Ripiceni | Judeţ: Botoşani | Punct: Popoaia | Anul: 2017
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Vornicu | Diana Măriuca | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Vornicu | Andreea | responsabil | Muzeul Judeţean Botoşani |
| Ţerna | Stanislav | participant | Şcoala Antropologică Superioară, Chişinău |
| Asăndulesei | Andrei | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Tencariu | Felix Adrian | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
Raport:
Situl eneolitic de locuire civilă de la Ripiceni – Popoaia a fost descoperit în toamna anului 2016 prin analiza imaginilor satelitare de pe platforma Google Earth. Prezenţa unei aşezări preistorice împrejmuită cu şanţ era sugerată de o anomalie de formă sub-circulară ce închidea un grup de structuri mai mici cu dispunere aproximativ radială. Verificarea în teren a anomaliei a confirmat prezenţa unei aşezări preistorice datând din epoca eneolitică, mai precis din faza B a culturii Cucuteni -nota 1.
Aşezarea este situată pe o pantă lină, la izvoarele râului Popoaia, afluent de stânga al Başeului, la o altitudine absolută de 170 m (47°53'30″ N şi 27°08'50″ E) (fig. 1/A). Din punct de vedere adminisitrativ, teritoriul ocupat de sit se află în comuna Ripiceni, în partea de vest a acesteia, la limita cu comuna Mihălăşeni, într-o zonă extravilană în care agricultura este practicată în mod intensiv.
Cercetările arheologice întreprinse în anul 2017 au avut ca obiectiv determinarea limitelor aşezării şi a distribuţiei spaţiale a complexelor arheologice, determinarea stării de conservare a patrimoniului arheologic şi datarea locuirii preistorice prin metodele cronologiei relative şi ale celei absolute. În acest sens, au fost realizate prospecţiuni geofizice pe aproape întreaga suprafaţă a sitului şi investigat parţial, prin sondaj arheologic, un complex adâncit.
Prospecţiunile geofizice au fost efectuate de către A. Asăndulesei şi F.-A. Tencariu, din cadrul Departamentului de cercetare interdisciplinară – Domeniul ştiinţe, Platforma Arheoinvest, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, cu un magnetometru Sensys, cu cinci sonde, cuplat la un GPS pentru raportarea măsurătorilor la sistemul naţional de proiecţie. Planul geomagnetic obţinut, în care se evidenţiază numeroase anomalii caracterizate de un contrast ridicat de susceptibilitate magnetică, indică existenţa unei aşezări cu cel puţin două etape de dezvoltare în care spaţiul locuit este organizat în mod diferit, dar prezintă aceleaşi tipuri de structuri: locuinţe de suprafaţă (cele mai multe arse), gropi, şanţ de delimitare şi/sau fortificare. În ceea ce pare a fi prima etapă de locuire a sitului se întrevede un model de dispunere a locuinţelor în formare, aparent în cercuri concentrice. Acest nucleu este înconjurat de un şanţ întrerupt, dincolo de care locuirea continuă, având un model planimetric radial. Şanţul exterior, de formă aproximativ ovală împrejmuieşte aşezarea din trei părţi, partea de vest a aşezării rămânând deschisă spre panta lină a văii Popoaia. Aşezarea ocupă o suprafaţă de cca. 6,1 ha.
Arătura adâncă, procesele de eroziune a pantei din partea de vest a sitului şi prezenţa unui canal de irigaţii modern, în prezent dezafectat, ce taie întreaga aşezare preistorică pe axa NV-SE constituie principalii factori ce influenţează în mod negativ starea de conservare a patrimoniului arheologic. Conform planului geomagnetic, o suprafaţă de aproximativ 0,6 ha din sit a fost distrusă odată cu construirea canalului de irigaţie şi a rezervorului de apă aferent.
Cercetările intruzive au avut ca obiectiv colectarea de material arheologic pentru încadrarea crono-culturală a sitului eneolitic şi obţinerea unui prim profil stratigrafic. În acest sens, a fost trasată o secţiune (secţiunea 1) orientată nord-sud, cu dimensiunile de 1x4 m peste una dintre anomaliile din zona periferică, de nord-est, a aşezării (fig. 1/B). Prin poziţionarea sondajului în această zonă s-a urmărit datarea structurilor din, probabil, ultima etapă de locuire. Anomalia sondată arheologic relevă o intensitate a câmpului magnetic ce nu depăşeşte 6 nT, fiind generată de prezenţa unui complex adâncit de formă neregulată. Aflată la extremitatea estică a unei locuinţe arse, probabil în relaţie cu aceasta, groapa nu pare a fi umplută cu prea mult material ars, ci mai degrabă fragmentele ceramice şi depunerile organice sunt cele care determină contrastul magnetic.
