Piatra Neamţ | Punct: Curtea Domnească | Anul: 2010
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2010
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare urbană; Necropolă;
Cod RAN:
| 120735.07 |
Județ:
Neamţ
Unitate administrativă:
mun. Piatra Neamţ
Localitate:
Piatra Neamţ
Punct:
Curtea Domnească
Localizare:
| 120735.07 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Dumitroaia | Gheorghe | responsabil | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Bătrâna-Milencovici | Adrian Corneliu | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Ceauşu | Silviu | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Diaconu | Vasile | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Garvăn | Daniel | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Munteanu | Elena Roxana | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Uţă | Lucian | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
Raport:
Cercetarea arheologică preventivă s-a desfăşurat în baza autorizaţiilor de cercetare preventivă nr. 9 şi 185 (respectând contractele încheiate cu Primăria Municipiului Piatra-Neamţ, iniţiatoare a unor proiecte de reamenajare urbană în centrul istoric al oraşului), precum şi a autorizaţiei nr. 163 (pentru eliberarea de sarcină istorică a unei suprafeţe pe care urma să se construiască o extindere a unei locuinţe particulare, în strada V.A. Urechia nr. 3).
Situl „Curtea Domnească” este amplasat în centrul municipiului Piatra-Neamţ, în zona delimitată de strada Dimitrie Ernici şi latura de sud a Pieţei Libertăţii. Este situat pe un mic platou aflat pe terasa de 8-12 m a Bistriţei, care este mărginit spre nord de versantul dealului Cozla, în timp ce spre est şi sud se deschide panorama largă a văii râului. Perimetrul sitului este traversat de străzile Ştefan cel Mare şi V.A. Urechia, amenajate pe traseul unor vechi viroage care segmentau platoul în două suprafeţe: cea dinspre sud-vest corespunde zonei Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” şi a complexelor istorice şi arheologice aflate în legătură cu aceasta (turnul-clopotniţă, cimitirul, diversele anexe ale bisericii), în timp ce suprafaţa aflată spre nord-est, mai înaltă cu cca. 1-2 m, a fost destinată locuirii.
Curtea Domnească de la Piatra-Neamţ este atestată documentar la 20 aprilie 14911, fiind prezentă în documente, prin menţiuni lacunare, până la începutul sec. al XVII-lea2. Ulterior acestei date rolul său politico-administrativ scade concomitent cu înstrăinarea şi degradarea construcţiilor din cadrul ansamblului. Singura care funcţionează fără întrerupere este Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”.
Situat în centrul zonei urbane, ansamblul medieval Curtea Domnească a suferit numeroase intervenţii de-a lungul timpului, atât în privinţa arhitecturii cât şi a configuraţiei terenului. Cu precădere în ultima sută de ani, lucrările de amenajare (ale străzilor V.A. Urechia şi Ştefan cel Mare, a Pieţei Libertăţii, a parcului din jurul Bisericii „Sf. Ioan”), precum şi construirea mai multor clădiri (actualele sedii ale Primăriei municipiului, Colegiul “Petru Rareş”, locuinţe particulare, Muzeele de Artă şi Etnografie şi Muzeul Cucuteni) au schimbat radical aspectul zonei şi au distrus o bună parte din informaţia arheologică iniţială.
Primele cercetări arheologice în cadrul sitului se datorează lui Constantin Matasă, care efectuează în anii 1954 - 1955 câteva sondaje de informare, în special în jurul clădirii Liceului „Petru Rareş”3. Obiectivele cercetării de atunci au fost urmărirea zidului vizibil în câteva porţiuni, în preajma construcţiilor din cadrul ansamblului medieval, cât şi a urmelor propriu-zise ale Curţii Domneşti. Cercetările continuă, sub forma intervenţiilor preventive, până în spre jumătatea deceniului al şaptelea, fără ca rezultatele să mai fie publicate. Platoul de sud este investigat destul de sporadic, iniţial prin două sondaje4 întreprinse de către L. Bătrîna şi A. Bătrîna în partea de V a sitului, apoi prin săpături preventive efectuate în special după 2000. Dintre acestea din urmă, cele mai consistente au fost cercetările întreprinse atât în Piaţa Libertăţii, cât şi pe două proprietăţi particulare din imediata apropiere în 20055.
