutoasă şi culoare predominant cenuşie în partea superioară, şi brun-cenuşie înspre fund. Se remarcă şi prezenţa unui strat de arsură, cu pigmentaţie de cărbune, de cca 15 cm grosime, discontinuu. Spre profilul nordic, în zona mai puţin deranjată de locuirea ulterioară, umplutura şanţului este mai omogenă, sedimentul în continuare lutos, are culoare predominant brun-cenuşie, mai închisă spre colţul nord-vestic, iar stratul de arsură, deşi prezent, este mai puţin consistent. În concluzie, umplerea forţată a şanţului în vederea extinderii aşezării a fost realizată cu sol brun lutos (probabil rezultat din săparea noului şanţ) amestecat cu materie organică, mai consistentă la partea superioară. Construirea locuinţei pe traseul fostului şanţ s-a petrecut într-un interval scurt, probabil de o generaţie, de la săparea acestuia, şi nu a permis stabilizarea sedimentului din umplutură. Favorizat şi de factori tafonomici, masa de lut ars s-a scufundat în timp în interiorul fostului şanţ (fig. 1F).
La vest de complexul 2007 s-a observat o aglomerare de material arheologic încă de la nivelul de călcare al locuinţei, care a continuat în straturile de mai jos, unde au putut fi delimitate contururile a două gropi: 2013 şi 2015 (fig. 1E). La partea superioară, cele două gropi se intersectează. Complexul 2013, aflat la nord-vest de şanţ, are formă rotundă în plan, şi cotlonită, în profil, fiind surprins pe o suprafaţă de cca. 4 m2. La partea superioară, groapa conţinea fragmente ceramice, a căror suprafaţă prezenta patină neagră, şi resturi osteologice. La adâncimea de 150 cm a fost surprins ultimul strat cu material arheologic consistent. Amintim prezenţa în acest context a mai multor fragmente de lut cu marginile făţuite, provenite unele de la instalaţii, altele posibil de la discuri utilizate pentru cuptoarele de ars ceramica. Unele fragmente prezintă decor cu incizii largi. Partea inferioară a gropii a fost umplută cu sol brun-gălbui, în care materialul arheologic este sporadic.
Complexul 2015, aflat la sud-vest de groapa 2013, este asemănător în ceea ce priveşte stratigrafia, prezentând un sediment lutos brun la partea inferioară, suprapus de un strat cu concentrare de materiale arheologice, iar la partea superioară sediment de asemenea lutos, cu fragmente ceramice cu patină şi resturi osteologice. Particularitatea o reprezintă ultimul strat cu material arheologic, care în acest caz este compus dintr-o aglomerare de cochilii de melci, dispuse pe o suprafaţă de cca 1 m2 (fig. 1G). Printre acestea, se află şi valve de Unio, unele arse, coarne de bovină, un vas miniatural, şi o cantitate mică de fragmente ceramice. La sud-est de aglomerarea de melci a fost descoperit un craniu, probabil de Canidae.
Complexele investigate au furnizat o cantitate mare de material arheologic, actualmente în curs de procesare: în jur de 2000 fragmente ceramice, resturi faunistice, 22 fragmente de figurine antropomorfe, 3 zoomorfe, peste 200 piese de silex (unelte şi produse de fabricaţie), 3 scoici cu latura crestată, utilizate probabil pentru realizarea decorului şi a fasonajul ceramicii de tip Cucuteni C, produse de fabricaţie şi finite din corn şi os etc. Toate acestea constituie o colecţie de referinţă pentru etapa timpurie a fazei Cucuteni B/Tripolie BII-CI, puţin documentată la est de Prut. Din analiza parţială a materialului ceramic recuperat, se observă preponderenţa străchinilor conice cu decor sub formă de 8 şi a paharelor, multe dintre cele din urmă ornamentate cu elemente foliacee. De asemenea, se remarcă şi prezenţa castroanelor carenate, perpetuate din faza Cucuteni AB, dar şi a ceramicii incizate (2 fragmente).
Rezultatele obţinute în urma sondajului arheologic aduc importante contribuţii la cunoaşterea stratigrafiei şi a cronologiei interne a sitului, certificând extinderea locuirii dinspre centru spre periferie. Având în vedere poziţia cronologică a aşezării de la Ripiceni - Popoaia, cercetările viitoare pot aduce date importante în privinţa transformărilor culturale petrecute în tranziţia de la faza Cucuteni AB la Cucuteni B. În acest context, este necesar ca cercetările viitoare să se concentreze pe analiza comparativă a materialului arheologic din cele două etape de locuire, fie prin sondarea a diferite complexe arheologice, fie prin colectarea sistematică a materialului de suprafaţă. De asemenea, în vederea interpretării planului geofizic se impune testarea prin săpătură arheologică a diferitor tipuri de anomalii geofizice.
Note:
1.
1. A. Vornicu-Ţerna, S. Ţerna, A. Asăndulesei, F.-A. Tencariu, D.- M. Vornicu 2018, Ripiceni, comuna Ripiceni (judeţ Botoşani). Punct: Popoaia. Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2017. Bucureşti.