Pantelimon | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2012
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2012
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Cetate;
Cod RAN:
| 62618.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Pantelimon
Localitate:
Pantelimon
Punct:
Cetate
Toponim:
Ulmetum
Localizare:
| 62618.01 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Gămureac | Emilian | participant | Ministerul Culturii |
| Ionescu | Mihai | participant | Muzeul de Arheologie "Callatis", Mangalia |
| Talmaţchi | Gabriel | responsabil | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Băjenaru | Constantin | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Covacef | Zaharia | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Lungu | Liviu | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Nopcea | Cătălin-Mircea | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Papuc | Gheorghe | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Potârniche | Tiberiu | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Talmaţchi | Cristina | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Vasilescu | Dan | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Raport:
Sector Poarta de Nord-Vest
Ghiorghe Papuc, Emilian Gamureac, Liviu Lungu
Cercetarea arheologică din sectorul Poarta de N-V de la Ulmetum s-a axat în campania 2012 pe continuarea intervenţiei din anii anteriori asupra turnului de nord al porţii, denumit şi turnul 2. Deşi cercetat anterior de Vasile Pârvan, o parte din stratigrafia acestuia încă mai poate fi observată, având în vedere faptul că intervenţia din anii 1911-1912 s-a oprit deasupra nivelului roman de construcţie al turnului, la cca 1.10 m faţă de actuala elevaţie a T2, dar sub nivelul plintei interioare a acestuia. Totodată, este necesar de menţionat că în campania 2011, la adâncimea de - 1.40 m de elevaţia actuală a turnului şi respectiv - 0.43 m sub nivelul superior al plintei interioare a T2, a fost descoperită, la finalul campaniei arheologice, o monedă din timpul împăratului Valens.
Campania 2012 a început prin prelungirea secţiunii S1 situată în extramuros perpendicular pe T2 şi în interiorul acestuia, către zona intramuros ajungându-se la dimensiunile de 2 x 29.40 m. În zona turnului T2 s-a trecut la adâncirea în jumătatea de S a turnului, singura afectată de S1, până la nivelul steril galben. Astfel, stratigrafia din interiorul T2 este următoarea:
- nivel de construcţie a turnului la – 0.30 m, adâncime faţă de nivelul superior al plintei interioare, gros de 4-5 cm, format din lut amestecat cu mortar, cărămidă sfărâmată şi pietricele. În campania 2012, pe acest nivel de construcţie, au fost descoperite monede de bronz emise în timpul împăraţilor Valens, Valentinianus II, Arcadius şi Theodosius I.
- nivel de depunere sau nivelare brun deschis cu pietre, bucăţi mici de ceramică sau chiar nisip, gros de 25-30 cm (mai gros în latura de Nord). În acest nivel a fost descoperită în anul 2011 o monedă de la Valens.
- nivel galben curat în care a fost săpat un cuptor cu bolta parţial prăbuşită, tăiat de fundaţia zidului turnului, în care a fost descoperit un fragment ceramic de factură getică. Lipit de cuptor şi parţial sub acesta, a fost identificat un zid probabil contemporan cu acesta, orientat aproximativ N-S, tăiat de asemenea de fundaţia turnului.
În interiorul T2 nivelul maxim la care s-a stopat cercetarea este de -0.85 cm, incluzând groapa de alimentare a cuptorului, săpată tot în nivelul galben steril. Atât în zona extramuros, cât şi în interiorul T2 şi în intramuros, cercetarea se realizează pe zone unde intervenţiile arheologice ale lui Vasile Pârvan au atins, în funcţie de context, nivele romane târzii sau anterioare acestora. În zona intramuros, cuprinsă între carourile 10-15 ale S1, cercetarea arheologică s-a oprit sub şapa de mortar ce marchează construcţia cetăţii, aflată la – 0.70 m faţă de actualul nivel de călcare şi - 0.15 m faţă de nivelul superior al plintei exterioare a T2 (intramuros). Şapa de mortar se află aşezată pe un strat de lut galben bătătorit peste care se află un nivel cenuşiu cu urme de arsură cu grosime variabilă. Peste acest nivel cenuşiu se află un alt nivel de refacere din lut galben bătătorit. Acesta a fost reparat cu încă 3 niveluri succesive de refacere din lut cenuşiu amestecat cu pietricele, având în vedere faptul că zona se află în proximitatea intrării în T2 şi trebuia asigurat accesul în acesta.
