Pantelimon | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2007
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2007
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca migraţiilor;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Cetate; Necropolă;
Cod RAN:
| 62618.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Pantelimon
Localitate:
Pantelimon
Punct:
Cetate
Toponim:
Ulmetum
Localizare:
| 62618.01 |
Lista Ilustrațiilor - 7
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Papuc | Gheorghe | responsabil | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Băjenaru | Constantin | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Lungu | Liviu | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Nopcea | Cătălin-Mircea | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Talmaţchi | Gabriel | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Raport:
Cercetările arheologice de la Ulmetum au avut două obiective principale în acest an:
- definitivarea secţiunii magistrale SB şi stabilirea unei secvenţe stratigrafice valabile pentru întreaga cetate;
- secţiuni de control stratigrafic la exteriorul incintei, cu scopul de a pune în evidenţă mai clar frontul curtinelor şi al turnurilor.
Sectorul de Est – secţiunea SB şi bazilica creştină
Constantin Băjenaru, Cătălin Nopcea
Secţiunea de control stratigrafic SB a fost începută în anul 2006 şi traversează cetatea pe o direcţie N-S, aproximativ pe axul clădirii comandamentului (praetorium), cercetată aproape integral de Vasile Pârvan. În acest an s-a cercetat jumătatea de S a secţiunii (c. 30-60), traversând şi un alt edificiu din piatră legată cu mortar cercetat parţial de Pârvan („edificiul din punctul C al planului general”), care se dovedeşte a fi de fapt o bazilică creştină.
Stratigrafia jumătăţii de S a secţiunii confirmă în parte rezultatele obţinute anul trecut în jumătatea de N, cu unele precizări mai clare privind succesiunea straturilor arheologice.
N1 – Nivelul de locuire din sec. VI este reprezentat îndeosebi de o serie de ziduri din piatră legată cu pământ, plasate atât de-a lungul incintei cât şi în interiorul cetăţii. Nivelul de călcare este mai greu de surprins datorită situării lui la o cotă apropiată de nivelul vegetal şi deci supus acţiunii apelor de-a lungul secolelor. Oricum, în unele locuri s-au putut înregistra nivele de călcare reprezentate de o simplă bătătorire a pământului, pe care au căzut multe pietre şi resturi de cărămizi, ţigle şi olane. Nivelul este destul de bine datat prin mai multe monede din sec. VI (Anastasius, Justinian, Justin II, Mauricius), iar pe baza materialului ceramic se poate face o încadrare mai strictă în a doua jumătate a sec. VI.
Aproape pe întreaga întindere a secţiunii s-a identificat sub nivelul de călcare al sec. VI un strat de umplutură cu pământ galben sau o nivelare a dărâmăturilor din nivelul anterior, din care am extras un material ceramic amestecat, predominant din sec. V, dar şi cu intruziuni din sec. VI (amfore LR 2 cu striuri ondulate, ceramică foceeană tip Hayes 3F sau Hayes 3G şi chiar ceramică lucrată cu mâna de tip slav – cu alveole pe buză), la care se adaugă şi câteva monede. Demn de amintit este şi existenţa a numeroase gropi de demantelare pe traseele zidurilor din perioadele anterioare. Este aproape certă atribuirea acestei nivelări momentului de reconstrucţie a cetăţii sub Justinian, după un lung abandon1.
N2 – Nivel de locuire din a doua jumătate a sec. V, reprezentat de mai multe podele din lut şi ziduri din piatră legată cu pământ, orientate N-S sau E-V, precum şi de edificiile cercetate de Pârvan (praetorium şi bazilică)2. De asemenea, în această perioadă funcţionează la N de bazilică o stradă alcătuită dintr-un strat compactat de pietriş, iar la S o anexă pavată cu cărămizi. Între bazilică şi anexă a fost identificată partea inferioară a unui chiup. O descoperire importantă este o monedă de aur de la Leon I (457-474), care, deşi a fost descoperită în stratul vegetal, ar putea fi atribuită acestui nivel şi eventual considerată un terminus post quem pentru datarea distrugerii acestui nivel.
