Pantelimon | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2017
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2017
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană târzie;
Categorie:
Neatribuit; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Locuire; Biserică;
Cod RAN:
| 62618.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Pantelimon
Localitate:
Pantelimon
Punct:
Cetate
Sector:
Sector Sud-Vest
Toponim:
Ulmetum
Localizare:
| 62618.01 |
Lista Ilustrațiilor - 12
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Vasilescu | Dan | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Talmaţchi | Gabriel | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Raport:
Campania din acest an s-a desfăşurat în luna octombrie şi a avut drept obiectiv principal continuarea cercetării zonei extra muros din imediata apropiere a turnului T8. Strategia aplicată în campaniile anterioare a constat în practicarea unor secţiuni de control, şapte la număr, pentru verificarea stratigrafiei generale şi corelarea informaţiilor obţinute cu investigaţiile intra muros din celelalte sectoare. Având în vedere complexitatea vestigiilor identificate, continuarea cercetărilor a necesitat o nouă abordare, şi anume deschiderea unor suprafeţe (care să cuprindă şi secţiunile), acţiune demarată în anul 2015. Astfel, săpăturile desfăşurate la E de turn au primit denumirea de suprafaţa A, iar cele desfăşurate la S şi V de turn, suprafaţa B.
Prima parte a campaniei 2017 a fost consacrată suprafeţei A, din cuprinsul căreia s-au cercetat trei segmente inegale, delimitate prin doi martori de 1,00 m lăţime (N-S şi E-V), totalizând cca 88 m2, cu o adâncime variabilă de 1,50/1,70 m. Obiectivul propus a constat în investigarea straturilor de sub dărâmătura masivă a turnului şi incintei, îndepărtată aproape total în anul 2015, pentru completarea informaţiilor despre nivelurile asociate celor două perioade majore de funcţionare a fortificaţiei (N4-N2, respectiv N1) şi despre fazele de locuire anterioare (N6, N5).
În segmentul nordic (7,75 x 4,90 m), încadrat de turn, incintă şi secţiunea S VII, s-au identificat două niveluri de călcare. Primul a fost surprins imediat sub dărâmătură (+0,70 m deasupra plintei incintei) şi corespunde cu sec. VI (nivelul N1). De la acest nivel pornesc două gropi (G5, G6), ambele amplasate în colţul de SV al segmentului şi cercetate doar parţial, care prezentau o umplutură similară în partea superioară (moloz). Gropile au dimensiunile de 1,70 x 1,15 m (adâncire până la -1,05 m sub dărâmătură), respectiv 1,80 x 0,80 m (adâncire până la -0,70 m sub dărâmătură), fiind surprinse şi în profilul de V. Materialele arheologice recuperate, puţine la număr (majoritar fragmente ceramice), permit totuşi încadrarea lor cronologică în a doua jumătate a sec. VI. Al doilea nivel de călcare, surprins mai clar lângă incintă şi turn, a apărut ceva mai jos, la -0,40 m faţă de celălalt şi la +0,30 m deasupra plintei incintei, fiind probabil de asociat cu nivelurile N4-N2 (sec. IV-V). Având în vedere locaţia, la adăpostul turnului şi incintei, zona se preta unor activităţi precum cele metalurgice, marcate prin existenţa unor porţiuni cu arsură puternică, lângă care s-au găsit mai multe bucăţi de zgură de fier. Eventual, o datare mai restrânsă ar putea fi stabilită după prelucrarea întregului material descoperit (ceramică, monede etc.), deşi acesta se prezintă slab din punct de vedere cantitativ. Cert este faptul că cel puţin trei complexe au putut fi conturate parţial de la al doilea nivel de călcare şi urmează a fi cercetate în campaniile viitoare. Complementar rezultatelor prezentate, s-a mai reuşit îndepărtarea depunerilor acumulate în şanţul practicat de Vasile Pârvan de-a lungul incintei, punându-se în evidenţă plinta, realizată aici în sistem de terase, din cauza configuraţiei terenului -nota 1.
