Reşca | Comuna: Dobrosloveni | Judeţ: Olt | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2015
Perioade:
Preistorie; Antichitate;
Epoci:
Preistorie; Epoca romană târzie;
Categorie:
Neatribuit; Domestic; Apărare (construcţii defensive); Civil;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare fortificată; Castru; Fortificaţii; Amenajare/construcţie;
Cod RAN:
| 126754.02 |
Județ:
Olt
Unitate administrativă:
Dobrosloveni
Localitate:
Reşca
Sector:
Fortificaţia Centrală
Toponim:
Romula
Localizare:
| 126754.02 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Diaconu | Alin | participant | Instiuție Nedefinită |
| Schuster | Cristian | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Negru | Mircea | responsabil | Universitatea Bucureşti |
| Streinu | Marius | participant | Universitatea Bucureşti |
| Streinu | Alina | participant | Universitatea Bucureşti |
| Amon | Lucian | participant | Universitatea Craiova |
| Gheorghe | Petre | participant | Universitatea Craiova |
| Mihai | George | participant | S.C. MRC Cercetare S.R.L. |
Raport:
Obiective
Obiectivul general al săpăturilor în acest sit arheologic este cercetarea oraşului roman Romula, în mod concret identificarea topografiei, a structurilor arheologice cu funcţionalitate militară, economică, civilă şi funerară, în vederea cunoaşterii aspectelor tipice civilizaţiei romane implementate în cel mai mare oraş roman al provinciei Dacia Inferior (Malvensis).
Obiective specifice
În campania arheologică din anul 2015 au fost practicate un număr de 6 secţiuni (numerotate de la S6 la S11) şi a continuat cercetarea din secţiunea S5, iniţiată în anul 2013(70).
Secţiunile de la S5 la S7 au avut ca obiectiv surprinderea limitelor şi cercetarea atelierului de prelucrare a sticlei. Secţiunile S8 şi S9 au fost practicate pentru investigarea zonei central-nordice a fortificaţiei, în timp ce secţiunile S10 şi S11 au vizat suprinderea structurilor din centrul fortificaţiei, unde în perioadele de funcţionare ale fortificaţiei a fost probabil clădirea comandantului (praetorium).
Metoda de cercetare
În cadrul campaniei arheologice din anul 2015 s-a folosit metoda practicării de secţiuni cu lăţimea de 2,00 sau 2,50 m şi cu carouri de 2,00 m. În interiorul acestor secţiuni au fost identificate unităţi stratigrafice (US), notate pentru fiecare secţiune, respectiv complexe arheologice.
Săpătura manuală a fost efectuată în straturi de la 1-2 cm până la maximum 10-12 cm grosime, adaptată la situaţia concretă a complexelor şi unităţilor stratigrafice investigate.
Descrierea tehnică a suprafeţelor
Zona Atelierului de prelucrare a sticlei (Planşa 1)
În această zonă secţiunile practicate au fost separate de martori de 1 m între ele. Acestea au fost practicate la est de secţiunea S4, cu excepţia secţiunii S7, care a fost practicată la vest. Secţiunile au avut lungimea de 26,00 m şi lăţimea de 2,00 m. Între aceste secţiuni au fost lăsaţi martori cu lăţimea de 1 m, care au fost demontaţi parţial pentru cercetarea unor compelxe arheologice între S4 şi S5b (c. 1-3), respectiv între S5a şi S6a (c. 5-6). În vederea obţinerii unor informaţii stratigrafice suplimentare, la mijlocul lungimii lor a fost lăsat un martor de 1 m, pentru profilul transversal al atelierului, în cazul secţiunilor S5a/S5b şi S6a/S6b, respectiv 2 m, în cazul secţiunilor S7a/S7b.
Secţiunea S5a şi secţiunea S5b au fost practicate la 1 m spre est de secţiunea magistrală S4. S5a a avut lungimea de 13 m, iar S5b a are lungimea de 12 m. Secţiunea S6 a fost iniţiată la 1 m spre est de secţiunea S5. S6a a avut lungimea de 13 m, iar S6b a are lungimea de 12 m. Secţiunea S7 a fost trasată la 1 m spre vest de secţiunea magistrală S4. S7a a avut lungimea de 12 m, iar S7b a are lungimea de 12 m.
