Platoneşti | Comuna: Săveni | Judeţ: Ialomiţa | Punct: Valea lui Bursuc | Anul: 2002
CC BY-SA 4.0 Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Matei | Gheorghe | responsabil | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Coman | Radu | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Munteanu | Simona | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Renţa | Elena | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
Raport:
Spaţiul geografic cuprins între lunca lalomiţei şi Braţul Borcei, în partea de est a sa, este cunoscut sub numele de Platoul Hagieşti, care domină partea sudică a luncii lalomiţei. Harta judeţului Ialomiţa redactată în 1906 menţionează mai multe movile iar la cele mai înalte apar şi toponimele lor, aici întâlnindu-se movilele: Înşiratele Mari şi Mici, Hagieni, Găvanul, Pisica Mare si Mică. În anul 1988, în urma erodării unei movile, situată la partea superioară a văii lui Bursuc, a fost descoperită o statuie din piatră, cu înălţimea de 0,86 m, lăţimea, în zona umerilor, 0,62 m, iar la bază 0,43 m, fiind datată în secolul VI a. Chr. În platoul Hagieni cota cea mai înaltă este de 72 m, punctată de movila Calea situată la 25 km de săpătura noastră.
Cercetările arheologice din anul 2002 şi-au propus investigarea tumulului, în vederea stabilirii tehnicii de construcţie. Tumulul este situat în partea de sud-est a satului Platoneşti, comuna Săveni, în terasa înaltă a râului Ialomiţa, la capătul văii lui Bursuc, pe care o domină. Tumulul avea un diametru de 30 m şi o înălţime de 2,50 m.
După înlăturarea mantalei de pământ negru, a fost surprinsă o zonă aglomerată de bârne de lemn înconjurată de un cerc de pământ galben.
Camera funerară avea formă dreptunghiulară de 4,50/3,50 m, cu orientarea NE - SV, cote surprinse la baza sa, unde au fost consemnate şi gropi de pari care susţineau podul camerei funerare. Gropile de pari (sprijin) sunt dispuse în colţurile camerei funerare şi pe laturile sale şi chiar unul la mijloc, având diametrul cuprins între 0,21 - 0,30 m, mai mare fiind cel central, ele adâncindu-se în solul galben cu încă -0,60 -0,70 m.
Pământul galben rezultat de la săparea camerei funerare a fost aruncat în imediata apropiere, formând un cerc de pământ galben folosit ulterior pentru sprijinirea lemnelor folosite la amenajarea podului camerei funerare, cercul având diametrul de peste 15 m. În imediata vecinătate a marginii camerei funerare s-a surprins un prag special amenajat pe toate laturile sale cu o lăţime de 0,60 m.
Podul era sprijinit de nouă pari (bârne) primul rând aşezat fiind cel de pe axul longitudinal, cu orientarea NE - SV, lemnele fiind aşezate unele lângă altele acoperind camera perfect, toate sprijinindu-se pe pragul amintit mai sus; al doilea rând surprins era dispus invers faţă de primul rând, cu orientarea NV – SE, formând un rând compact, dar sprijinit pe coama cercului de pământ galben (aruncat din camera funerară).
Ultimul rând de lemne (cel de-al treilea) porneşte tot de pe coama cercului de pământ galben, dar fără a avea o orientare, toate bârnele convergând spre centrul camerei funerare. Această aglomeraţie de bârne, pe latura estică şi nordică, a fost surprinsă prăbuşită spre fundul camerei, antrenând întreaga structură de lemn folosită în această construcţie. Lemnul (bârnele) este de esenţă tare, stejar (după ghinda găsită printre bârne), având o lungime de 7 - 10 m şi un diametru cuprins între 0,30 - 0,70 m, observându-se, la unele bârne, la capete, modalitatea de tăiere a lor.
La golirea camerei funerare, sub bârnele de stejar şi chiar printre ele, s-a găsit un total de 135 vârfuri de săgeţi din bronz, din care 51 de vârfuri de săgeţi au fost găsite grupate pe podeaua gropii. De remarcat că în groapă s-au mai găsit oase umane şi de animal. Această bulversare şi lipsa restului de material funerar, ne îndreptăţeşte să concluzionăm că mormântul a fost jefuit în antichitate prin colţul nord-estic al construcţiei, după care s-a prăbuşit.
Tumulul de la Platoneşti este asemănător cu tumulul de la Ciulniţa (jud. Ialomiţa) prin construcţie. După inventar (statuie şi vârfuri de săgeţi) tumulul poate fi datat în secolul VI a. Chr., aparţinând lumii scitice care în acea vreme îşi întindea stăpânirea până în această zonă.
Rezumat:
Cercetările arheologice din anul 2002 şi-au propus investigarea tumulului, în vederea stabilirii tehnicii de construcţie. După inventar (statuie şi vârfuri de săgeţi) tumulul poate fi datat în secolul VI a. Chr., aparţinând lumii scitice care în acea vreme îşi întindea stăpânirea până în această zonă.