Piatra Neamţ | Punct: Curtea Domnească | Anul: 2011
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2011
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare urbană; Necropolă;
Cod RAN:
| 120735.07 |
Județ:
Neamţ
Unitate administrativă:
mun. Piatra Neamţ
Localitate:
Piatra Neamţ
Punct:
Curtea Domnească
Localizare:
| 120735.07 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Dumitroaia | Gheorghe | responsabil | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Bătrâna-Milencovici | Adrian Corneliu | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Ceauşu | Silviu | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Diaconu | Vasile | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Garvăn | Daniel | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Hânceanu | George | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Macoveiu | Florin | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Munteanu | Elena Roxana | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Nicola | Dorin Ciprian | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Uţă | Lucian | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
Raport:
Cercetarea arheologică preventivă s-a desfăşurat, în continuarea celor din 20101, în cadrul proiectelor iniţiate de Primăria Piatra-Neamţ, de amenajare a unei zone din centrul municipiului, prin reorganizarea tramei stradale, extinderea Pieţei Libertăţii şi restaurarea unor clădiri de patrimoniu (Teatrul Tineretului, Muzeele de Artă şi Etnografie, Expoziţia Muzeală Curtea Domnească şi Turnul-clopotniţă al Bisericii Sf. Ioan Domnesc). Lucrările, cuprinse în două proiecte distincte, au determinat şi calendarul şi natura cercetării desfăşurate. Dacă în cazul proiectului de reamenajare a tramei stradale (care presupune transformarea în pasaj a unui segment a străzii Ştefan cel Mare, deschiderea unei stradele de acces dinspre strada Ştefan cel Mare înspre V.A. Urechia, crearea unei parcări subterane şi modificarea reţelelor de utilităţi) a fost necesară cercetarea integrală a zonei, pentru proiectul de restaurare a clădirilor monument mai sus menţionate cercetările au urmat linia unei intervenţii minime asupra subsolului - doar pe acele porţiuni unde au fost necesare lucrări la fundaţiile clădirilor.
Metoda aleasă pentru investigaţiile arheologice a fost adaptată în funcţie de natura vestigiilor cercetate: au fost realizate şanţuri şi casete de control, după care vestigiile cele mai concludente au fost cercetate prin dezvelirea unor suprafeţe. După delimitarea perimetrului intervenţiilor, au fost trasate secţiunile arheologice, împărţite în carouri cu lungimea de 1,5 sau 2 m. În parcul de pe latura de nord a Bisericii „Sf. Ioan" a fost cercetată integral zona aflată în imediata apropiere a străzii Ştefan cel Mare, prin trasarea a două suprafeţe - notate cu α şi β (având lăţimea de 8 m şi totalizând 50 m lungime). Parte a zonei de aici fusese investigată în anul anterior, prin Cas. 2-7. Platoul de nord a fost secţionat prin mai multe şanţuri şi casete, dispuse în funcţie de configuraţia terenului, de traseul reţelelor de utilităţi şi de planul investiţiei.
Date fiind evoluţia istorică a zonei, stratigrafia sitului Curtea Domnească nu este unitară. Transformările urbane din ultimul secol au determinat numeroase perturbări şi amputări ale nivelurilor vechi de călcare, ceea ce face imposibil ca întreaga stratigrafie să se raporteze la un punct unic de referinţă.
Platoul de sud evoluează, până în secolul al XIX-lea, unitar, întreaga zonă fiind cuprinsă în cimitirul care a funcţionat în jurul Bisericii Sf. Ioan. În ultimele două secole, însă, în partea de vest a acestui platou se construieşte un corp de clădire care serveşte ca şcoală publică de băieţi, pentru ca apoi să se ridice mai multe construcţii particulare. Cercetările din preajma Muzeului de Artă au dus, aşadar, la interceptarea atât a fundaţiilor şcolii menţionate, cât şi a mai multor complexe funerare, anterioare.
În parcul de pe latura de nord a Bisericii Sf. Ioan au fost interceptate doar complexe legate de utilizarea în scop funerar a spaţiului din jurul lăcaşului de cult - morminte şi segmente din zidul de incintă al cimitirului.
