Pietroasa Mică | Comuna: Pietroasele | Judeţ: Buzău | Punct: Gruiu Dării | Anul: 2018
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2018
Perioade:
Preistorie; Protoistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; La Tène;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă; Aşezare fortificată; Necropolă;
Cod RAN:
| 48539.01 |
Județ:
Buzău
Unitate administrativă:
Pietroasele
Localitate:
Pietroasa Mică
Punct:
Gruiu Dării
Localizare:
| 48539.01 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Sîrbu | Valeriu | responsabil | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Garvăn | Daniel | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
| Grigoraş | Laurenţiu | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
| Matei | Sebastian | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
| Costache | Daniel | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
| Munteanu | Roxana | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
Raport:
În vara anului 2018 au fost reluate săpăturile pe platoul de la Gruiu Dării, având ca obiective continuarea cercetărilor în S11 şi în cele 4 secţiuni deschise în 2014 (secţiunile S28-S31), precum şi finalizarea săpăturilor în S12. În secţiunile 28-31 cercetarea a vizat epuizarea nivelului cu depuneri din sec. I p. Chr şi avansarea în nivelele din sec. II- I a. Chr. În S11 s-a urmărit cercetarea nivelelor şi a complexelor monteorene, iar în S12 recuperarea informaţiilor şi a materialelor corespunzătoare celor mai timpurii locuiri din epoca bronzului şi epuizarea nivelelor eneolitice.
În această campanie au fost descoperite 18 complexe noi (8 din a doua epocă e fierului, 7 din epoca bronzului şi 3 din eneolitic), dar au fost cercetate şi complexe descoperite în campaniile anterioare.
În continuare, vom prezenta, pentru fiecare epocă în parte, principalele rezultate ale cercetărilor de la Gruiu Dării.
Cercetările referitoare la a doua epocă fierului
Cercetările din a doua epocă a fierului s-au concentrat în suprafeţele S28, S29, S30 şi S31, fiecare dintre ele cu dimensiunile de 4 x 4 m, aflate una lângă alta, descriind un pătrat cu latura de 8,5 m.
În această campanie a fost cercetat integral Complexul 258, care reprezintă o aglomerare masivă de lipitură arsă, vase întregi sau întregibile, piese din metal şi oase de animale nearse, toate întinse pe o suprafaţă de aproximativ 3,80 x 2,60 m (nota 80). Astfel, au fost recoltate peste 100 de fragmente de lipitură arsă, unele cu dimensiuni ce depăşeau 20 cm. Sub această masă de lipitură nu au apărut alte complexe (vetre, podini sau gropi de stâlp), deşi săpătura a avansat până la cota de 0,55/0,60 m. Dintre piesele descoperite în acest complex remarcăm o brăţară din argint plasată sub o cupă de fructieră.
În secţiunile S28 şi S29 au fost cercetate 3 structuri de combustie, respectiv două cuptoare (complexele 263 şi 264) şi o vatră (complexul 262), aflate aproximativ pe acelaşi nivel de călcare şi relativ apropiate între ele.
Complexul 263 a fost observat, iniţial, sub forma unei structuri circulare de pietre, cu dimensiunile de aproximativ 1,75 x 1,00 m, majoritatea aşezate pe cant. În interiorul acestora pământul era roşcat, plin de pigmenţi şi bucăţi de lipitură arsă, provenind, probabil, de la o cupolă. Vatra a fost descoperită la cota de -0,62 m şi avea dimensiunile vizibile de 1,30 x 0,75 m. O treime din acest complex intră în profilul de SE al secţiunii 29.
Complexul 264 a fost descoperit la cca. 1,00 m NE de complexul 263, în colţul secţiunii 29. Iniţial s-a observat ca o masă de lipitură arsă, sub care, la cota de – 0,62 m, a apărut vatra întinsă pe o suprafaţă de 0,86 x 0,75 m. Aceasta a fost amenajată pe un pat de pietre plate. Complexul intră, parţial, în profilele de NE şi SE. Pe profilul de NE se mai observă o porţiune din cupola cuptorului păstrată în elevaţie.
Complexul 262 a fost descoperit în colţul de nord al S28, la cca 0,5 m de complexul 264. Se prezintă sub forma unei vetre in situ, aflată la cotele de – 0,60/0,64 m. Crusta era distrusă în cea mai mare parte, dar se mai păstra patul de pietre pe care vatra a fost amenajată. Dimensiunile vizibile ale vetrei erau de 1,40 x 0,80 m, în măsura în care cca 1/3 din complex intra în profilul de NE al secţiunii.
Aceste trei complexe sunt plasate stratigrafic în partea superioară a nivelului de sec. I a. Chr., fiind distruse odată cu amenajarea incintei sacre. Complexele 263 şi 264 vor fi cercetate integral în campania viitoare, moment când vom putea detalia datele stratigrafice şi cronologice.
În secţiunile 28, 30 şi 31 au fost descoperite mai multe aglomerări de materiale arheologice care pot sta, fie în strat, fie în umplutura unor gropi, diferenţele de culoare si textură a pământului nefiind foarte clare. Odată cu adâncirea săpăturii vom putea stabili tipul de complex.
Dintre aglomerările cu material arheologic remarcăm complexele 273 şi 278.
Complexul 273, din S30, s-a conturat ca o pată cenuşie de formă uşor ovoidală cu dimensiunile de 1,30 x 1,10 m. În timpul săpării unui strat de cca 5-7 cm din această umplutură au fost descoperite 3 vase de mici dimensiuni, respectiv un borcănel, o ceşcuţă-opaiţ şi un căpăcel.
Complexul 278 din S31, se prezenta ca o aglomerare de fragmente ceramice întinse ca un „covor”, lângă acestea fiind descoperite 9 jetoane confecţionate din pereţi de vase şi un vârf de lance din fier.
În S11, odată cu avansarea în nivelele monteorene, s-a cercetat şi umplutura a două complexe adâncite datate în sec. I a. Chr., respectiv complexele 228 şi 229. Complexul 228 a fost epuizat la cota de – 1,68 m în timp ce groapa 229 continua, nefiind epuizată în această campanie.
Materialul arheologic descoperit în 2018 este bogat, predominând vasele ceramice, foarte fragmentate în strat şi relativ bine păstrate în complexe. Cele mai numeroase sunt borcanele, ceştile-opaiţ şi fructierele. Dintre piesele cele mai expresive descoperite în această campanie notam: o brăţară din argint, un vârf de lance din fier şi o jumătate dintr-o verigă de bronz cu noduri. Mai amintim şi numeroase fragmente de piese din fier, lame cuţite, cuie, ţinte, vârfuri de săgeţi şi fibule.
Epoca bronzului
Descoperirile referitoare la epoca bronzului, identificate în S11 şi S12, au acoperit două paliere cronologice şi stratigrafice distincte.
În S12 au fost investigate nivelurile din baza depunerii din epoca bronzului, putând fi distinse trei secvenţe ocupaţionale. Cel mai vechi dintre acestea, identificat între -2,85-2,96 m, este reprezentat de Complexul 267, reprezentând o aglomerare de fragmente ceramice, alături de care se găseau câteva fragmente osteologice de animale, pigmenţi de cărbune şi mici bucăţi rulate de lipitură arsă. În legătură cu acelaşi complex se aflau şi una din cele două figurine zoomorfe recuperate anul acesta din depunerea aparţinând epocii bronzului. Dacă, iniţial, am considerat că fragmentele care conturau Cpl. 267 aparţin unor vase sparte pe loc, după demontarea complexului şi curăţarea materialului ceramic am constatat că acesta provine de la peste 10 recipiente, între care unul reîntregit în proporţie de cca. 30 % în timp ce restul sunt reprezentate de 2 până la 5 fragmente.
Următoarea intervenţie antropică identifi- cată în limitele S12 este reprezentată de o terasare realizată în buza pantei dinspre pârâul Dara. Surprinsă pe toată latura de NV a S12, această terasare (care a primit sigla Cpl. 270) se prezintă sub forma unei trepte care coboară de la 2,75-2,82 m până la 3,20 m, tăind nivelurile eneolitice. Bine observată atât pe profilul de NE, cât şi pe cel de SV, terasarea continuă, probabil, de-a lungul întregii laturi de NV a platoului, fiind interceptată şi în S16, în urmă cu mai mulţi ani. Astfel de amenajări constituie un comportament bine- cunoscut pentru comunităţile monteorene, iar inventarul mobil recuperat de aici susţine această atribuire culturală: pe lângă materialele eneolitice şi cele câteva aparţinând bronzului timpuriu antrenate în umplutură, au fost descoperite şi unele fragmente ceramice decorate în stil Monteoru Ic3. Din materialele atribuite bronzului timpuriu semnalăm prezenţa unei statuete zoomorfe, similară celei aflate în cuprinsul complexului 267 – încă un argument care ne permite să considerăm că momentul realizării terasării este posterior depunerii identificată prin fragmentele ceramice de tip Schneckenberg.
A treia secvenţă ocupaţională, corespun- zând epocii bronzului, este documentată prin Complexul 256-266 – o podină de argilă galbenă, nearsă, care suprapune Cpl. 270, aflată la -2,75 m adâncime. Delimitat în colţul de N al S12 pe o suprafaţă de 1,80x1,60 m, acest complex are aspectul unei structuri de locuire neincendiată – o lentilă compactă de argilă conţinând concreţiuni calcaroase, relativ orizontală, având grosimea maximă de 6 cm (Cpl. 265). Pe această podină a fost amplasată o vatră cu diametrul de 0,58 x 0,70 m (Cpl. 266), care păstra spre NV şi spre SE segmente de gardină. Patul vetrei, cu grosime considerabilă (0,20 m), a fost amenajat din argilă nisipoasă, fără incluziuni. Crusta, având grosimea de 6 cm, este puternic arsă şi înconjurată de numeroşi pigmenţi de cărbune, sugerând o utilizare destul de îndelungată. Aspectul gardinii păstrate lasă deschisă interpretarea acestei structuri de combustie – vatră sau cuptor.
Al doilea palier cronologic corespunzător epocii bronzului, identificat prin cercetările din 2018, a fost reprezentat de o structură incendiată dezvelită în S11, spre colţul de N al săpăturii (Cpl. 271). Nivelul de distrugere, conturat pe cca. 4 mp, a constat în lipitură friabilă, prăfoasă, înglobând pe alocuri bulgări de lipitură cu pleavă în compoziţie, păstrând amprente de nuiele. Acest strat, observat de la adâncimea de -1,48 m, depăşea 10 cm grosime, fiind tăiat de numeroase galerii de animale. Fragmentele ceramice prinse în nivelul de distrugere erau afectate puternic de ardere secundară. Construcţia nu a avut podea; după îndepărtarea resturilor de pereţi s-a conturat o suprafaţă de sol brun-negru, friabil, granulat, constituind nivelul de călcare. Pe acesta s-au imprimat amprentele înnegrite ale unor bârne sau scânduri care au făcut parte din elevaţia acestei structuri, parţial cuprinse în limitele S12.
În ceea ce priveşte inventarul complexului menţionat, remarcăm prezenţa ceramicii decorată în stil Monteoru Ic3 şi Ic2. Cu excepţia a două vase miniaturale, păstrate întregi, inventarul ceramic recuperat este fragmentar.
Epoca eneolitică
Vestigiile eneolitice au fost cercetate doar în secţiunea 12, situată în marginea de NV a platoului de la Pietroasa Mică-Gruiu Dării. În condiţiile întreruperii cercetărilor arheologice pentru o perioadă de 2 ani (2015-2016) şi, ulterior, concentrării activităţii în alte sectoare ale platoului, malurile secţiunii au fost puternic afectate de eroziune, impunându-se epuizarea suprafeţei respective. Pentru cercetarea nivelurilor eneolitice au fost cruţaţi doi martori cu lăţimea de cca. 0,20 m, unul trasat la limita dintre carourile A şi D, cu lungimea de 2 m, celălalt perpendicular pe acesta, amplasat pe mijlocul secţiunii şi având lungimea de 4 m. (Pl. 1. 4.)
În secţiunea 12, ca şi în cazul altor suprafeţe de la Gruiu Dării, s-a constatat existenta unei secvenţe stratigrafice de contact în care apar amestecate materiale arheologice specifice epocii bronzului şi perioadei eneolitice. Această secvenţă stratigrafică, cu o grosime variabilă de cca. 5-10 cm, se datorează, probabil, unor amenajări efectuate în perioada epocii bronzului.
Au fost identificate două niveluri eneolitice, denumite, în ordinea apariţiei lor (de sus în jos), cu siglele N.1 (nivelul eneolitic superior) şi N.2 (nivelul eneolitic inferior). Depunerile eneolitice sunt dispune într-o pantă care coboară cu aproximativ 0,15-0,20 m, de la SE spre NV.
În cursul cercetării secţiunii 12 în această campanie au fost identificate următoarele complexe arheologice eneolitice:
Complexul 276 (Pl. 1. 1-2) reprezintă un aliniament de pietre, dispus în zona carourilor A, B şi C, pe aproape întreaga distanţa dintre profilele de SV şi NE ale secţiunii. A fost identificat la adâncimea de aproximativ 2,90/2,94 m (SE) şi 3,00/3,05 m (NV) şi aparţine primului nivel eneolitic (N.1), a cărui grosime maximă este de cca. 30-32 cm. Acest aliniament de pietre face parte din structura unei amenajări reprezentând, probabil, resturile unei construcţii. Printre şi pe lângă pietrele acestui aliniament s-au găsit numeroase materiale arheologice eneolitice (ceramică, unelte şi oase de animale).
Complexul 277 (Pl. 1. 3-4) reprezintă o vatră, identificată în carourile A şi D, la adâncimea de 2,97-3,00 m; aceasta intră în profilul de SV şi are în planul secţiunii o formă aproximativ semicirculară, cu diametrul de cca. 1,00 m. A fost amenajată pe un pat de pietre plate, cu dimensiuni variate, acoperite cu o lipitură de maxim 2-3 cm grosime. Această vatră face parte, ca şi aliniamentul de pietre (Cpl. 276), din structura aceleiaşi amenajări aparţinând nivelului eneolitic superior (N.1.).
Complexul 276a (Pl. 1. 5-6) reprezintă o aglomerare de materiale arheologice identificată în carourile A şi B, imediat sub aliniamentul de pietre ce formează Cpl. 276. Concentrarea cea mai mare de fragmente ceramice corespunzătoare comple- xului 276a a fost identificată în caroul B. Acest complex aparţine celui de-al doilea nivel eneolitic (N.2.).
Materialul arheologic (Pl. 2.) eneolitic descoperit în campania anului 2018 este bogat şi diversificat: recipiente, plastică antropomorfă şi zoomorfă, unelte din piatră, silex, os, corn sau cupru. La fel ca toate complexele eneolitice cercetate la Gruiu Dării şi în cazul complexului 276 apar asociate fragmente ceramice Cucuteni B (pictate sau nu) şi Cernavoda I (atât cele cu scoică pisată în pastă şi decorate cu şnurul, cât şi ceramica neagră şi, mai rar, ceramica neagră, lustruită).
Stratigrafia. În profilele de SE, SV şi NE ale secţiunii S12 se observă ambele niveluri cu depuneri eneolitice, în timp ce, datorită pantei, pe profilul de NV se înregistrează doar nivelul superior al depunerii eneolitice. Acesta din urmă (N.1) se prezintă sub forma unui strat de pământ de culoare cafeniu-gălbuie, compact, dur, sfărâmicios, cu foarte puţini pigmenţi de lipitură, fragmente ceramice (din care multe sunt de dimensiuni mari), fragmente osteologice de animale şi pietre. Grosimea stratului este de maxim 30-32 de cm. În acest nivel au fost identificate complexele 276 şi 277. Nivelul eneolitic inferior (N.2) se diferenţiază cromatic şi ca textură de cel anterior, având culoare cenuşiu-cafenie, cu numeroşi pigmenţi de lipitură arsă şi cărbune. Materialul ceramic este similar cu cel din nivelul superior. Grosimea maximă a acestui strat este de cca. 20 de cm. (SV) şi se îngustează spre NV. El se „închide” pe profilele de NE şi SV la cca. 1 m, respectiv 18-20 cm distanţă de profilul de NV. În acest nivel se găseşte complexul 276a.
În campania din 2019 ne propunem finalizarea cercetării secţiunii 11 (depunerea de epoca bronzului şi eneolitic), epuizarea nivelelor dacice din secţiunile 28, 29, 30 şi 31 şi continuarea săpăturii în zona fortificaţiei – secţiunile 26 şi 27. De asemenea, între obiectivele imediate se află şi reluarea cercetărilor în exteriorul incintei, prin redeschiderea S 34 (trasată în 2017) şi prelungirea acesteia cu încă 20 de m spre nord.
Bibliografie:
Note:
1.
80 Vezi Cronica cercetărilor arheologice din Romania. Campania 2017, Bucureşti 2018, p. 107.