Sector Vest
Zaharia Covacef, Tiberiu Potîrniche
Campania de cercetare desfăşurată la cetatea romano-bizantină Ulmetum, sectorul de vest, din anul 2012, s-a derulat în intervalul 8 – 26 octombrie pe latura nordică a zidului de incintă. Cercetarea şi-a propus continuarea săpăturii din anul precedent şi mai exact îndepărtarea resturilor de dărâmătură de la sfârşitul secolului al VI-lea, precum şi clarificarea situaţiei stratigrafice şi identificarea fazelor de construcţie în zona extramurană. În acest scop au fost trasate doua secţiuni denumite S2, respectiv S4, perpendiculare pe zidul de incintă şi paralele între ele. Ambele au dimensiunile de 14 x 4 m.
În urma săpăturii arheologice au fost îndepărtate resturile de dărâmătură aferente incintei de vest, fiind recuperate o piatră de râşniţă, fragmente ceramice specifice, majoritatea aparţinând tipului LR 1, 5 monede de bronz, piese de fier şi resturi de materiale de construcţie. În zona extramurană au fost identificate două nivele clare ce par a fi legate de momentul de construcţie al cetăţii sau de o eventuală reparaţie ulterioară. Cel mai timpuriu este reprezentat dintr-o şapă de mortar alb având grosimi variabile (între 2 – 10 cm) ce coboară în zona zidului de incintă până la prima asiză a paramentului. Acest aspect a putut fi observat prin golirea umpluturii şanţului efectuat de Vasile Pârvan în proximitatea zidului de incintă. Şapa a fost perforată pe alocuri de gropi menajere de forma neregulată. Până în acest moment au fost reperate doua astfel de gropi ce au fost sondate şi de a căror cercetare ne vom ocupa în campania viitoare. Cel de al doilea nivel este reprezentat dintr-un strat de pietriş mărunt peste care a fost aşezat un alt stat de loess, bine bătut, probabil cu scop de liant. În anumite porţiuni se poate observa faptul că loess-ul a fost plasat direct peste şapa de mortar, practic atât loess-ul, cât şi pietrişul fiind adăugate concomitent, reprezentând un tot unitar.
Şi acest nivel a fost perforat de gropile menajere mai sus amintite, ele fiind reperate după îndepărtarea nivelului de dărâmătură. Adâncimea generală la care s-a încheiat campania 2012, în secţiunea S 2, a fost de 1.20 m faţă de nivelul actual de călcare, cu menţiunea că în zona zidului de incintă afectată de şanţurile lui Vasile Pârvan excavaţia s-a oprit la – 1.85 m. În secţiunea S 4 cercetarea s-a finalizat mai sus, la – 0.60 m, pe nivelul de dărâmătură romano-bizantină, fiind evidenţiată creasta zidului de incintă. În campania viitoare ne propunem să continuăm cercetarea arheologică în ambele secţiuni, urmărind extinderea lor şi completarea informaţiilor stratigrafice.