În 2011 au fost cercetate 325 de morminte, atât in situ, cât şi reînhumaţi. Analiza şi prelucrarea datelor referitoare la acestea este în curs de desfăşurare. Observaţiile preliminare efectuate în privinţa ritului şi ritualului funerar, precum şi a inventarului arată că aceste complexe funerare, la fel ca cele cercetare în 2010, în 2005 şi în 1978 pe platoul de sud, fac parte din cimitirul care a funcţionat în secolele XVI-XIX în jurul Bisericii Sf. Ioan.
În ceea ce priveşte zidul de incintă, semnalat şi în secţiunile realizate în 2010, acesta a fost identificat prin mai multe segmente aflate pe latura de nord a parcului, la limita dintre acesta şi strada Ştefan cel Mare. În special după îndepărtarea parapetului dintre stradă şi parcul bisericii au fost dezvelite segmente din fundaţia zidului, care a avut lăţimea de 0,60 m şi care a fost ridicat din piatră cioplită având ca liant un mortar slab. Acesta delimita, probabil, proprietatea bisericii, segmentele interceptate de noi în săpătură făcând liant cu fragmentul păstrat în elevaţie pe latura de sud, între parcul bisericii şi Parcul Tineretului. Împrejmuirea a fost demantelată cel mai probabil spre sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu lucrările de amenajare a străzii Ştefan cel Mare. De datarea târzie a acestei împrejmuiri ne asigură faptul că în suprafeţele în care a fost interceptat, zidul suprapunea morminte de inhumaţie.
Platoul de nord a fost supus unei intervenţii antropice mai intense, păstrându-se in situ o cantitate limitată de date stratigrafice. În imediata apropiere a Expoziţiei Muzeale Curtea Domnească au fost surprinse doar două mici segmente neafectate cu niveluri medievale (păstrate între secţiunile efectuate de către C. Matasă în anii ’50 ai secolului trecut). Astfel, pentru epuizarea suprafeţei cercetate anul trecut prin S. X, anul acesta am deschis, la sud de această secţiune, S. XI, în care a fost surprins un alt segment dintr-un complex de locuire medieval, din păcate amputat de intervenţii antropice recente.
Locuinţa 2. A fost identificată în colţul de sud-vest a secţiunii XI (carourile D2), la sud de care terenul coboară în pantă repede până în strada Ştefan cel Mare (în marginea platoului nordic). Parte din această construcţie a fost distrusă, astfel, odată cu lărgirea viroagei în care a fost amenajată strada, în timp ce laturile de est şi de vest sunt amputate de două şanţuri de canalizare, iar spre nord este intersectată de una din săpăturile din 1954 astfel că suprafaţa păstrată in situ nu depăşeşte 2 m2. La -0,80 m faţă de nivelul actual de călcare s-a identificat o suprafaţă pe care se găseau mai multe segmente de bârne carbonizate aflate deasupra unui strat de lut de culoare cafeniu-gălbuie, cu grosime de 0,05 m. Dedesubtul acestei lutuieli se găsea un strat de pietriş cu granulaţie medie. Suprafaţa redusă pe care s-au putut efectua observaţii arheologice ne permite doar să observăm că şi în cazul de faţă pare să fie vorba despre o parte a unui complex de locuire. Aproximativ în centrul acestei suprafeţe se observa o groapă cu diametrul de 0,40 x 0,50 m,în umplutura căreia se găseau, în special la partea inferioară a acesteia, mai multe pietre. Excavaţia, aflată la aceeaşi distanţă de zidul casei domneşti ca şi groapa care taie locuinţa 1, poate fi o groapă de schelă din vremea ridicării construcţiei de piatră, asigurându-ne, aşadar, de anterioritatea locuinţei 2 faţă de clădirea de zid.
În ceea ce priveşte secţiunile XVIII, XIX, XX, XXIV, XXV şi XXVI, acestea au intersectat conducte de canalizare, cabluri electrice, gropi umplute cu moloz provenind din construcţii moderne, demonstrând că, în cea mai mare parte, în acest segment al sitului Curtea Domnească straturile formate ca urmare a frecventării umane pe parcursul perioadei medievale au fost deranjate.
