Poduri | Judeţ: Bacău | Punct: Dealul Ghindaru | Anul: 2000
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Studiu arheozoologic
Anul cercetarii:
2000
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Tell;
Cod RAN:
| 24640.01 |
Județ:
Bacău
Unitate administrativă:
Poduri
Localitate:
Poduri
Punct:
Dealul Ghindaru
Localizare:
| 24640.01 |
Lista Ilustrațiilor - 7
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Dumitroaia | Gheorghe | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Monah | Dan | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Monah | Felicia | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Popovici | Dragomir Nicolae | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bălăşescu | Adrian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bem | Cătălin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Haită | Constantin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Moise | Dragoş | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Radu | Valentin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Sorloaica | Nicoleta | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Cotiugă | Vasile | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi, Facultatea de Istorie |
| Lupaşcu | Gheorghe | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi, Facultatea de Istorie |
Raport:
Localizarea şi prezentarea sitului. Tell-ul eneolitic "Dealul Ghindaru" se găseşte pe terasa de 32 m, de pe dreapta Tazlăului Sărat, în punctul numit "Între Pâraie". "Dealul Ghindaru" se află pe teritoriul fostului sat "Rusăieşti", acum cartier al satului Poduri, com. Poduri, jud. Bacău.
Tell-ul propriu-zis s-a format pe capătul de E al terasei care coboară spre depresiunea în care se află o parte din satul Rusăieşti. Capătul estic al terasei este delimitat spre S de o viroagă adâncă prin care curge pârâul Bisericii. La capătul estic al dealului se află biserica de lemn a satului. Tell-ul ocupă o suprafaţă de aproximativ 12.000 m2, având forma uşor elipsoidală. Aşezările care au existat pe locul actualului tell erau apărate spre N de o pantă abruptă care, în decursul timpului a fost ruptă de Tazlăul Sărat, astfel încât acum marginea terasei coincide oarecum cu centrul aşezărilor care au dus la formarea tell-ului. Spre E panta este de asemenea abruptă, deşi a fost îmblânzită, pe alocuri de locuitorii care şi-au construit case şi au plantat livezi şi vii. Spre S o pantă mai lină şi terasată coboară spre "Pârâul Bisericii. Drumul de acces şi calea de comunicaţie cu terasa se află spre NV. Această parte se pare că era barată, în vechime, de 1 - 2 şanţuri de apărare. Probabil că şanţurile au fost dezafectate în timpul culturii Cucuteni, când aşezările s-au extins cu peste 200 m spre V de limita tell-ului. Suprafaţa totală pe care se găsesc vestigii de locuinţe şi materiale arheologic, este de aproximativ 6 - 8 ha.
Istoricul cercetărilor. Staţiunea de la Poduri a fost semnalată, în 1978, de Alexe Bujor. În acelaşi an Dan Monah a efectuat o periegheză şi a remarcat că pe marginea de NE a terasei exista un fel de "acropolă", de formă elipsoidală, mai înaltă decât orizontala terasei cu aproximativ 5 m. În anul 1979 a fost efectuat un sondaj de informare, fiind săpată o secţiune cu dimensiunile de 30 x 2 m. Sondajul a evidenţiat o depunere arheologică de peste 4 m ce conţinea mai multe niveluri de locuire. Prin sondajul din 1979 s-au identificat niveluri de depuneri atribuite fazelor Precucuteni II şi III, unei etape Precucuteni III - târzie, două nivele de depuneri din etapa Cucuteni A2, o ipotetică locuire din etapa Cucuteni A3, precum şi vestigii din fazele Cucuteni A-B şi B. Tot cu această ocazie a fost identificată şi o locuire sporadică din bronzul mijlociu (culturile Costişa şi Monteoru), căreia îi aparţine şi un şanţ circular de mari dimensiuni amplasat pe marginea de N a terasei. Importanţa noii staţiuni era evidentă, fiind formulată ipoteza descoperirii primului tell din aria culturii Cucuteni.