Într-o primă etapă a cercetării din 2010 am avut în vedere zona în care urmează să se desfăşoare proiectele de reamenajare urbană. Lucrările preconizate se referă la modificarea aspectului Pieţei Libertăţii, prin construirea unui pasaj rutier acoperit de o dală pietonală, pe un segment din traseul străzii Ştefan cel Mare. Totodată, se are în vedere restaurarea şi consolidarea unor clădiri monument, parte a ansamblului medieval (beciul în care este organizată Expoziţia Curtea Domnească, turnul-clopotniţă) sau ridicate în ultimul secol (sediile Muzeelor de Artă şi Etnografie, Teatrul Tineretului). Evaluând proiectele de restaurare şi fazele de execuţie, am considerat necesar ca intervenţia noastră să se desfăşoare etapizat, după cum urmează: determinarea potenţialului arheologic, ţinând cont de intervenţiile antropice şi de cercetările anterioare; investigarea zonei imediat învecinate a fiecărui monument, pentru recuperarea unui maximum de informaţii arheologice; urmărirea lucrărilor de consolidare limitând la minimum caracterul intruziv al cercetării.
Ţinând cont de configuraţia terenului, de regimul şi limitele de proprietate actuale, în cadrul sitului Curtea Domnească s-au delimitat mai multe sectoare de cercetare, după cum urmează: 1. sectorul sud-vest – în zona Muzeelor de Artă şi Etnografie şi a locuinţelor particulare aflate la V de instituţiile muzeale; 2. sector centru – Piaţa Libertăţii, cu turnul-clopotniţă; 3. sector sud-est – parcul Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul”; 4. sector nord-est – curtea Liceului „Petru Rareş”; 5. sector nord-vest – pe proprietatea Primăriei Piatra-Neamţ.
Au fost deschise 26 de secţiuni şi casete, a căror notare şi amplasare o prezentăm mai jos, în funcţie de dispunerea lor în plan.
În jurul Muzeului de Artă:
SI – în spatele clădirii, în partea de V a sitului; dimensiuni: 36 x 2 m;
SIII – pe latura de S a construcţiei, spre marginea terasei; dimensiuni: 7,5 x 2 m;
SVI – pe latura de S, perpendiculară pe SIII; dimensiuni: 5,5 x 2 m;
Cas. 8 – în faţa clădirii; dimensiuni: 2 x 2 m.
În jurul Muzeului de Etnografie:
SII – în spatele clădirii; dimensiuni: 10,70 x 1 m;
Cas.1 – în continuarea secţiunii II, spre sud; dimensiuni: 3,40 x 2 m;
Cas 9 – în faţa muzeului; dimensiuni: 2 x 2 m.
În preajma turnului:
SXVI – pe latura de NV a turnului; dimensiuni: 2,40 x 0,80 m;
SXVII – pe latura de NE; dimensiuni: 2 x 1,5 m.
În apropierea Muzeului Curtea Domnească:
SVII – la S de beci; dimensiuni: 5 x 1,5 m;
SIX – pe aceeaşi latură, paralelă cu SVII; dimensiuni: 5 x 1,5 m;
SX – pe latura de V, perpendiculară pe zidul beciului; dimensiuni: 12 x 1,5 m.
