Petreştii de Jos | Judeţ: Cluj | Punct: Cheile Turzii | Anul: 2003
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2003
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Paleolitic; Mezolitic; Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire în peşteră;
Cod RAN:
| 58927.03 |
Județ:
Cluj
Unitate administrativă:
Petreştii de Jos
Localitate:
Petreştii de Jos
Punct:
Cheile Turzii
Localizare:
| 58927.03 |
Lista Ilustrațiilor - 9
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Lazarovici Mantu | Cornelia Magda | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Spataro | Michela | participant | London University |
| Colesniuc | Sorin Marcel | participant | Muzeul de Arheologie "Callatis", Mangalia |
| Băltean | Ion Cornel | participant | Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
| Lazarovici | Gheorghe | participant | Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
| Biagi | Paolo | participant | Universita di Venezia, Italia |
Raport:
Reluarea cercetărilor arheologice în campania 2003 la Cheile Turzii (jud. Cluj) au avut în primul rând ca obiectiv investigarea orizonturilor paleolitice şi epipaleolitice cu un conţinut mare de oase de la mici mamifere, nivel la care s-au oprit cercetările din anii 1994-19951, ca şi evaluarea corespunzătoare a bogăţiei acestor nivele în vederea lansării unui proiect de cercetare interdisciplinar, împreună cu prof. dr. Paolo Biagi de la Universitatea din Veneţia şi Facultatea de Geologie a UBB Cluj.
Un alt obiectiv al cercetării noastre din anul 2003, a fost şi acela al studierii situaţiei altor peşteri din zonă, afectate de săpăturile colecţionarilor de materiale arheologice. Un ultim obiectiv urmărit, a fost acela al depistării surselor de materii prime (argile pentru ceramică sau coloranţi, materia primă pentru uneltele cioplite) şi stabilirii în ce măsură acestea au fost folosite de comunităţile umane care au locuit zona. Cercetările noastre vizează în egală măsură completarea documentaţiei adunate de N. Vlassa pentru această zonă şi publicarea însemnărilor sale.
Rezultatele cercetărilor din 2003, mai ales din Peştera Ungurească, au fost fructuoase sub toate aspectele şi au oferit un material arheologic extrem de bogat, care permite iniţierea unor analize privind microfauna, analize antracologice, datări radiocarbon, alături de cele privind structura şi sedimentologia solului. Analizele vor fi efectuate atât de specialiştii români, cât şi de cei italieni.
M. Bărbulescu, în Repertoriul arheologic al judeţului Cluj, înregistra 28 de puncte localizate, la care adăugă alte 15, nelocalizate2. N. Vlassa, cercetând aceeaşi zonă, a făcut planuri la toate peşterile vizitabile şi a identificat alte 6 peşteri ne cartate. Cercetările sale necesitau un număr de verificări stratigrafice pentru neolitic şi adunarea unor date statistice pentru o cronologie mai fină, bazată pe stratigrafia comparată. Prin investigaţiile noastre din Cheile Turzii, am marcat în afară de peşteri şi zonele cu urme de locuiri arheologice din Chei şi din vecinătatea lor3.
Cercetările noastre s-au axat într-o primă fază asupra peşterii celei mai mari, numită Peştera Ungurească sau Peştera Caprelor. Numele de Peştera Ungurească s-a impus de la proprietarul cabanei, care cu prilejul sărbătoririi mileniului a organizat în peşteră un bal. Din păcate, operaţiile de pregătire a locului pentru bal au afectat depunerile arheologice.
Cariera de alabastru
Cele mai vechi urme pe care le semnaliza N. Vlassa în zona Cheilor Turzii sunt în Cariera de alabastru, o exploatare de la mijlocul secolului trecut. Este vorba de o fostă peşteră prăbuşită în care s-au găsit câteva resturi de oase şi cărbune. În acest loc, Bela Jungbert4, la îndemnul lui N. Vlassa (căruia i-au fost aduse nişte oase de cerb păros), a îndreptat peretele prăbuşit, realizând un profil, pe care în urmă cu 10 ani încă se mai puteau vedea resturi de cărbune. Între timp partea aceea s-a prăbuşit. Deasupra prăbuşirii, în stratul ce acoperea marginea de la fosta boltă de peşteră, au fost descoperite câteva oase; iniţial s-a crezut că sunt umane, dar ulterior s-a constatat că sunt de animale. Din oase s-au luat probe pentru datare radiocarbon, dar rezultatele nu le avem încă. În funcţie de rezultatul analizelor se va decide deschiderea unor secţiuni în această zonă. Oasele erau în pământul scurs după prăbuşirea fostei peşteri (profilul lui B. Jungbert).
Peştera Ungurească se află la baza Peretelui Vulturilor, un perete uriaş, peştera fiind cu 100 m mai sus faţă de râul Hăşdate. Spre peşteră este un drum de acces anevoios, pe la punctul Belvedere. Gura Peşterii are o lăţime de cca. 20 m, iar înălţimea ei este de peste 15 m. Suprafaţa deschisă în 1994 – 1995 avea iniţial 10 x 10 m. Ea a fost restrânsă din cauza faptului că straturile au fost afectate de vechile săpături ale amatorilor sau arheologilor5.
