Pericei | Judeţ: Sălaj | Punct: str. Gouţ, nr. 767 | Anul: 2008
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2008
Perioade:
Preistorie; Protoistorie; Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Hallstatt; La Tène; Epoca romană timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare rurală;
Cod RAN:
| 142293.02 |
Județ:
Sălaj
Unitate administrativă:
Pericei
Localitate:
Pericei
Punct:
str. Gouţ, nr. 767
Localizare:
| 142293.02 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ardeleanu | Marius Vasile | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Baia Mare |
| Marchiş | Ioana | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Baia Mare |
| Pop | Horea | responsabil | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
| Pripon | Emanoil | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
Raport:
În hotarul comunei Pericei, cercetările de teren din ultimii 10 ani au identificat şi alte situri aparţinând epocii romane, fără a se fi executat săpături sau alte intervenţii de specialitate. Este vorba despre aşezarea de la Miliceri Tag, la extremitatea vestică a hotarului localităţii, descoperită în anul 1998, aşezarea de la fosta C.A.P. identificată tot în anul 1998. În acelaşi an fost descoperită o astfel de aşezare la marginea estică a satului Pericei, iar în anul 1995 a fost identificată o aşezare asemănătoare în punctul Darvas, la S de sat. În satul Bădăcin, din componenţa comunei Pericei, au fost descoperite, deocamdată, două aşezări de epocă romană în punctul Ogrăzi-Vatra Bătrână (în anul 1994) şi Viile de Jos (în anul 1995).
Situl de la Pericei-Strada Gouţ este amplasat pe o terasă nu foarte înaltă a Văii Crasnei (200 m altitudine faţă de nivelul mării), terasă avansată a complexului de dealuri ce domină cursul râului la N. Situl de epocă romană (sec. II p.Chr.), identificat pe această terasă în anul 1995, ocupă câteva hectare. Acesta a beneficiat de numeroase cercetări de teren, care au vizat suprafeţele neafectate de construcţiile edilitare moderne şi contemporane.
În toamna anului 2001 a fost identificat un cuptor menajer deranjat de o excavare modernă realizată cu scopul extinderii casei cu nr. 767. Cuptorul, surprins în profilul nordic al excavării, avea diametrul de 1m şi înălţimea pereţilor păstrată pe 0,6 m. Vatra acestuia a fost surprinsă la adâncimea de 2,5 m. Foarte probabil ca acest cuptor să aparţină unui complex de locuire care la acea dată a fost imposibil de conturat. Lângă cuptor a putut fi observată o groapă de mici dimensiuni care putea deservi instalaţia de foc. În anul 2002, datorită extinderii excavaţiei private, atenţia colectivului s-a îndreptat spre profilul estic al acesteia, mai precis pe o lungime de 10 m din ea, în care au fost observate complexe arheologice. Apariţia unor complexe de locuire a determinat MJIA Zalău să execute o campanie de salvare (11-18 oct.) a inventarului acestor complexe şi să stabilească stratigrafia sitului în acest sector.
"Împrospătarea" şi îndreptarea profilului, dar şi resăparea pământului prăbuşit din complexe ne-au ajutat la realizarea unor importante observaţii de natură stratigrafică. A fost constatată existenţa a trei nivele dintre care două nivele de locuire de epocă romană. Din nivelul I, cel vechi, face parte complexul C1, un bordei, iar din nivelul II complexul C2, un atelier, şi complexul C3, o groapă. Nivelul II este suprapus de un strat gros de 0,3-0,5 m, arabil, care conţine şi sporadice materiale ceramice medievale târzii.