Sector Sud-Vest
Gabriel Talmaţchi, Mihai Ionescu, Dan Vasilescu
Primul obiectiv cercetat în cadrul campaniei arheologice din anul 2012, din sectorul de Sud-vest, l-a reprezentat situaţia Turnului patrulater de sud-est (notat convenţional nr. 8), unde am dorit să verificăm dacă după cercetarea „Vasile Pârvan” am mai putea găsi complexe anterioare construirii incintei. În interiorul turnului a fost degajat un amplu nivel de dărâmătură creat după finalizarea săpăturilor Pârvan (1911-1913). Menţionăm că în partea superioară a zidului de sud a turnului patrulater, dar şi pe zidul de est, apar urmele în mortar a numeroase ţigle, o dovadă a sistemului de construcţie opus mixtum. După degajarea amplului strat de umplutură din interior, am efectuat un sondaj numit S V, lat de aproximativ 2.50 m şi lung pe toată lungimea posibilă existentă între plintele laturilor de sud şi nord. Din punct de vedere stratigrafic situaţia constatată se prezintă astfel:pentru început un nivelul numit convenţional „Pârvan”, urmat de o nivelare specifică jumătăţii sau celei de a doua jumătăţi a secolului IV p.Chr., imediat pe nivelul de construcţie cu pământ galben-maroniu. Apoi un nivel ce conţine un strat foarte fin de pietriş şi mortar rămas de la construirea turnului (Bauschutt). Imediat dedesubt un nivel de egalizare a suprafeţei de călcare destinată realizării construcţiei. Ultimul nivel conţine un bordei (sau o construcţie semi-adâncită) dispusă asimetric (chiar pe diagonală) faţă de interiorul actual al turnului (oricum este anterior construcţiei sale). Pe baza materialelor ceramice (fragmente de ulcioare, castroane, amfore - majoritar pontice, oale etc.) am stabilit datarea complexului în cursul secolele II-III p.Chr.
Al doilea obiectiv principal l-a constituit finalizarea secţiunii SVII (SVII: 10 x 4 m) şi identificarea posibilelor complexe anunţate prin prezenţa unui cuptor al cărui nivel superior a fost surprins încă de la sfârşitul campaniei din 2011. Din punct de vedere stratigrafic situaţia constatată se prezintă astfel: un prim nivel de vegetal antic post secolul VI-VII; urmat de un nivel ce conţine dărâmătura incintei fortificaţiei (compus din bucăţi mijlocii şi mici de piatră, fasonate sau nu, ţigle şi olane fragmentare); urmează o nivelare ce ar corespunde nivelului de călcare, probabil de secol VI, din care porneşte, surprins aleatoriu, un posibil bordei (încă este dificil de apreciat dacă acesta se datează în cursul secolul al VI-lea sau la sfârşitul acestui secol; continuăm cu două nivelări succesive posibile de secol V; apoi apar resturile unui nivel de construcţie cu urme foarte fine de mortar (identificate în special în apropierea incintei-Bauschutt); continuăm cu o nivelare generală de teren; apoi urmează un nivel datat pe parcursul secolului al IV-lea. Din acest nivel fac parte primul cuptor şi groapa nr. 1. În sfârşit, ultimul nivel prezintă cel puţin două faze succesive, specifice secolelor II-III, în care a fost identificat al doilea cuptor (ce deţinea o vatră compusă dintr-un pat de cioburi (fragmente atipice ce par a aparţine corpului unor vase de mari dimensiuni). Acesta ţinea de cel de al doilea bordei unde am identificat o primă fază de locuire urmată de o dublare a podelei de lut (pe alocuri exprimată şi prin refacerea celei anterioare). Cele două faze amintite ale podelei par a aparţine mai întâi secolului II (unde am descoperit şi câteva fragmente de vase borcan cu butoni, iar apoi secolului al III-lea p.Chr. Adâncimea maximă a secţiunii SVII este de 3.65 m, iar a gropilor menajere este de 4.80-4.90 m (faţă de profilul de vest).
Ca materiale arheologice descoperite în complexe amintim o râşniţă întreagă din calcar, două verigi de bronz, două fragmente de brăţări de sticlă, fragmente de aplici, un vârf de săgeată, un clopoţel de bronz, un ac de păr de bronz, o fibulă, o aplică de bronz pentru casetă cu probabila reprezentare a lui Hermes, etc. Lotul monetar descoperit cuprinde un număr de 35 de exemplare, de bronz, toate datând din epocă romană. Şapte au fost descoperite în turnul nr. 8, restul în secţiunea extramuros S VII.
În concluzie, cercetările din acest an ne-au relevat mai multe complexe specifice epocii romane timpurii, (secolelor II-III), de dinaintea ridicării fortificaţiei de la Ulmetum, dar şi romane târzii (de secol IV, respectiv romano-bizantine de secol VI p.Chr.). Zona de sud şi sud-vest a cetăţii pare a fi mult mai pretabilă locuirii în epocă romană timpurie, decât, spre exemplu ceea ce s-a găsit în sectorul de nord-vest până în acest moment. Materialele şi complexele de epocă romană, specifică secolelor II-IV, par mult mai prezente de-a lungul incintei amintite, acestea putând fi legate de existenţa cunoscutului vicus Ulmetum identificat majoritar, până în acest an, mai mult în raza localităţii de astăzi Pantelimonu de Sus. Evoluţia acestuia (în secolele II-IV) pare a precede ridicarea fortificaţiei (odată cu cea de a doua jumătate a secolului IV p.Chr.).
