Păuleni-Ciuc | Comuna: Păuleni-Ciuc | Judeţ: Harghita | Punct: Dâmbul Cetății „Vardomb” | Anul: 2022
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raportul de cercetare sistematică de la Șoimeni, comuna Păuleni-Ciuc, Punct: Dâmbul Cetății „Vardomb”
Anul cercetarii:
2022
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Eneolitic; Epoca bronzului;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 83384.01 |
Județ:
HARGHITA
Unitate administrativă:
PĂULENI-CIUC
Localitate:
PĂULENI-CIUC
Punct:
Dâmbul Cetății „Vardomb”
Localizare:
| 83384.01 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Kavruk | Valerii | responsabil | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Buzea | Dan Lucian | participant | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Ştefan | Călin Dan | participant | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Puskás | József | participant | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Munteanu | Elena Roxana | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
Raport:
Păuleni-Ciuc – Dâmbul Cetății „Vardomb” (Șoimeni) este unul dintre cele mai relevante situri arheologice din estul și sud-estul Transilvaniei, în special în ceea ce privește vestigiile culturilor Cucuteni-Ariușd, Costișa-Ciomortan și Wietenberg. Poziția geografică, topografia și morfologia sitului Situl se află la extremitatea estică a Transilvaniei, la contactul dintre Munții Ciucului și depresiunea omonimă, la cca. 8 km est de Olt, cca. 10 km sud-vest de izvorul Trotușului și cca. 15 km est de Pasul Vlăhița. Situat pe o șa a unui pinten vestic al Culmii Viscolului, la 840-849 m asl, și înconjurat de formațiuni de relief mai înalte, acest sit este greu accesibil și are o vizibilitate foarte limitată. Situl cuprinde un promontoriu natural și poalele acestuia. Promontoriul este de formă ovală, de 105 m (SV-NE) x (70 m SE-NV) și se înalță cu cca. 3 – 6 m deasupra poalelor sale imediate. Platoul promontoriului, de cca. 80 m (SV-NE) x 50 m (SE-NV), este delimitat din vest, nord și est de urmele vizibile ale unui val în formă de potcoavă. La poalele vestice, nordice și estice ale promontoriului, pe o fâșie lată de cca. 35 m, se află urmele a 4 până la 7 șanțuri paralele marginilor promontoriului. Istoricul cercetărilor Primele cercetări în acest sit au fost efectuate în anii 1954, 1956, 1960 și 1967, sub conducerea lui Székely Zoltán, iar din anul 1999 până în prezent, cercetările sunt efectuate sub egida Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni. Până în 2019, cercetările au vizat în principal platoul promontoriului, unde descoperit urme consistente de locuire, producție și ritual. În ceea ce privește sistemul defensiv al sitului, doar unele dintre segmentele componentelor acestuia – valul aflat la marginile platoului și un șanț aflat la poalele imediate ale promontoriului – au fost parțial cercetate prin săpături arheologice. Cercetări efectuate în anii 2019-2022 Obiectivul principal al campaniilor din 2019-2022 a fost cercetarea structurilor defensive ale sitului și corelarea acestora cu etapele de ocupare relevate pe platoul promontoriului. În acest scop, la marginile platoului, pe panta promontoriului și în jurul acestuia, au fost efectuate cercetări geofizice, filmări multispectrale din drone și scanări LiDAR. Acestea au relevat numeroase indicii de structuri defensive. Zonele cu astfel de anomalii au fost cercetate prin 4 secțiuni arheologice: S.I, S.III, S.IV și S.V. S.I inițial a fost deschisă în anul 1956. Această, lată de 1-2 m și lungă de 38 m, traversa de la sud la nord partea central-estică a platoului, inclusiv valul aflat la marginea sa nordică. În anii 1999-2018, S.I. a fost extinsă la nord – până la poalele promontoriului, la nord-est și est – până la creasta valului, la sud – până la punctul de accentuare bruscă a pantei pintenului pe care se află situl. În urma acestor cercetări, s-a constat că în zona cercetată valul de la marginea nordică și nord-estică a platoului suprapune urme consistente de ocupare Cucuteni A, Cucuteni A-B, Bodrogkeresztúr și Coțofeni (II). În profilele stratigrafice transversale ale valului secționat de S.I se observau mai multe depuneri succesive, realizate din șist, lut și pământ amestecat. În plus, în S.I se evidențiau numeroase gropi de pari și/sau stâlpi aparținând unor structuri de lemn realizate în diferite faze ale amenajării valului. Sub partea exterioară a valului, S.I. a secționat urme a două structuri adâncite. Prima dintre acestea, lată de cca. 3 m și adâncă de cca. 1,7 m, avea pereții relativ verticali și fundul drept. Caracterul acestei structuri nu a putut fi definit. A doua structură s-a dovedit a fi un șanț săpat la poalele promontoriului. Întrucât panta promontoriului a fost puternic afectată de repetate surpări și alunecări, aceste structuri nu au putut fi raportate la stratigrafia sitului. De aceea, în campaniile din anii 2020-2022, peretele vestic al segmentului nordic al S.I., pe o lungime de 15 m, a fost îndreptat și taluzat, obținându-se astfel un profil stratigrafic mai clar. În profilul stratigrafic al segmentului nordic al S.I, au fost evidențiate 14 unități stratigrafice (US 1 – 13), după cum urmează: US 1 – stratul steril format din depuneri aluviale de șisturi intercalate cu lentile de argilă. Apare la ad. 3,3 m de la suprafața actuală a terenului la capătul sudic al profilului și 0,6 m la capătul nordic al acestuia. Prezintă o pantă de cca. 30°. US 2 – partea nordică a Locuinței 5 (L.5). Surprinsă în partea sudică (superioară) a pantei promontoriului, la ad. de 1,8 – 2,2 m de la suprafața actuală a terenului. Umplutura acestui complex prezintă trei depuneri succesive, de jos în sus: US 2.1 – o depunere de argilă tasată ce pare să fi servit la orizontalizarea pantei. Lungimea – 3,5 m, grosimea – 0 m (sud) și 0,6 m (nord). US 2.2 – o depunere în formă de lentilă convexă cu vârful în sus, formată din dărâmături de pereți (fragmente arse de lipitură de lut cu amprente de cadru de lemn). A fost urmărită pe o lungime de 4 m și atinge grosimea de 0,5 m. O probă (lemn carbonizat) prelevată din această depunere a furnizat data 14C de 4486-4251 cal BC, iar ceramica găsită printre dărâmături este de factura Cucuteni A. US 2.3 – o depunere de pământ ce suprapune direct dărâmăturile locuinței L.5. S-a format după abandonarea L.5 și este compusă din sol negru pigmentat cu fragmente mărunte de lemn și lut ars. Lungimea păstrată – cca. 2 m, grosimea – cca. 0,25-0,35 m. US 3 – un complex adâncit aflat în apropierea nordică imediată a L.5. Secționează depunerea de lut aflat la baza L.5 și stratul steril, până la adâncimea de 1,75 m de la suprafața US 2.1 în partea sudică și 0,5 m de la suprafața stratului steril în partea nordică. Are pereții aproape verticali și fundul orizontal. Lățimea la gură – cca. 3 m, iar la fund – cca. 2,5 m. Pe fundul complexului au fost descoperite câteva fragmente ceramice de factura Cucuteni. US 4 – o depunere de pământ ce suprapune direct US 2.3. Se prezintă sub forma unei dungi de pământ negru-cenușiu pigmentat cu fragmente mărunte de lemn carbonizat și lut ars. Lungimea – 4 m, grosimea – 15-20 cm. În cuprinsul depunerii se află fragmente ceramice de factura Cucuteni, Bodrogkeresztúr și Coțofeni (faza II). O probă (lemn carbonizat) prelevată din partea superioară a acestei depuneri a fost datată prin metoda 14C cu 3824±25 BP, respectiv 2297-2204 cal BC (1σ) și 2433-2147 cal BC (2σ). Probabil, undeva între limitele acestui interval de timp trebuie situat terminus post quem al datei ridicării primului nivel al valului. Unitățile stratigrafice aferente valului defensiv de la marginea platoului promontoriului În zona sudică (superioară) a pantei, S.I secționează două depuneri masive (US 5 și US 6), ambele delimitate din nord de urmele unor gropi de stâlpi și/sau pari (a se vedea mai jos). US 5 – o depunere ce se suprapune direct peste stratul de dărâmături aferente L.5. Este formată din pământ negru aparent omogen, gros de 0,5 m la capătul nordic și 0,7-0,8 m la cel sudic. Din nord, în profilul documentat, această depunere este delimitată de conturul unei gropi de stâlp (gr. nr. 1). US 6 – o