Ostrov | Judeţ: Constanţa | Punct: Păcuiul lui Soare | Anul: 2013
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2013
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală timpurie; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată; Aşezare urbană; Necropolă plană;
Cod RAN:
| 62547.02 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Ostrov
Localitate:
Ostrov
Punct:
Păcuiul lui Soare
Localizare:
| 62547.02 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ene | Daniel Lucian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Damian | Oana | responsabil | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Raport:
Săpăturile arheologice sistematice iniţiate în 1956 şi continuate până în prezent au pus în evidenţă, în capătul nord-estic al insulei Păcuiul lui Soare, existenţa unei cetăţi construite a fundamentis de către bizantini la sfârşitul secolului al X-lea, astăzi distrusă în cea mai mare parte de apele Dunării. Începând cu primii ani ai veacului al XI-lea, cetatea de la Păcuiul lui Soare îşi pierde caracterul eminamente de bază navală, la adăpostul zidurilor cetăţii urmând să se desfăşoare o intensă vieţuire care va dura, cu o întrerupere în secolul al XII-lea, determinată de un incendiu provocat de invazia cumanilor din 1094, până în prima jumătate a secolului al XV-lea, momentul ocupării Dobrogei de către turci. În privinţa vieţuirii, au fost înregistrate din punct de vedere stratigrafic, doar în interiorul perimetrului fortificat al aşezării, şase niveluri de locuire. Vieţuirea din aşezarea insulară este atestată de descoperirile de locuinţe adâncite şi de suprafaţă, cu pereţii sprijiniţi pe temelii de piatră, de cuptoare şi materiale arheologice precum ceramică, unelte de metal, os sau piatră, arme şi piese de harnaşament, podoabe, ce evidenţiază preocupările locuitorilor de aici: practicarea metalurgiei fierului, prelucrarea metalelor neferoase, olăritul, practicarea prelucrării lemnului, meşteşugul lucrului în piatră, în os şi corn, meşteşugul casnic al prelucrării fibrelor textile, pescuitul, o parte din produsul rezultat în urma acestor activităţi fiind probabil comercializat. A fost cercetat totodată şi cimitirul aparţinând aşezării medievale din secolele XIII–XIV, amplasat în zona porţii de nord, dezafectate, a cetăţii.
În campania 2013, cercetările au fost reluate în sectorul Poartă, în cadrul suprafeţei S I U. Deschisă în 2000 pentru epuizarea cercetării locuirii din zona de nord-vest a cetăţii, în apropierea accesului în cetate, această suprafaţă, amplasată la o distanţă de circa 30 m spre sud faţă de poarta de nord a cetăţii, la sud de S I T, de care o despărţea un martor lat de 2,60 m, era orientată N-S, cu dimensiunile (de atunci) de 8,50 x 5,00 m; a fost lărgită în 2005, 2007 şi 2013 pentru regularizarea malurilor, atingând dimensiunile actuale de 9,80 x 6,40 m.
După curăţarea suprafeţei de vegetaţie şi de depunerile aluvionare acumulate în perioada 2007–2013 din cauza variaţiilor nivelului Dunării, cercetarea s-a reluat de la o adâncime medie de aproximativ 1 m, atingându-se o adâncime de 1,15–1,20 m, iar în anumite zone, prin realizarea unei microsecţiuni datorate descoperirii unui complex funerar, până la o adâncime maximă de 1,80 m.
Stratigrafia zonei, de la depunerea vegetală până la nivelul pavajului din ultimul sfert al secolului al X-lea, cunoscută deja din cercetările anterioare, prezintă următoarea succesiune: 1. pământ provenit din săpăturile anterioare, depus într-un strat gros de 0,30–0,40 m, conţinând materiale ceramice amestecate; 2. strat vegetal – castaniul de pădure, cu aspect măzăros, gros de 0,25–0,40 m; 3. strat castaniu măzăros, foarte asemănător cu cel de mai sus, conţinând pigmenţi de cărămidă şi fragmente ceramice, gros de 0,15–0,25 m, databil la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV- lea; 4. strat cenuşiu granulos, conţinând pietre, pigmenţi de chirpici, gros de 0,15–0,35 m, databil în secolul al XIV-lea; 5. strat cenuşiu mai compact, conţinând pietricele, pigmenţi de cărbune şi de chirpici, resturi de vetre şi de podele de locuinţe, gros de 0,20–0,40 m, databil în secolul al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea; 6. strat cenuşiu, mai compact, cu tentă cafenie din cauza contactului cu stratul următor, conţinând pietre, chirpici, pigmenţi de cărbune, gros de 0,15–0,25 m, databil în secolul al XIII-lea; 7. strat castaniu roşiatic, mai compact, databil la sfârşitul secolului al XI-lea; 8. strat gălbui, databil în a doua jumătate a secolului al XI-lea; 9. strat vineţiu, gros de 0,20 m, databil la mijlocul secolului al XI-lea; 10. pavaj, ce apare pe o grosime de 0,35 m, databil în prima jumătate a secolului al XI-lea, poate chiar la sfârşitul secolului al X-lea; 11. strat vineţiu – marcând perioada construirii cetăţii, databil în ultimul sfert al secolului al X-lea.
În S I U, nivelul aparţinând sfârşitului secolului al XIV-lea – începutului secolului al XV-lea, reprezentat de obicei de un strat de pământ cu o culoare uşor castanie, mărturie a incendiului care a pus capăt vieţuirii în cetate, se prezintă sub forma unui strat de pământ cenuşiu gălbui extrem de dur, gros de 0,50 m, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar, conţinând numeroase pietre, fără complexe arheologice reperate, constituind de fapt nivelul de abandon al aşezării insulare. Nivelul aparţinând celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIV- lea constă dintr-un strat de pământ cenuşiu brun, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar.
Au fost cercetate trei complexe funerare, M1–3/2013. M1/2013 şi M 3/2013 reprezintă morminte de inhumaţie, cu orientare V-E, ale căror gropi nu au putut fi identificate în sol, conţinând schelete de adulţi, probabil bărbaţi, unul în stare bună de conservare, celălalt foarte precară, cu braţele aşezate pe bazin şi fără inventar. M2/2013 este un complex funerar aparţinând unui copil reînhumat, conţinând craniul, un humerus, câteva coaste deranjate şi un fragment de coxal, cu un năsturaş globular de bronz, de mici dimensiuni, care poate fi considerat drept obiect de inventar. Cele trei complexe funerare aparţin cu probabilitate necropolei amenajate în parterul turnului- poartă şi la sud de acesta, documentate deja prin 167 de morminte, datate în secolele XIII–XIV, deşi sunt situate la o distanţă destul de mare de ceea ce se considera limita sudică a acestui cimitir.
În partea nordică a S I U, sub M1/2013 a fost descoperit, pe o suprafaţă de aproximativ 1,80 x 1,80 m, un grupaj de pietre asemănător unui pavaj, realizat din pietre refolosite de dimensiuni diferite şi poziţionate neglijent, care pătrunde în malul nordic al suprafeţei, extinzându-se spre NE. Între acest grupaj de pietre şi colţul nordic al secţiunii, pe o lungime de 2,80 m, a fost identificată parţial o locuinţă medievală târzie, dezafectată, anterioară nivelului de înmormântări din acest sector.
Este necesară atât continuarea cercetării S I U pentru epuizarea nivelurilor ocupaţionale din această zonă, cât şi extinderea acestei suprafeţe spre est, pentru controlarea limitelor necropolei medievale.