Racoşul de Sus | Comuna: Vârghiş | Judeţ: Covasna | Punct: Pădurea Rica | Anul: 2000
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2000
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Cod RAN:
| 63508.01 |
Județ:
Covasna
Unitate administrativă:
Vârghiş
Localitate:
Racoşul de Sus
Punct:
Pădurea Rica
Localizare:
| 63508.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bordi | Zsigmond Loránd | responsabil | Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe |
Raport:
Complexul de fortificaţii medieval timpurii din pădurea Rica se află la o distanţă de 4,5 km VNV de localitatea Racoşul de Sus, aparţinând de oraşul Baraolt, judeţul Covasna. Construcţiile se află pe un picior de deal al Munţilor Perşani, cuprins între valea pârâului Rica la N şi al pârâului Nadeş la S. Complexul este format din mai multe obiective nelegate între ele. La E, pe pantele estice al vârfului Heghieş se află două valuri de pământ, necercetate până la ora actuală, dintre care cel mai lung, de 250 m, coboară până în apropierea pârâului Nadeş. Pe vârful Heghieş s-a aflat un turn, care a fost demolat în prima jumătate a secolului XIX-lea. La cca. 300 m V de aceste obiective, într-o şa joasă se află un alt turn, iar la 200 m de aceasta coama piemontului este blocată de un nou val, care coboară la rândul său spre valea pârâului Rica. Obiectivul cercetărilor efectuate până acum a fost turnul vestic, prin urmare contemporaneitatea celor cinci obiective este deocamdată incertă.
În timpul campaniilor de cercetare efectuate în anii 1998 - 1999 a fost dezvelită o parte a unei construcţii, realizate din piatră brută, nefasonată, înecată în mortar, având dimensiunile de 15 x 10 m, cu ziduri groase de 2,5 m. Intrarea în turn a fost descoperită pe latura de NV, la 1,4 m înălţime faţă de nivelul de călcare medieval, având grosimea de 0,8 m. Construcţia a avut un etaj de lemn, care a fost distrus de un incendiu, după cum poate fi observat din stratul gros de cenuşă cimentată cu urme de lemn carbonizat aflat pe nivelul de călcare. Acest incendiu a provocat totodată abandonarea construcţiei. La S, la o distanţă de 5 m de aceasta au fost descoperite urmele unui drum, care prezenta cinci refaceri consecutive, al cărui prim nivel, pe baza fragmentelor ceramice descoperite în suprafaţa sa a fost contemporană cu edificiul.
Materialul arheologic recoltat în cursul campaniilor de cercetare anterioare constă din ceramică (oale borcan cu buza trasă pe orizontală, decorate cu linii incizate în spirală, ondulate sau ciupituri şi căldăruşe de lut), obiecte de fier (cuţite, vârfuri de săgeţi, potcoave, aplică) şi oase de animale (cabaline, bovine, ovicaprine, etc.). Pe baza acestora se poate afirma, că turnul datează din secolul din secolul al XII-lea, neexistând deocamdată indicii că ar fi fost folosit în secolul următor.
În campania de cercetare din anul 2000 a fost deschisă o casetă C.1 / 2000 în colţul sud-estic al construcţiei, pentru a se stabili forma acesteia. S-a săpat într-o dărâmătură compusă din pietre amestecate cu pământ şi mortar scurs, care pe lângă zid a atins grosimea de 1,5 m. Zidul dezvelit al colţului cu forma rotunjită s-a păstrat până la înălţimea de 1,35 m. Pe suprafaţa nivelului de călcare medieval, realizat din tuf pisat şi bătucit, au fost observate suprafeţe de arsură, sub ea găsindu-se roca.
În C.2 / 2000, deschisă în prelungirea celei dintâi spre N, a fost observată aceeaşi stratigrafie. Această casetă a dezvelit jumătatea sudică a zidului, care în această regiune se păstrează mult mai bine, având în unele locuri înălţimea de 2,25 m.
Materialul arheologic descoperit a constat din ceramică, mai exact câteva fragmente din pereţii unor oale borcan de culoare brun roşcată, având ca degresant nisip cu bobul mărunt, decorate cu linii paralele incizate. Un număr mult mai mare a fost reprezentat de oase de animale care au fost descoperite pe toată suprafaţa nivelului de călcare, având totuşi o concentraţie mai mare în regiunea centrală a peretelui sud-estic. Au fost descoperite oase de bovine (marea majoritate), cal, mistreţ şi coarne de căprioară fragmentare, dintre care unele prezintă urme de tăiere. La capătul nordic al îngroşării zidului între acesta şi zidul propriu-zis a fost descoperită o potcoavă de fier fragmentară, având câte 3 orificii pentru cuie pe ambele braţe.
Cele două suprafeţe au dezvelit integral zidăria adosată, care apare acum ca o potcoavă aşezată în jurul colţului sudic al edificiului, pe o lungime totală de 8 m. A fost realizată din blocuri nefasonate de andezit, de mari dimensiuni, aşezate relativ neglijent, direct pe nivelul de călcare şi legate între ele cu var nestins. Dacă pe latura sud-vestică, unde are o grosime de 0,8 m construcţia ei a fost realizată din blocuri cu dimensiuni sensibil egale, pe latura nord-estică au fost folosite blocuri de mari dimensiuni, la capăt ajungând să se îndepărteze la 1,35 m de planul zidului propriu-zis. Această îngroşare a lăţit partea superioară a zidului până la 3,5 m oferind o platformă de luptă prin care drumul putea fi supravegheat mai uşor.