depunere ce suprapune direct US 5. Este formată din lut în amestec cu șist, aparent omogenă, groasă de 1 – 1,1 m. La baza acestei depuneri se observă un rând orizontal de pietre de mici dimensiuni. Din nord este delimitată de conturul unei gropi de par (gr. nr. 2) ce perforează gr. nr. 1. Corelația cu stratigrafia zonei centrale a valului, stabilită anterior (Cavruc 2000), permite interpretarea US 5 și US 6 drept prima și, respectiv, a doua depunere a valului. Șanțuri S.I. a secționat cel puțin 3 șanțuri, dintre care șanțul nr. 1 (US 7) în partea sudică (superioară) a pantei promontoriului, șanțul nr. 2 în partea nordică (inferioară) a acesteia, iar șanțul nr. 3 – la poalele nordice ale promontoriului, în proximitatea imediată a acestuia. US 7 – șanțul nr. 1 a fost identificat în partea superioară a pantei, secționând US 3 și 4. Profilul șanțului este în forma de V, deschiderea la gură – cca. 4 m, adâncimea – cca. 1 m de la suprafața inițială a pantei. Secționează US 4 (depunerea de pământ de unde provine proba datată între 2433 și 2147 cal BC), US 3 (complexul adâncit), US 2.1 (depunerea de argilă tasată aflată la baza L. 5) și US 1 (stratul steril). Umplutura șanțului prezintă mai multe lentile de pământ ce coboară dinspre ambele margini. Este posibil ca unele dintre acestea să reprezinte umpluturi ale unor șanțuri (US 7.1 ? și US 7.2 ?) săpate succesiv în umplutura șanțului inițial. US 8 – șanțul nr. 2 a fost surprins la periferia nordică a S.I, în partea inferioară a promontoriului. S-a păstrat doar partea sudică a acestuia, pe o lungime de cca. 2,5 m și o lățime sub 0,5 m. Are un contur foarte lin și conține pământ de culoare gri-maronie. Partea nordică a acestuia este secționată de alt șanț (nr. 3) și suprapusă de o dungă de pământ care corespunde cu una dintre lentilele din umplutura șanțului nr. 1 (US 5). US 9 – șanțul nr. 3 a fost descoperit la poalele nordice ale promontoriului, în imediata vecinătate a acestuia. Are pereți vertical-oblici și fundul ușor rotunjit. Lățimea la gură – cca. 1,3 m, adâncimea – 1,3 m. În umplutura șanțului se află o aglomerare compactă de pietre de mari dimensiuni. Acestea par să fi ajuns în șanț, prin rostogolire (?), de pe coama valului, unde, după toate indiciile, pare să fi fost amenajată o structură de piatră (eventual, un val de pământ și piatră?). În partea inferioară a umpluturii acestui șanț au fost găsite câteva fragmente mici de vase ceramice de factură Cucuteni, un fragment de factură Jigodin (o toartă în bandă cu decor realizat cu sfoară răsucită) și altul (o toartă lipită de pântecul unui vas cu corp globular-bitronconic), probabil de factură Ciomortan. Depuneri ale valului alunecate pe panta promontoriului (US 10 – 14) au fost identificate în jumătatea superioară a pantei, după cum urmează, de jos în sus: US 10 – o depune formată din șist, de culoare galbenă, lungă de cca. 7 m și lată de 0,25 – 0,5 m, înclinată spre exteriorul promontoriului. Suprapune direct US 4 și umplutura superioară a șanțului nr. 1. US 11 – o depunere de pământ amestecat, de culoare maronie, lungă de cca. 2 m și groasă până la 0,6 m, înclinată spre exteriorul promontoriului. Suprapune direct partea sudică a US 10. US 12 – o depunere de pământ amestecat de nuanță gri-maronie, în formă de lentilă convexă, lungă de cca. 2 m și lată de până la 0,25 m, aflată imediat peste partea centrală a US 10. US 13 – o depune formată din șist, în formă se lentilă biconvexă, lungă de cca. 4,5 m, lată până la 0,5 m, înclinată spre exteriorul promontoriului, aflată direct peste depunerile US 10, US 11 și US 12. Deasupra tuturor acestor depuneri, se află o depunere (US 14) de pământ amestecat, de cca. 0,2 – 0,5 m grosime, rezultat din depunerea pământului provenind din diverse intervenții în sol efectuate în cuprinsul sitului pe parcursul secolului XX. Urme de structuri de lemn. În profilul S.I cercetat în anii 2020-2022 se observă urme a 4 gropi de stâlpi și/sau pari, după cum urmează: Groapa de stâlp nr. 1 a fost identificată în partea sudică (superioară) a pantei promontoriului. Lată de cca. 0,5 