Dacă în jumătatea de N a secţiunii şi în special în baraca adosată curtinei de N a fost identificat un strat foarte gros de arsură, în zona cercetată în acest an nu s-au surprins decât urme subţiri de arsură, semn că atacul care a dus la distrugerea acestui nivel a fost mai puternic în zona de N a cetăţii. De asemenea, cercetările din interiorul bazilicii nu au semnalat deocamdată un strat serios de arsură.
După distrugerea acestui nivel urmează o perioadă de abandon a cetăţii, bine ilustrată în mai toate zonele cercetate (curtina de N, praetorium, zona c.40-46, bazilică). Nivelarea din vremea lui Justinian, care duce la ridicarea nivelului de călcare la o cotă medie de cca. 1 m deasupra nivelului plintei interioare a zidului de incintă, este o dovadă clară a abandonului.
N3 – este reprezentat de podele de lut identificate în interiorul barăcilor situate de-a lungul incintei şi în praetorium. La acest nivel avem documentate şi unele gropi de provizii. Materialul ceramic şi monedele permit încadrarea acestui nivel în prima jumătate a sec. V, cu precizarea că este posibil să avem două subfaze (3A şi 3B), despărţite de un strat de arsură databil cel mai probabil în al doilea sfert al sec. V (anii 425-450)3.
N4 – Este primul nivel de locuire din interiorul cetăţii4, imediat peste pământul galben viu, identificat la o cotă medie de cca. -1,80/2 m sub nivelul actual. La urmele identificate în 2006 în apropiere de curtina de nord se adaugă acum observaţii foarte importante făcute în zona curtinei de SE şi în interiorul cetăţii. Nivelul se caracterizează prin frecvenţa gropilor de provizii (au fost cercetate nu mai puţin de 6 gropi, mai ales în formă de clopot, cu adâncimi destul de mari în unele cazuri) şi prin unele structuri rectangulare adâncite în pământul galben (locuinţe semiîngropate?) plasate în apropierea incintei. Materialul ceramic este predominant de factură romană, dar nu lipsesc fragmente ceramice de tip Sântana de Mureş – Cerneahov, semn clar al prezenţei unor federaţi goţi în cetate. Datarea acestui nivel este asigurată de monede în ultimul sfert al sec. IV şi la începutul sec. V.
Anterior acestui nivel de locuire este atestată o necropolă de inhumaţie, din care am surprins deocamdată două morminte. Dacă cel cercetat în 2006 avea o orientare E-V şi era de tipul cu firidă laterală, mormântul cercetat în acest an (c.45) este în groapă simplă, cu scheletul orientat N-S şi protejat pe o latură de două ţigle. Dovada clară a anteriorităţii mormântului este o groapă din N4 care îl taie în zona picioarelor. Din inventarul mormântului nu s-a mai recuperat decât un cuţit de fier. Precizăm că cele două morminte descoperite pe traseul secţiunii SB se adaugă celorlalte două cercetate pe traseul secţiunii magistrale SA de colegul Liviu Lungu.
În ceea ce priveşte structurile de locuire identificate se remarcă bazilica creştină situată în sectorul de SE al cetăţii. Pentru identificarea planului acestui edificiu am executat încă două secţiuni către est ( G 52 – 57 şi H 52 – 58), unde am reuşit să identificăm absida bazilicii şi zona din apropierea altarului. Edificiul este de plan trinavat, având o lăţime de circa 11,50 m la interior. Nava centrală, lată de 6,50 m, este despărţită de navele laterale (late de circa 2 m) prin baze de coloane. S-au păstrat pavaje de cărămizi în navele laterale, dar şi în nava centrală (în zona din dreptul altarului); la acestea se adaugă pavajul din cărămizi mai mari, dispuse în formă de romburi, plasat pe o zonă mai înaltă din apropierea altarului (bema). Forma absidei rămâne deocamdată incertă la exterior (la interior este sigur semicirculară). Din nava de S s-a practicat către est o intrare către o posibilă anexă ale cărei ziduri sunt în mare parte demantelate. Într-unul dintre acestea este cruţat un canal de scurgere cu pereţii şi baza din cărămidă (având o orientare aproximativ NE-SV, către strada care accede spre una dintre porţile mici ale cetăţii de pe latura de SE).
