Racoşul de Jos | Judeţ: Braşov | Punct: Tipia Ormenişului | Anul: 1999
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Cercetările arheologice de la Racoşul de Jos - "Tipia Ormenişului"
Anul cercetarii:
1999
Perioade:
Protoistorie;
Epoci:
La Tène;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
| 41710.12 |
Județ:
Braşov
Unitate administrativă:
Racoş
Localitate:
Racoşul de Jos
Punct:
Tipia Ormenişului
Localizare:
| 41710.12 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bălos | Angelica | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Costea | Florea | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
| Dan | Dana | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
Raport:
Incinta cetăţii dacice. Secţiunea I. A fost trasată aproape pe diametrul construcţiei exterioare a edificiului zis din faza I, considerat iniţial sanctuar complex, scopul ei a fost acela de a verifica dacă sub acesta nu mai există alte construcţii. Apariţia a două şiruri de bolovani mari (parţial fasonaţi) orientate aproximativ NV-SE, confirmă presupunerea, întărită de urmele a trei stâlpi de lemn carbonizaţi, precum şi de lipitura de perete arsă aflată pe linia acestor stâlpi. În porţiunile în care s-au amplasat fundaţiile viitoarei construcţii, lipitura a fost înlăturată şi s-a amenajat un pat de pietre de calcar, amestecate cu pământ.
Rezultă astfel că în capătul de N-NV al cetăţii avem de-a face cu trei (şi nu două) construcţii succesive. După materialul ceramic aflat în pavajul celei mai vechi (chiupuri cu butoni mari, alveolaţi şi brâuri în ghirlandă, chiupuri barbotinate, fructiere negre, toate modelate cu mâna), este posibil ca ea să dateze din secolele III-II î. Chr.
Se impune continuarea cercetărilor pentru conturarea cât mai exactă a planului, dar şi pentru a i se cunoaşte destinaţia şi a fi datată mai strâns.
Secţiunea II. Traversează sanctuarul cu plinte prin tub vulcanic pe direcţia N-S. Scopul ei a fost de a se încerca o posibilă relaţionare între construcţiile din Secţiunea I şi sanctuar.
Constatări. În pavajul de piatră locală de calcar şi rulată, ca şi la suprafaţa lui, se află o cantitate apreciabilă de lipitură de perete înroşită de foc, care provine de la amintitele construcţii. Sub nivelul de călcare al pavajului există straturi succesive de bolovani şi pământ, aşezate în aşa fel încât să se obţină o suprafaţă plană, care se întinde până la marginea exterioară a incintei, lăsând impresia că zidul lipseşte şi pentru apărare a fost suficientă diferenţa de nivel dintre incintă şi terasa I. Foarte importantă a fost constatarea că în acest capăt al cetăţii stânca nu a fost nivelată pentru a se crea talpa orizontală a zidului, acesta aşezându-se direct pe nivelul de locuire hallstattian, ca de altfel întreaga nivelare din jumătatea sudică a cetăţii, care acoperă locuinţe şi numeroase vestigii din prima epocă a fierului aflate in situ.
În ceea ce priveşte sanctuarul, s-a observat foarte clar că şi el are două faze. În afara grămezilor de plinte sparte pe loc şi a uneia nedeteriorată, vizibile acum pe suprafaţa podelei, în pavaj s-a găsit un număr de gropi egal acestora, în apropierea lor, aliniate. Diametrele lor sunt diferite de cele ale plintelor in situ, diferite fiind aceleaşi dimensiuni şi în cazul plintelor descoperite în grohotişurile de pe cele două pante ale dealului. Este clar că avem de-a face cu o distrugere şi o refacere a edificiului, fără a putea preciza cauza şi data acestora. Nu este exclus ca prima să se fi petrecut în primul război dacic al lui Traian, iar secunda în intervalul dintre acesta şi campania din 105-106.
Se cuvine menţionat că-n două treimi din lăţimea sanctuarului, pe laturile lungi, erau acoperite cu o cantitate apreciabilă de lipitură de perete, cu urme de loazbe. Cum în cetate nu există alte construcţii, am presupus că ea putea să provină de la una din afară. Pentru aceasta însă era nevoie ca respectivul edificiu să fi avut peste 15 m înălţime, ceea ce ni se pare puţin probabil. Coroborată cu aflarea lipiturii pe laturile lungi ale sanctuarului, afirmaţia abia făcută conduce spre următoarele posibilităţi: 1. Sanctuarul funcţiona într-o incintă perimetrală ce urmărea cu exactitate, la exterior, planul acestuia; 2. Respectiva incintă era element participativ la alcătuirea edificiului de cult. Înclinăm spre prima supoziţie, mai ales pentru că, în cazul acceptării celei de-a doua, pe toată suprafaţa sanctuarului ar fi trebuit să se găsească resturile carbonizate ale construcţiei, ceea ce nu s-a întâmplat, peste plintele sparte pe loc aflându-se doar o depunere superficială de humus de pădure, constituită natural în aproape două milenii.