În parcul din jurul Bisericii Sf. Ioan:
SXII – pe latura de N a altarului; dimensiuni: 3,2 x 1,5 m;
SXIII – pe latura de E a altarului; dimensiuni: 3,5 x 1,7 m;
SXIV – pe latura de E a altarului, paralelă cu SXIII; dimensiuni: 4,7 x 1,5 m;
SXV – pe latura de N a altarului, paralelă cu SXII; dimensiuni: 5,4 x 1,5 m;
Cas.2 – pe latura de N a parcului bisericii; dimensiuni: 8 x 3,5 m;
Cas.3 – paralelă cu Cas.2, la E de aceasta; dimensiuni: 2 x 3,5 m;
Cas.4 – paralelă cu Cas. 3, la E de aceasta; dimensiuni: 2 x 3,5 m;
Cas.5 – paralelă cu Cas. 4, spre E; dimensiuni 4 x 3 m;
Cas.6 – între SXIV şi SXV; de formă triunghiulară;
Cas.7 – la V de Cas. 2, paralelă cu aceasta; dimensiuni: 2 x 2 m;
Pe terenul Colegiului Petru Rareş, pe spaţiul verde aflat în lungul străzii Ştefan cel Mare:
SVIII – la VSV de clădirea Colegiului; dimensiuni: 20 x 1,5 m;
În grădiniţa delimitată de clădirile Primăriei şi strada Ştefan cel Mare:
SIV – la SE de corpul principal al Primăriei ; dimensiuni: 14 x 2 m;
SV – pe aceeaşi parte, paralelă cu S. IV; dimensiuni: 13 x 2 m;
Pe proprietatea B. Sturzu-Cosma, de pe strada V.A. Urechia nr. 3:
Cas α – la N de clădirea existentă, pe locul unei extinderi preconizate pentru pridvor; dimensiuni 3,30 x 5,45 m.
Secţiunile au fost săpate până la stratul steril din punct de vedere arheologic, obţinându-se o serie de secvenţe stratigrafice pe baza cărora se poate reconstitui stratigrafia sitului. În secţiunile trasate în zona Muzeelor de Artă şi Etnografie, grosimea straturilor cu urme antropice variază în jur de 1,60 m, nivelurile superioare fiind deranjate de numeroase intervenţii moderne; stratigrafia acestui sector este puternic influenţată de activitatea constructivă din ultimele 200 de ani, pe locul actualului Muzeu de Artă fiind ridicate şi demolate, în acest interval, alte două construcţii. Stratigrafia din jurul turnului-clopotniţă este în mare parte deranjată de lucrări edilitare recente (o intervenţie de consolidare a fundaţiei şi montarea reflectoarelor pentru iluminatul ambiental). Pământul viu a fost interceptat, în cele două secţiuni practicate aici, la 0,80 m. Până la această adâncime se observă un singur strat, de culoare brun-cenuşie, de duritate medie, sărac în materiale arheologice, dar conţinând pietre, lentile de mortar şi cărămizi sparte.
În ceea ce priveşte nivelurile antropice din secţiunile cercetate pe platoul de N, s-a constatat că şi acestea au fost în cea mai mare parte amputate.
Pe platoul de S au fost cercetate mai multe complexe, majoritatea de natură funerară – morminte de inhumaţie, făcând parte din cimitirul care a funcţionat în jurul Bisericii „Sf. Ioan”. Este vorba atât de morminte de inhumaţie in situ, în care indivizii au fost depuşi în decubit dorsal, cu mâinile (de regulă) încrucişate pe piept, cât şi de reînhumări, cu oasele (uneori de la mai mulţi indivizi) depuse pachet. Au fost cercetate integral sau parţial în această campanie 232 de morminte, datate, pe baza inventarului (constând în special din monede) în sec. XVI-XIX.
Alte 9 morminte din cadrul aceluiaşi cimitir au fost dezvelite, într-o a doua etapă a cercetării, pe proprietatea aflată la V de Muzeele de Artă şi Etnografie, pe strada V.A. Urechia nr. 3.
O descoperire valoroasă, care ajută la înţelegerea evoluţiei ansamblului medieval din cadrul acestui sit, a constituit-o identificarea pe latura de nord a parcului Bisericii „Sf. Ioan”, în casetele 3 – 5, a unor segmente din fundaţia unui zid de incintă al bisericii, care suprapunea mai multe morminte (din care unul datat cu monedă). S-au păstrat doar fragmente din fundaţia acestui zid, care a avut lăţimea de 0,60 m şi care a fost ridicat din piatră cioplită având ca liant un mortar slab. Zidul, păstrat încă în elevaţie pe latura de sud a aceluiaşi locaş de cult, a fost considerat până nu de mult ca delimitând incinta Curţii Domneşti, în timp ce situaţia stratigrafică surprinsă în săpătură arată clar că împrejmuirea nu poate fi mai veche de jumătatea sec. al XVII-lea. Zidul de pe latura de nord a bisericii, a fost demantelat cel mai probabil spre sfârşitul sec. al XIX-lea, odată cu lucrările de amenajare a străzii Ştefan cel Mare.