m și lungă de 0,6 m, are umplutură formată din șist mixt și se intercalează între US 2.2 și US 2.3 din nord și US 5 din sud. Groapa perforează US 4 și US 2.3. Pe de altă parte, conturul gr. nr. 1 este suprapus direct de US 10. Prin urmare, gr. nr. 1 aparține unei structuri de lemn aferentă uneia dinte cele mai timpurii faze ale valului. Groapa de stâlp nr. 2 a fost identificată în partea sudică (superioară) a pantei promontoriului. Este lată de cca. 0,2 m, lungă de cel puțin 1 m și este ușor oblică, cu căderea spre sud. Conturul acestei gropi perforează US 10 și umplutura gropii de stâlp nr. 1 și este suprapus de US 11. Astfel, ea aparține unei structuri ce datează dintr-o perioadă de după alunecarea primei depuneri de șist și dinaintea alunecării celei de-a două depuneri. Groapa de stâlp nr. 3, identificată în partea sudică (superioară) a pantei promontoriului. Lat de cca. 0,25 m și lung de cca. 0,7, conturul acestei gropi are umplutura formată din șist mixt, perforează US 6 și este suprapus de US 11. Astfel, gr. nr. 3 este relativ contemporană cu gr. nr. 2. Groapa de stâlp nr. 4, identificată în partea de mijloc a pantei promontoriului. Lată de cca. 0.25 m și lungă de cca. 0,75 m, are umplutura formată din pământ negru. Perforează US 10 și US 12 și este suprapusă de US 13. Astfel, gr. nr. 4 aparține unei structuri ce datează dintr-o perioadă de după alunecarea primelor 3 depuneri și dinaintea alunecării celei de-a patra depuneri a valului (US 13). Astfel, profilul stratigrafic al sectorului nordic al S.I arată că dinaintea celei dintâi ocupări umane, pe locul sitului a existat un promontoriu natural format din depuneri aluviale succesive formate din șisturi și argilă. Cele mai timpurii vestigii arheologice surprinse în acest profil datează din al treilea sfert al mil a V-lea a. Chr. și aparțin culturii Cucuteni (A): urmele locuinței L.5 și șanțul nr. 2. L.5 este suprapusă de o depunere mixtă care conține fragmente ceramice de factura Bodrogkeresztúr (ultimul sfert al mil al V-lea a. Chr.) și Coțofeni II (ultimul sfert al mil al IV-lea a. Chr.), precum și elemente datând din epoca bronzului timpuriu (2.433-2.147 cal BC) nedefinite cultural. Celelalte elemente surprinse în profilul studiat includ urmele unor structuri defensive care por fi sincronizate cu urme de ocupare Ciomortan (cca. 2150-1.950 cal BC) și Wietenberg (cca. 1.950-1.650 cal BC). Ocupării Ciomortan îi pot fi atribuite gropile de stâlp nr. 1 și 4, depunerile de șist și pământ amestecat ale valului, precum și șanțul 1 (eventual 1a și 1b). Ocupării Wietenberg îi pot fi atribuite șanțul nr. 3 și urmele unei posibile structuri de piatră amenajată pe coama valului preexistent (aglomerarea de pietre din umplutura șanțului nr. 3 și gropile de pari nr. 2 și 3). Șanțul nr. 3, după toate aparențele, este contemporan cu o structură de piatră amenajată pe coama valului. Această, după cum au arătat cercetările anterioare, pe panta interioară a valului suprapune locuințele Wietenberg II. În aceste condiții, șanțul nr. 3, la fel ca și structura din care provin pietrele din umplutura acestuia, poate fi atribuit, deocamdată ipotetic, uneia dintre ocupările de după cea aferentă locurii Wietenberg II atestate în cuprinsul sitului: Wietenberg III (cel mai probabil), perioadei dacice sau celei post-romane. S.III a fost deschisă în anul 1956 de Székely Zoltán la marginea sud-vestică a promontoriului ocupat de sit. Inițial, aceasta (22 x 1 m) secționa periferia platoului și panta exterioară a promontoriului de la NE la SV. În anii 2019-2022, S.III a fost extinsă considerabil astfel încât spre finalul campaniei din anul 2022 ea secționa partea sudică a sitului, cuprinzând cca. 13 m din periferia platoului, panta promontoriului (cca. 8 m) și șaua aflată în fața acestuia (43 m), în total cca. 64 m (Planșa 1/4). La marginea platoului, pe o lungime de 4 m, S.III a fost lărgită cu 6 x 4 m, respectiv 2 x 4 m, despărțită de un martor de 1 m lățime. Săpăturile efectuate în S.III a ajuns la stratul steril. Acesta a apărut la adâncimi cuprinse între 0,7 și 0,9 m și se