Conştient de importanţa, dar şi de dificultăţile ridicate de cercetarea staţiunii descoperite, Dan Monah a avut iniţiativa constituirii unui colectiv care să asigure o investigaţie interdisciplinară. În decursul anilor au fost cooptaţi în colectiv mai mulţi arheologi, precum şi antropologi, arheozoologi, arheobotanişti, pedologi şi au fost efectuate analize asupra ceramicii şi datări 14C. În perioada 1980 - 1983 s-a urmărit, în special, stratigrafia staţiunii, săpăturile fiind efectuate prin metoda secţiunilor transversale. După obţinerea unei schiţe stratigrafice preliminare, acest sistem a fost abandonat şi a fost utilizată, din 1984, metoda săpăturii în suprafaţă, fiind deschisă caseta A adosată la capătul nordic al S. III. În perioada 1997 - 1999 cercetările de pe Dealul Ghindaru au fost sistate, fiind reluate în campania 2000 datorită sponsorizării generoase acordată de Dr. Romeo Dumitrescu şi Fundaţia "Mileniul III". Până în momentul de faţă a fost cercetată o suprafaţă de aproximativ 1000 m2. Rezultatele obţinute până în prezent ne relevă un sit de excepţie care permite urmărirea evoluţiei eneoliticului est-carpatic începând cu etapa Precucuteni II şi până la sfârşitul culturii Cucuteni.
Au fost cercetate, parţial sau integral, peste 75 de locuinţe, patru construcţii de interes comunitar, în special sanctuare şi un număr de gropi. În aproape toate nivelurile de locuire au fost identificate numeroase "importuri" care permit racordări cronologice cu civilizaţiile învecinate. S-a acordat o atenţie specială cercetării interdisciplinare. În perioada 1981 - 1984 la săpături a participat şi cercetătoarea americană Linda Ellis care a efectuat o serie de analize asupra ceramicii de la Poduri, colega din S.U.A revenind de mai multe ori în staţiunea investigată de noi. Rezultate interesante au fost obţinute datorită determinărilor de macroresturi vegetale, fiind identificate numeroase specii de plante cultivate şi din flora spontană. Tell-ul de la Poduri deţine, în momentul de faţă, cel mai complet conspect floristic dintre toate staţiunile eneolitice din România. Deosebit de utile au fost şi analizele pedologice efectuate de Gh. Lupaşcu care, însă, vor trebui continuate pentru a încerca stabilirea terenurilor agricole ale comunităţilor ce au locuit la Poduri. Până în momentul de faţă au obţinute 13 date radiocarbon (14C) care alcătuiesc o serie utilă pentru cronologia absolută a eneoliticului est-carpatic. Din nefericire nu au lipsit nici eşecurile. Probele arheomagnetice, recoltate în 1983, au fost tratate cu neseriozitate neobţinându-se nici o datare.
Dispariţia prematură a colegilor Ştefan Cucoş şi Alexandra Bolomey a fost nu doar un moment dureros pentru noi, ci a produs şi o serie de perturbări în activitatea de cercetare. În anul 1997 săpăturile de pe Dealul Ghindaru au fost sistate din cauza neînţelegerilor cu proprietarii terenului şi din cauza finanţării insuficiente.
Putem considera că anul 2000 a fost de bun augur pentru şantierul şi colectivul de cercetare de la Poduri. Fundaţia "Mileniul III" şi Dr. Romeo Dumitrescu au acordat colectivului de la Poduri nu numai o generoasă finanţare, ci şi un important suport moral. Graţie acestui ajutor a fost posibilă reluarea săpăturilor cu un colectiv primenit, ce cuprinde un număr important de tineri cercetători. Graţie lor, dar şi a membrilor mai vechi ai colectivului, sperăm să realizăm, în continuare, o cercetare modernă, interdisciplinară.
O caracteristică a cercetărilor de la Poduri o constituie atenţia acordată hinterlandului tell-ului. Pe această direcţie se înscriu perieghezele efectuate de Dan Monah, ajutat de Alexe Bujor, Dragomir Popovici şi Ion Mareş. Pe o rază de 5 - 7 km în jurul tell-ului au fost descoperite şapte staţiuni cucuteniene şi un număr de situri datând din alte perioade istorice. A fost remarcată legătura dintre unele staţiuni cucuteniene şi izvoarele sărate din apropierea lor. Pe această bază a fost, încă de la început, presupusă o legătură cauzală între formarea tell-ului şi posibilitatea exploatării sării din slatinile aflate în hinterlandul aşezărilor de pe Dealul Ghindaru.
