Pantelimon | Judeţ: Ilfov | Punct: Colţul Pădurii | Anul: 2011
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2011
Perioade:
Preistorie; Protoistorie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Epoca bronzului; Hallstatt; La Tène; Epoca medievală timpurie; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Civil; Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 179524.02 |
Județ:
Ilfov
Unitate administrativă:
Pantelimon
Localitate:
Pantelimon
Punct:
Colţul Pădurii
Localizare:
| 179524.02 |
Lista Ilustrațiilor - 12
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Boroneanţ | Adina Elena | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Mănucu-Adameşteanu | Gheorghe | responsabil | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Gavrilă | Elena-Florentina | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Ignat | Theodor Aurelian | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Mitroi | Florina Cristina | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Muşat | Alina | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Nestorescu | Cristian | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Popescu | Raluca-Iuliana | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
Raport:
Săpăturile din anul 2011, punctul "Colţul Pădurii", s-au desfăşurat în două campanii (martie-aprilie; septembrie-decembrie 2011) şi reprezintă o continuare a cercetărilor efectuate în anii trecuţi.
Obiectivul cercetării l-a constituit descărcarea de sarcină arheologică pe o suprafaţă de 19402,99 mp, pe acest teren urmând să fie construit un complex de locuinţe.
Primele cercetări au avut loc în anul 1967, când Mioara Turcu a efectuat un sondaj într-un punct aflat la cca 700 m est faţă de actualul complex Lebăda1 fiind identificate complexe de locuire şi materiale arheologice aparţinând primei epoci a fierului, sec. III-IV p.Chr. şi sec. VI p.Chr.
În 2004 şi 2010, în zona aflată la N de pădurea Pantelimon, la E de lacul omonim, la S de şoseaua naţională Bucureşti-Constanţa şi în imediata vecinătate a ramificaţiei drumului judeţean spre comuna Cernica, au avut loc cercetări arheologice preventive, descoperirile fiind atribuite, greşit, sitului "Colţul Pădurii"2. Cercetările din anul 2004 au pus în evidenţă urme de locuire din: epoca bronzului, Hallstatt timpuriu, Latene, sec. III-IV, sec. VI-VII, sec. X-XI şi sec. XIX3.
Cercetările din 2010, de pe T 74, P 749/2,4,5, au pus în evidenţă existenţa a 31 de complexe arheologice: locuinţe, gropi şi cuptoare. Materialului arheologic rezultat a fost atribuit următoarelor epoci: paleoliticul superior, epoca bronzului, sec. II-III, sec. X4.
Cercetările din cele două campanii ale anului 2011 au scos la iveală un număr de 73 de complexe arheologice5 cu urme de locuire din epoca bronzului (cultura Glina), sec. IV-III a. Chr., sec. II a.Chr. - I p. Chr., sec. VI-VII p. Chr., sec. XVIII şi sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX.
Situaţia stratigrafică se prezintă în felul următor:
-strat negru, arabil (cca. 0,30-0,35 m), cu multe fragmente vegetale. În el apăreau sporadic (mai ales în zona înconjurătoare a complexelor) fragmente ceramice şi chirpic. Prezenţa resturilor faunistice este extrem de rară.
- sol galben lutos (cu o grosime variabilă de cca 1,10-1,30 m). Limita între stratul negru arabil şi cel galben lutos este pe alocuri greu de observat, schimbarea culorii solului fiind gradată. Acest sol galben lutos se deschide la culoare pe măsura creşterii în adâncime. Steril arheologic.
- sol alb-gălbui, nisipos, cu concentraţie mică de carbonaţi (cu o grosime variabilă de cca 0,22-0,30 m).
- sol galben nisipos, extrem de dur şi compact care apare la adâncimea de 2,00-2,20 m de la actualul nivel de călcare, steril arheologic
Adâncimile atinse în secţiuni sunt cuprinse între 0,95 m şi 1,25 m. În zona complexelor arheologice au fost realizate sondaje care au atins adâncimea de 2,30 m faţă de nivelul actual de călcare.
Pe suprafaţa edificabilă au fost deschise 49 de secţiuni cu lungimi variabile şi lăţimea de 2 m. Între acestea au fost lăsaţi martori de 4-5 m. Pentru degajarea complexelor arheologice descoperite au fost deschise un număr de 29 de casete de dimensiuni variabile, impuse de situaţia din teren.
Având în vedere spaţiul restrâns avut la dispoziţie, vom prezenta doar câte un complex din fiecare perioadă
Cpl. 45, S.VI (cultura Glina).