prezintă, în mod preponderent, ca o depunere masivă de șisturi intercalate cu lentile de argilă, iar pe alocuri, sub forma unor placi de rocă de piatră. În S.III au fost descoperite și parțial dezvelite câteva complexe. Dintre acestea, la marginea platoului au fost descoperite următoarele: Cx III/01 – urme puternic deranjate ale unei structuri, dezvelită parțial pe o suprafață de cca. 4,5 (NE-SV) x 1,8 m. În cuprinsul acestui complex pământul și roca erau pe alocuri arse la roșu. Stratul steril – roca de piatră și șist – a fost perforat de trei gropi de par, iar în solul deasupra acestuia se aflau numeroase fragmente ceramice de factură Wietenberg. Cx III/02 – urmele unei structuri adâncite, dezvelită parțial, săpată în rocă până la ad. de 1,4 m. Umplutura acesteia este formată de pământ negru și fragmente ceramice de factura Cucuteni. Cx III/03 – urmele unei structuri de piatră (foarte probabil, parte a unei structuri defensive), dezvelită parțial, pe o suprafață de 4 (NE-SV) x 6 (SE-NV) m. Grosimea maximă a stratului de piatră aferent acestui complex este de 0,5 m. Suprapune parțial Cx III/02 (Wietenberg). Printre pietrele acestui complex se aflau fragmente ceramice izolate de factura Cucuteni, Ciomortan și Wietenberg. Unul dintre acestea din urmă este decorat cu zig-zag excizat („dinți de lup”), decor specific fazelor III și IV ale culturii Wietenberg (element considerat ca fiind preluat de la cultura Suciu de Sus). Cx III/04 – urmele unei porți care traversa valul de șist ridicat în perioada Ciomortan, nivelat aproape în întregime în perioada ocupării Wietenberg. În plan, avea forma unui culoar lat de 2,2 m și lung de cel puțin 2 m (fiind dezvelit parțial, nu am putut stabili cât de mult acesta se extinde spre interiorul și exteriorul incintei sitului). De ambele laturi ale acestui culoar, au fost descoperite urme de gropi de stâlpi. Acestea, de ambele laturi ale porții se integrează în rânduri de gropi de pari care marchează palisada construită de-a lungul marginii sud-vestice a platoului. În mijlocul porții au fost identificate urmele arse ale unei structuri de lemn. Umplutura complexului – pământ puternic pigmentat cu urme de lemn ars și pete cu urme de ardere la roșu. Pe fundul culoarului, ușor deasupra rocii native, zăceau urme a patru schelete umane, parțial în ordinea anatomică, arse pe loc, parțial și neuniform. Acestea sunt puternic deranjate (Planșa 2/1-5). Alături de oasele umane se afla o amforetă aproape întreagă și fragmente de alte vase ceramice, toate de factura Ciomortan. La marginea sud-vestică a porțiunii cercetate a culoarului se află o aglomerare de semințe de cereale carbonizate. Datele 14C obținute din 6 probe prelevate din acest complex (oase umane, cărbune de lemn, semințe) se încadrează în intervalul 3682 – 3611 BP, respectiv 2194 - 1895 cal BC (1σ) sau 2135 - 1936 cal BC (2σ). Șanțuri defensive descoperite în S.III În S.III au fost descoperite urme a 4 șanțuri, după cum urmează: Șanțul nr. 1 (Planșa 1/5) a fost surprins pe panta sud-vestică a promontoriului (ad. max. 1,4 m, l la gură – 3,2 m). Are pereții oblici și fundul relativ orizontal. Umplutura șanțului – pământ gri-maroniu pigmentat cu mici fragmente de lemn carbonizat și câteva fragmente ceramice de factura Cucuteni. O probă prelevată din acest șanț (cărbune de lemn) a fost datată cu 4446-4333 cal BC. Șanțul nr. 2. a fost surprins la poalele sud-vestice ale promontoriului, în imediata apropiere a acestuia. Are pereții oblici și fundul rotunjit. Este lat de 5,3 m la gură și adânc de 1,1 m. Umplutura șanțului – pământ negru-cenușiu. În partea de jos a șanțului se observă o dungă compactă formată din pietre similare cu cele din Cx III/03. În plus, în profilul secțiunii între cele două complexe se observă un rând continuu de pietre, ceea ce sugerează contemporaneitatea șanțului nr, 2 cu structura piatră de pe marginea platoului. O probă prelevată din acest şanț (os de animal) a fost datată prin 14C în intervalul 1947-1766 cal BC. Șanțul nr. 3 a fost surprins la 10 m sud-vest de promontoriu. Este în forma de U, lat de 3,2 