Activitatea cercetătorilor de la Poduri nu s-a rezumat doar la depistarea de noi staţiuni arheologice, ci s-au efectuat şi câteva sondaje. În această direcţie s-a remarcat Dragomir Popovici, care în 1982 a întreprins, în colaborare cu George Trohani, un sondaj în aşezarea "Silişte" - Prohozeşti, aflată în apropierea unei slatine. Acelaşi cercetător, în colaborare cu Alexe Bujor, a efectuat o săpătură mai amplă în staţiunea Cucuteni B de pe "Dealul Păltiniş" - Valea Şoşii. Din păcate, investigaţiile în staţiunile din hinterlandul tell-ului nu au mai putut fi continuate. Totuşi acestea nu au rămas fără urmări. Perieghezele şi sondajele efectuate au fost completate printr-o cercetare etnoarheologică a zonei în legătură cu exploatarea actuală a slatinilor, care a permis conturarea unor ipoteze privind tehnicile de obţinere a sării în preistorie şi importanţa schimburilor bazate pe sare. Rezultatele obţinute de noi, în legătură cu exploatarea sării în zona Poduri, au suscitat şi interesul cercetătorilor din străinătate. Linda Ellis şi John Nandriş s-au referit în lucrările lor la descoperirile de la Poduri, iar Olivier Weller a efectuat o călătorie de documentare la staţiunile arheologice şi slatinile semnalate de noi. Din vara anului 2000 în zona Poduri se efectuează, în colaborare de către cercetători români şi britanici, prospecţiuni care vor fi urmate de săpături cu scopul de a investiga importanţa exploatării sării pentru comunităţile eneolitice din această regiune.
Rezultatele cercetărilor de la Poduri au fost aduse la cunoştinţa comunităţii ştiinţifice prin intermediul a numeroase comunicări ştiinţifice susţinute în cadrul unor sesiuni de comunicări ştiinţifice. Rapoarte de săpături, dar şi articole privind diferite descoperiri de la Poduri, au fost publicate, în special, în periodicele Cercetări Arheologice şi Memoria Antiquitatis, nefiind ocolite nici alte publicaţii. Materiale şi informaţii obţinute în urma săpăturilor de la Poduri au fost utilizate în cărţile publicate de Dan Monah, Ştefan Cucoş, precum şi în teza de doctorat realizată de Gheorghe Dumitroaia, aflată sub tipar.
Un moment deosebit, pentru colectivul de la Poduri, a fost organizarea, în 1995, a colocviului internaţional "The Tells - chronological axes of prehistory", desfăşurat la Bacău - Tescani - Poduri, la care au participat 30 de preistoricieni din Anglia, Germania, Ucraina, Rusia, Basarabia şi România. La această reuniune ştiinţifică au fost susţinute şapte comunicări în care au fost prezentate descoperirile din tell-ul de la Poduri. Participanţii la colocviu au vizitat şantierul arheologic de pe Dealul Ghindaru, manifestând un viu interes pentru stratigrafia staţiunii.
Pentru a face cunoscut marelui public, dar şi specialiştilor, numeroase materiale arheologice provenind de la Poduri au fost incluse în expoziţii din ţară şi din străinătate. În 1984, cu ocazia colocviului internaţional "La civilisation de Cucuteni en contexte européen", a fost organizată, la Piatra Neamţ, expoziţia "L'art de la civilisation de Cucuteni", în cadrul căreia au fost prezentate numeroase piese de artă provenind din tell-ul de la Poduri. În timpul desfăşurării colocviului de la Bacău din 1995, expoziţia "Poduri - Dealul Ghindaru, o staţiune arheologică de excepţie" s-a bucurat de un succes deosebit printre participanţi. Numeroase piese de la Poduri au fost incluse şi în expoziţia de la Salonik, "Cucuteni. The Last Great Chalcolithic Civilization of Europe", organizată în 1997. La sfârşitul anului 2000 a fost organizată, la Muzeul Naţional de Istorie a României, expoziţia "O lume regăsită. Satul cucutenian de la Poduri", care a prilejuit şi susţinerea unui colocviu internaţional cu titlul "O lume regăsită. Cultura Cucuteni", în cadrul căruia au fost prezentate şi cele mai noi descoperiri din campania 2000.
