Pantelimon | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2009
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2009
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Cetate; Fortificaţii;
Cod RAN:
| 62618.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Pantelimon
Localitate:
Pantelimon
Punct:
Cetate
Sector:
Sector sud (bazilică)
Toponim:
Ulmetum
Localizare:
| 62618.01 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Lepădatu | Dan | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Dobrotă | Sebastian | participant | Universitatea "Ovidius", Constanţa |
| Heroiu | Andrei | participant | Universitatea "Ovidius", Constanţa |
| Petcu | Radu | participant | Universitatea "Ovidius", Constanţa |
| Vasilescu | Dan | participant | Universitatea "Ovidius", Constanţa |
| Băjenaru | Constantin | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Nopcea | Cătălin-Mircea | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Raport:
Săpăturile arheologice sistematice de la cetatea Ulmetum au avut în acest an drept obiectiv principal continuarea cercetării în sectorul de S, al cărui monument principal este o bazilică paleocreştină. Având în vedere resursele financiare limitate (care nu au permis decât angajarea a 4 muncitori timp de două luni), ne-am concentrat pe anumite aspecte legate de relaţia dintre bazilică şi construcţiile aliniate de-a lungul curtinei de SE a fortificaţiei.
În ceea ce priveşte metoda de săpătură reamintim că s-a preferat o cercetare pe suprafeţe mai mari pentru a putea surprinde cât mai bine complexele arheologice şi mai ales pentru a configura cu atenţie traseele zidurilor demantelate aparţinând celor trei faze principale de locuire din fortificaţie. Astfel, am trasat două noi suprafeţe: G 46-51 (dimensiuni 4 x 11 m, în zona absidei bazilicii şi a străzii) şi F 52-55 (dimensiuni 4 x 9 m, comasată cu E 52-53 de 4 x 2 m, ambele în dreptul colţului format de schimbarea direcţiei curtinei de SE către turnul 10). S-au efectuat de asemenea mai multe sondaje în vechile suprafeţe cu scopul de a pune în evidenţă planul unei locuinţe anterioare cetăţii.
Rezultatele obţinute în cursul acestei campanii vor fi prezentate în cele ce urmează respectând succesiunea stratigrafică stabilită în cercetările anterioare, îmbunătăţită acum prin identificarea unor faze de locuire anterioară construcţiei fortificaţiei.
Perioada A (sec. II-III). Cercetările precedente stabiliseră existenţa unor urme firave de locuire din epoca romană timpurie, reprezentate doar de câteva fragmente ceramice găsite izolat. În acest an a fost reperat pentru prima dată un nivel clar de locuire din sec. II-III în sus-amintitul colţ format de curtina de SE (suprafaţa E 52-53 + F 52-55). Acest nivel este plasat sub podelele camerelor unui edificiu din a doua jumătate a sec. IV şi se prelungeşte cu siguranţă şi în afara incintei cetăţii. Chiar dacă nu poate fi pus deocamdată în legătură cu anumite structuri de locuire, materialul ceramic este relevant, alături de marfa tipic romană aflându-se şi fragmente autohtone lucrate cu mâna. Acestui nivel ar fi putut să-i aparţină un denar de la Antoninus Pius (a. 140-143) găsit în pământul de umplutură al şanţului unuia dintre zidurile demantelate ale edificiului din sec. IV.
Apariţia unui nivel discontinuu din perioada romană timpurie pe amplasamentul viitoarei cetăţi theodosiene vine în completarea cercetărilor perieghetice din vatra actualului sat, care au permis identificarea unei intense locuiri în sec. II-IV (pe fondul alteia din perioada elenistică) de-a lungul terasei de pe versantul de NE al văii pârâului Ceatalorman. Nucleul cel mai bogat în resturi aparţinând epocii romane timpurii (vicus Ulmetum ?) se află la circa 600-700 m SV de cetate.
Perioada B (a doua jumătate a sec. IV). Un alt aspect mai puţin cunoscut până în acest an era reprezentat de o eventuală locuire din sec. IV în interiorul actualei cetăţi. Cercetările din anii 2004-2008 în cele patru sectoare în care a fost împărţită cetatea nu au adus date certe, datorită lipsei unor sondaje mai ample. Singura certitudine era prezenţa unor morminte de înhumaţie databile în această perioadă, poate chiar în ultimele decenii ale sec. IV.
Sondarea întregului spaţiu dintre bazilică şi curtina de SE a permis identificarea unui edificiu ale cărui ziduri au fost aproape în totalitate demantelate în momentul construcţiei fortificaţiei. Edificiul este construit în terase pe o pantă descendentă de la N la S, către valea pârâului Ceatalorman. A fost surprins deocamdată pe o suprafaţă de circa 16 x 6,5 m şi este compus dintr-un culoar lat de aproape 2 m la N şi o serie de camere şi dependinţe la S. Pe singurul nivel de călcare surprins au apărut mai multe monede din a doua jumătate a sec. IV, în special de la Constantius II, Constans, Valentinian I şi Valens, alături de ceramică romană şi de factură Sântana de Mureş-Cernjachov. Observaţiile stratigrafice permit avansarea ipotezei că această construcţie a fost utilizată şi în perioada post-376 şi a suferit o distrugere controlată în timpul construcţiei fortificaţiei. Mai întâi, se constată că în interiorul uneia dintre camere podeaua este spartă de groapa unui mormânt cenotaf cu firidă laterală (M4), iar în capătul de V al uneia dintre dependinţe este amenajată o locuire modestă cu structură de lemn şi cu podeaua uşor adâncită. Acest sub-moment ar putea fi plasat cel mai probabil în perioada 376-382, adică în perioada de grave tulburări produse de stabilirea goţilor în Imperiu.