m la gură și adânc de 1 m. Umplutura – pământ cenușiu. În partea superioară a acesteia apar câteva pietre. O probă prelevată din acest şanț (cărbune de lemn) a fost datată prin 14C în intervalul 1874-1630 cal BC. Șanțul nr. 4 a fost surprins la 35 m sud-vest de promontoriu. Este în formă de V, are lățimea la gură – 3,4 m) și o adâncime de 2,1 m. Umplutura șanțului prezintă cel puțin 3 depuneri succesive, la baza celei de jos observându-se o arsură în forma unei dungi de culoare neagră și roșie. Două probe prelevate din acest șanț (cărbune de lemn și os de animal) datează din intervalul 2133-1775 cal BC. Astfel, din cele 4 șanțuri descoperite în S.III, unul (nr. 1) datează din eneolitic și corespunde ocupării Cucuteni A, 2 șanțuri (nr. 2 și 3) datează din epoca bronzului mijlociu și corespund ocupării Wietenberg. Șanțul nr. 4 pare să fi fost săpat inițial la finalul epocii bronzului timpuriu – în timpul ocupării Ciomortan, iar apoi a fost reamenajat și folosit în epoca bronzului mijlociu – în timpul ocupării Wieterberg. Întrucât șanțurile nr. 2 și 3 par să fie contemporane cu Cx III/03, iar ultima este asociată cu ceramica Wietenberg III, ambele șanțuri și Cx III/03 pot fi atribuite, prezumtiv, ocupării Wietenberg III. S.V, lungă de 36 m (SSV – NNE) și lată de 1,8 m a secționat marginea de NNE a promontoriului și o fâșie lată de 35 m din fața acestuia. În această secțiune au fost surprinse urme a 7 șanțuri, după cum urmează: Șanțul nr. 1, surprins la marginea de NNE a promontoriului, la ad. de 0,8 m. Lățimea la gură – cca. 3 m, ad. – 1,6 m. În umplutura șanțului au fost descoperit un fragment de figurină de lut ars și câteva fragmente ceramice, toate de factura Cucuteni. Șanțul nr. 2, descoperit la ad. de 0,7 m, în imediata apropiere a șanțului nr. 1, pe care parțial l-a secționat. Lățimea la gură – 1,9 m, ad. – 2,8 m. În umplutura acestui șanț se află pietre de dimensiuni mari și medii. Șanțul nr. 3, descoperit la 1,3 m nord de șanțul nr. 2, la ad. de 1,2 m. Lățimea la gură – 3,4 m, ad. – 2,6 m. În umplutura acestui șanț se află pietre de dimensiuni foarte mari și pietricele mărunte. Șanțul nr. 4, descoperit la 7,2 m de promontoriu, la ad. de 0,3 – 0,5 m. Lățimea la gură – 2,3 m, ad. – 1 m. Umplutura șanțului – pământ negru în amestec cu cenușă și cărbune. În partea inferioară se observa un strat subțire de arsură de culoare neagră, gros de cca. 2-4 cm, iar sub acesta – un strat de lut ars la roșu, gros de 6-10 cm. O probă prelevată (cărbune de lemn) din acest şanț a fost datată în intervalul 242-375 cal AD. Șanțul nr. 5 a fost descoperit la 14,5 m de promontoriu, la adâncimea de 0,8 m. Lățimea la gură – 1,8 m, ad. – 1,3 m. Umplutură – pământ cenușiu în amestec cu fragmente de șist. În partea superioară a umpluturii șanțului au fost descoperite câteva fragmente ceramice de factura Wietenberg, unul dintre care este ornamentat pe marginea buzei cu zig-zag excizat („dinți de lup”), element specific fazelor III și IV a acestei culturi. Șanțul nr. 6 a fost descoperit la 17,5 m de promontoriu, la ad. de 0,3 m. Lățimea la gură – 4,85 m, ad. – 1,2 m. Umplutura șanțului prezintă trei secvențe, de sus în jos: un strat de culoare brun-cenușie lung de 4,2 m și gros de 10-30 cm; un start brun-negricios, lung de 1,6 m și gros de 10-34 cm; un strat brun-gălbui, gros de 10-30 cm. Șanțul nr. 7 a fost descoperit la 25 m de promontoriu, la ad. de 0,1 m. Lățimea la gură – 1,7 m, ad. – 0,62 m. Pe toată suprafața inferioară a acestui șanț se află un strat de pământ ars la roșu, gros de 2-4 cm. O probă prelevată din acest şanț (cărbune de lemn) a fost datată în intervalul 2027-1882 cal BC. Astfel, în S.V au fost descoperite 7 șanțuri. Cel mai timpuriu dintre acestea, realizat la marginea exterioară a promontoriului, după toate probabilitățile, datează din eneoliticul mijlociu și aparține locuirii Cucuteni A, iar cel mai târziu, săpat la 7,2 m de promontoriu, datează din epoca romană târzie sau post-romană, cu atribuirea culturală încă nedefinită. Șanțul nr. 7 datează, probabil, din intervalul 2027-1882 cal BC și corespunde