O pagină nouă în istoria cercetării tell-ului de la Poduri a fost deschisă în anul 2000, când datorită sponsorizării acordate de Dr. Romeo Dumitrescu şi Fundaţia "Mileniul III" au fost reluate săpăturile. Acestea s-au desfăşurat, în caseta A, în perioada iulie - septembrie 2000, având caracter interdisciplinar.
Starea de conservare. În momentul începerii săpăturilor, în 1979, starea de conservare a tell-ului şi a întregii staţiuni, era destul de bună. Partea de N a staţiunii, aflată spre albia Tazlăului Sărat, era distrusă de apele râului care, în unele perioade, a curs la poalele terasei. În săpăturile efectuate s-a observat că marginea actuală a terasei corespunde cu zona centrală a tell-ului. Apreciem că aproximativ o treime din staţiune a fost distrusă, în cursul mileniilor, de alunecările de teren provocate de apele Tazlăului Sărat. În partea conservată a staţiunii au fost plantaţi copaci fructiferi, destul de rari, care au afectat unele porţiuni din sit. Timp de o sută de ani suprafaţa întregii staţiuni a fost arată cu pluguri uşoare care nu au distrus vestigiile preistorice. După colectivizare, în 1962, au fost folosite pluguri tractate de tractoare care au afectat, în oarecare măsură, stratul de depuneri din epoca bronzului şi din faza Cucuteni B. După începerea cercetărilor arheologice zona de centru - nord a tell-ului nu a mai fost arată, fiind astfel bine protejată. Totuşi, în perioada 1979 - 1996 au fost câteva braconaje de amploare redusă efectuate, în special, de copii din sat după sfârşitul campaniei de săpături. Colectivul şantierului a făcut repetate demersuri la autorităţile locale pentru a descuraja braconajele şi a recupera materialele arheologice.
Întreruperea săpăturilor, în perioada 1997 - 2000, şi imposibilitatea asigurării pazei, a deschis calea braconierilor. Aceştia au săpat, în special, pe taluzul de E al casetei A, distrugând vestigiile mai multor construcţii din fazele Cucuteni A-B şi B. În unele locuri au pătruns în taluzul de E la o distanţă de circa 3 m, ajungând uneori până la adâncimea de -2 m. Braconierii au încercat, la E de caseta A, să efectueze o săpătură de formă dreptunghiulară care, cu certitudine, a afectat construcţii din fazele Cucuteni B şi A-B. O altă zonă care a fost afectată de braconaje este partea nordică a casetei A. În special în zona construcţiilor atribuite etapei Cucuteni A1 au fost practicate mai multe gropi circulare cu diametrul de circa 2 m, care au ajuns până la adâncimea de -1,5 m faţă de nivelul săpăturii noastre. Braconierii au căutat şi au reuşit să identifice complexele de vase aflate în apropierea vetrelor şi au extras piesele cu valoare artistică. Datorită braconajelor au fost recoltate numeroase vase pictate (peste 60 de exemplare) care au fost puse în vânzare pe piaţa neagră de antichităţi. Doctorul Romeo Dumitrescu a recuperat o mare parte dintre vasele de la Poduri, precum şi un număr mai mic de alte obiecte. Din păcate, piesele din colecţia Dr. Emilia şi Romeo Dumitrescu, scoase din contextul arheologic nu permit decât o ipotetică atribuire şi interpretare. La reluarea săpăturilor, în anul 2000, colectivul şantierului a recuperat câteva piese, provenind din tell, de la localnici. După reluarea săpăturilor, Fundaţia "Mileniul III" a asigurat paza permanentă a staţiunii inclusiv în perioadele extracampanie de săpături. Sperăm ca pe viitor braconajele să nu se mai repete.