În ceea ce priveşte metodologia de săpătură, îndepărtarea succesivă a straturilor s-a realizat pe niveluri artificiale, numerotate de sus în jos cu cifre arabe. După excavarea fiecărui nivel s-a efectuat taluzarea suprafeţei, delimitarea şi documentarea fiecărui context arheologic. Secţiunea a fost împărţită în carouri de 1x1 m numerotate cu cifre de la 1 la 4 pe axul convenţional y. Materialul arheologic a fost colectat pe complexe şi carouri şi înregistrat în lista de descoperiri ţinându-se cont de categoria din care face parte: material în masă (fragmente ceramice şi faunistice), piese individuale (plastică, utilaj din silex, piatră şi MDA) şi probe.
Secvenţa stratigrafică observată în secţiunea 1 cuprinde următoarele straturi, de sus în jos (fig. 2/a):
1. 0 – 0,10/0,15 m: strat de sol negru arat, cu resturi vegetale;
2. 0,10/0,15 – 0,35 m: strat de sol negru nearat, compact;
3. 0,35 – 0,60/0,65 m: strat de sol cenuşiu-închis cu materiale arheologice sporadice aflate în poziţie secundară;
4. 0,60/0,65 – 0,80/0,85 m: strat de sol brun-deschis în care se găsesc complexele preistorice;
5. 0,80/0,85 – 1/1,10 m: strat de sol gălbui-cenuşiu, reprezentând sterilul arheologic.
Complexele arheologice investigate în secţiunea 1 au furnizat material ceramic aparţinând exclusiv fazei B a culturii Cucuteni.
Complexele denumite convenţional 1001 şi 1002 reprezintă primele două niveluri artificiale excavate, de cca. 20 cm fiecare şi corespund depunerilor post-eneolitice. Sunt caracterizate prin prezenţa sporadică şi gradul înalt de fragmentare a materialului arheologic.
La excavarea celui de-al treilea nivel artificial, la adâncimea de cca. -0,60 m a fost atinsă partea superioară a stratului corespunzător locuirii eneolitice (complex 1003, nivel 3). Densitatea maximă a materialului arheologic se găseşte la adâncimea de cca. -0,70 m (complex 1003, nivel 3A), prezentând o distribuţie relativ uniformă pe suprafaţa secţiunii (fig. 2/b). În ceea ce priveşte componenţa acestuia, predomină resturile ceramice cu fragmentare joasă (peste 7 cm) şi medie (3-7 cm), urmate de resturile faunistice şi materialul litic. Partea inferioară a stratului de cultură (complexul 1004) se găseşte la cca. -0,75 m. Aici, în partea nordică a secţiunii, pe suprafaţa caroului 4 a apărut o aglomerare de fragmente ceramice şi resturi faunistice (complex 1005) concentrate într-un singur nivel de depunere. Solul nu prezenta schimbări evidente ale caracteristicilor sale faţă de restul suprafeţei. Aşadar, nu existau elemente care să indice prezenţa unei gropi în plan. Însă, la curăţarea profilului estic s-a observat în dreptul caroului 4 o groapă/alveolare evidenţiată prin culoarea mai închisă a solului, cu lărgimea la partea superioară de cca 45 cm iar la fund, de 15 cm. Fundul acesteia, uşor rotunjit, coboară la 20 cm sub partea inferioară a stratului de cultură sau 100 cm de la nivelul actual de călcare.
La adâncimea de cca. -0,90 cm, la taluzarea suprafeţei, în partea sudică a secţiunii (carourile 1-2) a fost surprins conturul parţial al unei gropi (complexul 1006) (fig. 2/c). Delimitat la partea superioară a stratului steril arheologic, complexul se individualiza prin nuanţa uşor mai închisă a solului, frecvenţa mare a concreţiunilor carbonatice şi concentrarea de material arheologic. În plan, groapa are formă aproximativ circulară, cu deschiderea maximă de 120 cm pe axul nord-sud. Pe latura vestică a fost surprinsă pe o lungime de 45 cm, groapa continuând în profilul estic al secţiunii. Fundul gropii se află la -1,10 m de la suprafaţa actuală de călcare. Inventarul gropii este alcătuit din fragmente ceramice cu fragmentare joasă, resturi osteologice, un fragment de mari dimensiuni dintr-o rocă, fără intervenţii antropice vizibile, deşeuri litice, toate concentrate în special înspre fundul gropii.