cu ocuparea Ciomortan sau Wietenberg II. Șanțul nr. 5, în baza ceramicii specifice fazei III a culturii Wietenberg descoperite în umplutura acestuia, poate fi datat aproximativ cu secolele XVIII - XVII î. Hr. Celelalte șanțuri identificate în S.V vor putea fi datate după ce vor fi stabilite conexiunile cu șanțurile descoperite în S. I și S. III și vor fi obținute noile datări 14C. Unele concluzii Cele mai importante rezultate ale cercetărilor recente din situl Păuleni - Dâmbul Cetății vizează structurile defensive ale acestuia. Cercetările au relevat faptul că situl a fost fortificat în cel puțin patru perioade de ocupare: Cucuteni-Atiușd, Ciomortan, Wietenberg și perioada romană târzie / postromană timpurie. Descoperirea în sectorul nord-vestic al sitului a unei porți cu urme a patru indivizi arată că situl a avut cel puțin două porți în timpul ocupării Ciomortan (o poartă similară a fost descoperită anterior ți în sectorul nord-estic al valului). Ambele porți, la un moment dat, au fost folosite pentru anumite ritualuri care implicau înmormântări umane colective. Se pare că aceste ritualuri au avut loc nu cu mult timp înainte de abandonarea sitului. În ceea ce privește ocuparea sitului în epoca bronzului mijlociu, recentele cercetări arată că ocuparea Wietenberg a sitului parcurs două faze care corespund fazelor II și III ale acestei culturi.
Abstract [EN]:
Păuleni-Ciuc - Dâmbul Cetății (Șoimeni) is located on the eastern edge of Transylvania, on the border between the Ciuc Mountains and the Ciuc Basin. It occupies a naturally well-defended egg-shaped promontory (ca. 105 m x 70 m) and a strip up to 35 m wide around it. The promontory plateau (ca. 80 m x 50 m) is bounded by the still clearly distinguishable traces of a horseshoe-shaped defensive rampart. At the foot of the promontory, traces of two to three ditches are clearly distinguishable. Previous research has revealed evidence of occupation of the site from the Eneolithic (Cucuteni, Bodrogkeresztúr, Coțofeni), Bronze Age (Ciomortan, Wietenberg) and Iron Age (Dacian).
In 2019-2022, the research focused on the defensive structures of the site, aiming at establishing their essential characteristics, age, and relation with the occupation periods of the site. To this end, geophysical and UAV explorations have revealed a series of anomalies in the form of curved lines parallel to the edges of the promontory. To clarify their nature, these anomalies were sectioned by three archaeological trenches: S.I, S.IV, and S.V.
S.I. In 2019-2022, the works in S.I focused on the outer slope of the promontory. The excavations revealed the remains of a house built at the edge of the plateau, a layer of mixed soil above it, three ditches, and a few deposits belonging to the rampart built of schist and clay. The house contained Cucuteni-style pottery. The mixt earth layer over it contains Bodrogkerezstúr and Coțofeni pottery, as well as small remains of charcoal ftom the Early Bronze Age. Ditch no. 2, dug at the outer end of the slope, seems to belong to the Cucuteni occupation, ditch no. 1, dug closer to the top of the slope, most likely belongs to the Ciomortan occupation, and ditch 3, dug at the foot of the slope - to the Wietenberg onr. According to the available 14C data, the Cucuteni house dates from 4486-4251 cal. BC, while the most recent deposit under the rampart dates from 2433-2147 cal. BC.
S.III (64 x 1.8 m) cut through the southwest sector of the plateau, the outer slope of the promontory, and the saddle in front of it. Several features have been revealed in this excavation trench. Of these, in the south-western part of the plateau, was partially revealed a pit dug in the bedrock, with Cucuteni pottery in the infill; a gate with the partially burnt skeletal remains of four humans in it, together with Ciomortan pottery and some cereal seeds; the remains of a poorly preserved surface structure associated with Wietenberg (III) pottery; a cluster of stones that appears to come from a defensive rampart built of stone and earth over the above-mentioned features.