Sector Est
Constantin Băjenaru, Dan Vasilescu
În campania 2012 s-au reluat cercetările din sectorul de est, având ca obiective pe termen lung cuplarea acestuia cu sectorul de sud (dominat de bazilica paleocreştină) şi cercetarea în detaliu a praetorium-ului aflat la limita dintre cele două sectoare. Pentru început ne-am limitat la extinderea săpăturii în zona barăcilor de pe curtina de NE (de la stadiul lăsat în 2008), precum şi la cercetarea absidei pretoriului.
Barăcile de pe curtina de NE. Beneficiind de observaţiile făcute în anii 2006 (secţiunea magistrală SB) şi 2008 (suprafaţa J 2-6) şi având ca obiectiv clarificarea succesiunii stratigrafice N4-N1 în zona barăcilor, am extins săpătura cu noile suprafeţe I 2-6 şi J 7-8, ambele însumând aproape 50 mp.
Cele trei faze constructive ale barăcii adosate curtinei sunt documentate foarte clar. S-a identificat planul barăcii iniţiale (N3 – prima jumătate a sec. V), de formă dreptunghiulară (c. 9 x 6.30 m dimensiuni exterioare, c. 8,30 x 4,90 m suprafaţa interioară), cu o posibilă intrare pe latura de vest (lângă incintă). Podele succesive de lut foarte consistente indică utilizarea îndelungată a construcţiei, care este distrusă probabil de un incendiu către mijlocul secolului V. În faza N2 (a doua jumătate a secolului V, cel mai probabil c. 450 – 470/480) este ridicată a fundamentis o nouă baracă, având aproximativ aceleaşi dimensiuni cu precedenta, dar retrasă cu 1 m mai spre vest şi având intrarea pe latura de est, tot lângă incintă. În interior apare o podea foarte groasă de lut (şi aceasta cu urme de refaceri succesive), resturi de vetre, dar şi o amenajare rectangulară adâncită în pământ în colţul de SE. Incendiul foarte puternic care pune capăt locuirii N2 afectează şi această construcţie. După o perioadă de abandon, refacerea corespunzătoare N1 (mijlocul - a doua jumătate a secolului VI) este ilustrată de o nouă baracă, de dimensiuni mai reduse (c. 5.70 x 6.30 m la exterior, c. 5.10 x 4.90 m suprafaţa interioară), care foloseşte parţial zidurile anterioare.
Pentru celelalte complexe identificate în noile suprafeţe se poate face următorul inventar, în ordinea nivelelor de locuire intramurane: N1 - urmele unei locuinţe cu ziduri din piatră legată cu pământ apar în suprafaţa J 4-6 (în mare parte zidurile sunt total demantelate, iar şanţurile de fundaţie umplute cu pământ galben de nivelare); peretele unei alte barăci adosate incintei se observă în martorul dintre suprafeţele J-K 2-3; la sud de complexul de barăci, în zona J 7-8, s-au cercetat două gropi (G1 şi G21) cu umplutură formată în majoritate din pietre provenite din demantelarea zidurilor, precum şi un nou bordei din faza finală de locuire în cetate (sfârşitul secolului VI – începutul secolului VII); N2 - în exteriorul barăcii, către est, este amenajat un pavaj din piatră măruntă şi fragmente ceramice, iar către incintă funcţionează o posibilă construcţie din lemn având la interior o podea de lut; N3 - se remarcă frecvenţa remarcabilă a gropilor în formă de clopot, foarte adânci, dispuse în baterii (G2, G20, G22, G23, G26), dar şi prezenţa unor dolia (dezafectate total în faza N2, nu s-au mai păstrat decât gropile de implantare – vezi G19 şi G24); o atenţie specială a fost acordată nivelului ce corespunde perioadei de construcţie a fortificaţiei (N4 – ultimul sfert al secolului IV), nivel la care au fost identificate trei bordeie din al căror inventar se remarcă îndeosebi ceramica cenuşie de factură Sântana de Mureş - Černjachov. În două dintre aceste bordeie au fost practicate la un moment dat înmormântări. În bordeiul din SB/I 2-4, în colţul de SE este