Obiectivele cercetării. După prima campanie de săpături, din 1979, când existenţa tell-ului de la Poduri a fost certă ne-am propus ca principal obiectiv stabilirea stratigrafiei sitului, urmând ca pe baza acesteia să verificăm şi să nuanţăm periodizarea eneoliticului de la E de Carpaţi. Încă din acel moment am intuit că staţiunea de la Poduri poate contribui la elucidarea începuturilor culturii Cucuteni, acea mult discutată etapă Cucuteni A1. Având în vedere o cercetare interdisciplinară ne-am propus, în limita posibilităţilor arheologiei, să realizăm şi o cât mai exactă reconstituire a vieţii comunităţilor care au trăit în zona Poduri. Plantele cultivate, agricultura, creşterea animalelor, dar şi relaţia şi influenţa mediului asupra vieţii locuitorilor au stat constant în vederea noastră. O atenţie specială a fost acordată relaţiei dintre izvoarele sărate din zonă şi aşezările cucuteniene. Pentru înţelegerea acestui fenomen am recurs şi la investigaţii etnoarheologice. În mod firesc, hazardul cercetării ne-a obligat să ne propunem noi ţinte. Astfel, descoperirea mai multor sanctuare, gropi rituale, construcţii cu caracter comunitar ne-au obligat să căutăm explicaţii şi să imaginăm noi moduri de abordare. Pentru a înţelege ceva din tehnica construcţiilor cucuteniene şi, mai ales, modul în care vestigiile lor se conservă am realizat, în 1985, o construcţie experimentală pe care am numit-o "Casa Piticilor". În campania 2000 am început cercetarea, prin săpătură, a resturilor acestei construcţii arse.
Obiectivele cercetărilor viitoare. În campaniile viitoare nu ne propunem o schimbare importantă în ceea ce priveşte obiectivele stabilite iniţial, ci doar unele nuanţări în funcţie de noile descoperiri. Intenţionăm să acordăm o atenţie sporită investigaţiilor interdisciplinare şi problemei aşezărilor din hinterlandul tell-ului, precum şi relaţiei acestora cu exploatarea sării din slatine. În acest sens este în curs de perfectare un proiect de cercetare cu Universitatea din Durham, Anglia. Probabil vom fi obligaţi să acordăm mai multă atenţie problemei metalurgiei aramei şi resturilor osteologice umane care apar destul de frecvent în depunerile arheologice. Este în curs de realizare un studiu geobotanic pentru hinterlandul tell-ului, dar principala noastră preocupare rămâne stratigrafia tell-ului, problemele de periodizare ale culturilor Precucuteni şi Cucuteni, cronologia relativă şi absolută, importurile şi numeroase alte chestiuni care vor fi ridicate de noile descoperiri. Aşa cum este firesc vor fi studiate cu toată atenţia toate vestigiile care vor apare în săpătură chiar dacă sunt posterioare eneoliticului.
Săpăturile arheologice din vara anului 2000. Săpăturile de la Poduri au fost reluate în ziua de 3 iulie 2000 datorită unei generoase sponsorizări din partea Fundaţiei "Mileniul III". Caseta A, pe suprafaţa căreia s-au desfăşurat săpăturile în perioada 1984 - 1996, purta urmele unor importante braconaje. Pe taluzul de E al casetei, în zona carourilor J 1 - 6, pe o lungime de circa 10 m, erau distruse vestigiile unor locuinţe Cucuteni B şi A-B, groapa tăind nivelul Cucuteni A3 şi adâncindu-se şi în primul nivel Cucuteni A2. În zona carourilor 11 - 12 se observau resturile distruse ale unei locuinţe aflate la baza nivelului Cucuteni B, săpătura afectând şi stratul Cucuteni A. O ruptură de mari dimensiuni se găsea în zona carourilor J 14 - 15, unde săpătura braconierilor avea o dezvoltare spre E de aproape 4 m şi o adâncime de peste -2 m. Aici au fost răscolite vestigiile a cel puţin trei locuinţe. Nici suprafaţa casetei care fusese protejată, în 1996, cu folie de plastic şi pământ nu a fost ocolită de braconieri. În zona carourilor D - E 2 se remarca o groapă cu diametrul de peste un metru, iar în caroul B 9 braconierii au practicat o groapă de formă neregulată de mari dimensiuni. O altă groapă cu diametrul de peste 1,30 m se găsea în caroul F 2, afectând depunerile complexului de locuinţe 73. Vestigiile complexului de locuinţe menţionat au fost destul de serios deranjate de braconieri şi de căutătorii de comori. Ultimii au efectuat, în general, gropi de dimensiuni şi adâncimi mai reduse abandonând căutările în absenţa obiectelor de metal preţios.
