Pantelimon | Judeţ: Constanţa | Anul: 2008
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2008
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Cetate; Fortificaţii;
Cod RAN:
| 62618.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Pantelimon
Localitate:
Pantelimon
Toponim:
Ulmetum
Localizare:
| 62618.01 |
Lista Ilustrațiilor - 14
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Papuc | Gheorghe | responsabil | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Băjenaru | Constantin | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Cliante | Laurenţiu | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Covacef | Zaharia | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Lungu | Liviu | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Nopcea | Cătălin-Mircea | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Talmaţchi | Gabriel | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Dobrotă | Sebastian | participant | Universitatea "Ovidius", Constanţa |
| Heroiu | Andrei | participant | Universitatea "Ovidius", Constanţa |
| Petcu | Radu | participant | Universitatea "Ovidius", Constanţa |
| Vasilescu | Dan | participant | Universitatea "Ovidius", Constanţa |
Raport:
Sector Nord (poarta de NV)
Gheorghe Papuc, Liviu Lungu
În acest an a fost continuată cercetarea în zona porţii de NV, prin deschiderea a trei secţiuni în aria extramurană.
S I (2 x 10 m) este perpendiculară pe curtina A, cea dintre turnul de colţ nordic (turnul 1) şi poarta de NV, mai precis în chiar legătura turnului de N al porţii (turnul 2) cu respectiva curtină. Situaţia întâlnită este următoarea: turnul şi curtina au fost ridicate simultan, cu fundaţii adânci (la turn ele coboară până la 2,90 m sub crepidă), din piatră de dimensiuni mijlocii (şist şi calcar). S-au descoperit urmele unei reconstrucţii la ambele obiective (ca o primă evaluare, aceasta se datează în sec. V), urmând unei distrugeri care este uşor de urmărit şi în profil. Prelungind secţiunea şi în interiorul cetăţii, dincolo de zidul de incintă, la mică adâncime (0,30 m) am descoperit o parte a pavajului lipit de zid şi o bătătură din lut şi piatră măruntă, a cărei destinaţie rămâne de desluşit în campaniile viitoare.
S II (2 x 8 m) este paralelă cu prima (între ele am lăsat un martor de 1 m lăţime) spre interior, către axul central, longitudinal, al turnului de N al porţii. Cercetarea a confirmat starea obiectivelor, observată în S I.
S III surprinde situaţia „geamănă” primeia, anume de la legătura laturii de S a turnului de S al porţii (turnul 3) la curtina B.
Sector Vest (extramuros)
Zaharia Covacef
Campania 2008 s-a desfăşurat în sectorul de V între 11-30 august. Pe lângă curăţarea secţiunilor intramurane, în care s-a lucrat în campaniile precedente, în acest an am urmărit să degajăm cât mai mult zidurile pentru a vedea ce măsuri de consolidare sau restaurare se impun. În acest scop am trasat o secţiune – S I – perpendiculară pe curtina D şi în dreptul treptelor din interiorul acesteia, între turnul 5 (din colţul de V) şi turnul 6 (aparţinând porţii de SV), cu o lăţime de 3 m şi cu o lungime de 15 m. Pentru o mai lesnicioasă degajare a pământului din săpătură am împărţit secţiunea în două: S I a (lângă incintă) şi S I b (n continuare), lăsând între ele un martor de 0,50 m.
Stratigrafia secţiunii se prezintă astfel: 0,10-0,15 m – stratul vegetal; urmează stratul de pământ pus de noi în campaniile anterioare (circa 0,50-0,80 m), apoi depunerile din cei 90 de ani de când s-a întrerupt săpătura, amestecate cu alunecările de mortar şi pietre din zidul de incintă, suprapus pământului scos din săpătură de Vasile Pârvan. Evident că grosimea acestor straturi-depuneri se modifică pe măsură ce ne depărtăm de incintă.
