Putineiu | Judeţ: Teleorman | Anul: 2016
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 8
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Țeican | Gigi | participant | Instiuție Nedefinită |
| Ştefan | Maria Magdalena | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Mirea | Pavel | participant | Muzeul Judeţean Teleorman |
| Florea | Mihai | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Haită | Constantin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Simion | Mihaela | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Teodor | Eugen Silviu | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ştefan | Călin Dan | participant | SC Vector Studio SRL, Bucureşti |
Raport:
Putinei-lunca Călmăţui
Zona de referinţă se află la cca 900 m NNE de fort, la nord de ultimele gospodării din sat, în lunca mlăştinoasă a Călmăţuiului. Aici se află două obiective. Primul este „drumul de cărămidă” (numele este luat din tradiţia locală), care pare să continue drumul care iese pe poarta de nord a fortificaţiei, spre vadul Călmăţui. Al doilea obiectiv este un turn de apărare, aflat literalmente în mijlocul mlaştinii, la 100 m est de drum (Detalii în Teodor 2016, 78, fig. 14).
În acest punct s-au desfăşurat mai multe activităţi, redate aici foarte sumar. Au fost două şedinţe de carotaj în sediment, de interes palinologic, în aprilie, respectiv octombrie. Rezultatele primite de la specialist (dr. Sorina Fărcaş, de la Cluj), au fost mai degrabă negative, rămânând cu beneficiul că primele carote au fost datate, la IFIN (mulţumiri dr. Corina Simion!), luând la cunoştinţă, astfel, de nivelul de călcare antic, care a fost cu un metru mai jos decât cel actual. Informaţia este interesantă pentru contextul „drumului de cărămidă”, încă vizibil deasupra luncii, într-o zonă în care săpătura ar fi improprie, din cauza apei.
Al doilea set de activităţi au fost cele geofizice. Susceptibilitatea magnetică nu a indicat prezenţa unor materiale arse, pe un tronson de aproape 200 m al „drumului de cărămidă”. Nu excludem însă ca legenda locală să aibă substanţă reală, fiindcă lunca mlăştinoasă nu putea fi traversată de un drum fundat exlusiv pe sol, fiind necesară amenajarea unor poduri, care să permită circulaţia apei; în astfel de puncte, probabil, au fost construiţi piloni de cărămidă, însă deocamdată nu am aflat unde. Este de amintit şi faptul că în limbajul local „cărămida” este asociată oricărei argile arse, nu neapărat în formă paralelipipedică...
În apropierea turnului de supraveghere primăria locală a făcut un şanţ de drenaj, în primăvara acestui an; aşa se face că în octombrie am putut avea acces, pentru prima oară, în perimetrul suspectat – de multă vreme, în baza fotografiei aeriene – a găzdui o ruină romană. Cercetările geofizice realizate aici – magnetometrie şi susceptibilitate magnetică – nu au produs rezultate concludente, însă acel metru de depunere aluvionară ar putea fi cauza acestui insucces. Ne păstrăm prima opinie, chiar şi în aceste condiţii.
Bibliografie: