Piatra Neamţ | Punct: Curtea Domnească | Anul: 2014
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Dumitroaia | Gheorghe | responsabil | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Bătrâna-Milencovici | Adrian Corneliu | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Ceauşu | Silviu | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Diaconu | Vasile | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Hânceanu | George | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Nicola | Dorin Ciprian | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
Raport:
Cercetările arheologice s-au desfăşurat pe fondul lucrărilor prevăzute prin proiectul Restaurare şi consolidare vestigii arheologice descoperite în zona istorică şi culturală Curtea Domnească-Muzeul Curţii Domneşti II, proiect ce a fost avansat ca urmare a descoperirii în cursul anului 2011 a ruinelor unei pivniţe pentru a cărei perioadă de funcţionare a fost avansat ca interval cronologic sfârşitul veacului al XV-lea – mijlocul secolului al XVII-lea .
Însă, pe parcursul desfăşurării lucrărilor de restaurare, au fost depistate unele indicii ce argumentau reluarea cercetării arheologice. Ţinând cont de elementele care indicau cel puţin două faze de construcţie, în special prezenţa unor fragmente de piatră ce puteau să ateste existenţa unui zid median, interiorul Pivniţei II (desfăşurat pe cca. 101 m2) a fost împărţit în două suprafeţe, după cum urmează:
1) Suprafaţa A (49 m2)– cu un perimetru delimitat de zidul median şi laturile de vest, sud şi est a Pivniţei II;
2) Suprafaţa B (52 m2)– cu un perimetru delimitat de zidul median şi laturile de nord, vest est a Pivniţei II.
Metoda aleasă pentru investigaţiile arheologice a fost adaptată în funcţie de natura vestigiilor cercetate, dar şi de unele limitări de ordin obiectiv, în special evacuarea pământului excavat. Astfel, au fost realizate casete şi secţiuni de control, după care, în funcţie de rezultatele obţinute, s-a trecut l-a dezvelirea unor suprafeţe mai mari, de regulă sub forma unor extensii ale casetelor sau secţiunilor. Pe parcursul cercetării au fost efectuate 13 casete şi 12 secţiuni, care împreună cu extensiile au însumat cca. 65 m2. Menţionăm că în cazul tuturor secţiunilor şi casetelor s-a mers cu cercetarea până sub nivelul fundaţiilor interceptate şi că nu s-au obţinut secvenţe stratigrafice satisfăcătoare, confirmându-se temerea că ultimul nivel de depunere arheologică interceptat în anul 2011, şi care coincide cu momentul ridicării Pivniţei II, este totodată şi cel final.
Pe parcursul cercetării arheologice au fost interceptate traseele a două construcţii anterioare celei aflate în proces de restaurare. Aşadar, situl cunoaşte o evoluţie ce se desfăşoară de-a lungul a trei faze, în ordine cronologică fiind vorba de construcţiile C1A, C1B şi C2.
Construcţia C1A a fost surprinsă în jumătatea sudică a C2, în suprafaţa A, fiind interceptate doar fundaţiile de pe latura de nord şi de vest. De la bun început precizăm faptul că axul central al pivniţei C1A este uşor pieziş faţă de axul pivniţei C2, astfel încât, spre colţul de sud-vest, s-a constatat o decalare a celor două fundaţii cu 0,25-0,30 m. Observaţii mai temeinice s-au putut face doar în cazul fundaţiei de nord, care a fost dezvelită pe o lungime de 5,90 m, restul fiind suprapusă de zidăria C2. Lăţimea acestui tronson de zidărie variază între 1,00-1,10 m, observaţia aceasta fiind valabilă şi pentru zidăria vestică, dezvelită pe o lungime de 7,85 m. Zidăria păstrată pe cele două laturi se adânceşte în medie cu 0,45 m faţă de zidăria C2 (-1,30/-1,75m faţă de Cota 0 ).
Fundaţia este una îngrijită, zidăria păstrând trei rânduri de piatră legată cu mortar din abundenţă, cu puţine goluri umplute cu piatră sfărâmată. Mortarul utilizat este unul spre cenuşiu, cu numeroase pungi de var în compoziţie
Din păcate, nu au fost surprinse elemente care să ne permită abordarea sistemului de boltire al pivniţei din faza I, dacă acesta într-adevăr a existat. De asemenea, nu se pot face aprecieri ferme cu privire la gârliciul pivniţei. Însă o serie de observaţii ar putea oferi suportul pentru localizarea gârliciului în colţul de nord-est al pivniţei. În primul rând, avem în vedere un uşor decroş păstrat pe latura nordică a zidăriei din prima fază ce ar putea constitui urmele amenajării unei căi de acces. Din nefericire, acest decroş nu a putut fi urmărit şi pe latura estică întru-cât fundaţia dezvelită de noi pe această latură corespunde fazei a III-a. În al doilea rând, axul central al gârliciului din faza a III-a este perpendicular cu axul central al C1A şi nu cu al C2, aşa cum ar fi fost de aşteptat. Acest lucru este dublat şi de faptul că latura sudică a gârliciului C2 este pe acelaşi traiect cu zidăria nordică a C1A. Or, aceste observaţii pot conduce la ipoteza conform căreia, în momentul amenajării căii de acces a construcţiei C2, meşterii s-au folosit de zidăria deja existentă, adoptând traseul descris de latura nordică a gârliciului C1A cu mici ajustări.