Pentru lămurirea problemei se impune dezvelirea integrală a colţului vestic al cetăţii.
Secţiunea a VIII-a. A fost trasată în jumătatea sudică a incintei, între sanctuar şi intrarea în cetate. Ea a revenit ulterior, prin dublarea lăţimii, Caseta 3 cu o suprafaţă de 28 m. După înlăturarea stratului de humus a rezultat un pavaj perfect orizontal, din piatră locală de calcar, în amestec cu ofiolit, gresie şi pietre rulate. Exact la jumătatea lăţimii pavajului (3,50 m de la zidul de incintă) au apărut, aliniate paralel cu zidul, casete rectangulare de bolovani şi lespezi plate, deasupra cărora se află cărbune, existent altfel şi pe pavaj, dar în cantitate mai redusă. Săgeata şi pintenul de fier de pe pavaj, împreună cu inventarul specific militarilor descoperit în cealaltă jumătate a cetăţii, duc spre concluzia că ne aflăm în faţa barăcilor garnizoanei permanente de pe Tipia Racoşului.
Cercetarea întregii suprafeţe nesăpate din această parte va ajuta la delimitarea zonelor sacru – profan din cetate, observabile altfel şi acum.
Cercetări extra muros. Pe prima terasă, spre capătul de E-SE al cetăţii, au fost deschise 5 secţiuni (S III – S VII) şi două casete (C 1 şi "Caseta Ionuţ"). Una dintre ele (SV) începe de la zidul de incintă, celelalte de lângă zid. "Caseta Ionuţ" este amplasată în capătul aval al S III – V.
Constatări. De la zidul cetăţii spre aval (cca. 12 m) există un pavaj din piatră locală, lat de aproape 7 m, pe care s-au ridicat construcţii din lemn, cu pereţii paraleli cu zidul. Urmează, tot în aval, un alt pavaj, din piatră mai măruntă, şi el aliniat zidului de incintă, care lasă impresia unei străzi. Amănuntul este deosebit de interesant, existenţa acestuia fiind clară pe o lungime de peste 10 m (lăţimea secţiunilor şi a martorilor de profil dintre ele). Pe cel de al doilea pavaj, pe care l-am numit "drum" conform înfăţişării, vestigiile sunt practic inexistente. Între acesta şi zidul de incintă, în schimb, ele sunt foarte numeroase şi databile în preajma războaielor daco-romane.
"Drumul" este marcat, spre vale, de o coborâre de nivel între 0,25 şi 0,35 m, căreia îi urmează o terasă pe care s-a deschis "Caseta Ionuţ". Ea suprapune parţial o casetă deschisă de noi în campania 1998, neterminată atunci dar răvăşită ulterior de o echipă de copii din Măieruş, "conduşi" de un adolescent cu acest nume. Extinzând caseta din 1998 s-a dezvelit aproximativ jumătate dintr-o locuinţă deosebit de interesantă, compartimentată şi cu un inventar extrem de bogat: peste 100 de vase, de ambele categorii, obiecte de metal, lut ars, piatră. În repertoriul ceramic există şi vase "celtice", ca şi o figurină de lut ars reprezentând un mistreţ. Fiecare categorie de vase, în funcţie de dimensiuni şi întrebuinţare, se află într-o încăpere clar delimitată. Facem precizarea că în această campanie s-a dezvelit aproximativ jumătate de locuinţă. Adăugăm că în toate secţiunile din partea nordică a casetei (III, V, VII) există, în pavaj, un ring din bolovani mari de calcar, parţial fasonaţi, care dau impresia că înconjoară construcţia. Dacă vor apărea şi în cealaltă parte a locuinţei, ei nu pot fi decât delimitarea proprietăţii familiei respective (este evident că fiind în pavaj ei pot avea şi alt rost).
Deşi în locuinţă există şi o fructieră roşie de dimensiuni apreciabile (d. 45 cm, înălţimea 48 cm) şi un capac cu guler, celelalte vase nu par a depăşi jumătatea sec. I î. Chr. Credem că distrugerea ei s-a petrecut în vremea lui Burebista, pavajul şi "drumul" despre care s-a făcut menţiune fiind ulterioare.
Se conturează astfel două nivele de locuire dacică, sub care se află numeroase locuinţe (cu vatre) hallstattiene.
În afara cetăţii, pe terasele sud-vestice şi nord-estice, ce înconjoară dealul, s-au făcut mai multe gropi de sondaj.
Toate terasele au fost locuite în Latene aşa cum demonstrează ceramica descoperită din abundenţă, inclusiv vase întregi dar de dimensiuni mici (borcane). În felul acesta suprafaţa extra muros locuită în ultimele două secole ce au premers cuceririi romane poate fi estimată la 15-20 ha.
Nu s-au continuat cercetările în fortificaţia de pe Piatra Detunată.