Cea mai importantă descoperire efectuată pe platoul de nord este construcţia de piatră interceptată în S. XXIII şi S. XXVII. Aceasta a fost suprapusă nemijlocit de straturile de beton (cu o grosime de 0,20-0,40 m) ce formau substructura covorului de asfalt din parcarea ce a funcţionat în faţa clădirii Primăriei până la începerea cercetărilor arheologice. Coama zidurilor a fost interceptată la adâncimi cuprinse între 0,40 şi 0,80 m, în timp ce nivelul de călcare din timpul funcţionării construcţiei coboară în interior la -3,60 m. Straturi ce formează umplutura clădirii de piatră arată o acoperire în timp a acestui gol, observându-se niveluri cu o densitate mai mare sau mai mică de ceramică, straturi conţinând cărămizi şi mortar - provenind din prăbuşirea bolţilor - şi lentile de cărbune şi cenuşă. Imediat deasupra stratului cu mortar şi nisip ce constituie în interior nivelul de construcţie, se află un strat de culoare maronie şi consistenţă densă, având grosimea de 0,20-0,30 m, acumulat pe parcursul funcţionării clădirii. Se remarcă, în cadrul acestui strat, existenţa mai multor lentile fine de culoare neagră sau cafenie, aproape orizontale, având aspectul unor niveluri de sedimentare într-un mediu umed (specific unei pivniţe). Stratul nu conţine materiale arheologice, cu excepţia unor fragmente ceramice de dimensiuni mici şi foarte mici. Deasupra acestuia pornesc straturile acumulate pe parcursul degradării construcţiei, conţinând pietre, cărămizi şi mortar. Durata lungă în care s-a petrecut acest proces este indicată de intercalarea între straturile de moloz a unor niveluri în care cantitatea de ceramică şi oase acumulată este mai mare. Materialele arheologice descoperite aici, aflate deocamdată în curs de conservare şi prelucrare primară, nu sunt mai vechi de secolul al XVII-lea.
S. XXVII, deschis pentru cercetarea accesului la nivelul subteran al construcţiei cu zid de piatră, a permis, din nou, constatarea gradului de distrugere a nivelurilor vechi de locuire. Cu excepţia vestigiilor de zid, urmele frecventării medievale sunt bulversate, puţinele fragmente ceramice descoperite asociindu-se în strat cu materiale de perioade mai noi.
Construcţia de zid. Vestigiile păstrate reprezintă nivelul subteran al unei clădiri de plan rectangular cu dimensiunile de 19,5 x 8 / 8,4 m. Axa longitudinală a clădirii se află pe direcţia nord-sud, accesul la nivelul subteran realizându-se pe latura de est. Zidurile, realizate din piatră cioplită, legată cu mortar (din var şi nisip) au grosimea de 1,20 m (pe porţiuni restrânse atingând şi 1,40), iar adâncimea încăperii subterane este de 3,60-3,70 m faţă de nivelul actual de călcare. Nivelul păstrat al clădirii este compus din două travee (cu dimensiunile de 2,66 x 17 m) ce au fost acoperite cu bolţi semicilindrice din cărămidă. Pe cele două ziduri din lungimea clădirii, cât şi pe zidul median se mai păstrează pe alocuri până la cinci asize de cărămidă din aceste bolţi. Segmente din bolţile prăbuşite au fost surprinse în săpătură, în interiorul construcţiei, la adâncimi variabile.
Zidul median este străpuns de cinci arce realizate din piatră de talie îngrijit cioplită, cu muchiile teşite, arce susţinute pe trei stâlpi de piatră cu secţiune rectangulară (având dimensiunile de 0,53 x 0,75 m şi înălţimea de 0,80 m). Capetele primului şi ultimului arc se sprijină pe zidurile de nord şi de sud. Înălţimea celor cinci arce este de 2 m, iar deschiderea lor este de 2,70 m. Starea de conservare a zidurilor este bună, în special în ceea ce priveşte partea de zidărie de piatră, constatându-se că în mai multe porţiuni zidul a fost deranjat de intervenţii mai vechi sau de epocă mai recentă; astfel, zidul de pe latura de vest este distrus între 0,48 şi 2,23 m adâncime, pe o lungime de 1,30 m, în apropierea colţului de nord-vest; zidul de sud a fost demantelat, pe ambele travee, până la cca. -2,00 m, în timp ce zidul de nord este distrus pe un segment până la -1,50 m.