Relaţia dintre bazilică şi incinta de pe latura de SE a fost verificată prin cercetarea barăcilor adosate acesteia din urmă, care urmează aceeaşi succesiune cunoscută şi în celelalte locuri cercetate: barăcile corespunzătoare sec. IV-V (adică N3 şi N2) au o altă orientare şi un alt plan faţă de cele construite în sec. VI (N1). Între nivelele celor două barăci există un strat gros de umplutură (nivelare), care demonstrează abandonul cetăţii la un moment dat.
Materialul arheologic recuperat este foarte bogat şi diversificat, de la ceramică fină şi de uz comun la amfore, vase din sticlă, obiecte din bronz, fier şi plumb şi nu mai puţin de 70 de monede recuperate în condiţii stratigrafice sigure.
În urma cercetărilor din sectorul de E se poate schiţa un tablou cronologic provizoriu al locuirii în interiorul cetăţii. Datele de care dispunem la ora actuală nu permit o datare a construcţiei fortificaţiei într-o epocă anterioară celei de-a doua jumătăţi a sec. IV sau chiar începutul sec. V. Principalul argument îl constituie prezenţa necropolei de inhumaţie, căreia îi aparţine şi un mormânt cu inventar specific perioadei migraţiilor5. Dacă nu ne aflăm în faţa unui caz excepţional de înmormântări intramuros într-o cetate construită în sec. IV (perioada constantiniană sau epoca lui Valens), atunci datarea construcţiei fortificaţiei poate fi plasată cu aproximaţie în perioada de după încheierea foedus-ului cu goţii (382), în timpul lui Theodosius I sau al urmaşilor săi. Pe parcursul primei jumătăţi a sec. V există o locuire foarte bine documentată arheologic şi numismatic, întreruptă în cel puţin două momente de incendii datorate probabil atacurilor hunice. Un nivel de locuire foarte important este şi cel din a doua jumătate a sec. V, care sfârşeşte printr-un incendiu violent, legat probabil de raidurile ultimelor rămăşiţe ale hunilor (469) sau de incursiunile ostrogoţilor (deşi nu pot fi excluse chiar primele valuri protobulgare atestate la începutul domniei lui Anastasius). În ultimele decenii ale sec. V şi pe parcursul primei jumătăţi a sec. VI cetatea este abandonată, confirmându-se astfel pe cale arheologică informaţia lui Procopius. Refacerea din timpul lui Justinian poate fi plasată, în stadiul actual al cercetării, mai degrabă către ultima parte a domniei (post 540/550)6, iar distrugerea finală a cetăţii în vremea lui Mauricius (ultimul deceniu al sec. VI).
Sector Nord - extramuros
Liviu Lungu
S-au executat patru secţiuni în sectorul de N al incintei: S1 (2 x 8 m), perpendiculară pe curtina dintre turnul de colţ nordic şi turnul rectangular de pe latura de NE; S2 (2 x 8 m), perpendiculară pe axul central al turnului de colţ amintit; S3 (2 x 18 m), pe curtina dintre turnul de N şi poarta de NV; S4 (2 x 18 m), pe curtina dintre poarta de NV şi turnul mare al cetăţii.
Au fost cercetate complet primele trei secţiuni, unde situaţia stratigrafică este aceeaşi. Stratului de pământ vegetal şi resturilor din săpăturile executate de Pârvan îi urmează un strat relativ gros (cca. 1 m) de dărâmătură şi cenuşă în care există fragmente ceramice şi de sticlă databile în sec. al VI-lea. Sub acest strat există unul de amestec, cu resturi ceramice încadrabile larg în sec. V-VI şi gropi (menajere ?) cu oase de animale, după care apare un strat de nivelare (lutuială) sub care pământul este tot amestecat, dar fără material arheologic consistent. La baza acestor straturi s-au identificat pe alocuri urmele nivelului de construcţie al incintei, reprezentat de un strat de mortar subţire aflat în general la nivelul plintei zidului.