Peştera Ungurească
În gura peşterii, de-a lungul timpului, au fost executate mai multe sondaje, foarte greu de localizat în timp şi spaţiu. După felul în care au fost şi cum au fost abandonate unele materiale, recunoaştem cu aproximaţie perioada. Secţiunile au fost efectuate probabil de Virgil Feneşan de la Muzeul din Turda prin anii 1976 şi de N. Vlassa în 1977. În centru par să fie secţiuni din cercetările lui A. Orosz şi D. Berciu (unele din materialele noastre şi ale lui N. Vlassa, din orizontul cu toarte pastilate par a fi de la aceleaşi vase).
Cele mai numeroase fragmente ceramice sunt cele din orizontul cu toarte pastilate, care reprezintă şi orizontul cel mai complet cercetat (82%). Materialele neolitice (CCTLNI) şi eneolitice (c. Petreşti 11,7%) sunt în poziţie secundară, iar celelalte sunt uşor amestecate, reprezentând doar rezultatul unor locuiri sezoniere şi nu nivele distincte, romane şi medievale. Statisticile arată dinamica locuirii.
Am studiat mai detaliat doar materialele din orizontul ceramicii cu toarte pastilate. Folosim acest termen, deoarece numele Sălcuţa IV (el nu reprezintă cel de-al patrulea nivel de dezvoltare al civilizaţiei) sau Herculane - Cheile Turzii nu ni se par a fi mai potrivite. Este adevărat că termenul Herculane – Cheile Turzii ar fi cel mai apropiat, dar utilizarea lui ar crea confuzii cu aspectul neolitic Cheile Turzii al complexului CCTLNI6. Pe de altă parte, stratigrafia de până acum din Cheile Turzii, nu este curată şi nu reflectă întreaga evoluţie, deşi aici avem fazele cele mai timpurii, dar ele reflectă o migraţiune sudică, însă nu legată de fenomenul Sălcuţa.
Săpăturile au urmărit realizarea unui profil stratigrafic din care să fie adunate resturi organice pentru analize şi datări, pentru stabilirea strategiei de cercetare în perioada următoare. Întreaga săpătură a fost realizată la şpaclu de 3 arheologi. Materialul a fost transportat în Valea Hăşdatelor, lângă cabană, unde întreg pământul rezultat din săpătură a fost spălat şi cernut în apă prin site cu ochiul de 1 mm. În aceste fel a rezultat o cantitate impresionabilă de material arheologic, oase de dimensiuni foarte mici, cărbune şi unele obiecte extrem de mici, chiar din metal preţios. Precizăm că, deşi s-a săpat la şpaclu cu foarte mare atenţie, de specialişti şi studenţi cu multă experienţă, nici unul din artefactele de metal preţios, scoică, piatră sau os de mici dimensiuni, nu au fost descoperite în timpul săpării, ci doar după spălare şi studierea cu atenţie a resturilor.
S-au colectat numeroase resturi de mici rozătoare, cărbune şi micro oase. Micro oasele au fost studiate de paleozoologul muzeului Diana Bindea şi ele vor face obiectul unui studiu separat, raportul nefiind încă încheiat.
Săpăturile din anul 2003 nu au ajuns până la baza depunerilor arheologice, aşa încât nu vom insista asupra detaliilor privind grosimea, structura şi textura. Din sol au fost prevalate probe pentru a fi studiate de geologi, pentru a se stabili structura, textura şi compoziţia chimică. Rezultatele nu ne-au fost încă prezentate.
Primii 35-40 cm au fost deranjaţi de lucrările pentru pregătirea Balului Mileniului, ocazie cu care foarte probabil s-au amenajat platforme pentru dans. Urmează apoi depuneri amestecate din epoca medievală mijlocie, timpurie şi romană. Locuiri nu prea intense sunt din vremea culturii Coţofeni şi epocii bronzului. Urmează stratul din orizontul cu toarte pastilate, gros de 0,45–0,65 m, aflat încă în studiu, care nu a fost complet cercetat.
Nivelele neo- eneolitice au fost prezentate în urma cercetărilor din campania din 1994-1995, când au fost descoperite două vetre din vremea culturii Petreşti, foarte bine realizate şi conţinând multă cenuşă.
Din datele statistice observăm că domină ceramica semifină (60%) ceea ce arată o civilizaţie în plină evoluţie, iar ceramica fină este şi ea în proporţie ridicată, reprezentând 11%.
Materialele din caroul F5 0,85 sunt dintr-o groapă de animal. Stratul este grupat între 0,4 - 0,6 m, fiind înclinat spre gura peşterii şi respectiv spre NE. Mai precizăm că notarea materialului s-a făcut pe adâncimi relative, urmărindu-se stratul după înclinaţia fragmentelor ceramice şi nu adâncimea, pentru a nu amesteca materialele. Nivele de călcare erau la 0,46 m, 0,50 m, 0,56 m şi 0,85 m. În tabel se pot vedea şi procentajele, ceea ce arată că perioada maximă a locuirii este la –0,60 m. Corelaţia cea mai bună este între ceramica fină şi uzuală, între ele sunt raporturile cheie. Aceasta confirmă caracterul pragmatic al comunităţii.