Perioada C (sec. V). Campania din acest an a adus noi date cu privire la datarea construcţiei fortificaţiei de la Ulmetum. Studierea relaţiei stratigrafice dintre depunerile de pe nivelul de călcare al edificiului din a doua jumătate a sec. IV, nivelarea acestora şi „Bauschutt"-ul incintei cetăţii ne permite să presupunem că în momentul construcţiei fortificaţiei edificiul existent în acest loc a fost dezafectat cu atenţie, după o probabilă utilizare a acestuia ca adăpost pentru constructori. Nu suntem încă în măsură să apreciem distanţa cronologică dintre nivelul edificiului şi nivelul de construcţiei al incintei, dar aceasta nu poate fi prea mare. Dacă datarea după anul 382 nu mai poate fi pusă la îndoială, rămâne de stabilit care ar putea fi cei mai siguri termini. Materialul numismatic descoperit pe nivelarea stratului de mortar şi pietriş provenit de la construcţie ne indică un ferm terminus post quem anii 395-401 (monede VIRTVS EXERCITI) pentru primul nivel de călcare în interiorul fortificaţiei.
În ceea ce priveşte succesiunea stratigrafică a celei mai importante perioade de locuire în cetate, reprezentată de nivelele N 3 (prima jumătate a sec. V) şi N2 (al treilea sfert al sec. V), cercetarea din acest a confirmat datarea bazilicii şi a anexei din colţul de SE al navei de S în aceeaşi perioadă, imediat după construcţia incintei. Tot în N3 se datează un zid paralel cu zidul de E al anexei, care se lipeşte de peretele exterior al absidei (aşa cum arăta acesta înainte de amenajarea anexei cu absidiolă în a doua jumătate a sec. V sau în timpul refacerii lui Justinian). Un complex foarte interesant, databil în ultima fază a N3 (terminus post quem monede „cruce în cunună", anii 425-435), este cel descoperit în dreptul scării de acces de pe incintă. Este vorba de o amenajare rectangulară cu colţurile rotunjite (dimensiuni aproximative 5,00 x 4,50), cu trepte de acces cruţate în pământul galben viu sau în şapa de mortar a nivelului de construcţie, dublată către E de o altă amenajare, în interiorul căreia s-au practicat trei gropi foarte adânci.
Perioada D (sec. VI). După perioada de abandon a cetăţii (circa 470/480 - 540/550), reflectată stratigrafic de un strat de pământ gros de circa 0,40-0,50 m, nivelat în cursul refacerii din vremea lui Justinian, urmează perioada de locuire databilă în sec. VI. În acest an am obţinut noi date care atestă cel puţin trei submomente corespunzătoare nivelului N1, reprezentate de următoarele aspecte:
- în faza de refacere justinianee sunt reparate o serie de anexe ale bazilicii şi apar două anexe importante de o parte şi de alta a absidei, dotate la rândul lor cu mici abside (absidiole); de asemenea, se construiesc noi barăci adosate incintei.
- o fază distinctă este ilustrată de scoaterea din uz a bazilicii, la o dată ce trebuie căutată după domnia lui Justin II (pe baza unei monede de la acest împărat găsită în stratul de pământ galben care nivelează interiorul bazilicii); este posibil ca în aceeaşi perioadă să fi fost demantelate o mare parte dintre zidurile bazilicii şi ale anexelor; finalul acestei subfaze ar putea fi datat în timpul domniei lui Mauricius Tiberius (conform celei mai târzii monede găsite până acum, se poate postula o distrugere în 596/597); chiar dacă nu sunt evidente urmele vreunui incendiu generalizat în sectorul nostru, semnele distrugerii sunt ilustrate de dărâmătura abundentă de piatră din interiorul barăcilor.
- O ultimă fază de locuire, databilă către sfârşitul sec. VI - începutul sec. VII, este documentată de două amenajări de tip bordei, săpate în stratul de dărâmături; la bordeiul cercetat anul trecut se adaugă un altul aflat la o distanţă de circa 12 m spre E, având aceeaşi orientare cu incinta.
Perioada E (sec. XVII). În ultimele campanii s-a conturat din ce în ce mai clar un nivel de epocă otomană. Şi în acest an a fost surprins un nivel de călcare în apropiere de incintă, la circa -0,40 m sub nivelul actual. Ceramica descoperită este specifică sec. XVII. Cel mai probabil acest nivel otoman ilustrează faza finală de demantelare a zidurilor cetăţii, lucru confirmat de altfel de cercetările din zona extramurană a turnului 8.