implantat M10 - mormânt cu firidă laterală, blocată cu cărămizi; din defunct s-au mai păstrat doar braţul drept şi laba piciorului drept, iar ca inventar apar o fibulă din fier şi o piesă din silex. Bordeiul din J 6-7 prezintă o situaţie foarte curioasă, aici fiind prezente patru gropi de morminte pe cele patru laturi ale bordeiului:- M11 este săpat ca o firidă longitudinală cu acces dinspre peretele de est al bordeiului; gura firidei este blocată cu 8 rânduri de cărămizi aşezate una peste alta, iar scheletul este depus într-o poziţie foarte ciudată (legat?, împachetat?) şi nu are inventar. M12, pe latura de sud, este un mormânt cu firidă laterală, ce conţine un schelet de femeie bine păstrat, cu inventar compus din fibulă de fier, verigi mici de bronz şi o monedă (siliqua Valens?). M13, pe latura de vest , este prevăzut tot cu firidă laterală, este parţial distrus de o groapă-clopot din nivelul N3 (G23) şi prezintă un schelet de adult, dar nu s-au păstrat elemente de inventar; este posibil ca în acelaşi mormânt să fi fost depus şi capul unui alt defunct (găsit în umplutura gropii G23, la limita dintre peretele acesteia şi groapa mormântului). M14, pe latura de nord, este un mormânt cu firidă laterală, distrus total de implantarea zidurilor barăcilor din N3 şi N2.
Praetorium. De o parte şi de alta a secţiunii SB executate în 2006, au fost deschise în zona absidei două suprafeţe: I 22-23 şi J 19-23. Cercetarea a pornit de la nivelul pavajului unei locuinţe din secolul VI (N1) cercetate de Vasile Pârvan şi lăsată de acesta ca martor. Pavajul suprapune absida pe circa 2/3 din suprafaţă şi aparţine unui edificiu cu mai multe încăperi, ale cărui ziduri s-au păstrat fie la nivel de fundaţii, fie doar ca şanţuri din care s-a extras total piatra. Către nord apare un pavaj de piatră (de la o posibilă curte interioară?), peste care s-au prăbuşit elemente de acoperiş (ţigle şi olane). Stratigrafic, această suprapunere este dovada certă a scoaterii din uz a pretoriului în momentul reconstrucţiei cetăăii în secolul VI. În interiorul absidei au fost cercetate în detaliu două nivele de podea, separate de un strat subţire de arsură. Pe podeaua din ultima fază de utilizare a edificiului, sigur încadrabilă în nivelul N2 (c. 450 – 470/480) s-au identificat urmele unei vetre în colţul de SV al absidei, precum şi o serie de gropi de pari care probabil susţineau o structură din lemn, acoperită cu ţigle şi olane. Distrugerea cetăţii din secolul V este documentată aici printr-un strat gros de dărâmătură (compus în special din piatră şi mortar). Sub podelele respective apare o intervenţie sub forma unui şanţ lat de circa 1 m săpat pe lângă fundaţia absidei. Singura explicaţie plauzibilă a prezenţei şanţului doar în interiorul absidei este o intervenţie asupra zidului acesteia (probabil o reparaţie a fundamentis). În exteriorul absidei, sub nivelul pavajului Pârvan, au fost înregistrate cele două nivele de locuire din secolul V (N3 şi N2). Sub acestea a fost surprinsă o dărâmătură masivă compusă din pietre, cărămizi, ţigle şi olane, toate într-o masă foarte consistentă de mortar. Provenienţa acestei dărâmături (sau mai degrabă nivel de demantelare) de la absida pretoriului este certă şi oferă chiar un indiciu al modului de construcţie al elevaţiei (opus mixtum). Încadrarea cronologică a acestui nivel este deocamdată mai greu de făcut. Un terminus ante quem este asigurat de podeaua N3 care îl suprapune (probabil perioada 408/423 – 450), iar un terminus post quem poate fi considerat nivelul bătătorit pe care cade această dărâmătură (nivel aşternut direct peste pământ brun-negricios vegetal antic).
