Pașcani | Comuna: Municipiul Pașcani | Judeţ: Iași | Punct: Palatul Cantacuzino-Pașcanu | Anul: 2021
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raportul de cercetare de la Pașcani, județul Iași, Palatul Cantacuzino-Pașcanu (LMI IS-II-m-A-04212), strada Aleea Parcului, nr. 7
Anul cercetarii:
2021
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Epoca medievală târzie; Perioada modernă;
Tipuri de sit:
Locuire civilă;
Cod RAN:
| 95408.01 |
Județ:
IAŞI
Unitate administrativă:
MUNICIPIUL PAŞCANI
Localitate:
PAŞCANI
Punct:
Palatul Cantacuzino-Pașcanu
Localizare:
| 95408.01 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Aparaschivei | Dan | responsabil | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Pîrnău-Bacumenco | Ludmila | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
Raport:
Cercetarea arheologică preventivă din arealul monumentului din municipiul Pașcani, județul Iași, a fost determinată de activarea unui proiect de restaurare și reabilitare a conacului boieresc ridicat în secolul al XVII-lea la Pașcani, de către familia spătarului Iordache Cantacuzino. Obiectivul cercetării noastre a fost acela de a identifica, cerceta, înregistra eventuale complexe arheologice reprezentative pentru completarea informației referitoare la evoluția acestei proprietăți boierești care a cunoscut mai multe etape de refacere.
Am cercetat peste 500 de mp, dispuși în nouă secțiuni pe care le-am distribuit cu precădere în exteriorul celor două corpuri de clădire, corpul C1, conacul în sine și corpul C2, o anexă. Intervențiile noastre au fost în acele perimetre ale proprietății, care cuprinde un parc imens în jur, care ar fi putut oferi informații relevante din punct de vedere arheologic.
Rezultatele cercetării arheologice
Perimetrul cercetat a fost abordat prin nouă secțiuni stratigrafice, numerotate de la S1 la S9, cu dimensiuni variabile, în funcție de obiectivele propuse și de configurația terenului (FIG. 1).
Secțiunea S1 a fost trasată și începută în luna octombrie 2019, la circa 10 m distanță de zidul de sud-est al Palatului Cantacuzino. Dimensiunile sale au fost de 4x16 m, pe direcția NE-SV. Principalul complex identificat a fost o galerie de piatră, cu extradosul aflat la 4,20 m adâncime. Lățimea sa, pe partea exterioară este de circa 2,00 m. Adâncimea până la care am mers pe latura sa de est a fost de 1,90 m. Pereții galeriei mergeau ușor curbat în partea superioară și apoi drept. Din primele observații, deduceam la finele lui 2019 că această galerie este conectată cu Palatul Cantacuzino de sub care iese, pe direcția nord-sud. În iunie 2021 am reluat cercetările arheologice. Cu această ocazie am avut acces inclusiv în zona pivnițelor Palatului de unde am putut identifica intrarea în galeria respectivă, al cărei extrados l-am găsit prin cercetarea noastră primă, intrare aflată pe latura de est a clădirii. Din păcate, tunelul respectiv este colmatat și nici nu prezintă, deocamdată, siguranță pentru a fi explorat prin interior.
Cert este că până la această cercetare nu exista nici un fel de documentare științifică a respectivei galerii, chiar dacă ea a fost, evident, cunoscută și, poate, parțial, utilizată până recent. Era evident că trebuia să extindem cercetarea acestei secțiuni. În 2021 secțiunea S1 a fost prelungită până la dimensiunile de 20x4 m, pentru a avea o imagine generală asupra complexului identificat anterior. Am săpat până la circa 1,80 m adâncime, în partea de sud a secțiunii, spre zona prelungită, având o stratigrafie foarte simplă și fără complexe arheologice. Apoi, adosată S1, am trasat secțiunea S2, inițiată tocmai pentru a dezvolta săpătura la galeria din S1. Prin urmare, această nouă secțiune, care de la început a fost gândită a fi executată în trepte, tocmai pentru a nu periclita siguranța lucrătorilor, a avut 19x8 m și a fost trasată pe direcția nord-sud, lipită de S1.