A shallow ditch (no. 1) was uncovered in the outer slope of the promontory, and in front of it, on a 35 m interval - 3 other ditches (no. 2, 3 and 4).
According to the available 14C dates, the ditch no.1 dates to 4446-4333 cal BC, the ditch no. 2 dates to 1947-1766 cal BC, the ditch no. 3 dates to 1874-1630 cal BC, the ditch no. 4 – to 2133-1775 cal BC, the gate – to 2135-1936 cal BC.
S.V measuring 36 m (SSV - NNE) x 1.8 m, was excavated in 2021 and 2022. It cut through the northern edge of the promontory and a 35 m wide strip at its foot. 7 ditches were uncovered in the excavation trench. The earliest of them, dug at the outer edge of the promontory, in all likelihood dates from the Middle Eneolithic and belongs to the Cucuteni A occupation of the site. The latest ditch, dug 7.2 m from the promontory, dates from the Late Roman or Post-Roman period. Ditch no. 7, on the basis of its 14C date (2027-1882 cal BC), with no diagnostic finds, may belong to the Ciomortan or Wietenberg II occupation. Trench no. 5, based on the Wietenberg III pottery found in its fill, can be dated to ca. 1800 - 1650 BC. The other ditches uncovered in S.V will be dated once the connections with the ditches uncovered in S. I and S. III are established and new 14C dates are obtained.
Some conclusions
Most essential results of the recent research in the Păuleni – Dâmbul Cetății site concern its defence structures. These have revealed that the site was fortified in at least four occupation periods: Cucuteni-Atiușd, Ciomortan, Wietenberg, and late Roman / early post-Roman period.
The discovery in the north-western sector of the site of a gate with the remains of four humans shows that the site had at least two gates during the Ciomortan occupation (a similar feature was previously discovered in the north-eastern sector of the rampart). Both gates were at one point used for certain rituals involving collective human burials. It appears that these rituals took place not long before the abandonment of the site.
Recent research strongly suggests that the Wietenberg occupation has gone through two phases corresponding to phases II and III of this culture.
Bibliografie:
1. Buzea, Lazarovici (2005) - D.-L. Buzea, Gh. Lazarovici, Descoperirile Cucuteni-Ariuşd de la Păuleni-Ciuc – Ciomortan „Dâmbul Cetăţii”. Campaniile 2003-2005. Raport preliminar, ANGVSTIA, 9, 2005, 25-89.
2. Cavruc (2000) - V. Cavruc, Noi cercetări în așezarea Păuleni (1999-2000). Raport preliminar. Prezentare generală, ANGVSTIA, 5, Sfântu Gheorghe, 93-102.
3. Cavruc, Buzea (2002) - V. Cavruc, D. Buzea, Noi cercetări privind epoca bronzului în aşezarea Păuleni (Ciomortan). Campaniile din anul 2001-2002. Raport preliminar, ANGVSTIA, 7, Sfântu Gheorghe, 41-88.
4. Cavruc, Rotea (2000) - V. Cavruc, M. Rotea, Locuirea Wietenberg de la Păuleni (campaniile 1999-2000), ANGVSTIA, 5, Sfântu Gheorghe, 155-172.
5. Székely (1970) - Székely, Z., Cultura Ciomortan, Aluta, II, Sfântu Gheorghe, 71-75.
6. Székely (1971) - Székely, Z., Contribuții la cunoașterea epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei, Studii şi Cercetări de Istorie Veche, Tomul 22, nr. 3, București, 387-400.
2. Cavruc (2000) - V. Cavruc, Noi cercetări în așezarea Păuleni (1999-2000). Raport preliminar. Prezentare generală, ANGVSTIA, 5, Sfântu Gheorghe, 93-102.
3. Cavruc, Buzea (2002) - V. Cavruc, D. Buzea, Noi cercetări privind epoca bronzului în aşezarea Păuleni (Ciomortan). Campaniile din anul 2001-2002. Raport preliminar, ANGVSTIA, 7, Sfântu Gheorghe, 41-88.
4. Cavruc, Rotea (2000) - V. Cavruc, M. Rotea, Locuirea Wietenberg de la Păuleni (campaniile 1999-2000), ANGVSTIA, 5, Sfântu Gheorghe, 155-172.
5. Székely (1970) - Székely, Z., Cultura Ciomortan, Aluta, II, Sfântu Gheorghe, 71-75.
6. Székely (1971) - Székely, Z., Contribuții la cunoașterea epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei, Studii şi Cercetări de Istorie Veche, Tomul 22, nr. 3, București, 387-400.