Reprezintă o groapă din umplutura căreia au fost recuperate mai multe fragmente ceramice aparţinând culturii Glina. Majoritatea au fost realizate dintr-o pastă grosieră, cu mult nisip, pietricele de 0,1-0,5 cm şi paiete de mică. Motivul ornamental cel mai des folosit este acela al găurilor-buton, executate cu un obiect ascuţit (os, trestie, băţ etc.) din interior spre exterior. Acestea se găsesc sub buză, uneori împreună cu un brâu alveolar, tras din pasta vasului, pe buză. Pe un fragment ceramic realizat din pastă cenuşie, fină, se observă o serie de câte două rânduri de puncte obţinute prin împunsături. Gradul de fragmentare a vaselor ne-a împiedicat să reconstituim formele ceramice, dar remarcăm câteva fragmente de castroane.
Cpl. 8, S. V, c. 25 (sec. IV-III a. Chr.)6
Este o groapă de formă circulară, observabilă la cca. 0,35 m sub stratul arabil negru. Diametrul maxim (la gură) este de 1,80 m. Fundul gropii a fost atins la 1,46 m, groapa având o adâncime observată de 1,10 m.
Umplutura era formată dintr-un sol negricios, cu o densitate mai mare de fragmente de chirpici şi pigment de cărbune spre fundul gropii. În partea centrală a umpluturii gropii au apărut fragmente ceramice de dimensiuni mari şi medii. Între acestea trebuie menţionate: fragmente dintr-un vas borcan barbotinat, decorat cu brâu alveolat, dispus în reţea, fragmente dintr-un vas bitronconic cenuşiu lucrat la roată, decorat în trei registre (cel inferior constă dintr-o linie vălurită incizată, cel median dintr-o linie orizontală incizată iar cel superior este format din impresiuni făcute cu unghia sau cu vârful unei unelte), fragmente dintr-un vas cu pereţii arcuiţi şi buza evazată, lucrat de mână dar foarte îngrijit. Extrem de interesantă este apariţia a două fragmente ceramice de factură celtică: o pansă şi un fragment de tortiţă din pastă fină neagră, cu slip negru, lucrat la mână. Acestea pot proveni de la acelaşi vas, posibil o oală cu toartă. Complexul se datează in secolele IV-III a. Chr.
Cpl.58, S XLIV, c. 13 (sec. II a. Chr.-I p. Chr).
Este o groapă identificată la cota de -0,40 m faţă de nivelul actual de călcare, fiind surprinsă în profilul de sud. Pe profil avea o formă de clepsidră, începând a se lăţi spre bază, de la adâncimea de -1,10 m. Umplutura ei era formată din sol negru-cenuşiu lutos, cu rare bucăţi de chirpic şi fragmente ceramice. A fost practicat un sondaj pentru epuizarea complexului. Fundul ei a fost atins la cota de -2,30 m. A fost săpată în sol galben lutos, steril arheologic.
Ceramica este majoritar lucrată cu mâna, dar vasele lucrate la roată deţin un procent important din lotul analizat. Din punctul de vedere al formelor, ceramica lucrată cu mâna este reprezentată doar de oala-borcan şi sporadic fructiera, fiind „săracă" în forme, în timp ce cea lucrată la roată este mult mai diversificată. Arderea ceramicii lucrate cu mâna este oxidantă, culoarea predominantă fiind cea cărămizie, în timp ce cea a ceramicii lucrate la roată este cenuşie. Unele fragmente ceramice prezintă urme de ardere secundară la cenuşiu.
Decorul apare mai ales pe ceramica lucrată cu mâna, sub forma brâielor alveolate şi a butoanelor, care prezintă şi ele alveole.
A fost datat în secolele II a. Chr.-I p. Chr. pe baza fragmenteleor ceramice.
Cpl. 33, S. X, c. 7 (sec. I a. Chr - I p. Chr).
Este o groapă circulară ce se observa în grund de la 0,65-0,70m, faţă de nivelul actual de călcare. Diametrul său era de 0,65m. Avea ca umplutură un sol galben-negricios cu extrem de mult material ceramic, mult cărbune şi chirpici. Groapa a fost săpată în stratul galben lutos, având baza la adâncimea de 1,00m, măsurată de la nivelul actual de călcare.
Ceramica, extrem de fragmentară, era realizată atât la mână cât şi la roată. Cea la mână era de culoare cărămizie, din pastă grunjoasă, prost arsă (oală borcan, vas miniatural). Cea lucrată la roată era cenuşie, din pastă fină (picior de fructieră, căni)) sau cărămizie, din pastă aspră (chiupuri).
Încadrare cronologică: secolele I a. Chr - I p.Chr.
Cpl. 65, S. XXXII, c. 31-32 (sec. VI-VII p. Chr).
Complex meşteşugăresc (atelier?) de formă rectangulară, surprins la -0,30 m faţă de nivelul actual de călcare. Umplutura complexului era formată din sol negru, compact, omogen, cu puţin cărbune. Pentru cercetarea integrală a complexului s-a deschis caseta 25, spre E, cu dimensiunile de 5,00 m (N-S) x 1,50 m (E-V). În colţurile de N (C 1), S (C 3) şi E (C 2) ale complexului au fost identificate trei cuptoare, de mari dimensiuni, în formă de potcoavă.