Începând săpătura dinspre sud, am identificat două complexe interesante care, mai apoi, am descoperit că sunt direct legate de galeria de piatră. Aceste structuri au apărut la o adâncime relativ mică față de nivelul de călcare actual (circa 0,30 m). Este vorba despre două guri de aerisire (răsuflători). Dimensiunile primului complex este de 0,70 m pe laturile de nord și sud și 0,80 m pe celelalte două laturi. El este, evident, refăcut mai recent, fiind din cărămidă prinsă cu mortar de var și păstrată destul de precar. Foarte interesant este faptul că nu mai păstrează în partea sa inferioară, spre extradosul galeriei, nici un fel de structură de piatră. A doua aerisire din piatră de calcar prinsă, de asemenea, cu mortar de var, este mai bine păstrată și pare că are în componență inclusiv canalul care merge până în galeria de piatră. Ea se află amplasată la 6,20 m pe direcția N-S de la prima aerisire. Diametrul structurii de piatră în ansamblul său este de 1,00 m, iar cercetarea noastră a scos la iveală partea sa de sud pe circa 1,50 m în adâncime.
În schimb, pentru a verifica și latura de sud a secțiunii, ne-am mai adâncit pe o lățime de circa 2,00 m, până la -2,10 m. Am surprins în toată această suprafață doar un complex, pe care îl știam din 2019 pentru că a fost identificat în profilul de est al S1. Este o groapă cu diametrul de 1,50 m, fără material arheologic, dar cu un strat consistent de var pe fundul său.
Revenind la săpătura pentru detalierea elementelor ce țineau de galeria de piatră, am putut constata următoarele aspecte: galeria are direcția aproximativ nord-sud, iese de sub clădirea principală a Palatului, așa cum se poate observa și din gura identificată în interior, este construită din interior, pe segmente verticale și orizontale, este confecționată din piatră de dimensiuni medii, de calcar local credem, prinse cu lut, dar în amestec și cu un fel de mortar cu var și nisip, ceea ce conferă structurii o rezistență aparte. Din măsurătorile noastre rezultă că galeria avea o înălțime de circa 2,30 m, dar scăzând grosimea zidului estimăm că avea o înălțime utilă de circa 2,00 m, o lățime de circa 2,30 m, dar, de asemenea, ca parte utilă estimăm că se putea utiliza circa 1,80 m. Cert este că am reușit să săpăm până la talpa acestei construcții spectaculoase, respectiv până la -7,40m (FIG. 2). Acest complex a fost executat, cel mai probabil, odată cu construcția Palatului în secolul al XVII-lea și urmărea un traseu ce se îndrepta către intersecția ce duce, pe de-o parte, spre drumul Iașilor, iar, pe de altă parte, spre drumul Romanului.
Pe latura de nord a clădirii am executat secțiunea S3, menită să verifice ce structuri arheologice ar fi putut fi corelate cu pivnița în fața căreia ne-am desfășurat cercetarea. Interesant este că se puteau observa vag și urme ale unor fragmente de piatră ce păreau a proveni dintr-un zid. Așadar, am executat o secțiune cu dimensiunile de 4x12 m, pe direcția aproximativ NE-SV. Imediat după primul strat vegetal, în această parte nordică, am putut identifica un zid de piatră (denumit convențional Zp – zid perimetral) care mergea pe direcția E-V, o parte din el fiind distrus de lucrările la o alee din zonă. Este drept că din asizele elevației se mai păstrează foarte puțin, respectiv doar una sau două, pe o înălțime de circa 0,30 m, dar avansarea săpăturii noastre în adâncime a dus la concluzia că a fost un zid de dimensiuni apreciabile, având în vedere fundația cu o grosime de 0,80 m și o adâncime de 1,50 m. Acest zid împrejmuitor care a funcționat în jurul Palatului de la o dată care va trebui căutată mai temeinic prin documentare de arhivă trebuie să fi avut cel puțin o înălțime de circa 2,00 m în elevație. Am putut surprinde acest complex pe toată lățimea secțiunii, dar în colțul de est doar parțial, pentru că este suprapus de aleea pietonală mensționată.
Și mai interesant este că la o distanță mică, de circa 0,30 m, în colțul de vest, am identificat două asize dintr-un alt complex care este, cel mai probabil, un alt zid (notat Z1). Acesta este foarte fragmentat de distrugerile cauzate, probabil, de ridicarea noului zid prezentat mai sus (Zp), dar și de numeroasele intervenții moderne la sistemele de canalizare și aducțiune de apă, ale căror țevi le-am identificat în secțiune. Z1 pare a fi dispus paralel cu latura de nord a conacului și oarecum în unghi față de Zp. În capătul de est al acestui zid, distanța față de Zp ajunge la 0,60 m. Mai mult, el este distrus complet în capătul de est al secțiunii, dar apare mai bine profilat în vest, unde și intră în profilul respectiv. Grosimea lui Z1 este de 1,00 m și am putut consemna că este așezat pe un pat de pământ negru, foarte tasat. Spre deosebire de Zp, se pare că fundația acestui zid nu era foarte adâncă. Prin urmare, acest zid pare a fi anterior lui Zp, care dacă se plasează la începutul secolului al XIX-lea, îl putem data cel puțin cu un secol înainte (FIG. 3). Între cele două ziduri am putut colecta mult material ceramic și vitric încadrabil, cu precădere, în secolul al XIX-lea și prima parte a secolului al XX-lea.