Zidul de incintă, cu o grosime de 2,60 m, a fost degajat pe o înălţime de 3 m, însemnând 0,90 m înălţimea blocurilor şi 2,10 m fundaţia, cu menţiunea că nu am ajuns la baza acesteia.
În timpul săpăturii s-au recuperat numeroase fragmente ceramice diverse, cu multă depunere calcaroasă, fragmente de greutăţi din cărămidă şi 22 de monede, distribuite cronologic astfel: două coloniale de la începutul sec. II p.Chr. (una din Tomis, din orichalcum, a doua de la Nicopolis), 18 monede din sec. IV p. Chr. (Constantin, Constans, Constantin II, Valens, Valentinian I), bătute la Constantinopol şi Sirmium, şi două exemplare din sec. V p.Chr. Majoritatea descoperirilor s-a făcut în S I b. Tot aici, la adâncimea de 1,80 m, structura solului indică apariţia unei gropi (nu s-a mai continuat).
Toate materialele recuperate se află la MINAC.
Sector sud (turnul 8)
Gabriel Talmaţchi
În campania arheologică a anului 2008 au fost continuate săpăturile din apropierea turnului patrulater de SE, aflat pe latura de S a fortificaţiei, între poarta mare de SV şi poarta mică. Au fost trasate două secţiuni, una pe direcţia E-V (S IV) cu dimensiunile de 3 x 10 m, dispusă paralel cu latura dinspre exterior a turnului patrulater de SV, iar cea de a doua (S V), de control în interiorul aceluiaşi turn (pe axul de intrare în respectivul element de fortificaţie, de 7 x 1,50 m).
Prima secţiune ne-a relevat amplul nivel de umplutură (de 0,70/0,80 m) compus din bucăţi mijlocii şi mici de piatră, fasonate sau nu, ţigle şi olane fragmentare, mici fragmente de amfore romano-bizantine etc (cunoscut şi din săpăturile executate în anii anteriori). Deasupra acestuia am identificat o nivelare (de 0,20/0,40 m grosime) care a servit ca fundament drept pentru ridicarea unui bordei, exact în faţa turnului, a cărui deschidere pare a fi fost paralelă cu incinta (se păstrează o podea de culoare galbenă, foarte subţire, de doar 0,05/0,10 m, ceea ce ar indica o locuire sezonieră). O parte din construcţie rămâne a fi dezvelită în cursul campaniei următoare fiind de găsit în continuare în profilul de S al secţiunii (când vom putea identifica exact şi dimensiunile sale). În interiorul bordeiului au fost descoperite numeroase fragmente ceramice medievale smălţuite. Este o ceramică arsă oxidant complet, lucrată la roată rapidă care prezintă un decor smălţuit de culoare roşie, galbenă, crem şi numeroase nuanţe de verde. Ca forme ceramice au putut fi identificate străchini, ulcioare, castroane, farfurii (buze drepte, buze simplu rotunjite, buze în formă de T, funduri inelare, un ciur de ulcior etc. De asemenea au fost observate în decor şi urme de sgrafitare ale unor modele iconografice (decor vegetal – flori, frunze de brad; decor geometric etc.) pe interiorul şi exteriorul lor. În concluzie materialul ceramic recoltat pare a aparţine secolelor XVII-XVIII. Tot în interiorul bordeiului a fost descoperit şi un mic depozit monetar compus din 6 monede de argint (otomane şi probabil ungureşti) care ar pute fi datate în secolele XVI-XVII. S-ar putea ca aceste materiale să ne indice unul din momentele demantelării incintei antice. În interiorul secţiunii, în faţa turnului au mai fost descoperite blocuri mari de piatră fasonate (cu dimensiunile de 90 x 56; 90 x 54; 96 x 50; 95 x 75 etc), căzute din partea superioară a sa de la parament. Detaliile constructive ale turnului au fost precizate în raportul pe anul 2007.
În interiorul turnului am degajat un amplu strat de dărâmătură creat după finalizarea săpăturilor lui V. Pârvan (1911-1913), până la o adâncime de 1,20 m, activitate pe care o vom continua şi în cursul anului viitor.