Ţinând cont de distrugerile provocate de braconieri am procedat la extinderea casetei A, prin desfiinţarea martorului de N, unde noile carouri au fost notate cu minus, iar spre E cu 4 m, astfel încât caseta are în momentul de faţă dimensiunile de 24 x 36 m şi o suprafaţă de 864 m2. În extinderea estică a casetei, în caroul L 7, a fost găsită o grupare de fragmente ceramice atribuite bronzului mijlociu care par să facă parte dintr-un complex de locuire. Din păcate, deranjamentele produse de braconaje ne-au împiedecat să clarificăm această situaţie.
Pentru început săpăturile au fost axate, mai ales, pe cercetarea jumătăţii sudice a casetei, unde în 1996 fusese remarcate vestigiile unei locuinţe Cucuteni A2. Asupra acestei locuinţe colegul Vasile Cotiugă a realizat o prezentare mai amănunţită care este publicată mai jos. În jumătatea nordică a casetei, în afara unor resturi de locuinţe din etapa Cucuteni A2 care vor fi prezentate cu altă ocazie, au fost descoperite vestigiile unui complex de locuinţe suprapuse care, după materialul ceramic recoltat, poate fi atribuit, cu rezervele de rigoare, mult discutatei etape Cucuteni A1. Complexul este format din patru construcţii, dintre care nu a fost demontată decât L. 73a care avea un interesant ritual de fundare. Celelalte locuinţe au fost doar parţial cercetate, investigarea lor urmând să fie terminată în campania 2001. În apropierea acestui complex au fost identificate două gropi rituale cu depuneri de oase de animale, care, însă, vor fi publicate după efectuarea determinărilor arheozoologice. Trebuie să menţionăm şi faptul că pe platforma uneia dintre construcţiile din complexul 73 au fost găsite câteva grupări de oase arse care, după opinia arheozoologilor Dragoş Moise şi Adrian Bălăşescu, par să fie umane. Rămâne ca această observaţie de şantier să fie confirmată de analizele de laborator.
Deşi campania de săpături a avut o durată considerabilă (aproximativ trei luni) o singură locuinţă (L. 74) a fost cercetată aproape integral şi asupra acesteia este publicat un material mai detaliat. Trebuie, însă, să menţionăm că autorul îşi rezervă dreptul de a reveni cu ocazia finalizării săpăturii şi realizarea analizelor microstratigrafice.
În cursul săpăturilor s-a acordat o atenţie deosebită cercetărilor interdisciplinare. Pentru aceasta, profitând de prezenţa pe şantier, a arheozoologilor au fost colectate de aceştia oasele de animale şi au fost separate oasele susceptibile de a fi umane. Colegul Constantin Haită a făcut recoltări pentru analize microstratigrafice, iar situaţiile deosebite au fost discutate cu arheologii. La săpăturile şi discuţiile, uneori aprinse, din luna septembrie a participat colegul francez Bernard Randoin, care ne-a împărtăşit din vasta şi interesanta sa experienţă.
În campania anului 2000 am reuşit să colectăm, din nivelul Cucuteni A-B şi din nivelul Cucuteni A1, eşantioane de macroresturi vegetale pentru datări radiocarbon. În eventualitatea că vom reuşi să analizăm, într-un bun laborator probele 14C, aceste eşantioane vor putea completa seria de date radiocarbon din tell-ul de la Poduri. Şi în această campanie am continuat colectarea macroresturilor vegetale, folosind o variantă de flotare pe care am folosit-o, cu succes, şi în alţi ani. Am avut, însă, şansa, în două cazuri, să descoperim resturi vegetale în vase ceea ce elimină orice riscuri în ceea ce priveşte atribuirea culturală. Unul dintre loturile de resturi vegetale provine dintr-o construcţie Cucuteni A-B, iar celălalt dintr-un vas Cucuteni A2 găsit într-o interesantă groapă rituală.