Studiind culoarea ceramicii, vedem care este dinamica lor pe nuanţe, pe carouri şi adâncimi. Culorile dominante sunt brunul şi castaniul, ce ating 80%. În caroul dominant (F6, -0,60 cu 15,4%) predomină brunul închis cu cca. 27%. Observăm că domină ceramica în care s-au folosit cioburi pisate (56,1%) urmată de cea cu nisip (23,8%). Un studiu asupra evoluţiei ar fi fost interesant, dar suprafeţele cercetate sunt încă prea mici pentru asemenea analize, nefiind unităţi stratigrafice distincte.
Piesele din această categorie sunt în număr mic. Amintim câteva vârfuri, lame şi aşchii din silex local şi câteva din obsidian, dar precizăm că cele mai multe au fost descoperite în poziţie secundară. Dintre cele rare, amintim un fragment de vârf de la o sulă de cupru.
Dacă uneltele sunt destul de slab reprezentate procentual, obiectele de podoabă sunt cele mai numeroase după ceramică. Au fost descoperite mărgele şi plăcuţe. Mărgelele, mai numeroase, au fost obţinute din piatră, os, perete de scoică şi aur de râu. Unele dintre mărgele (în special cele din scoică) erau în curs de prelucrare, ceea ce arată că execuţia lor a avut loc în peşteră. Deosebit de interesante sunt două mărgele realizate din rocă dură, ce aveau un orificiu mai mic de 0,5 mm. Aceeaşi este situaţie se constată şi în cazul mărgelelor din aur, al căror orificiu este la fel de mic. Grosimea este cea a unui fir de păr de cal, cu care este posibil să fi fost perforată scoica; mai greu de explicat este procedeul şi uneltele cu care s-au făcut perforaţiile în roca dură. Mărgelele de aur sunt lucrate din benzi subţiri care au fost tăiate în unghi şi apoi închise, după care a avut loc finisarea. Unele piese au fost realizate perfect (închiderea este aproape completă, nu se vede nici "sudura"); presupunem că aurul fiind moale, s-a reuşit cu uşurinţă îndoirea lui pe un fir sau pe un mic instrument de os. Credem că mărgelele din aur, scoică şi piatră au făcut parte, probabil din acelaşi şirag, în care piesele din aur alternau cu cele de scoică şi piatră.
Alături de mărgele au fost descoperite şi trei plăcuţe din tablă subţire de aur. Din cele trei plăcuţe, două erau uşor îndoite la margini, ce arată că au fost fixate pe marginea unei benzi de ţesătură fixată la gât, frunte sau poate pe bonetă. Una pare a fi un capăt de frunză sau cercel, sau poate făcea chiar parte din acelaşi şirag de mărgele.
Considerăm că piesele din aur au fost obţinute prin prelucrarea aurului de râu dintr-o zonă apropiată. Reamintim că doar la 2-3 km în aval pe chei se găseşte râul Arieş, unde spălarea nisipului pentru obţinerea aurului, constituia încă o practică frecventă la mijlocul secolului trecut, ca în comuna Moldoveneşti7, aflată la 4 km de gura răului Hăşdate, cel pe care se află situate Cheile Turzii.
Pe Pârâul Hăşdate, cel care traversează Cheile, în aval de chei, pe ambii versanţi, pe cel stâng până în zona noii cariere de ghips şi de alabastru (sat Cheia) şi în albie, sunt surse de radiolarit, onix, ofiolite, jaspuri, cuarţ ametistic, calcedonii roşii, cenuşii şi albe, fără a mai vorbi de cele de la Moldoveneşti sau Borzeşti, aflate la o distanţă mai mică de 10 km de Chei, accesul fiind prin aval, amonte sau pe creasta Cheilor8.
Argile pentru ceramică apar la capetele Cheilor, mai ales în amonte, unde se află şi aşezarea de care ţinea locuirea din Chei, în epoca neolitică. Sperăm ca analizele pe ceramică, iniţiate în colaborare cu Facultatea de Geologie a UBB Cluj, să ne ofere pe viitor informaţii mai multe şi mai clare.
Rezumat:
Reluarea cercetărilor arheologice în campania 2003 la Cheile Turzii (jud. Cluj) au avut în primul rând ca obiectiv investigarea orizonturilor paleolitice şi epipaleolitice cu un conţinut mare de oase de la mici mamifere. Un alt obiectiv al cercetării din anul 2003, a fost şi acela al studierii situaţiei altor peşteri din zonă, afectate de săpăturile colecţionarilor de materiale arheologice. Rezultatele cercetărilor din 2003, mai ales din Peştera Ungurească, au fost fructuoase sub toate aspectele şi au oferit un material arheologic extrem de bogat, care permite iniţierea unor analize privind microfauna, analize antracologice, datări radiocarbon, alături de cele privind structura şi sedimentologia solului.