Podu Dâmboviței | Comuna: Dâmbovicioara | Judeţ: Argeș | Punct: Oratea (Oratia, Oraţia) | Anul: 2021
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raportul de cercetare de la Podu Dâmboviței, com. Dâmbovicioara, jud. Argeș Punct: Oratea (Oratia, Oraţia). Sector: platoul de est
Anul cercetarii:
2021
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană;
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Cod RAN:
| 16356.01 |
Județ:
ARGEŞ
Unitate administrativă:
DÂMBOVICIOARA
Localitate:
PODU DÂMBOVIŢEI
Punct:
Oratea (Oratia, Oraţia)
Sector:
platoul de est
Localizare:
| 16356.01 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Teodor | Eugen Silviu | responsabil | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Raport:
Cu ocazia acestor cercetări s-a efectuat o evaluare pe terasa de est de la Oratea.
Localizare sitului: coordonate Stereo 70: 517468.73, 434797.70; coordonate geografice: 45.41301060° N, 25.22320819° E.
Cercetarea limes-ului roman de sec. III, la traversarea coridorului Rucăr-Bran, a arătat că distanțele cunoscute între stațiile de marș sunt uneori mai mari decât pot fi parcurse de coloane logistice, în condițiile grele ale muntelui. Astfel, între Jidova și Drumu Carului drumul măsoară 40 de km, ceea ce, în condițiile concrete ale terenului, echivalează cu peste 80 de km pe teren plat. Au fost urmărite mai multe variante, una dintre ele fiind Oratea („Oratia” sau „Oraţia” în unele surse istorice și în limbajul local, dar „Oratea” în toponimia oficială). Evaluarea de teren avea sarcina de a clarifica cât de „civilă” este așezarea de pe platoul aflat la est de cetatea medievală, respectiv dacă ipoteza Tocilescu se poate verifica; conform unei schiţe de plan de la 1905, platoul ar fi fost limitat spre abruptul de la sud de un val de piatră, iar spre şanţul de apărare medieval – de un val de pământ (caz în care şi şanţul originar ar fi fost antic). Plecând de la observaţia că între platoul de est şi drumul care ocolea pe la vest cetatea nu există o comunicaţie utilizabilă de căruțe, evaluarea de teren trebuia să stabilească, de asemenea, pe unde se făcea accesul pe platou, atât dinspre sud (Rucăr), cât şi dinspre nord (Drumul Carului).
Cercetarea prin săpătură s-a făcut în două scurte campanii, respectiv 13-18 iulie 2020 şi 16-27 august 2021. S-au practicat secţiuni pe puncte de evaluare prestabilite, pe baza modelului teren derivat din scanarea LiDAR. În prima campanie au fost făcute primele 3 secţiuni (S.1 – 12 x 2 m; S.2 – 4.5 x 1.3 m; S.3 – 5 x 1.4 m; vezi figura ataşată – ortofotografie referențiată din aug. 2021). S.1 a confirmat existenţa unui val de piatră, sprijinind o palisadă de lemn. Surpriza a fost să constatăm dedesubt o fază anterioară, puternic incendiată, părând iniţial un turn ars. Devenea clar astfel că „aşezarea civilă” fusese un punct fortificat de control al traficului de persoane şi mărfuri, în epocă romană, aşa cum este firesc pentru situl cu cea mai bună poziţie naturală a întregului traseu montan al limesului. Este exact motivul pentru care, la doar 50 de m, spre VNV, a fost apoi construită o mică cetate medievală.
S.2 testa ipoteza unui drum care merge spre cetate; ipoteza s-a verificat de jumătate, fiindcă s-au găsit materiale tipice (potcoave şi caiele), dar nu şi o amenajare propriu-zisă, observabilă (nici măcar urme de roţi, dar dacă suportul geologic nu este grezos, ci calcaros, cum era cazul – și nici nu se pot forma). S.3 a fost realizată doar ca o verificare, dorind să văd palisada de piatră, ca o confirmare a continuității valului de-a lungul marginii terasei; din lipsă de timp, a fost documentată doar partea superioară a palisadei, imediat sub iarbă, mult mai bine conservată decât pe S.1, iar secţiunea a fost astupată.
A doua campanie, din august 2021, trebuia să clarifice situaţia „turnului” ars, fiind realizată în acest scop S.4 (6.5 x 2 m), paralelă cu S.1, spre vest. Fiindcă profilul vestic ieşea din zona incendiată, au fost posibile observaţii stratigrafice mai fine; astfel, construcţia incendiată era aliniată unui val din brazde de iarbă, iar peste acestea s-a ridicat valul de piatră, care are şi o refacere consistentă. Materialele arheologice, deşi relativ puţine, sugerează că construcţia incendiată se datează în prima parte a sec. II, iar cele două faze ale palisadei de piatră datează din prima jumătate a sec. III. Cât despre construcţia arsă, dimensiunile (4.1 x 2.8 m) sugerează că nu despre un turn vorbim, ci despre o platformă de luptă acoperită, puternic incendiată (stratul ars – in situ – are grosime de peste 0.6 m).
S.5 (6.3 x 1.4 m), realizată la colţul de SV al platoului, a arătat două lucruri: întâi că nu a existat aici nici o palisadă, stânca naturală apărând imediat sub iarbă; în al doilea rând – că platoul a fost realmente locuit în sec. III, aşa cum a precizat şi cercetarea anterioară (finalul anilor 60). Săpătura nu a căzut pe un complex bine definit, dar inventarul relativ bogat (pentru dimensiunea mică a secţiunii şi stratigrafia practic nulă), compus din ceramică (inclusiv ceramică modelată cu mâna, dar puţină), oase, o fibulă, dar şi resturi ale unui cuptor, sugerează că ne aflăm acolo în preajma unui complex.
S.6 (4 x 1.5 m) a vizat o intervenţie antropică, dar s-a demonstrat repede a fi una recentă (pentru întreţinerea liniei de înaltă tensiune).
Rămăsese problema drumurilor de acces. S. 7 (6.5 x 1.5 m) şi S.8 (5.9 x 1.9 m) au clarificat şi această chestiune, găsind două situaţii aproape identice, cu un drum roman reparat (într-un caz) sau suprapus (în al doilea caz) de lucrări practicate în evul mediu. Drumul roman este îngust (suprafață carosată în jur de 1.8 m), dar gros, bombat şi cu şanţuri de scurgere adânci. S-a demonstrat astfel cum funcţiona aşezarea militară a staţiei de la Oratea, respectiv intrarea şi ieşirea de pe platoul amenajat pe un drum care suporta traficul greu.
Există desigur o dificultate de încadrare tipologică a situaţiei de la Oratea, fiindcă nu vorbim despre un „castru” (nu există închidere pe celelalte trei laturi), nu este nici o „aşezare militară” (lipsind castrul alăturat), dar având elemente de fortificare, spre singura direcţie în care apărarea era necesară. Este, dacă vreţi, un punct de „staţie”, cu certe valenţe de control al traficului.
Raportul de detaliu este în curs de pregătire şi va apărea în prima parte a anului 2022, în Cercetări Arheologice.