Arheologie experimentală. Am continuat şi în această campanie preocupările mai vechi de arheologie experimentală, care, sperăm să ne ajute la înţelegerea vestigiilor descoperite în săpături. Am menţionat în istoricul cercetărilor construcţia experimentală, în 1985, a unei locuinţe eneolitice pe care atunci am numit-o "Casa Piticilor". Construcţia a ars în acelaşi an şi timp de 15 ani s-a produs o stratificare naturală. Am propus colaboratorilor să sape resturile acestei construcţii după toate regulile unei săpături arheologice şi să încerce o restituire a construcţiei iniţiale. Propunerea făcută a fost privită cu oarecare neîncredere de mai tinerii noştri colaboratori. Totuşi, colegii Cătălin Bem şi Vasile Cotiugă s-au angajat în această întreprindere şi au săpat aproximativ jumătate din construcţia iniţială. Aşteptăm cu interes continuarea cercetărilor şi sperăm în obţinerea unor informaţii interesante. În aceeaşi zonă, Vasile Cotiugă a construit experimental o vatră şi un loc de râşnit care au fost protejate la încheierea săpăturilor, urmând ca acestea să fie atent supravegheate.
Un element cu totul nou în viaţa şantierului de la Poduri îl constituie prezenţa masivă, în campania 2000, a studenţilor din facultăţile de profil de la universităţile "Valahia" din Târgovişte, "Ovidiu" din Constanţa, mobilizaţi de Dragomir Popovici, şi de la "Al. I. Cuza" din Iaşi. Contribuţia lor la buna desfăşurare a cercetărilor a fost considerabilă şi întregul colectiv de cercetători le adresează cele mai vii mulţumiri. În continuare vom prezenta câteva microstudii asupra unor descoperiri mai vechi sau din campania 2000 care, însă, au caracter preliminar deoarece nu au putut fi efectuate toate analizele şi investigaţiile pe care le reclamă.
Cercetarea locuinţei nr. 74. O privire preliminară
Locuinţa 74 a fost remarcată, în campania 1996, în partea sudică a casetei A. Încă de atunci s-a stabilit că era orientată cu axul lung pe direcţia NV - SE. Resturile locuinţei se prezentau în partea de NV sub forma unei aglomerări de chirpic ars provenind de la pereţii puternic arşi. În partea de SE fragmentele de chirpic din pereţi erau sporadice, fiind izolate unele de altele. În perioada de întrerupere a săpăturilor resturile locuinţei au fost răvăşite de căutătorii de comori, unele perturbări fiind datorate şi gangurilor de animale. În unele cazuri, mai ales pe marginile construcţiei, unele gropi pot avea o oarecare legătură cu structura locuinţei.
Construcţia era de formă dreptunghiulară cu colţurile rotunjite, având lungimea de 10,3 m şi lăţimea de 5,4 m. Au fost surprinse destul de clar latura de NE (paralelă cu axul lung) şi marginea de NV (perpendiculară pe ax). Latura de SV a fost surprinsă parţial, iar colţul de SV era distrus de mai multe gropi ceea ce dădea impresia existenţei unui şanţ de fundaţie care, în realitate, nu a existat. O situaţie asemănătoare am constatat şi pe latura de SE, unde spaţiul dintre locuinţa 74 şi o construcţie alăturată, posibil contemporană, dădea impresia unui şanţ de fundaţie. Colţul de SV al locuinţei a fost distrus de două complexe mai recente, o posibilă construcţie neincendiată şi o groapă rituală. Locuinţa 74 a fost împărţită, la un moment dat, cu ajutorul unui perete median care, însă, a fost surprins, cu oarecare claritate, doar pe jumătate din lungimea sa.
Pe latura de NV a obiectivului cercetat, spre centrul acesteia, a fost observată o discontinuitate de 0,5 m a peretelui. Aceasta ar putea fi intrarea în prima încăpere. În stânga intrării, printre resturi de lutuială, a fost descoperită o mică cantitate de cereale carbonizate despre care nu putem preciza dacă s-a aflat iniţial într-un recipient. Situaţia din această zonă este complicată de o groapă, posterioară construcţiei noastre, care străpunge podeaua locuinţei 74.