Între detaliile constructive mai remarcăm că în zidul de vest a fost realizată o ocniţă şi tot aici se găseşte şi o deschidere trapezoidală, cu adâncimea de 0,80 m, corespunzând, cel mai probabil, unei guri de aerisire.
Accesul în încăperea subterană se realiza printr-un gârlici aflat pe latura de est. Intrarea este marcată printr-un prag de piatră cioplită şi un ancadrament realizat în aceeaşi manieră, din patru pietre de talie: montantul dinspre nord al intrării s-a păstrat in situ, în timp ce piatra dinspre sud se afla răsturnată în faţa intrării, iar cele două pietre ce formează arcul au fost descoperite pe nivelul de călcare din beci, răsturnate, la distanţă una de cealaltă. Din recompunerea ancadramentului intrării rezultă că golul prin care se pătrundea în încăperea subterană avea înălţimea de 1,50 m şi lăţimea de 1 m. Pragul gârliciului, realizat dintr-o singură piatră cioplită, este situat la 1,30 m mai sus decât nivelul de călcare din beci; în faţa intrării, în încăperea subterană trebuie să se fi aflat două sau trei trepte de piatră sau lemn, care nu s-au păstrat. Gârliciul, având lungimea de 4 m şi deschiderea de 1 m, este mai prost conservat decât restul structurii; zidul de pe latura de nord a fost demantelat în întregime, iar paramentul interior al celui de sud este prăbuşit pe aproape întreaga lungime. Doar pe un mic segment din apropierea intrării în încăperea principală a beciului se observă golul primelor două trepte, cu o lăţime de cca. 0,40 m şi o înălţime de 0,20-0,25 m. Treptele gârliciului, în număr de şapte (la care se adaugă pragul intrării din afara clădirii), nu s-au păstrat; se păstrează, urmele acestora, săpate în stratul de pietriş, urme care au putut fi observate atât în profilul median, la secţionarea structurii, cât şi în plan. Şi gârliciul a fost acoperit cu o boltă de cărămidă, aşa cum atestă resturile de cărămidă şi mortar descoperite în interiorul structurii.
Probabil că de la această clădire sau de la cea cercetată în anii ’50 ai secolului trecut provine şi piatra identificată în secţiunile VIII, XXI şi XXII - piatră cioplită, împreună cu care se afla şi o cantitate însemnată de ceramică medievală, cahle şi cărămizi - resturile provenite de la demolare fiind împinse, fie la ridicarea casei boierului Crupenschi-Polobic, fie mai târziu, spre marginea platoului.
Urmele unei intervenţii târzii,cu distrugerea parţială a zidurilor construcţiei cu beci se observă pe latura de sud a structurii, unde pietre din zidul iniţial au fost utilizate pentru ridicarea a două ziduri de piatră seacă, având lăţimea de 0,50 m, aflate în continuarea clădirii, precum şi la blocarea, probabil în aceeaşi perioadă, a golului celui mai sudic dintre arcele din zidul median cu un zid de pietre. Aceste intervenţii se leagă, probabil, de frecventarea târzie a construcţiei, după căderea sa în ruină, într-o etapă în care intrarea iniţială nu mai era practicabilă.
Detaliile constructive ale structurii investigate în S. XXIII-S. XXVII se regăsesc întocmai la construcţia descoperită în 1954 şi în care funcţionează Muzeul Curtea Domnească, ceea ce ne îndeamnă să le considerăm ca fiind contemporane. Coroborarea datelor arheologice (ceramica de dată târzie descoperită în umplutura beciului) şi istorice (documentele în care este menţionată Curtea Domnească) ne permit să concluzionăm că structura cercetată de noi, ridicată spre sfârşitul secolului al XV-lea, funcţionează pe parcursul secolului următor şi cade în ruină în secolul al XVII. Cercetarea din 2011, adăugându-se la datele mai vechi cunoscute reconstituie încă un segment din ceea ce a constituit pe parcursul secolelor XV-XVI Curtea Domnească de la Piatra.