Tocmai pentru a documenta mai bine cele două ziduri consemnate (Zp și Z1), am deschis o altă secțiune, S5, cu dimensiunile de 4x3 m, după ce am lăsat un martor de 1,50 m între S3 și S5. Bineînțeles că previziunile au fost confirmate. La circa 0,35 m în sol, sub stratul vegetal am identificat Zp care se observă și mai bine aici că este un zid perimetral foarte bine construit, dar demantelat în elevație la o dată necunoscută. La circa 1,50 m de profilul de est am putut constata existența unui canal de scurgere a apelor pluviale, conceput pentru a elibera apa care s-ar fi putut strânge în interiorul curții. Este făcut din blochete de piatră fasonată, cu lățimea de circa 0,20 m, cu pantă spre exterior. Identificarea acestui element poate fi sugestivă pentru fixarea nivelului de călcare din perioada în care acest zid împrejmuitor era utilizat. Din informațiile de care dispunem până în acest moment, este posibil ca acest zid să dateze de la începutul secolului al XIX-lea. Este drept că și în această secțiune am găsit multă ceramică specifică perioadei respective. În ceea ce privește Z1, am putut găsi rămășițe din el ieșind din profilul de est al S5, dar intersecția cu Zp și alte lucrări au dus la distrugerea sa și mai evidentă. Z1 era un zid mai gros, dar mai puțin solid la fundație.
Alt element interesant descoperit este un canal de scurgere identificat la o adâncime de circa 1,92 m față de nivelul actual de călcare, care vine dinspre gura pivniței, în fața căreia chiar a fost trasată S5. Acest canal are aceeași pantă spre exterior, dar, interesant, este blocat de Zp. Deci și acest canal este anterior Zp, dar posterior lui Z1, pe sub care pare că trece. Elementul respectiv este construit tot din blochete de piatră de calcar, fasonate și nefasonate, care pot atinge în înălțime și 0,25 m.
O altă secțiune trasată și cercetată este S4. Inițial, am trasat o secțiune de 4x16 m, orientată E-V, cu scopul de a verifica potențialul arheologic În dreptul caroului 3 am identificat o structură de piatră de calcar legată cu mortar de var, care avea un profil circular. Am mai deschis două casete, pe laturile de N și S, denumite S4a și S4b, cu dimensiunile de 3,20x9,20, respectiv 3,00x9,20 m. Aceste unități de cercetare au scos la iveală existența unei foste fântâni arteziene, circulară, cu diametrul de 8,60 m, din blochete de piatră de calcar de dimensiuni medii, nefasonate, dar destul de deteriorată, mai ales în anumite sectoare. Grosimea acestei fundații este de 0,70 m, iar înălțimea maximă pe care a fost surprinsă este de 0,90 m pe latura sa de S-E. Este evident că această structură a fost supusă mai multor intervenții, mărturie stând țevile de aducțiune apă, din metal, de pe latura de nord dar și tuburile de canalizare, din ceramică și din metal, din partea de nord-est.
Cercetând în continuare în interiorul fântânii, pe partea de vest a acesteia, am pătruns printr-un sondaj sub acest nivel de beton, turnat, după constatările noastre, cândva în anii 60 ai secolului XX. Secțiunea făcută, de 2,50x1,50 m a scos la iveală pavajul originar, din piatră de dimensiuni medii fixate una în alta (FIG. 4).
În concluzie, fără a avea nici un fel de material arheologic care să ne indice cronologia complexului, estimăm, totuși, că este o construcție din prima parte a secolului al XX-lea, poate de la refacerea din 1904, cu intervenții repetate ulterioare.
Secțiunea S6 este localizată pe latura de nord-vest a proprietății, are 4x7 m și a fost amplasată pe direcția nord-sud. În primul rând, aici constatăm că s-a păstrat doar paramentul exterior al zidului perimetral (Zp), emplectonul și paramentul interior fiind distruse în timp. Apoi, de la acest zid, spre sud, pornește o groapă rectangulară în care s-au depozitat molozuri. Pe direcția est – vest, această groapă este tăiată de un șanț în care a fost amplasată o conductă de aducțiune de apă, din tuburi ceramice, cu diametrul de cel puțin 25 de cm. Această construcție este foarte bine elaborată, este așezată pe un pat de pământ, dar este protejată și de o structură din cărămizi prinse cu mortar. Este, foarte posibil, o intervenție de cel puțin 70 de ani în urmă.