Zona central-nordică a fortificaţiei
Secţiunea S8 a fost practicată pentru investigarea zonei central-nord-vestice a fortificaţiei. Ea a avut lungimea de 40 m, lăţimea de 2,50 m, iar adâncimea maximă de 0,68 m.
Secţiunea S9 a vizat surprinderea incintei de nord a fortificaţiei. Ea a avut lungimea de 18,00 m, lăţimea de 2,00 m şi adâncimea maximă de 1,65 m.
Zona centrală a fortificaţiei
Secţiunea S10 a practicată pentru investigarea părţii de nord-vest a zonei a presupusului edificiu al praetrium-ului. Ea a avut lungimea de 10,00 m, lăţimea de 2,00 m şi adâncimea maximă de 0,88 m.
Secţiunea S11 a vizat surprinderea părţii de central-nordice, în completarea investigaţiilor întreprinse prin secţiunea S10. Ea a avut lungimea de 10,00 m, lăţimea de 2,00 m şi adâncimea maximă de 1,03 m.
Consideraţii preliminare
Observaţii stratigrafice
Stratigrafia diferă în cele patru zone cercetate din cadrul fortificaţiei. Cu privire la acest aspect se pot face doar observaţii în acest stadiu în care cercetările sunt în curs de derulare.
În zona atelierului de topire a sticlei situaţia stratigrafică este puternic afectată de intervenţii ulterioare, inclusiv din epoca modernă. În zona cuptorului de topire a sticlei, pe profilu sudic au fost făcute următoarele observaţii: de la 0 la 0,30/0,35 m este un strat de pământ cenuşiu-negricios cu numeroase fragmente de cărămizi romane în stratul vegetal; între 0,30/0,35 m şi 0,40/0,45 m este este un stat discontinuu de lut galben, într-un strat subţire de pământ de culoare cenuşie deschisă; între 0,40/0,45 m şi 0,45/0,50 m este este un stat discontinuu de chirpic ars.
În zona centrală investigată, în cadrul secţiunii S10 au fost făcute următoarele observaţii stratigrafice (profilul vestic). De la 0 la 0,20/0,30 m este un strat de pământ cenuşiu-negricios – stratul vegetal; între 0,20/0,30 m şi 0,65/0,69 m este un strat de pământ cenuşiu-negricios cu multe fragmente de mortar, cărămizi şi ţigle;
0,65-0,75 m - strat de lut castaniu pe care se află podeaua de mortar.
Stratigrafia este asemănătoare în secţiunea S11. Astfel, între 0 şi 0,30 m este un strat de pământ de culoare cenuşiu-negricioasă cu fragmente de cărămizi şi mortar – solul vegetal; 0,30-0,44 m strat de pământ de culoare cenuşie cu framgente de cărmizi şi ţigle romane; 0,44-0,65 – strat de pământ de culoare cenuşie cu fragmente de mortar, cu o cărămidă pe podeaua în zona m 10; 0,65/0,70 m - strat de lut galben, care susţinea cărămizile pavajului interior al clădirii.
Structuri arheologice
În cursul campaniei din anul 2015 au fost identificate şi s-a continuat cercetarea unor structuri arheologice, dintre care cele mai relevante sunt cuptorul de topire a sticlei şi o clădire de mari dimensiuni din centrul fortificaţiei romane.
Cuptorul de topire a sticlei (Planşa 2)
Cuptorul de topire a sticlei are o formă rectangulară cu colţurile rotunjite. La interior lungimea sa era de 1,79 m, iar lăţimea la interior era de 0,68 m. Grosimea peretelui ars vitrificat este cuprinsă între 9,5 şi 10 cm. În partea de vest peretele a fost complet demontat, în timp jumătarea vestică a peretelui atinge înălţimea maximă de 0,43 m. Cuptorul are pe pereţii păstraţi zone cu sticlă topită. Cuptorul avea o singură cameră şi nu avea vatră. Probabil, aceasta a fost demontată când a fost preluată sticla topită pentru prelucrare. Cuptorul a fost umplut cu fragmentele din peretele sudic care a fost demontat, când a fost preluată ultima şarjă.