Sector Sud - extramuros
Gabriel Talmaţchi
În campania arheologică a anului 2007 a fost deschis pe latura de S a fortificaţiei, în apropierea turnului patrulater de SE, un nou punct de cercetare. Acesta este dispus între poarta mare de SV şi poarta mică, ultima fiind la aprox. 12,50 m de turnul amintit, intrarea ei fiind orientată pe direcţia nordică. La fel ca şi poarta mare de NV şi aceasta a fost blocată într-o epocă târzie, lăţimea intrării reducându-se la jumătate (0,75 m). Pentru a încheia cele câteva date privind situaţia de ansamblu de la faţa locului mai amintim că, pe de o parte, constatăm pe latura de S a incintei o scădere continuă a nivelului pe direcţia văii, de aici şi modul de construcţie a ei în şapte terase (conform observaţiilor făcute de Vasile Pârvan după campaniile din 1912 şi 1913), pe de altă parte starea cea mai precară dintre incintele cetăţii, cu demantelare şi distrugere amplă pe anumite sectoare, rămânând doar temeliile. Au fost deschise pe direcţia N-S trei secţiuni (SI, SII, SIII), prima cu dimensiunile de 3 x 10 m şi celelalte două cu dimensiunile de 2 x 7 m.
SI a surprins latura de V a turnului patrulater şi o porţiune din incintă la locul de îmbinare dintre cele două obiective. În urma săpăturile executate de Vasile Pârvan în campania anului 1911 l-a considerat ca turn de provizii. Dimensiunile acestuia sunt de 7,10 m pe latura de V, 9 m pe latura de S şi 7,8 m pe latura de SE, cu o l a intrării de 1,60 m. SII este perpendiculară pe latura de S a turnului, fiind poziţionată contrar direcţiei intrării în turn, pe acelaşi ax. Cea de a treia secţiune este perpendiculară pe incintă, poziţionată la mică apropiere de poarta mică, 2 m V de profilul estic.
Datele pe care le prezentăm sunt preliminare, dorind să continuăm activitatea în cele trei secţiuni şi în campania următoare. În SI, din punct de vedere stratigrafic, situaţia este următoarea: un strat vegetal, cu gr. variabilă cuprinsă între 0,20 m şi 0,50/0,55 m, urmat de un nivel cu o gr. tot variabilă, de max. 1,40 m şi min. 0,70 m, constituit dintr-o amplă dărâmătură, orientată N-S compusă din bucăţi mijlocii de piatră, ţigle fragmentare şi întregi (o dovadă a sistemului de construcţie de tip opus mixtum), olane fragmentare. Sub acest nivel urmează unul de culoare cenuşiu deschis, compus din cenuşă tasată cu mici urme roşiatice de incendiu (eventual o nivelare), cu foarte mici fragmente ceramice atipice şi fragmente de ţigle în compoziţie. Următorul nivel este compus din pământ galben, întrerupt în grund, în zona c.7-10, de un fost şanţ, greu de identificat în profil, care ar putea sau nu să aibă legătură cu şanţurile executate de Vasile Pârvan. Acest nivel galben pare bine bătătorit la suprafaţă şi prezintă două gropi, cu ad. de 1,30 m, respectiv 1,20 m. Ambele au avut în componenţă multă piatră de dimensiuni mijlocii, mici fragmente de ţigle şi câteva fragmente ceramice. Pe baza acestora din urmă putem vorbi în cazul gropii nr.1 de o datare în perioada sec. V p.Chr., iar cea de a doua o încadrăm în a doua jumătate a sec. IV, eventual începutul sec. V p.Chr. Este de menţionat faptul că groapa nr. 1 este intersectată de o altă groapă ce porneşte imediat de la baza stratului de cenuşă şi apoi intră în profil. Eventual, în zona c.2-3 poate fi identificat, deasupra nivelului cu cenuşă o peliculă continuă de mortar care s-ar opri în dreptul uneia din asizele incintei, ceea ce ar sugera, poate, o refacere a respectivului obiectiv, poate sub Iustinian. În acelaşi profil, lângă incintă, în c.1-2, a fost identificat şi şanţul executat de Vasile Pârvan, l 1,50 m şi L 2,30 m.