Sector Est (barăci pe curtina de NE)
Constantin Băjenaru
Cercetarea arheologică a sectorului barăcilor adosate curtinei de NE a fortificaţiei a constat în acest an în extinderea săpăturii de o parte şi de alta a secţiunii magistrale SB (cercetată în 2006). Scopul principal a fost delimitarea planimetrică a zidurilor şi stabilirea relaţiilor stratigrafice între acestea. De la bun început trebuie precizat că zona a fost afectată în parte de vechile săpături ale lui Vasile Pârvan, mai întâi prin şanţul care a evidenţiat paramentul interior al curtinei, apoi printr-o secţiune de aproximativ 1,50 m lăţime, perpendiculară pe incintă. Pe o suprafaţă cercetată care acoperă deocamdată 70 mp am identificat patru faze de locuire, corespunzătoare de altfel celor patru mari nivele reperate în interiorul cetăţii.
N 4 (sfârşitul sec. IV – începutul sec. V) este documentat de o structură adâncită în pământul vegetal antic, probabil o amenajare de tip bordei, suprapusă de fundaţia zidului de est al barăcii edificate în N 2. Materialul arheologic descoperit în interior este destul de bogat, de la ceramică şi sticlă, până la obiecte din fier şi bronz. Din acelaşi loc am recuperat oase de animale şi bucăţi de mortar, ceea ce duce cu gândul la o amenajare din perioada de construcţie a cetăţii. Se remarcă o aplică de centură specifică celei de-a doua jumătăţi a sec. IV şi începutului sec. V, precum şi monedele de la Arcadius şi Honorius, care datează foarte bine nivelul. Pe nivelul de călcare de la „suprafaţa” bordeiului, constituit de fapt de vegetalul antic, au fost reperate urme slabe de arsură şi o mică groapă menajeră.
Scoaterea din uz a acestei „instalaţii” este documentată stratigrafic de o nivelare generală a terenului, care pregăteşte construirea primei barăci din piatră (vezi N 3). În acest strat de nivelare a apărut un tezaur de monede care cuprinde 32 de exemplare (împrăştiate pe o rază de 1 m de la plinta zidului de incintă către interior)1, cu cele mai multe dintre piese datând din perioada 395-408 şi cu ultimele emisiuni aparţinând perioadei 408-423.
N 3 (prima jumătate a sec. V, terminus post quem 408-423) – corespunde aşadar cu ridicarea primei barăci, de la care s-a păstrat groapa de demantelare a zidului de V (lăţime 0,70 m) şi podeaua de lut de la interior (cu urme de refaceri succesive). Datarea momentului de construcţie al acestei barăci este asigurată în primul rând de ultimele monede ale nivelului anterior (408-423), iar finalul este de căutat în perioada 430-450.
N 2 (al treilea sfert al sec. V) se individualizează foarte clar prin construirea unei noi barăci, bine delimitată în plan de săpătura din acest an. Zidurile noii construcţii, din care s-au surprins mai mult fundaţiile (late de 0,75-0,80 m, din piatră legată cu pământ), închid o suprafaţă totală de cca 38 mp (8 x 4,75 m). La exteriorul laturii de S exista o stradă (amenajată cu siguranţă încă din N 3, când este aşternută o peliculă de mortar asemănător celui utilizat la construcţia incintei). La interior exista un zid despărţitor, total dezafectat în sec. VI, care compartimenta baraca în două camere, iar lângă incintă o amenajare din lemn. Nivelul de călcare la interior este reprezentat de o podea groasă de lut, cu semne de refacere succesivă, o vatră şi o groapă de par care susţinea probabil structura de lemn a tavanului. Intrarea era practicată pe latura de vest, lângă incintă, având la interior un pavaj din fragmente de ţigle. Sfârşitul acestei barăci, ca de altfel şi al întregului nivel N 2, este documentat printr-un strat foarte gros de arsură şi o dărâmătură abundentă, care a sigilat in situ materiale arheologice întregibile (între care o amforă hispanică de tip Dressel 23 / Keay XIII, un ulcior, două opaiţe). Chiar dacă materialul numismatic descoperit în stratul de arsură al barăcii este rar şi puţin relevant (reflectând de altfel o perioadă de regres a circulaţiei monetare), pe baza analogiilor cu situaţia din sectorul de S (bazilică), este aproape cert că distrugerea are loc în timpul domniei lui Leon I (457-474).