Cât priveşte celelalte două laturi, cea sudică şi estică, acestea se pare că au fost integrate în fundaţiile C2, din moment ce zidăria interceptată în 2014 este de o calitate diferită faţă de cea atribuită primei faze şi nici nu descrie un traiect simetric cu restul elementelor din faza I.
În lipsa unei stratigrafii concludente cauzate de perturbarea sau amputarea nivelurilor anterioare ridicării construcţiei C2, datarea s-a făcut în principal pe baza analizei materialului descoperit în ultimul strat de depunere arheologică înregistrat (-1,20/-1,25 m) şi care se caracterizează printr-un amestec ceramic ce se întinde începând cu prima jumătate a secolului al XV-lea şi până spre sfârşitul secolului al XVII-lea. Specific acestui nivel de depunere îi este ponderea mare de material ceramic din prima jumătate a secolului al XV-lea. Aflat într-o stare foarte fragmentară dar reîntregibil, pătat de mortar, acesta este întâlnit doar pe suprafaţa ce corespunde construcţiei C1A.
Construcţia C1B a fost interceptată în suprafaţa B, în continuarea C1A, fiind dezvoltată pe aceeaşi axă ca şi pivniţa din prima fază. Pivniţa C1B este pusă în evidenţă prin descoperirea fundaţiei vestice şi a unui decroş pe latura estică. Fundaţia vestică, cercetată pe o lungime de 8,60 se prezintă sub forma unei zidării îngrijite, ridicată din piatră legată cu mortar din abundenţă. În raport cu zidăria corespunzătoare fazei a III-a, aceasta se adânceşte în medie cu cca. 0,40 m (-1,30/-1,70). Amintim faptul că din cei 8,60 m, 0,40 m intră sub fundaţia de nord a C2, traseul zidăriei putând fi cercetat datorită prezenţei unui gol de zidărie păstrat din ulitma fază de construcţie. De asemenea, fundaţia vestică a C1B pare a se mai continua cu cca. 0,35 m, dar în situaţia de faţă, din motive obiective (injectările efectuate în zidărie au cimentat zona), nu s-a putut valorifica pe deplin observaţia noastră. Pe alocuri au fost identificate atât cărămizi întregi, cât şi fragmente, cu precizarea că, în primul caz utilizarea acestora poate fi pusă în legătură cu o încercare de egalizare a zidăriei în momentul ridicării C2, ele fiind întâlnite exclusiv în partea superioară a fundaţiei C1A.Pe latura de est, singurul element de zidărie atribuit în mod cert fazei a II-a constă în prezenţa unui decroş ce are legătură cu practicarea unui gârlici pentru accesul în pivniţa C1B. Lung de 2,40 m, acesta se adânceşte faţă de zidăria C2 cu 0,50 m (-1,25/-1,75m). La amenajarea acestuia, în partea superioară, pentru egalizarea zidăriei, meşterii s-au folosit de un pat de cărămizi, opt la număr, care urma să primească, în mod firesc, o lespede de piatră de talie mare cu rol de prag.
Mortarul folosit este mult mai omogen decât în cazul C1A, având în compoziţie o cantitate mai mare de var, de unde şi culoarea mai gălbuie. De asemenea, în compoziţia sa s-au observat atât pigmenţi, cât şi fragmente de cărămidă de cca. 1 cm. Acestei faze îi corespunde tipul I de cărămidă cu dimensiunile de 7 X 29,5 X 14,5 cm , tip ce este întâlnit atât în cazul gârliciului atribuit C1A cât şi, sub formă de material recuperat; în zidăria C2, în special în cazul fundaţiilor pilaştrilor (sub formă fragmentară) şi a consolelor.
Ca şi în cazul construcţiei C1A, nu au fost depistate elemente care să permită avansarea unor observaţii cu privire la sistemul de boltire.
Din păcate, şi în acest caz stratigrafia obţinută nu permite o abordare satisfăcătoare a problemei cronologice a acestei faze, din motivul expus mai sus. Pe baza analizei materialului ceramic, descoperit în aceleaşi condiţii ca şi în cazul suprafeţei A, dar fără a se mai constata prezenţa ceramicii din prima jumătate a secolului al XV-lea, considerăm că această fază trebuie pusă în legătură cu ridicarea ansamblului medieval de epocă ştefaniană. De asemenea, opinăm că spre sfârşitul secolului al XV-lea cele două construcţii C1A şi C1B au funcţionat concomitent.
Construcţia C2 este reprezentată de pivniţa descoperită în 2011 (Pivniţa II). În cursul cercetării din 2014 au fost dezvelite fundaţiile acesteia, atât în suprafaţa A, cât şi în suprafaţa B. Astfel, în suprafaţa A au fost interceptate fundaţiile de est şi sud, în timp ce, în suprafaţa B, elemente de zidărie aparţinând C2 au fost depistate, fie pe latura estică, fie pe latura nordică.