Cercetările din segmentul sud-vestic (5,00 x 3,70 m) au produs cele mai interesante rezultate. Aici s-au identificat două complexe, aparent contemporane, asociate nivelului N5 (sec. IV) şi probabil aflate, la un moment dat, în legătură cu faza de construcţie a cetăţii (N5/N4). Este vorba de un şanţ orientat E-V, paralel cu incinta, realizat în pantă descendentă către E, posibil cu dublu scop: pe de o parte pentru a delimita la S un spaţiu locuibil, indicat de prezenţa mai multor podele succesive în care s-au implantat câteva gropi de pari, iar, pe de altă parte, pentru scurgerea apei. Şanţul a fost surprins pe o lungime de 4,15 m şi are o deschidere maximă de 0,70 m, iar la bază 0,20 m. Adâncimea maximă atinsă, de la nivelul conturării, este de -0,75 m. Dimensiunile corespund de fapt cu o rigolă din interiorul acestuia, mărginită la N de o treaptă, aflată aproape total sub martorul E-V, situaţie vizibilă în profilul de V al secţiunii S VII. Şanţul se continuă şi în segmentul sud-estic (4 x 2,50 m), pe toată lungimea lui, unde o porţiune mică fusese cercetată parţial în campania din anul 2012, fără a se putea stabili o datare clară. Spre deosebire de segmentul alăturat, aici rigola nu a fost degajată total.
Amenajarea de la S de şanţ prezintă nu mai puţin de cinci podele, identificate destul de clar în pereţii unei gropi mai târzii (G4) care le-a secţionat. Acestea nu par a fi prezente dincolo de martorul N-S (la E), dar se continuă către S şi V. Numerotarea lor s-a realizat de sus în jos, fiind practicat şi un sondaj de verificare între groapă şi martorul amintit (3,00 x 1,00 m), până la podeaua nr. 2. Acesta s-a dovedit a fi relevant pentru stabilirea reperelor cronologice. Numărul redus de fragmente ceramice recuperate, majoritatea de mici dimensiuni şi atipice, a fost compensat prin cele câteva descoperiri monetare, extrase din contexte bine definite. Astfel, succesiunea straturilor şi a monedelor a relevat următoarea situaţie: pe podeaua nr. 2 a fost găsită o monedă mai rară, aproape necirculată, emisă în numele lui Licinius II Caesar la Siscia, în anul 320 (tip VIRTVS EXERCIT); din pământul folosit la nivelarea podelei nr. 2 s-au extras două monede, una bătută la Cyzicus pentru Constantin I, în anii 328-329 (tip PROVIDENTIAE AVGG), iar cealaltă are emitentul neprecizat şi perioada de batere anii 353/354-358 (tip FEL TEMP REPARATIO – călăreţ căzut); o monedă de la Iulian Caesar din anii 358-361 (tip SPES REIPVBLICE) era prinsă chiar în podeaua nr. 1. Aşadar, prima monedă constituie un terminus post quem, iar ultima un terminus ante quem pentru dezafectarea podelei nr. 2. Din situaţia prezentată, se poate deduce existenţa a două faze de locuire, despărţite printr-un hiatus de câţiva zeci de ani. Interesant este faptul că între celelalte podele nu pare a exista vreun strat de nivelare serios, ca în cazul celui realizat pentru podeaua nr. 1 (cca. 20 cm grosime de pământ gălbui uşor afânat sau cenuşos întărit, amestecat în partea inferioară, din loc în loc, cu arsură). Acestea reprezintă într-adevăr nişte refaceri succesive, iar grosimea stratului pe care îl formează (30 cm) semn al unei locuiri de durată, databilă preliminar în primul sfert al sec. IV. Legătura dintre şanţul E-V şi amenajarea cu podele este sugerată în primul rând de faptul că în peretele de S al şanţului nu se observă