Secțiunea S7 a fost amplasată pe latura de nord-est a corpului C2 al complexului. Am trasat această secțiune cu dimensiunile de 4x4 m la circa 3,50 m de zidul de vest al clădirii aflate în reabilitare. În colțul de nord-vest al secțiunii se poate observa o groapă rectangulară foarte mare care se întinde pe tot profilul de nord, garnisită de o peliculă destul de groasă de var, pe toate laturile sale, drept dovadă a intenției de utilizare a sa pentru depuneri de resturi menajere.
Secțiunea S8, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 14x4 m, a fost amplasată pe latura de vest a corpului principal al domeniului. Din profilul de nord, la circa 0,90 m de profilul de est și la o adâncime de -1,00 față de nivelul actual de călcare a apărut un sistem de aducțiune de apă din tuburi ceramice care intră în profilul de est al secțiunii (A1) (FIG. 5). Această tubulatură este formată din componente ceramice cu dimensiunile de 0,27 de m partea activă și 0,03 m partea de îmbinare (deci 0,30 m lungime) și un diametru de 0,15 m. Sunt prinse între ele cu un mortar de var destul de solid. În dreptul caroului doi, respectiv la circa 4,40 m de profilul de vest, poziționat nu neapărat paralel față de primul sistem de aducțiune, a apărut un al doilea astfel de sistem de aducțiune de apă (A2). Interesant de semnalat este că acesta apare la o adâncime mai mică, respectiv la -0,75 m și pare a nu fi construit în același timp cu A1. Mai mult, dimensiunile tuburilor sunt diferite, iar ca tehnică de construcție aceste tuburi sunt așezate pe un pat de cărămidă și sunt flancate, de asemenea, de alte cărămizi prinse cu mortar.
S9 este un sondaj de 1,20 x1,20 m amplasat în interiorul clădirii principale. Ca și rezultate am constatat că încă de la suprafață avem de-a face cu o intervenție în steril, în lutul galben regăsit pe întregul domeniu, ceva mai tasat în această zonă. Am săpat până la 0,95 m adâncime, iar la 0,35 m am identificat talpa zidurilor din această parte a clădirii.
Concluzii
Amplasarea celor nouă secțiuni arheologice, care însumează mai bine de 500 de mp, a urmărit să scoată la iveală complexe arheologice și situații din zone diverse ale domeniului aferent palatului Cantacuzino-Pașcanu de la Pașcani, care să completeze informațiile deja cunoscute din sursele literare disponibile despre conacul boieresc ridicat la jumătatea secolului al XVII-lea. Prin cercetările noastre am putut confirma în teren anumite detalii cunoscute deja, dar neautentificate științific. Este cazul, spre exemplu, galeriei subterane identificată pe direcția nord-sud, care iese de sub intrarea principală a clădirii și merge spre o destinație necunoscută, părăsind, cu siguranță, domeniul. Chiar în folclorul locului s-au dezvoltat diverse ipoteze relativ la destinația acestei galerii care, evident, nu putea fi doar cu rol de pivniță, având în vedere structura sa, amplasarea, direcția etc. Apoi, intervențiile masive la această proprietate, care au avut loc în primii ani ai secolului al XX-lea, odată cu preluarea sa de către Maria Moruzi au fost bine documentate, dincolo de intervențiile de ordin arhitectural care sunt încă vizibile, și în subteran. Astfel, fântâna arteziană scoasă la suprafață (în fapt partea de substrucție), precum și segmentele de aducțiune de apă pot fi legate de aceste intervenții de sistematizare și modernizare a proprietății de la Pașcani.
Mai mult, am identificat unele complexe despre care nu se cunoștea nimic, cum este cazul zidurilor împrejmuitoare, cu precădere a celui de-al doilea zid, ridicat, posibil, chiar în secolul al XVIII-lea. Aceste elemente vor trebui conservate, în primă fază, in situ, urmând ca, eventual printr-un viitor proiect, să fie puse în valoare și amenajate pentru vizitare turistică.
De altfel, pentru toate segmentele pe care am identificat complexe care demonstrează evoluția edilitară, arhitecturală și istorică a domeniului, am propus conservarea in situ, cu recomandarea punerii în valoare, cât mai grabnic.