Zidăria C2 se coboară până la un nivel ce variază în funcţie de geologia solului sau de elementele de zidărie anterioare acestei faze. Astfel, dacă în cazul gârliciului C2 sau a fundaţiei de nord, zidăria este una mai superficială, ajungându-se până -1,15 m, respectiv -1,30 m, în cazul fundaţiilor de est şi sud, acestea se dovedesc a fi mult mai adânci, limita inferioară fiind pe la -1,80/-1,85 m.
Fundaţiile pilaştrilor P3 şi P4 din suprafaţa A se remarcă prin masivitatea lor, acestea fiind de formă paralelipipedică (1,25/1,30 X 1,15/1,05 X 0,60), cu muchiile uşor rotunjite. Zidăria este una îngrijită, piatra fiind aşezată în asize, patru la număr, legate cu mortar din abundenţă. De asemenea, rândul superior de piatră a fost realizat din lespezi de gresie cu o formă cât mai regulată şi mai plană, avându-se în vedere egalizarea suprafeţei ce urma să primească pilaştrii. De remarcat este faptul că, iniţial, fundaţia pilastrului 3 a fost amplasată pe o poziţie care nu permitea închiderea arcadelor, atât cea din dreapta cât şi cea din stânga. Ulterior, această eroare a fost corectată printr-o extindere a fundaţiei cu încă 0,50 m spre sud (dar cu o grosime de cca. 0,30 m şi nu de 0,60 m) şi prin introducerea unui rând de cărămidă, de o parte şi de alta, la îmbinarea segmentelor arcadelor.
În schimb, de o cu totul altă factură se prezintă fundaţiile P1 şi P2, din suprafaţa B, care au fost tratate într-un mod mai superficial, atât calitativ, cât şi cantitativ. În cazul de faţă, lespezile de piatră, împreună cu fragmente de cărămidă de tipul I amestecate cu spărtură de piatră, au fost aruncate direct în şanţul de fundaţie. Încercări de uniformizare a fundaţiei prin lespezi de gresie, aşa cum s-a constatat în cazul P3 şi P4, au putut fi sesizate parţial doar în cazul fundaţiei P2. Grosimea maximă a acestor fundaţii este de 0,40 m. De asemenea, la extremitatea nordică a P2 a fost interceptat un şanţ, cu capetele rotunjite şi care se desfăşura pe toată lăţimea fundaţiei. Tăiat de fundaţia actuală a P2, totuşi, acesta se află într-un raport de contemporaneitate cu ultima fază de construcţie, existenţa lui putând fi explicată prin eroarea de poziţionare a pilaştrilor P2 şi P3.
O altă observaţie are în vedere latura nordică a C2, în dreptul consolei de sprijin a arcadei, unde, pentru a-i da mai multă consistenţă, fundaţia a fost supradimensionată, meşterii perforând stratul de balast pe o lungime de cca. 1,15 m şi adâncindu-se cu cca. 0,25 m (-1,30/-1,55 m).
Şi aici mortarul folosit este unul cenuşiu, dar mult mai omogen decât în cazul C1A, fără pungi de var în compoziţie, ci numai cu granule. În privinţa tehnicii, aşa cum aminteam, fundaţiile sunt de o factură mai modestă, piatra fiind aruncată direct în şanţul de fundaţie, în straturi neregulate, cu numeroase goluri de zidărie. De altfel, în golurile de zidărie s-au descoperit numeroase fragmente de ceramică antrenată specifică secolelor XV-XVI. Acestei faze îi corespunde al doilea tip de cărămidă, mai deschis la culoare, de o consistenţă uşor diferită şi cu dimensiuni ceva mai mici decât tipul I, de 5,5 X 28 X 13,5 cm. Tipul II de cărămidă poate fi sesizat cu uşurinţă în cazul naşterii bolţilor, fiind utilizat mai rar în umplerea golurilor de zidărie sau în cazul consolelor de sprijin a arcadelor din zidul de nord şi de sud.
Acestei faze îi sunt atribuite şi gropile de pari de schelă (G1 , G2 şi G3), în umplutura cărora s-au găsit material ceramic ce acoperă secolele XV-XVII sau fragmente de cărămidă corespunzătoare tipurilor menţionate mai sus.
Apreciem că această construcţie (C2) a fost ridicată în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea.
Cu privire la conservarea, protejarea şi punerea în valoare a noilor vestigii s-a propus beneficiarului, în speţă Primăria Municipiului Piatra-Neamţ: a) marcarea corespunzătoare a fundaţiilor C1A, C1B şi C2 prin materiale cât mai apropiată de cele originale şi fără a se face priză directă cu acestea prin intermediul mortarului, ci printr-un pat de nisip; b) marcarea în elevaţia construcţiei C2 a elementelor atribuite C1A şi C1B printr-o zidărie cu moloane uşor rostuite; c) renunţarea la suprafeţele betonate şi protejarea cât mai corectă a vestigiilor, astfel încât, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, în cazul în care se va considera oportună o nouă cercetare a sitului, acest lucru să se facă lesnicios.