Pantelimon | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetatea Ulmetum | Anul: 2019
Descriere:
Anul cercetarii:
2019
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană târzie; Epoca migraţiilor; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Cetate;
Cod RAN:
| 62618.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Pantelimon
Localitate:
Pantelimon
Punct:
Cetatea Ulmetum
Sector:
Sector Sud-Vest
Localizare:
| 62618.01 |
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Talmaţchi | Gabriel | responsabil | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Vasilescu | Dan | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Raport:
Cercetările arheologice din acest an, pe o suprafaţă de cca. 364 mp, au avut drept scop continuarea investigaţiilor în partea de S a fortificaţiei romane târzii şi bizantine timpurii, precum şi verificarea prin secţiuni de diagnostic a unei zone cu potenţial arheologic reperat.
Obiectivele principale ale campaniei 2019 au constat în continuarea îndepărtării nivelului medieval târziu (otoman) din zona extra muros aferentă turnului patrulater de SE (T8) până la stratul corespunzător abandonului fortificaţiei şi deschiderea unei noi secţiuni, S VIII (15 x 4 m), dispusă paralel cu S VII, pentru cercetarea integrală a unor complexe identificate anterior.
S-a reuşit îndepărtarea completă a straturilor care compun nivelul otoman de pe martorii S I/S II, S III/S IV, S IV/S VI, S VI/S VII, S IV-S VII (intermediar) şi parţial din noua secţiune S VIII, cu martorul aferent (S VII/S VIII). Astfel, cercetările au acoperit o suprafaţă totală de 93,15 m2, cu o adâncime medie de -0,50/0,60 m.
Din stratul vegetal, dar mai ales din nivelul medieval târziu, au fost recuperate materiale specifice epocilor romană timpurie (sec. II-III), romană târzie (sec. IV-V), bizantină timpurie (sec. al VI-lea) şi otomană (sec. XVI-XVII): fragmente ceramice (predominante), obiecte de metal, monede etc. Această situaţie ne indică faptul că au existat de-a lungul timpului multiple intervenţii antropice fie în interiorul fortificaţiei, fie în alte nuclee de locuire antice din apropiere. Majoritatea au fost probabil superficiale, de vreme ce predomină materialele databile în sec. V-VI. De asemenea, multitudinea de resturi osteologice de provenienţă animală ne arată o zonă cu caracter preponderent menajer, întreţinută prin arderi succesive, care au format în timp un strat gros de pământ gri-cenuşos aproape de turn şi din ce în ce mai subţire către vale.
Prezenţa unor obiecte de port întregi (cercel, inele etc.) ar putea sugera însă şi dezafectarea structurilor de locuire medievale târzii în perioada modernă, ale căror resturi au fost aruncate în zonă, probabil după anul 1878. Situaţia este similară cu cea constatată în urma cercetării arheologice preventive din anul 2018, desfăşurată într-un punct situat la cca. 170 m S-SV de poarta de SV a fortificaţiei (Sector „Cartaş-cuptor Panaitescu”)-nota 1 .
În campaniile următoare ne propunem să continuăm cercetarea în secţiunea S VIII, sub nivelul de abandon al cetăţii, precum şi să îndepărtăm martorii rămaşi, pentru a completa datele cu privire la situaţia stratigrafică extra muros din apropierea turnului T8.
Note:
1.
1. C. Talmaţchi, C. Băjenaru, D. Vasilescu, C. M. Nopcea, O. Grigoruţă,
Pantelimonu de Sus, com. Pantelimon, jud. Constanţa [Ulmetum].
Punct: Str. Mieilor „Staţia de epurare” Sector „Cartaş – cuptor Panaitescu”,în CCA 2018, Bucureşti – Sibiu, 2019, p. 297-298.