succesiunea de podele, precum „mostra” surprinsă în pereţii gropii târzii. Podeaua nr. 1 apare exact pe marginea lui, iar podeaua nr. 2 se opreşte până în el. Cu toate acestea, şanţul pare a fi asociat doar cu podeaua nr. 1, de la al cărei nivel porneşte, implicit cu a doua fază de locuire. În plus, el secţionează cel puţin două complexe anterioare: în segmentul sud-vestic un posibil şanţ, vizibil în peretele de N, iar în secţiunea S VII un cuptor databil în sec. IV. Având în vedere informaţiile oferite de sondaj, putem aprecia datarea şanţului şi a fazei de locuire în a doua jumătate a sec. IV. Caracterul locuirii rămâne deocamdată incert, însă remarcăm prezenţa gropilor de pari, toate practicate de la nivelul podelei nr. 1. Au fost surprinse şapte în total, cu diametre cuprinse între 5 şi 18 cm, majoritatea concentrate către V, aparent în perechi de câte două şi dispuse la marginea zonei unde podeaua coboară către SV. În afara acelei zone, între şanţul E-V şi groapa târzie (G4), podeaua era arsă pe o suprafaţă de 1,10 x 0,50 m. Un mic şanţ, cu dimensiunile de 1,15 x 0,50 m şi funcţionalitate incertă, a fost săpat lângă porţiunea arsă, până la -0,30 m sub nivelul podelei.
Dezafectarea şanţului E-V şi a zonei cu podele s-a produs probabil concomitent printr-o nivelare generală a terenului, acţiune efectuată se pare pentru egalizarea acestuia, cu ocazia construirii fortificaţiei (nivelul de călcare corespunzător sec. VI, pe care stă dărâmătura masivă a turnului şi incintei, se află la +0,55/0,60 m faţă de nivelul podelei nr. 1, în punctul cel mai înalt – porţiunea arsă). Dacă şanţul a fost umplut cu pământ amestecat cu multe pietre şi materiale de construcţii în partea superioară (însă doar pe porţiunea corespunzătoare segmentului sud-vestic), zona cu podele a necesitat o abordare diferită. Astfel, înspre SV, unde podeaua era înclinată, probabil din cauza pantei abrupte, s-au depus trei straturi de nivelare neuniforme (descrise de jos în sus): stratul 1 (max. 30 cm grosime) = pământ gălbui, în general lipsit de materiale, care suprapunea pe alocuri lentile de cenuşă aflate pe podea; stratul 2 (max. 1,00 m grosime) = pământ brun întărit amestecat cu multe pietre de dimensiuni mari şi medii, majoritatea aplatizate (probabil un indiciu asupra apartenenţei acestora la faza de construcţie a fortificaţiei, unde astfel de pietre au fost folosite); stratul 3 (max. 50 cm grosime) = pământ gălbui pal întărit cu rare fragmente ceramice. Pe restul suprafeţei acoperite, doar primul şi al treilea strat se regăseau, acestea fiind mai mult sau mai puţin uniforme. Monedele descoperite se repartizează astfel: stratul 1 – o monedă emisă de Licinius I la Cyzicus în anii 317-320 (tip IOVI CONSERVATORI AVGG) şi una emisă de Valens din anii 364-378 (tip SECVRITAS REIPVBLICAE, găsită aproape de podea); stratul 2 – două monede de tip FEL TEMP REPARATIO de la Constantius II, datate în anii 353/354-358 şi o monedă de tip GLORIA ROMANORVM (8) emisă de Valens în perioada 367-375. De asemenea, la limita dintre stratul 3 şi vegetalul antic de deasupra s-a găsit o monedă de la Valens, bătută la Thessalonica în anii 364-365 (tip RESTITVTOR REIP). În concluzie, dezafectarea zonei cu podele s-a produs după anul 367. Între stratul 1 şi stratul 2 pare să fi existat un nivel de călcare firav, abia sesizabil în profilul de