Abstract [EN]:
In the nine trenches excavated in the area of Cantacuzino-Pașcanu Palace, in Pașcani, Iași County, our team was able to document an underground gallery, with the outer face of the vault uncovered at a depth of -4.20 m, which was built together with the mansion, in the 16th century. The gallery came out from under the main entrance, heading outwards on a N-S axis, to a hitherto unknown destination. Then, we identified the remains of two boundary walls that functioned in different periods, respectively, probably in the 18th century and in the 19th. At least two water supply systems were installed in the Palace compound, which were possibly built at the beginning of the 20th century. Also from the first years of this century dates a fountain located axially with the main entrance, as we know that the compound underwent a general reuilding at approximately this moment.
Bibliografie:
1. Cantacuzino, I. M. (1996), O mie de ani în Balcani : O cronică a Cantacuzinilor în vâltoarea secolelor, Bucureşti.
2. Chirica, V., Tanasachi, M. (1984-1985), Repertoriul arheologic al județului Iași, vol. I-II, Iași.
3. Ciopraga, C., (coord.) (2000), Pașcani. Municipiul și zona. Monografie, Iași.
4. Costăchescu, M. (1931-1932), Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, I-II, Iași.
5. Costăchescu, M. (1940), Documente moldovenești de la Bogdan voievod (1504-1517), București.
6. Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, XIX (1969) (ed. H. Chircă), București; XXI (1971) (eds. C. Cihodaru, I, Caproșu, L. Șimanschi), București; XXII (1974) (eds. C. Cihodaru, I, Caproșu, L. Șimanschi), București; XXIV (1998) (eds. C. Cihodaru, I. Caproșu), București.
7. Documente privind Istoria României, A. Moldova, veacul XVI (vol I-IV), veacul XVII (vol. I-V) (1953-1957), București.
8. Gorovei, Ș. (1994), ”Nepoții Balicăi”, ”sămințenia Movileștilor”, in Arhiva Genealogică, I (VI), 3-4.
9. Ion Neculce (1982), Opere, ediție îngrijită de G. Ștrempel, București.
10. Miron Costin (1958), Opere, ediție îngrijită de P. P Panaitescu, București.
11. Nicolescu, C. (1979), Case, conace și palate vechi românești, București.
12. Rada, Th. (1963), Curți întărite târzii, in Studii şi cercetări de istoria artei, 2, p. 345-350.
13. Rada, Th. (1963), Curți întărite târzii, in Studii şi cercetări de istoria artei, 2, p. 345-350.
14. Stoicescu, N. (1974), Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, București.
15. Sturza, M. D. (coord.) (2018), Familiile boierești din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și biografică, vol. 3, Familia Cantacuzino, București.
2. Chirica, V., Tanasachi, M. (1984-1985), Repertoriul arheologic al județului Iași, vol. I-II, Iași.
3. Ciopraga, C., (coord.) (2000), Pașcani. Municipiul și zona. Monografie, Iași.
4. Costăchescu, M. (1931-1932), Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, I-II, Iași.
5. Costăchescu, M. (1940), Documente moldovenești de la Bogdan voievod (1504-1517), București.
6. Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, XIX (1969) (ed. H. Chircă), București; XXI (1971) (eds. C. Cihodaru, I, Caproșu, L. Șimanschi), București; XXII (1974) (eds. C. Cihodaru, I, Caproșu, L. Șimanschi), București; XXIV (1998) (eds. C. Cihodaru, I. Caproșu), București.
7. Documente privind Istoria României, A. Moldova, veacul XVI (vol I-IV), veacul XVII (vol. I-V) (1953-1957), București.
8. Gorovei, Ș. (1994), ”Nepoții Balicăi”, ”sămințenia Movileștilor”, in Arhiva Genealogică, I (VI), 3-4.
9. Ion Neculce (1982), Opere, ediție îngrijită de G. Ștrempel, București.
10. Miron Costin (1958), Opere, ediție îngrijită de P. P Panaitescu, București.
11. Nicolescu, C. (1979), Case, conace și palate vechi românești, București.
12. Rada, Th. (1963), Curți întărite târzii, in Studii şi cercetări de istoria artei, 2, p. 345-350.
13. Rada, Th. (1963), Curți întărite târzii, in Studii şi cercetări de istoria artei, 2, p. 345-350.
14. Stoicescu, N. (1974), Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, București.
15. Sturza, M. D. (coord.) (2018), Familiile boierești din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și biografică, vol. 3, Familia Cantacuzino, București.