C1, cu gura spre S, are dimensiunile de 1,10x1,10 m. Distanţa dintre C1 şi C2 este de 0,90m iar între C1 şi C3 de 2,20 m. Elevaţia pereţilor a fost surprinsă pe o înălţime de cca 9 cm. Grosimea acestora este de 6-8 cm. C2, cu gura spre V, are dimensiunile de 1,20 m (E-V) x 1,15 m (N-S). Distanţa dintre C2 şi C3 este de 0,70 m. Pereţii, groşi de 6-8 cm, s-au păstrat pe o înălţime de cca 20 cm. C3 are dimensiunile de 1,25 m (E-V) x 1,10 m (N-S). Pereţii erau groşi de 6-8 cm şi aveau o înălţime surprinsă de 9 cm. Gura cuptorului era îndreptată spre N. Nu au fost descoperite materiale ceramice sau vălătuci de vatră în interiorul cuptoarelor. Umplutura acestora era formată din sol negru, compact, cu cenuşă şi bucăţi mici de pământ ars, provenit din cupolele prăbuşite.
În faţa gurilor celor trei cuptoare a fost surprinsă la cota de - 0,80 m faţă de nivelul actual de călcare, o groapă de cenuşă cu umplutura din sol negru, cu cărbune şi cenuşă şi foarte puţine fragmente ceramice. Crusta cuptoarelor se afla la acelaşi nivel, respectiv -0,65 m. Fundul gropii a fost atins la cota de -1,00 m faţă de nivelul actual de călcare, umplutura dintre cuptoare la cota de -0,80 m.
Pe baza materialului ceramic a fost datat în secolele VI-VII p. Chr7.
Cpl. 56, S XXIII/Cas. 17-18 (sec. XVIII)
Este denumirea convenţională dată unui complex semi-adâncit descoperit în capătul de E al secţiunii, pentru cercetarea căruia au fost deschise casetele 17 şi 18. Prima, situată la E de S XXIII, avea 1,80 (E-V) x 0,90 m (N-S), iar cea de-a doua, aflată la N de secţiune, avea 4,60 (E-V) x 1,70 m (N-S). Între ele şi S XXIII su fost lăsaţi doi martori stratigrafici de 0,40 m, respectiv 0,50 m lăţime. Complexul avea o formă rectangulară, cu colţurile uşor rotunjite, orientată NE-SV şi dimensiunile observabile de: 3,14 x 1,84 m. Cpl 56 pornea de la limita solului negru arabil, fiind săpat în solul galben lutos. Fundul său - nu a fost sesizată o podea amenajată - a fost atins la adâncimea de cca. 1,06 m faţă de actualul nivel de călcare. Umplutura era formată dintr-un sol negru lutos, amestecat cu puţine fragmente ceramice, bucăţele de chirpic şi rar pigment de cărbune. Nu au fost descoperite resturile vreunei instalaţii de combustie, condiţii în care nu ne putem pronunţa asupra destinaţiei: anexă, spaţiu pentru depozitare ? Inventarul arheologic se rezumă la câteva fragmente ceramice (pl. 11), dintre care unele poartă urme de ardere secundară pe ambele feţe, indicând un sfărşit violent. Sunt prezente cele două mari categorii - cea nesmălţuită (oala cu toartă, ulcica, capacul) şi cea cu smalţ (ulciorul, cana, strachina). Din prima categorie ne reţin atenţia două fragmente ale unui capac, decorat cu o bandă de rozete ştampilate, decor foarte rar întălnit în zona Bucureştilor.
Pe baza analizei ceramice şi a descoperirilor monetare din cimitir, acest complex se poate data în secolul al XVIII-lea.
Cimitir, S XXV (sec. XVIII).
În capătul de E al S XXV, au fost localizate două schelete umane, orientate V-E. Pentru dezvelirea lor a fost realizată, caseta 19, la E de S XXV, cu dimensiunile de: 5,00 m (E-V) x 3,50 m (N-S). Pe această suprafaţă, aflată la limita proprietăţii, au fost descoperite opt morminte. Indivizii erau depuşi cu capul la vest, în decubit dorsal (cu excepţia lui M 2 care era depus pe partea stângă) şi conexiune anatomică. Menţionăm existenţa a două morminte colective (M 3-4 şi M 5-6), în ambele cazuri fiind asociaţi un individ de sex masculin cu unul de sex feminin. Cinci indivizi au avut inventar funerar, constituit din monede perforate (M 1-Ragusa, Grosetto 1651-1657; M 5-Regensburg, 1 Pfenning, 1754, M 6-Franţa, sec. XVIII ; M 7- Regensburg, 1 Pfenning, 1755) şi, într-un singur caz (M 8), un ac de păr şi copci împrăştiate pe piept. Indivizii provin dintr-un cimitir al cărui limite nu pot fi stabilite având în vedere dimensiunea mică a terenului cercetat8.