N 1 (mijlocul şi a doua jumătate a sec. VI) este nivelul de refacere al cetăţii, după un lung abandon, documentat foarte bine din punct de vedere stratigrafic şi care confirmă informaţia lăsată de Procopius în De aedificiis. În sectorul nostru, dărâmăturile barăcii din sec. V sunt nivelate şi se construieşte o alta, ceva mai redusă ca suprafaţă (cca 32 mp). Ca latură de est este refolosit zidul barăcii anterioare (lat de 0,75 m), iar la S şi la V sunt construite ziduri noi, tot din piatră legată cu pământ (late de circa 0,55-0,60 m). La S este construită şi o anexă (?), care nu face corp comun cu baraca (fig. 1). Spre deosebire de campaniile anterioare, au apărut o serie de indicii stratigrafice care pot discerne două subfaze corespunzătoare celei de-a doua jumătăţi a sec. VI, cu ultima dintre ele sigur databilă în vremea lui Mauricius Tiberius. Ultima monedă este un follis care se datează în anul XIII de domnie al acestui împărat (595/596), este puternic arsă de foc şi ar putea constitui un indiciu al momentului distrugerii finale a cetăţii.
În stadiul actual al cercetărilor de pe curtina de N se poate trage concluzia că primul nivel de locuire din cetate este reprezentat de amenajări de tip bordei sau simple adăposturi, folosite probabil de constructori. Pe baza materialului arheologic descoperit în aceste complexe este evidentă prezenţa militarilor, dar şi a unui important număr de federaţi goţi. Imediat după construcţia zidului de incintă se trece la ridicarea barăcilor destinate soldaţilor, care vor fi permanent refăcute pe parcursul sec. V. După marele incendiu care pustieşte cetatea în timpul domniei lui Leon I (457-474) avem documentat arheologic un nivel de abandon (circa 70-80 de ani), care vine să confirme informaţia lui Procopius despre Ulmetum (o cetate părăsită, căreia „nu-i mai rămăsese decât numele”). Reconstrucţia justinianee se observă foarte clar doar în interiorul cetăţii, unde sunt ridicate noi barăci, ale căror ziduri sunt de o calitate tehnică inferioară celor din sec. V, cu fundaţiile implantate direct în stratul de dărâmătură al construcţiilor incendiate în timpul lui Leon I.
Sector sud (bazilică)
Constantin Băjenaru, Cătălin Nopcea, Dan Vasilescu, Andrei Heroiu, Radu Petcu, Sebastian Dobrotă
Săpăturile din sectorul de S au avut ca obiectiv principal cercetarea bazilicii paleocreştine şi a zonei dintre aceasta şi curtina de SE a incintei. Pentru a avea o imagine mai clară a succesiunii stratigrafice am deschis patru suprafeţe noi, compuse din carouri de câte 2 x 4 m (c. I 46 – I 51, H 46 – H 51, G 46 – G 51, care acoperă jumătatea de N a bazilicii şi zona străzii alăturate, precum şi c. I 52 – I 60, al cărei capăt sudic este reprezentat de o scară de acces la partea superioară a incintei). Pe lângă profilele magistrale rezultate din trasarea suprafeţelor, am înregistrat şi o serie de profile intermediare, în funcţie de complexele apărute pe parcursul cercetării.