S. Acestui nivel i-ar putea corespunde groapa G4 (dm max. = 1,30 m; dm min. = 0,90 m), care s-a conturat clar abia la +0,10 m deasupra podelei nr. 1, fiind cercetată parţial, până la adâncimea de -1,00 m. Din umplutura ei s-au extras cinci monede: una datată în anii 358-361 şi patru în anii 364-378. În ceea ce priveşte monedele recuperate din şanţul E-V, patru sunt de tip FEL TEMP REPARATIO – călăreţ căzut, emise în anii 353/354-358, dintre care una provine din nivelarea cu pietre şi materiale de construcţii. În stadiul actual al cercetării, nu putem stabili o legătură directă între faza de construcţie a fortificaţiei (sfârşitul sec. IV – începutul sec. V) şi cele două complexe. Însă, presupunerea noastră are în vedere posibilitatea refolosirii unui spaţiu cu urme de locuire anterioare de către constructori, precum în cazul edificiului descoperit în Sectorul Sud (bazilică), funcţional în sec. IV şi refolosit probabil după anul 376 . În ambele cazuri complexele au fost nivelate, iar ultimele monede din straturile de nivelare nu depăşesc domnia lui Valens. De remarcat şi faptul că gropile de pari identificate au fost practicate de la nivelul podelei nr. 1.
Având în vedere şi informaţiile obţinute în campania din 2015, situaţia stratigrafică în colţul de SV al suprafeţei A se prezintă acum astfel (profilele de S şi V): stratul 1 (0,10/0,45 m grosime) = pământ rezultat din săpăturile anterioare efectuate în acest sector de cercetare; stratul 2 (0,15/0,20 m grosime) = vegetal post-medieval compus dintr-un pământ negricios cu rare materiale arheologice; straturile 3 şi 4 (0,30/0,45 m grosime totală) = nivel medieval târziu (sec. XVI-XVII) format din două straturi de pământ afânat, cel de deasupra de nuanţă gri deschis, iar cel de dedesubt de nuanţă maronie, ambele bogate în materiale arheologice (fragmente ceramice, resturi osteologice de provenienţă animală, monede antice şi medievale târzii etc.); stratul 5 (media de 0,20 m grosime) = vegetal post-antic, sărac în materiale, caracterizat printr-un pământ negricios cu pigment de mortar alb şi galben, amestecat cu bucăţele de piatră, rezultat al acţiunilor de demantelare a turnului şi incintei; stratul 6 (0,80/0,90 m grosime) = dărâmătura masivă a turnului şi incintei compusă din pietre, ţigle şi cărămizi, printre care se distinge în special un mortar de culoare galbenă; stratul 7 (cca 0,20 m grosime) = vegetal antic alcătuit dintr-un pământ brun întărit cu pigment mortar, asociat cu perioada de funcţionare a fortificaţiei, baza lui reprezentând nivelul de egalizare a pantei care suprapunea amenajarea cu podele; stratul 8 (grosime max. 1,00 m, spre colţul de SV) = nivelarea amenajării cu podele descrisă în detaliu mai sus. Precizăm că primele 6 straturi urmează panta terenului către S, situaţie creată odată cu distrugerea cetăţii.
Cercetările din suprafaţa A au confirmat locuirea intensă în zonă pe parcursul sec. IV, până la ridicarea fortificaţiei, situaţie relevată şi prin numeroasele periegeze efectuate în raza localităţii Pantelimonu de Sus. În planificarea obiectivelor viitoare, se va lua în calcul, printre altele, desfacerea totală a amenajării cu podele, finalizarea cercetării şanţului E-V şi adâncirea sub nivelul de călcare surprins în segmentul nordic. Pentru protejare, s-a dispus acoperirea segmentelor de N şi SV cu folie şi pământ.