În campania din anul 2008 a fost trasată o secţiune, S1, paralelă cu profilul excavaţiei prezentate. Secţiunea a fost orientată aprox. N-S şi are lungimea de 20m şi lăţimea de 2m. Numerotarea complexelor a continuat pe cea precedentă. În anul 2008 a fost continuată investigarea complexului C2 (atelier pentru prelucrat cornul), dar au mai apărut alte noi complexe arheologice (C4-22; locuinţe, gropi de provizii, gropi de stâlp, etc.). Unele dintre acestea (C15-16, groapă şi locuinţă) se datează probabil în Hallstatt-ul final, altele (C9, 11, 21-22, gropi de provizii, gropi de stâlp, bordei) în evul mediu (sec. 16-17), iar majoritatea în epoca romană (C2, 3, 5-8, 12-14, 17-20, gropi de stâlp, gropi de provizii, locuinţe, etc.). Datorită importanţei vom insista mai ales pentru prezentarea complexului C2.
Complexul C2: cantitatea mare de chirpici din umplutura acestei construcţii sugerează existenţa unor pereţi din lut bătut pe schelet din pari şi nuiele. În actualul stadiu al cercetării putem preciza planul acestui complex ca fiind unul patrulater neregulat, erodat atât de intervenţiile ulterioare cât şi de panta terenului. Din păcate din acest complex a rămas nederanjat de excavaţia modernă doar o mică parte. Construcţia a fost dotată şi cu un cuptor menajer, din păcate conservat precar, surprins anterior. Diametrul său era de 1 m, vatra cuptorului prezentându-se ca o crustă alveolată adâncită faţă de fundul locuinţei până la 0,2 m. Din elevaţia sa nu s-a mai păstrat nimic. Inventar arheologic: inventarul recoltat al acestui complex constă în ceramică dacică lucrată cu mâna şi la roată şi o serie de materiale speciale. Primei categorii, cea confecţionată cu mâna, îi aparţin oalele, majoritatea cu cochilii de melci pisaţi în pastă, dar şi cu mică şi nisip. Recipientele modelate cu mâna sunt ornamentate cu linii incizate, dar mai ales cu brâuri alveolare în relief şi într-un singur caz cu brâu crestat în relief asociat cu buton pastilat cu alveolă, dispus sub ornamentul crestat, invers manierei dacice preromane de ornamentare. Exceptând două cazuri, recipientele modelate cu mâna sunt arse oxidant, predominând culorile cărămizii, dar mai ales maronii. Ceramica modelată la roată este predominant cenuşie. Doar câteva fragmente au suferit arderi oxidante şi au fost angobate cu vişiniu. Oalele conţin în majoritate, în pastă, nisip, pietricele mică fiind confecţionate într-o manieră de compromis între tehnica la roată şi profilele şi formele Latène anterioare. În plus mai persistă şi tehnica de ardere oxidantă incompletă a recipientelor, precum în epoca dacică. Fragmentele de străchini provin de la recipiente dintre care unele ornamentate prin ştampilare. Această categorie este ştampilată cu rozete şi ghirlande punctate, dar starea fragmentară a recipientelor ne împiedică să cunoaştem exact combinaţia de motive ornamentale. Vasele de provizii prezintă profile şi ornamente în val incizat, realizate cu piepteni atât pe buza cât şi pe pereţii recipientelor.
Caracterul complexului de locuire este dat credem de numărul destul de consistent (peste 30) de fragmente de corn prelucrate, sau în curs de prelucrare, care sugerează faptul că avem de-a face cu un atelier de prelucrare a cornului de cerb. Au mai fost descoperite o cataramă şi o limbă de cataramă, ambele din bronz, de factură romană. Numărul mic de fragmente ştampilate, relaţia stratigrafică de suprapunere imediată a nivelului I şi unele forme ceramice comune celor două nivele sugerează o datare, a complexului C2 şi implicit a nivelului II, în intervalul ultimul sfert al sec. II p.Chr .- începutul sec. III p.Chr.
Cercetarea complexelor descoperite la Pericei, determinată de specificul unei săpături de sondaj, dă o notă de probabilitate concluziilor privind situl investigat.
Tipurile de oale, modelate cu mâna, pentru ambele nivele, sunt foarte apropiate de formele Latène, atât în ceea ce priveşte profilul recipientelor cât şi, în particular, pe cel al buzelor şi ornamentelor. Dacă înainte de cucerirea romană, pe plan local, ceramica dacică lucrată cu mâna conţinea în pastă multă mică, constatăm acelaşi fapt şi în cazul de faţă pentru nivelul I. O schimbare o constatăm în nivelul II când este preferat ingredientul melcilor pisaţi în pastă, pe lângă mai vechile reţete.