Stratigrafia în acest sector este serios bulversată de intervenţiile efectuate de Vasile Pârvan, în primul rând de tranşeele executate în perimetrul edificiului bazilical şi de-a lungul incintei, dar şi de unele structuri databile în ultima fază de locuire în cetate (sfârşitul sec. VI). Oricum, observaţiile stratigrafice făcute în anii 2006-2007 au fost confirmate. Ca şi în sectorul barăcilor de pe curtina de NE, avem şi în această zonă documentate cele patru faze de locuire intramurană, după cum urmează:
N 4 (sfârşitul sec. IV – începutul sec. V) este reprezentat de locuinţe (adăposturi?) adâncite în pământul galben viu, cu gropi de pari pe margini şi cu stâlp central. Au fost descoperite două structuri de acest gen, incomplet cercetate deocamdată (fiind suprapuse de zidurile locuinţelor din sec. V-VI), orientate paralel cu incinta fortificaţiei, la o distanţă de circa 4 – 4,5 m de curtina de SE. Materialul arheologic se caracterizează printr-un amestec de produse tipic romane şi altele de factură Sântana de Mureş-Cernjachov (în special ceramică neagră sau cenuşie lustruită). O monedă de la Valentinian II (VOT X / MVLT XX, a. 378-388) reprezintă un bun element de datare a funcţionării acestor amenajări, care sunt nivelate o dată cu construirea barăcilor din piatră şi a bazilicii.
Nivelul de construcţie al fortificaţiei este contemporan cu aceste structuri şi este reprezentat de un strat compact de mortar dispersat pe o suprafaţă largă între bazilică şi curtina de SE. Mortarul este aşternut fie direct peste pământul vegetal antic, fie pe pământul galben viu şi urmează o pantă descendentă către S (pantă naturală a terenului, către râpa văii pârâului Pantelimon). O observaţie importantă este că mortarul are aceeaşi compoziţie ca şi cel folosit la elevaţia incintei şi la construcţia zidurilor bazilicii. Menţionăm că la suprafaţa pământului vegetal antic, sub nivelul de mortar de la construcţie, au fost găsite câteva monede databile în sec. IV, în special emisiuni de tipul FEL-TEMP-REPARATIO (anii 348-358)2, care asigură deocamdată cel mai ferm terminus post quem pentru datarea fortificaţiei de la Ulmetum.
Dacă în ceea ce priveşte incinta, momentul de construcţie este clar încadrat în nivelul N 4, acelaşi lucru poate fi presupus şi despre bazilică, cum lasă să se întrevadă pare-se folosirea aceleiaşi compoziţii de mortar şi orientarea celorlalte construcţii din acest sector în funcţie de planul său. Un sondaj efectuat perpendicular pe zidul de S a pus în evidenţă o evazare a gropii de fundaţie a acestuia, umplută cu bucăţi de mortar şi nivelată. Un posibil indiciu (terminus post quem) pentru momentul de construcţie al bazilicii ar putea fi reprezentat de o monedă theodosiană tip VOT X / MVLT XX (378-388) descoperită în 2007 între rosturile cărămizilor pavajului navei de sud.
Cercetările din perimetrul bazilicii au evidenţiat încă o dată demantelarea sistematică a zidurilor acesteia (proces care are loc cel mai probabil în ultimele decenii ale sec. VI). Zidul de N, lonjat la exterior de o stradă pavată cu pietriş, este distrus aproape cu totul, cu greu mai păstrându-se câteva pietre din fundaţie. Pe faţa interioară a zidurilor perimetrale apar fragmente de zidărie din piatră legată cu pământ, cu o lăţime de circa 0,40 m, al căror rost era probabil de susţinere a unor banchete (?). Pavajele de cărămidă, care apar atât în navele laterale, cât şi în cea centrală, s-au păstrat pe porţiuni însemnate, pe alocuri fiind detectate gropi care sparg acest nivel. Delimitarea navelor este asigurată de postamente din calcar de formă circulară, care probabil susţineau baze de coloane, dispuse la intervale de circa 1,5 m între ele. A fost delimitată de asemenea şi porţiunea dinspre N a bemei, pavajul cu cărămizi dispuse în formă de romburi fiind aici distrus pe porţiuni mai mari de intervenţii târzii.