Construcţia locuinţei 74 a început, se pare, după amenajarea prealabilă a locului. A fost depusă o cantitate de pământ de culoare verzui-închisă care a fost întinsă pe o parte a suprafeţei locuinţei. În această lentilă au mai fost observate bucăţi mici de cărbune, cenuşă, mici fragmente de lutuială arsă şi fragmente ceramice şi oase. Peste această lentilă, pe suprafaţa viitoarei locuinţe, se afla un strat de lut, observat mai clar spre marginile construcţiei. Acest strat pare să reprezinte prima lutuială a podelei la care s-a folosit, probabil, lutul rămas de la ridicarea pereţilor. În decursul timpului podeaua a suferit mai multe refaceri prin aplicarea de straturi de lipitură. Acest lucru se observă mai ales în partea de SE a locuinţei, unde am săpat un şanţ de control paralel cu axul longitudinal. Am remarcat şi faptul că unele lutuieli au fost aplicate peste resturi menajere, fragmente ceramice şi oase de animale. Două mici fragmente de scânduri carbonizate descoperite în încăperea de NV ne semnalează existenţa unei podele alcătuită din scânduri de lemn aşezate perpendicular pe axul locuinţei. Podeaua de lemn a fost, la rândul ei, acoperită cu un strat de lut subţire care se ridica pe peretele despărţitor. Întreaga podea a ars în incendiul care a distrus locuinţa. Pereţii par să fi fost ridicaţi pe tălpici.
În colţul de SE al locuinţei a fost observată o groapă, cu diametrul de 0,25 - 0,3 m şi adâncimea de circa 0,12 / 0,14 m, umplută cu bucăţi de lipitură arsă. Groapa ar putea să provină de la o furcă ce susţinea cosoroabele casei. Structura pereţilor era alcătuită, după un fragment de perete bine conservat, din nuiele alăturate, fără să putem preciza dacă poziţia lor era orizontală sau verticală şi dacă erau împletite. Peste nuiele a fost aplicat un strat destul de gros de lut cu pleavă şi paie tocate. În lutuiala pereţilor au fost remarcate şi mici fragmente ceramice şi pietricele.
Fragmentul de perete la care ne-am referit a fost descoperit în încăperea nord-estică şi avea încastrată în el o piesă de lut de mari dimensiuni despre care nu putem spune mai mult. Piesa era modelată din pastă poroasă asemănătoare cu cea utilizată la lipirea pereţilor. La exterior era slivisită cu un strat subţire de lut. Ar putea fi un fragment dintr-o placă, cu formă neprecizată, încastrată în perete.
Peretele median avea o grosime de circa 10 cm şi a fost alcătuit dintr-o structură uşoară, fiind ridicat după construirea pereţilor locuinţei. S-au observat mai multe refaceri ale acestuia prin straturi succesive de lutuială unele fiind concomitente cu refacerea podelei.
Vatra locuinţei, bine păstrată, a fost construită mai aproape de latura de NE, fiind amplasată spre mijlocul ei. Probabil la început vatra era destinată să încălzească întreaga construcţie apoi s-a construit peretele median obţinându-se o încăpere "caldă" şi una "rece". Am putut urmări destul de detaliat fazele de evoluţie ale vetrei locuinţei 74, care la început a fost o simplă alveolare, urmând apoi patru faze de refacere a instalaţiei de încălzit. La fiecare refacere suprafaţa vetrei a fost mărită, fiind prevăzută şi cu o gardină masivă sprijinită la exterior cu scânduri.
După înlăturarea resturilor de lipituri arse provenind din pereţi pe podeaua încăperii de NE au fost găsite mai multe concentrări de materiale arheologice. Se remarcă un vas cu capac şi o râşniţă aflate în apropierea peretelui de SV, în apropierea lor aflându-se şi o cantitate de cereale carbonizate. În apropierea vetre se găsea o altă râşniţă, iar în colţul de NE al încăperii se afla un suport. La demontarea podelei din încăperea cu vatra, în caroul F 16 la adâncimea de -2,86 m, a fost găsit un topor, orientat E - V, depus ritual, probabil legat de fundarea locuinţei. Subliniem faptul că locuinţa 74 este prima construcţie de la Poduri cu două încăperi. Investigarea acestui interesant complex de locuire va fi continuată în anul viitor când sperăm că analizele microstratigrafice ne vor permite să elucidăm unele aspecte mai puţin clare. [Vasile Cotiugă]
Planşa 50