De asemenea, ornamentele, pe ceramica modelată cu mâna, sunt frapant de comune celor trei orizonturi cronologice. Brâurile alveolare şi crestate în relief sau continue, asociate cu butoni perlaţi sunt specifici ultimului secol anterior cuceririi romane pentru ceramica locală dacică lucrată cu mâna. Absenţa ornamentelor de pe unele recipiente sau sărăcia varietăţii acestora pe corpul vaselor sugerează atenţia tot mai scăzută de care beneficia ceramica modelată cu mâna într-o perioadă în care creşte simţitor procentul celei confecţionate la roată. Dacă în sec. I e.n. ceramica modelată la mână reprezenta 74% din totalul recipientelor ceramice, pe plan local, observăm o scădere majoră a acestei categorii, la 26%, pentru nivelul I de la Pericei. În nivelul II constatăm o uşoară creştere a acestui procent la 33%.
Prezenţa acestei categorii ceramice în cele două nivele de la Pericei dă şi "culoarea" etnică a populaţiei aşezării de epocă romană cu două faze de locuire identificate. Prezenţa dacilor la Pericei nu este o noutate. Pentru sec. I p.Chr. a fost identificată şi sondată o astfel de aşezare în punctul Keller Tag, iar, în apropiere, la Şimleu Silvaniei, este cunoscut un puternic nucleu de locuiri şi fortificaţii dacice la baza şi pe complexul de dealuri Măgura Şimleului, pentru sec. II a.Chr.- I p.Chr.
Ceramica cenuşie confecţionată la roată, cel puţin pentru nivelul I, păstrează elemente tradiţionale dacice în ceea ce priveşte formele de căni, dar mai ales ornamentele realizate prin lustruire, prezente pe corpul acestor recipiente.
O schimbare majoră, în repertoriul formelor lucrate la roată, faţă de perioada anterioară, preromană, este absenţa vaselor cu picior, fructierele ca vase pentru servit hrana. În cele două orizonturi de epocă romană de la Pericei această absenţă este compensată de prezenţa străchinilor, de factură locală sau de import, sugerând o schimbare determinată de apariţia mobilierului pentru servit masa. Variantele locale caută chiar să imite exemplarele romane de import angobate vişiniu.
Absenţa, deocamdată, a materialelor germanice aparţinând culturii Przeworsk pentru ambele nivele constituie un argument în favoarea ideii ca cel puţin în sec. II e.n dacii din zonă nu s-au amestecat cu germanicii, deşi aşezări germanice sunt cunoscute în apropiere. Aceasta poate pentru că dacii nu au venit împreună cu germanicii ci erau în acest spaţiu încă înainte de cucerirea romană. Mai multe (16) aşezări dacice preromane au fost identificate pe o rază de 15 km, neputând exclude continuarea unora dintre acestea şi în epoca romană, în preajma limesului (aflat la 25 km).
După cum o demonstrează inventarul atelierului, nici la finalul sec. II p.Chr. dacii locali nu s-au amestecat cu germanicii, acest fenomen observându-se abia în sec. III p.Chr. Spre deosebire de contactele cu germanicii, cele cu romanii, de dincolo de limes, au cunoscut de la începutul sec. II e.n., un progres faţă de perioada preromană. Acest fapt este argumentat de importurile ceramice romane şi nu numai, care au stimulat producţia ceramică locală schimbând raportul dintre recipientele modelate cu mâna şi cele la roată, în defavoarea primelor, cu efecte pozitive asupra standardului de viaţă.
Intenţia noastră este aceea de a continua cercetarea în acest sector cu disponibilităţi multiple în vederea extinderi săpăturii, pentru studierea habitatului celor două orizonturi cronologice surprinse, problematică deosebit de importantă pentru primul secol al perioadei romane în spaţiul "barbar" din nord-vestul României. [Horea Pop]