În S. VIII a fost dezvelită, o structură constând din piatră cioplită, reprezentând, cel mai probabil, resturile de la demolarea unei clădiri. O parte dintre aceste pietre păstrau urme de mortar, iar pe o porţiune a secţiunii, în carourile 8-10, stratul de pietre suprapunea un nivel gros de mortar de cca. 10-15 cm. Din zona acestei construcţii demolate a fost recuperată cea mai mare cantitate de ceramică medievală, aflată acum în curs de conservare primară şi restaurare.
În SX, în c.1-2, la 2,40 m distanţă de zidul de Val Muzeului Curtea Domnească, la -1,10 m faţă de nivelul actual de călcare, a fost interceptat un nivel ce conţine puternice urme de arsură – lemn ars, pigmenţi de cărbune şi pământ ars la roşu. Acest nivel, cu grosimea de 0,06 m a fost tăiat atât la est, cât şi la vest, de două gropi moderne, păstrându-se pe o lungime de 3,12 m. A fost surprinsă o talpă de lemn, carbonizată, cu lungimea păstrată de 1,5 m şi lăţimea de 0,25 m, dispusă oblic în lungul secţiunii. Aceasta reprezintă limita de NV a unei construcţii de lemn, a cărui interior a fost amenajat cu un strat de lut galben având grosimea de 0,05-0,12 m, aşezat peste un strat subţire de prundiş de granulaţie medie, al cărui rol va fi fost acela de compactare a solului. Partea superioară a nivelului de argilă, pe care s-au găsit câteva fragmente ceramice aparţinând unor vase arse în mediu reducător şi oxidant, ce pot fi atribuite sfârşitului de sec. XIV şi începutului secolului următor, constituie nivelul de călcare pe tot timpul funcţionării construcţiei, nefiind observate urme de refacere.
Dezafectarea construcţiei s-a produs ca urmare a unui puternic incendiu, ce a mistuit în totalitate structura sa de lemn, mărturie în acest sens constituindu-l stratul cu lemn ars, pigmenţii de cărbune şi pământ ars la roşu care suprapunea complexul de locuire.
La demontarea tălpii carbonizate, între aceasta şi stratul de argilă reprezentând nivelul de călcare din locuinţă a fost descoperită o monedă, în stare proastă de conservare, ce reface parte, cel mai probabil, din ultima serie de emisiuni monetare (1386-1391) datorate lui Petru I (1375-1391). În baza acesteia, apreciem că locuinţa a fost construită în ultimii ani ai domniei voievodului amintit, sau în anii imediat următori.
În cadrul sitului Curtea Domnească au fost identificate, aşadar, repere ale unor monumente arheologice distincte din punct de vedere al funcţionalităţii, al cronologiei şi al amplasamentului: unei aşezări civile, de a sfârşitul sec. al XIV-lea şi începutul sec. al XV-lea, care a ocupat, probabil, întreaga terasă, îi succede Curtea Domnească ridicată în a doua jumătate a sec. al XV-lea, în timpul căreia cele două platouri capătă funcţiuni distincte – cel de nord păstrează rosturi civile şi administrative, în timp ce cel de S devine spaţiu religios, pe care, după ridicarea bisericii, începe să funcţioneze un cimitir. În bună parte, evoluţia diferită a acestor două zone imprimă aspectul actual al zonei: Biserica Domnească va continua să funcţioneze mult timp după ce Curtea din Piatră va înceta să mai existe.
Întregul material arheologic descoperit (ceramică, monede, obiecte de podoabă, alt inventar metalic, resturi osteologice umane şi animale) a fost recoltat, marcat şi ambalat în mod corespunzător, notarea coordonatelor topometrice făcând posibilă corelarea datelor obţinute din analiza tipologică şi cronologică cu stratigrafia şi planimetria sitului.
Artefactele descoperite au intrat în evidenţa Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ şi urmează a fi prelucrate din punct de vedere ştiinţific după conservarea primară (curăţare şi stabilizare prin tratamente fizico-chimice).