În ceea ce priveşte materialul arheologic recuperat, acesta însumează 294 fragmente ceramice (6215 g), 77 de resturi osteologice (1106 g) şi 20 piese de silex. Complexul 1003 a furnizat cea mai mare parte a descoperirilor (33% din fragmentele ceramice şi 25% din cele osteologice).
În ceea ce priveşte ceramica, categoria fină este reprezentată prin 280 de fragmente, în timp ce doar 14 aparţin ceramicii de tip Cucuteni C. În cadrul categoriei ceramicii fine, 11% este pictată, toată în stil monocrom. Complexul 1006 a furnizat peste jumătate din totalul de ceramică pictată (61%). Se observă prezenţa redusă a acestei tehnici decorative în complexul 1003 (3%) şi absenţa din straturile superioare, situaţie ce poate fi explicată prin condiţiile diferite de depunere. Menţionăm în acest context că ceramica din straturile superioare este acoperită cu o patină negricioasă care adesea nu poate fi îndepărtată nici prin spălarea cu acid citric.
Formele ceramice au fost identificate pe baza a două profile de vase întregi şi a 14 fragmente ceramice diagnostice. Cele două profile aparţin unor străchini, una de tip sfero-conic (fig. 3/a) iar cealaltă tronconică (fig. 3/c). Strachina sfero-conică provine din complexul 1003, este realizată dintr-o pastă cărămizie-gălbuie cu aspect făinos ce conţine incluziuni de origine minerală şi nu păstrează decor. Din strachina tronconică s-a păstrat aproximativ o pătrime. A fost găsită în complexul 1005 şi este decorată la exterior şi interior prin tehnica picturii monocrome, cu motivul ,,cozii de cometă” pe corp şi cu bandă simplă ce se desparte în două linii mai subţiri, pe buză.
Celelalte fragmente ceramice diagnostice provin de la vase de tip crater (2 fragmente), pahare (9 fragmente) vase binoclu (2 fragmente) şi strachină tronconică (1 fragment). Două dintre fragmentele de pahare sunt pictate în zona gâtului cu linii subţiri orizontale mărginite în partea de jos de o linie groasă.
Două buze provenind de la cratere sunt pictate atât la exterior, cât şi la interior cu motive formate din linii văluroase sau în formă de ,,S” orizontal. Într-un caz, liniile văluroase încadrează semiove negative ce conţin elemente foliforme dispuse vertical (fig. 3/b).
Tipurile de decor şi modul de corelare a acestuia cu anumite forme ceramice reprezintă un bun element de cronologie relativă, care plasează, cel puţin cea de-a doua etapă de locuire din aşezarea de la Ripiceni-Popoaia, la acelaşi nivel cronologic cu aşezări de tip Brânzeni VIII -nota2, Mereşeuca -nota3, Miorcani -nota4. Datarea absolută a complexului arheologic invesigat este în derulare la laboratorul din Poznan.
Din cercetările de suprafaţă realizate în partea de vest a sitului, unde se află cel dintâi nucleu de locuire, provine un fragment dintr-un vas, probabil de tip amforă, cu decor incizat (fig. 3/d). Nu excludem o situaţie similară celei din aşezarea de pe Nistru de la Racovăţ -nota5, unde ceramica incizată se găseşte într-un procent mic alături de cea pictată de tip Cucuteni AB2. În acest caz, cercetarea extinsă a sitului de la Popoaia ar putea aduce informaţii valoroase privind cronologia internă a culturii Cucuteni-Tripolie din bazinul vestic al Prutului, mai exact trecerea de la etapa Cucuteni AB la Cucuteni B.
Note:
1.
1) A. Vornicu-Ţerna, S. Ţerna, Ripiceni – Popoaia: a new Cucuteni B settlement from North-Eastern Romania, în Memoria Antiquitatis, XXXI-XXXII, 2015-2016, Piatra Neamţ, p. 97-112.
2) V. Marchevici, 1981, Otciot o polevîh issledovaniah, provedennyh Arheologo-etnograficeskoi ekspediţiei sektora narodnoi kulturî c MAE. Arhiva Arheologică a MNIM, nr. 158.
3) V. Sorochin, 1990, K probleme hronologhii pameatnikov srednego Tripolia Moldavii, în Rannezemledelceskie poselenia-gigantî tripolskoi kulturî na Ukraine, 1990, p. 94-102.
4) A. Niţu, 1969, Ceramica Cucuteni B de la Miorcani (Botoşani), în Memoria Antiquitatis, I, 1969, Piatra Neamţ, p. 279-298.
5) V. Sorochin, 1990, K probleme hronologhii pameatnikov srednego Tripolia Moldavii, în Rannezemledelceskie poselenia-gigantî tripolskoi kulturî na Ukraine, 1990, p. 94-102.