N 3 (prima jumătate a sec. V, terminus post quem) este nivelul la care funcţionează primele construcţii din piatră din acest sector. O observaţie importantă este că orientarea acestora este aceeaşi cu a bazilicii şi nu cu linia dată de curtina de SE a incintei. Reprezentativă este o anexă cu o suprafaţă interioară de 5 x 3 m, care se lipeşte de zidul sudic al bazilicii. Este construită din piatră legată cu pământ şi are ca nivel de călcare la interior o podea de lut pe care s-au amenajat succesiv vetre de foc. Un terminus post quem pentru ridicarea anexei este dat de o monedă Honorius (tip VIRTVS EXERCITI, a. 395-401) descoperită între pietrele zidului de sud3, ceea ce ne duce către primul deceniu al sec. V, dacă nu cumva aceeaşi perioadă 408-423 postulată pentru ridicarea primei barăci de pe curtina de NE. În aceeaşi perioadă este amenajată şi strada de pietriş de pe latura de N a bazilicii, fapt confirmat de o monedă emisă în perioada 408-423 descoperită în structura sa.
N 2 (al treilea sfert al sec. V) aduce dezafectarea anexei sus-amintite şi construirea altora în dreptul scării de pe incintă, având aceeaşi orientare cu bazilica. Este vorba de o mică anexă lipită de zidul de S al bazilicii, care avea în colţul de SE un chiup din care s-a mai păstrat partea inferioară şi de o construcţie rectangulară al cărei nivel de călcare interior este coborât cu circa 40 cm faţă de exterior şi are un pavaj de cărămizi amenajat pe o porţiune de 2,30 x 1,40 m în capătul de V. Pe nivelul de călcare de la exteriorul acestei construcţii au apărut mai multe monede din sec. V, între care cea mai importantă este o monedă de aur de la Leon I (457-474), care datează foarte bine finalul acestui nivel4. Alte elemente de datare a finalului acestui nivel au apărut pe strada de pietriş de la N de bazilică: monede de la Marcian (450-457) şi o fibulă germanică de tip Bratei-Brigetio (cu trăsături Vyskov), specifică acestei perioade.
N 1 (mijlocul şi a doua jumătate a sec. VI) aduce o reorganizare majoră a spaţiului de la S de bazilică. După nivelarea dărâmăturilor din sec. V şi egalizarea terenului cu un strat gros de pământ gălbui întărit, se construieşte o baracă adosată zidului de incintă, cu zidurile perpendiculare pe acesta, dar cu latura nordică paralelă cu zidul de S al bazilicii. Între baracă şi bazilică este lăsat un culoar de trecere lat de circa 1,60 – 1,80 m. Acest lucru demonstrează că cel puţin în vremea reconstrucţiei cetăţii de către Justinian, zidurile bazilicii erau încă vizibile, nefiind exclusă şi o repunere în funcţiune a acesteia. Către incintă, nivelul de călcare este ridicat cu circa 1 m faţă de nivelul iniţial de la începutul sec. V.
Între bazilică şi scara de pe incintă, a fost descoperit un bordei databil în ultimul deceniu al sec. VI sau la începutul sec. VII, care este săpat până la o adâncime de 1,50 m faţă de nivelul actual (sau –1,00 m faţă de nivelul de călcare antic). Bordeiul distruge un zid construit în momentul N 2, care a funcţionat cu certitudine şi în sec. VI. Datarea s-a făcut pe baza monedelor şi mai ales a unui platou „African Red Slip” tip Hayes 105. Descoperirea marchează şi în acest sector existenţa a două momente corespunzătoare secolului VI, delimitarea cronologică dintre cele două subfaze urmând a fi un obiectiv al cercetărilor viitoare.