La sud de cuptor, spre pârâul Teslui, a fost identificată o platformă din cărămizi romane cu lungimea de 1,75 m şi lăţimea de 0,90 m. Acestea erau puternic arse, până la vitrifiere şi exfoliere, iar în rosturile dintre ele aveau sticlă topită. Platforma era un spaţiu de lucru intermediar în procesul tehnologic, folosită probabil pentru depunerea şi prelucrarea sticlei prin suflare.
În partea de est, în apropierea cuptorului au fost descoperite fragmente din tuburi de fier folosite probabil producerea vaselor de sticlă prin suflare. De asemenea, în cursul campaniei din anul 2013, în cadrul atelierului de topire şi prelucrare a sticlei a fost descoperit un obiect de os cu orificiu longitudinal, care era probabil capătul prin care lucrătorii suflau sticla.
Cuptorul de topire a sticlei se află în interiorul unei clădiri de mari dimensiuni, în curs de cercetare. În campania arheologică din anul 2015, în interiorul acestui atelier au mai fost descoperite o serie de zone (platformă arsă, platformă rectangulară de chirpic, zone fără arsură, zone cu fragmente de calcar sau cu nisip) a căror funcţionalitate rămâne a fi stabilite în cursul campaniilor arheologice viitoare, când întregul atelier va fi cercetat.
Cu privire la datarea cuptorului de topit sticlă, informaţiile acumulate până în prezent ne determină să plasăm acest complex în secolul al III-lea p.Chr.
În Dacia romană există indicii că sticla era prelucrată la Apulum în tipare, iar mărgele din sticlă au fost produse la Tibiscum, fără a fi încă descoperite cuptoare pentru obţinerea, topirea sau prelucrarea sticlei.
Până în prezent, singurul atelier de topire şi prelucrare a sticlei din Dacia romană a fost descoperit la Ulpia Traiana Sarmizegetusa(71).
Cuptoare pentru topirea sticlei au fost descoperite în provincii romane vecine precum Pannonia la Siscia(72) şi Ptuj-Poetovio(73), în Noricum la Celje-Celeia(74). De asemenea, dovezi ale obţinerii sau prelucrării sticlei au fost descoperite în alte provincii ale Imperiului Roman(75) din Egipt(76) până în Britannia(77).
Clădirea comandantului (praetorium)?
Fortificaţia din centrul oraşului roman Romula este cea mai mare din Dacia Inferior (Malvensis), cu o incintă din faza târzie având lungimea de 216 m şi lăţimea de 182 m.78 În centrul acestei fortificaţii era clădirea comandamentului (praetorium). În vederea identificării acesteia, au fost practicate două secţiuni, pe sfertul său de nord-vest (secţiunile S10 şi S11).
În secţiunea S10, în carourile 1-2, de la adâncimea de 0,72 m a fost identificată o fundaţie de pietriş (US10001) cu lăţimea de 0,80 m, care intră în profilele de est şi de vest ale secţiunii. Spre sud, în interiorul clădirii a fost identificat un fragment dintr-un pavaj de pietriş, cu o lăţime de doar 0,25/0,30 m, el fiind deranjat de o groapă modernă.
Pavajul de pietriş a fost tăiat şi de o fundaţie de colţuri de cărămizi şi mortar. Aceasta este paralelă cu fundaţia de pietriş. Ea are lăţimea de 0,60 m, fiind surprinsă de la adâncimea de 0,69 m. Acest zid se închide spre est cu o fundaţie similară ca şi compoziţie, care a fost surprinsă în secţiune doar pe o lăţime de 0,20-0,30 m, restul fiind în profilul estic. În interiorul clădirii a fost identificată o platformă de mortar albicios, pe care au fost găsite câteva cărămizi romane întregi şi întregibile. Acesta era pe un strat de lut galben compact, gros de 4-5 cm, care avea rol de nivelare.