După inventarul funerar, cimitirul poate fi datat în secolul al XVIII-lea9.
Analiza antropolgică10 a dus la indentificarea sexului defuncţilor şi a vârstei acestora, aşa cum poate fi observat în anexă.
Grupul de opt indivizi descoperiţi în Pantelimon- „Colţul Pădurii" este interesant deoarece vâstele la deces sunt destul de scăzute (majoritatea fiind adolescenţi sau adulţi tineri), ceea ce nu se încadrează într-un model de mortalitate atriţională (din cauze naturale de bătrâneţe). Deşi în mod evident lotul nu este statistic semnificativ şi nu excludem complet această variantă, prezenţa exclusivă a unor indivizi juvenili şi adulţi (majoritatea tineri), unii grupaţi în morminte duble (M3-M4, M5-M6), sugerează că este posibil ca moartea lor să fie legată şi de situaţii excepţionale (calamităţi, molime etc.). Au fost identificaţi patru indivizi de sex masculin, trei feminin şi unul având sexul neidentificat.
Pe baza metodelor de investigaţie ale osteoarheologiei, nu este posibilă identificarea cauzei decesului, cu excepţia individului M7, un copil de 11-12 ani care prezintă leziuni poroase şi hipertofice la nivelul calotei craniene şi orbitelor. Cauza acestor modificări patologice probabil i-a determinat decesul (hyperostosa porotica şi cribra orbitalia sunt în general asociate anemiei, infecţiilor sau unor afecţiuni metabolice). Se constată şi o incidenţă mare a cariilor (indivizii M 2, M5, M8), raportând la vârsta tânără a indivizilor, în unele cazuri aparând şi tartru dentar.
Din lotul analizat se remarcă individul M1 prin faptul că prezintă inserţii musculare puternice la nivelul oaselor picioarelor (ceea ce sugerează că a fost implicat în activităţi care au implicat flexări intense ale gambei şi pulpei).
Note:
1.
1. Mioara Turcu, Sondajul arheologic de la Pantelimon 3 (1967), Bucureşti 8, 1971, p. 91-95.
2. În realitate, acest punct a fost descoperit în anul 1998, cu ocazia unor cercetări de teren efectuate de Vasilica Sandu-Cuculea şi Mircea Negru. Situl se află pe PUG-ul oraşului Pantelimon la poziţia 4.
3. Gh. Mănucu-Adameşteanu et alii, Săpături arheologice de salvare la Pantelimon (2004), CAB 6, Bucureşti 2005, p. 83-173.
4. Gh. Mănucu-Adameşteanu, Raluca-Iuliana Popescu, Florina Cristina Mitroi , Adina Boroneanţ, 116. Pantelimon, jud. Ilfov, Punct „Colţul Pădurii", CCA 2011, p. 204-207.
5. Materialul arheologic descoperit în cursul celor două campanii arheologice se păstrează la Muzeul Municipiului Bucureşti.
6. Ceramica din secolele IV-I a. Chr. a fost identificată de Despina Măgureanu de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan" din Bucureşti, căreia îi mulţumim şi pe această cale.
7. Ceramica din secolele VI-VI p. Chr. a fost identificată de Andrei Măgureanu de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan" din Bucureşti, căruia îi mulţumim şi pe această cale.
8. Pentru descoperirile medievale vezi Gh. Mănucu-Adameşteanu, Raluca Popescu, Elena Gavrilă, Descoperiri medievale recente în staţiunea „Colţul Pădurii" din oraşul Pantelimon, jud. Ilfov (sec. XV-XIX), în Muzeul Municipiului Bucureşti, O jumătate de veac în slujba istorie Bucureştilor. Omagiu profesorului Panait I. Panait la 80 de ani, Bucureşti, 2011, pp. 214-241.
9. Un cimitir din secolul XVII a mai fost cercetat în zona lacului Pantelimon de Panait I Panait în 1969 cf. Gh. Mănucu- Adameşteanu, D. Căpăţână, V. Boroneanţ, N. Palincaş, A. Măgureanu, Săpături arheologice la Pantelimon (2004), CAB 6, Bucureşti 2005, p. 88-89.
10. Pentru observaţiile antropologică vezi Alexandra Ion, Mihaela Culea, Analiza antropologică a opt schelete descoperite în Pantelimon-Colţul Pădurii. Raport final, în Omagiu profesorului Panait I. Panait la 80 de ani, Bucureşti, 2011, pp. 242-267.