Întreaga structură a incintei se întinde pe o h de 3,60 m, până la admax a secţiunii spre N. Din aceasta, fundaţia este surprinsă pe o ad. de 2,80 m. Fundaţia este construită, în cea mai mare parte, în şanţ normal, în manieră clasică, cu mortar şi piatră. Partea sa superioară (de aprox. 0,50 m) este realizată într-un şanţ evazat, deci „la vedere”, având pe exteriorul său, până la soclu, o scliviseală neuniformă cu mortar, probabil cu un rol de hidroizolaţie. În continuare pot fi identificate două asize (de 43, respectiv 38 cm), din care prima poate fi considerată ca soclu. Bucăţile de piatră au dimensiuni, în general mijlocii, cu dimensiunile maxime de 43 x 58 cm şi cele minime de 12 x 38 cm.
În profilul estic am identificat între c.1-7 latura de V a turnului ce se leagă de curtină, de prima plintă. În componenţă zidul prezintă blocuri mijlocii de piatră, maxim de 60 x 40 cm, respectiv un minim de 25 x 20 cm, mai păstrându-se până la temelie aproximativ 1,20 cm. Fundaţia sa este la fel ca cea a incintei, beneficiind de aceleaşi detalii constructive. Între c.6-9, în profil poate fi observat şi şanţul executat în 1911, pe o l de 3 m şi o admax de 1,15 m. Acelaşi mod de realizare a zidului de V al turnului a fost identificată şi pe latura de S, surprinsă în SII, în profilul nordic, Admax la care am ajuns lângă zid, în pământ galben, este 3 m, fără a ajunge la baza fundaţiei, restul secţiunii având 1,90 m. La aprox. 1,45 m adâncime, în c.3, lângă zid, a fost descoperit un bloc mare de piatră fasonat, de formă patrulateră (40 x 55 cm). Având în vedere modul de prezentare al paramentului (cu blocheţi de 45 x 40 cm), pe cele două rânduri găsite, credem că acesta poate proveni din partea superioară a paramentului, care ar putea fi parte componentă a reparaţiei executate în timpul lui Iustinian. Menţionăm că în partea superioară a zidului de S (a cărui gr. este de 2,10 m) apar urmele în mortar a numeroase ţigle, poate încă o dovadă privind sistemul opus mixtum. În privinţa situaţiei stratigrafice situaţia este la fel cu cea apărută în SI, ca şi cu cea din SIII, diferenţele constând doar la grosimea nivelurilor identificate din cauza diferenţei de nivel deja amintită pentru toată curtina de sud. Menţionăm faptul că în SIII nivelul de dărâmătura apare de la 0,40 m, fiind deja urmărită până la 1,15 m, adâncimea maximă a întregii secţiuni până în prezent.
Aşa cum am mai amintit, considerăm datele prezentate mai sus ca fiind preliminare, numeroase aspecte rămânând a fi clarificate în viitorul apropiat.
Rezumat:
Cercetările arheologice de la Ulmetum au avut două obiective principale în acest an: definitivarea secţiunii magistrale SB şi stabilirea unei secvenţe stratigrafice valabile pentru întreaga cetate; secţiuni de control stratigrafic la exteriorul incintei, cu scopul de a pune în evidenţă mai clar frontul curtinelor şi al turnurilor. Materialul arheologic recuperat este foarte bogat şi diversificat, de la ceramică fină şi de uz comun la amfore, vase din sticlă, obiecte din bronz, fier şi plumb şi nu mai puţin de 70 de monede recuperate în condiţii stratigrafice sigure.