În secţiunea S11 în jumătatea de nord, în toată secţiunea, de la adâncimea de 0,75/0,81 m a fost surprinsă fundaţia unei clădiri (US11004). Aceasta are lăţimea de 0,80/0,84 m, dar intră şi în profilul nordic al secţiunii. Ea a fost realizată din pietriş şi mortar. În capătul secţiunii, în caroul 5 această fundaţie face un cot de 90 de grade spre sud, închizând clădirea spre vest. În carourile 4-5, sub această fundaţie apar urmele de mortar ale unui zid mai vechi, uşor deviat spre sud cu 18-20 cm, faţă de fundaţia anterioară.
Având în vedere poziţia din zona centrală a fortificaţiei, orientarea şi dimensiunile mari ale fundaţiilor descoperite în cele două secţiuni, considerăm că unele dintre ele (fundaţiile masive de pietriş şi mortar) ar putea aparţine unei singure clădiri, respectiv clădirea comandantului fortificaţiei (praetorium). Cercetările viitoare vor confirma sau pot infirma această ipoteză. De asemenea, observăm că ea aparţine ultimelor nivele romane din această zonă a sitului arheologic, ce pot fi datate în secolul al III-lea p.Chr.
Alte edificii au fost descoperite în secţiunile S8 şi S9. Cercetarea lor urmează a se efectua în anii viitori, când vom putea furniza informaţii mai multe despre acestea.
Materialele arheologice
În cursul cercetărilor arheologice din campania anului 2015 au fost descoperite şi procesate (fotografiate, desenate), un număr de 2618, de la numărul de inventar de şantier 1401 la numărul de inventar de şantier 4018.
Materialele arheologice preistorice
În strat cât şi în complexele romane, printre materialele specifice epocii romane, au fost identificate piese preistorice (culturile Vădastra, Coţofeni, Verbicioara - fazele târzii, Basarabi). Este vorba de ceramică fragmentară, lucrată, dupa caz, din pastă grosieră, intermediară sau fină. Prezenţa acestor materiale reatestă existenţa în zona Fortificaţiei Centrale a unor unor urme anterioare venirii romanilor, posibil aşezări cu strat arheologic şi complexe, care, în urma unor intervenţii antropice de epoca romană, au fost puternic afectate.
Materialele din epoca romană
Ceramica din epoca romană reprezintă majoritatea covârşitoare a înregistrărilor invetarului de şantier. În cadrul ceramicii constatăm existenţa vaselor de provizii (dollia), de transport (amfore), pentru servitul mesei (oale, căni, ulcioare, castroane, străchini, farfurii), pentru bucătărie (oale, cratiţe, capace), de iluminat (opaiţe). Tot din ceramică au fost lucrate piese coroplastice reprezentând divinităţi, mânere de caserole terminate cu cap zoomorfe de berbec sau stilizat geometric.
Dintre obiectele de metal menţionăm o cataramă din bronz, fragmente de tablă, aplice din bronz. De asemenea, au fost descoperite şi o serie de ace din os din păr sau pentru cusut. În interiorul atelierului de topire a sticlei, dar şi în alte contexte, au fost descoperite fragmente de recipiente din sticlă de culoare transparentă.
În campania din anul 2015 au fost descoperite, în diferite contexte, un număr de 51 de monede romane din secolele II-III p.Chr., multe dintre ele fiind folosite o lungă perioadă de timp, după emiterea lor.
Concluzii
Cercetările arheologice sistematice din anul 2015 au continuat investigarea atelierului de prelucrare a sticlei, identificat în anul 2013. De asemenea, ele au adus informaţii noi privind topografia şi stratigrafia unor sectoare ale Fortificaţiei centrale şi au deschis noi perspective de cercetare prin identificarea unei clădiri de mari dimensiuni în zona centrală a acesteia.
Bibliografie:
Note:
1.
70. Negru, Amon, Gamureac, Guţică 2014, p. 43-46.
71. Băeştean 2009, p. 29-46.
72. Leljiak 2014, p. 79-82.
73. Lazar 2001, p. 78-81.
74. Ibidem.
75. Kelle, Price, Jackson 2014.
76. Shortland, Degryse, Geer, Lauwers, Salou 2011, p. 916-929.
77. Price 2003, p. 81-93.
78. Mărgărit Tătulea 1994, p. 41-43; Vlădescu 1986, p/ 34-39; Tudor 1978, p. 185-197.