În a doua parte a campaniei 2017, ne-am concentrat eforturile pe extinderea către S a suprafeţei B, în vederea obţinerii unei imagini de ansamblu asupra zonei din faţa turnului patrulater T8 şi pentru alinierea profilului de S al celor două suprafeţe. După curăţarea întregului perimetru de vegetaţie, o mare parte din cercetare s-a consumat prin îndepărtarea stratului consistent de pământ şi dărâmătură depus pe mal în campaniile 2007-2008 (până la 1,00 m grosime). Investigaţiile au acoperit o zonă de aproximativ 25 m2,nota 2, ajungându-se până la o adâncime variabilă de -0,80/0,90 m (faţă de nivelul actual de călcare). Şi aici am ales împărţirea pe segmente, estic (7,00 x 2,80 m) şi vestic (4,00 x 2,80), despărţite printr-un martor (N-S) cu dimensiunile de 2,70 x 1,00 m, având latura de V dispusă în linie cu marginea zidului de V al turnului. În ambele săpătura s-a oprit după îndepărtarea parţială a dărâmăturii provenite de la turn şi incintă. Cel mai important rezultat îl reprezintă stabilirea limitei de V a zonei cu caracter menajer din perioada medievală târzie (sec. XVI-XVII), care coincide cu capătul vestic al turnului. Cercetările din campaniile anterioare -nota 3-au relevat faptul că din acest punct, către E, inclusiv în suprafaţa A, nivelul otoman era prezent aproape peste tot, fiind desfăşurat până în şanţurile efectuate de Vasile Pârvan pentru degajarea incintei pe exterior. În afară de nuanţă, depunerile sunt în general unitare în consistenţă (afânat/prăfos) şi se remarcă prin prezenţa unei cantităţi impresionante de resturi osteologice de provenienţă animală (majoritatea de talie mijlocie şi mare). Aruncarea acestora pare a se fi făcut dinspre incintă, de vreme ce grosimea lor atinge maximul în apropiere ei şi descreşte către S, urmând panta naturală a terenului. În câteva locuri, s-a putut sesiza chiar arderea pe loc a depunerilor. Ceramica specifică (smalţ de culoare verzuie sau galbenă) şi monedele recuperate asigură datarea nivelului în sec. XVI-XVII. Locuirea sau mai degrabă zona menajeră pare a se fi concentrat în partea de S a cetăţii, un nivel consistent fiind reperat şi intra muros, în Sectorul Sud (bazilică) -nota 4-. Am constatat şi în suprafaţa B prezenţa materialelor romano-bizantine antrenate în depunerile medievale târzii, în special monede databile în sec. IV, semn al activităţilor antropice efectuate în interiorul cetăţii -nota 5. Caracterul locuirii medievale târzii s-ar putea afla în legătură şi cu activităţile de demantelare, lucru sugerat şi de descoperirea la limita dintre stratul corespunzător abandonului cetăţii (vegetal post sec. VII) şi dărâmătură a două fragmente ceramice smălţuite şi a unei monede fragmentare de argint (akçe ?), unde depunerile afânate lipseau (segmentul vestic). Desigur, având în vedere dimensiunile reduse, nu excludem posibilitatea ca acestea să fi fost antrenate în galeriile de animale. În campaniile viitoare vom continua adâncirea pe conturul extinderii până la nivelul din săpătura veche, în vederea corelării cu informaţiile anterioare.
Din ambele suprafeţe a fost recoltat un material numismatic bogat (71 monede), din care remarcăm piesele emise de Marcian (nummus, 450-457), Leon I (nummus, 457-474), Tiberius Constantin (follis, 580/581) şi Mauricius (1/2 follis, 583/584). În schimb, materialul ceramic este slab reprezentat şi se află în curs de prelucrare.
Note:
1.
1) Pentru o imagine sugestivă, a se vedea Cetatea Ulmetum, II/1, AARMSI, 36, 1913, p. 246, fig. 1.
2)CCA 2009 (2010), p. 137.
3)Pentru detalii, a se vedea rapoartele publicate în CCA corespunzătoare anilor 2008 şi 2015.
4)Cf. CCA 2016 (2017), p. 105.
5)Vezi nota anterioară.