În stadiul actual al cercetărilor, nu poate fi exclusă anterioritatea pretoriului faţă de cetate (probabil o construcţie de la nivelul N5, databil în cursul secolului IV, până la finalul epocii Valens). Este greu de precizat deocamdată în ce stare se afla în momentul construcţiei cetăţii (N4 – ultimul sfert al secolului IV). Reutilizarea edificiului (sau cel puţin a unor părţi din acesta) pe parcursul secolului V este documentată prin podelele din interiorul camerei absidate.
Sector „Cartaş-cuptor Panaitescu”
Cristina Talmaţchi, Dan Vasilescu
În campania din 2012, în punctul „Cartaş-cuptor Panaitescu”, a fost continuată cercetarea în cele două secţiuni deschise în anul anterior, S1 şi S2, şi a fost deschisă secţiunea S3, de 10x2 m, în grădina familiei Cartaş, cu scopul de a identifica unele dovezi de locuire din perioada medieval timpurie din apropierea cetăţii. Totodată, situaţia din teren a solicitat extinderea secţiunii S1 cu 2 m spre NV şi lărgirea ei cu o casetă plasată în colţul de NE.
În jumătatea de nord a S1 şi a întregii casete a fost identificată o zonă în care se arunca gunoiul în evul mediu timpuriu, prin nivelarea pantei, ci nu prin săparea unei gropi pentru depunerea resturilor. Nivelul respectiv prezenta o grosime ce varia între 0,45 şi 1,05 m şi abunda în material ceramic specific perioadei (ars oxidant şi reducător). Au fost surprinse marginile de N, E şi S ale zonei de depozitare a resturilor, spre V ea intrând sub profil. În casetă, sub nivelul medieval timpuriu, a fost identificată o locuinţă din perioada romano-bizantină. Suprafaţa acesteia era de 3,25x3,40 m, iar în colţul de NV prezenta un cuptor aproape circular, cu pereţii din piatră şi cărămidă fragmentară legate cu pământ şi vatra din plăci de pavaj. Podeaua locuinţei era din lutuială galben-brun şi avea grosimea de 0,03 m. Locuinţa era orientată NV-SE.
În S2 a fost surprinsă parţial o groapă de împrumut, din care se excava pământ galben necesar pentru construirea unor complexe. Aceasta pornea din nivelul cu material romano-bizantin, iar în umplutură prezenta puţin material arheologic (ceramică, oase şi câteva cărămizi fragmentare). În partea superioară deschiderea maximă surprinsă a fost de 2,30x1,65 m (restul intrând sub profilurile de N şi V). Ea s-a conturat la adâncimea de 1,20 m şi merge până la 2,50 m de la actualul nivel de călcare. În S3 a fost surprinsă o groapă menajeră din perioadă modernă şi un şanţ în „V”, probabil din sec. II-IV. Menţionăm că pe suprafaţa secţiunilor S2 şi S3 cercetarea a fost finalizată, ajungându-se la solul steril. Adâncimea maximă la care s-a ajuns este -2,50 m în S2, respectiv -2,10 m în S3. În S1 s-a ajuns la solul steril în carourile 1-8, în jumătatea nordică a acesteia cercetarea urmând a continua. Adâncimea maximă atinsă este de 2,80 m.
Pe ansamblu, materialul arheologic descoperit constă în ceramică fragmentară (sec. IX-X) arsă oxidant, confecţionată din pastă nisipoasă şi ornamentată prin incizie, ceramică cenuşie cu decor în lustru, câteva obiecte de uz casnic din lut (fusaiole, greutăţi), obiecte din bronz (aplică, cataramă, inel), obiecte din fier (vârfuri de săgeţi, cuie) etc. Alături de materialul medieval timpuriu au apărut numeroase fragmente ceramice şi monede specifice secolelor IV-VI.