Ormeniş | Judeţ: Braşov | Punct: Tipia Ormenişului | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 4
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Cioc | Mihaela | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
| Costea | Florea | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
| Scurtu | Lucica Olga | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
| Bălos | Angelica | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
Raport:
Campania de cercetări arheologice sistematice în situl Tipia Ormenişului s-a desfăşurat în perioada 1 iulie–25 august 2004. Cercetările au beneficiat de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Braşov.
Obiectivele urmărite în acest an au fost:
- verificarea stratigrafiei şi a modului de amenajare a substructurii sanctuarelor cu aliniamente din incintă;
- verificarea modului de amenajare a ultimei terase extra muros şi amplasarea în cadrul ei a posibilelor construcţii;
- ridicarea topo a sitului, lucrare efectuată la începutul campaniei prin colaborarea cu Institutul de Arheologie Sistemică din cadrul Universităţii "1 Decembrie 1918", Alba Iulia.
Pentru realizarea acestui obiectiv au fost trasate două secţiuni, SI şi SIII/2004.
SI/2004. A fost amplasată transversal pe incintă şi în imediata apropiere a celor două plinte de calcar sparte pe loc. Lungimea ei a fost de 19,25 m, iar lăţimea iniţială de 1 m, ulterior fiind lăţită în funcţie de monumentele apărute. Adâncimea a oscilat în funcţie de înclinarea naturală a pantei, înainte ca dealul să fie locuit şi de măsura, în care denivelările acesteia au fost anulate prin lucrările impuse de construirea locuinţelor în prima epocă a fierului şi în Latene.
Începând dinspre prăpastie (faţă de care capătul zero al secţiunii se află la depărtarea de 3 m) până la m 6,5 stânca nativă a fost atent tăiată orizontal cu dalta, piatra dislocată fiind aşezată în straturi succesive în porţiunea dinspre terasă. În zona m.8, stânca are un prag de cca. 0,25 m. şi o albiere, care, ca şi alte denivelări înregistrate până la zidul de incintă, va fi umplută cu pământ şi pietre de calcar în scopul obţinerii unui plan orizontal.
Pe acest plan, începând de la m.6,75 al secţiunii, a fost amenajată o locuinţă dacică (L1/ 2004) a cărei vatră se află între m.9 şi m.10. Locuinţa a fost distrusă printr-un incendiu deosebit de violent, cea mai mare parte a inventarului ei rămânând pe loc. În amestec cu lipitura de perete arsă se aflau foarte multe lemne arse şi pietre mijlocii de calcar şi unele şi celelalte provenind de la acoperiş. După incendiere, în spaţiul locuinţei a fost săpată o groapă alveolară, în care s-au aşezat pietre mijlocii de calcar alb, iar peste acestea a fost instalată una dintre plintele sanctuarului, tot din calcar.
Sub pietrele-suport ale plintei, pe pavajul locuinţei, a fost descoperită o fibulă vestimentară din fier cu resort bilateral din câte două spire, din tipul 7a2 datate de către A. Rustoiu1 între 75–25 a. Chr, "unele exemplare putând fi utilizate şi mai târziu". În apropierea fibulei se afla un cui îndoit în forma unui zăvor. Ceramica este reprezentată de două căni (dintre care una întregibilă), torţi de ceşti-căţui, borcane de dimensiuni mici, de la vase lucrate la roată fiind doar câteva fragmente cenuşii. Pe podea şi în jurul vetrei, foarte multe oase de animale, care dau impresia unei provizii acumulate conştient anterior unui eveniment aşteptat.
Sub locuinţa dacică s-au găsit fragmente ceramice hallstattiene de la vase mici (străchini) sau mijlocii (castroane, vase bitronconice) şi oase arse, aduse odată cu pământul pentru nivelare.
Între m.11,75 şi m.13,6/13,75 a fost traversată o secţiune veche. Aceasta a secţionat o vatră dacică, păstrată parţial în SI/2004, la adâncimea de -0,88 m faţă de pavajul sanctuarului. O altă vatră, surprinsă parţial în plan şi în profilul de NV, a fost descoperită în m. 16, la adâncimea de -1,2 m faţă de acelaşi pavaj. Fiecare vatră aparţine altei locuinţe, ambele dacice (L2, L3/2004). Peste podelele lor, din lut gălbui, s-au găsit din nou multe bârne arse şi pietre, tot de la acoperiş, precum şi lipitură de perete.
Sub L3/2004, care începe la m. 17 şi continuă până la zidul cetăţii (dincolo de capătul secţiunii) se aflau fragmente de vase hallstattiene, care nu mai provin din pământul pentru nivelare, ci din stratul de locuire corespunzător epocii, peste care au fost construite locuinţele dacice, toate de suprafaţă.
De la m.14,65 până la capătul secţiunii (m.19,20) există o lentilă de pietre foarte mici de calcar alb, sfărâmat, practic orizontal, deasupra căreia au fost aşezate de la 3 la 6 straturi orizontale de pietre în alternanţă cu pământ adus din altă parte. Pe ultimul strat (cel superior) au fost aşezate plintele sanctuarului. De remarcat că pentru plintele, care nu au mai fost instalate într-o locuinţă, ci pe ultimul nivel de pietre, nu a mai fost amenajată o infrastructură de calcar.
Secţiunea III/2004. Este perpendiculară pe SI/2004, la m. 16 al acesteia, de care o desparte un martor de 0,75 m. Dimensiuni: 8x1 m, orientarea 315o (SE–NV). Scopul trasării ei aici a fost tot acela urmărit în SI/2004, anume de a surprinde infrastructura plintelor pe şirul paralel cu secţiunea.
Dat fiind că şi acestea au fost aşezate pe stratul superior de piatră, pentru susţinerea lor nu s-a mai procedat la o construcţie specială (în afara nelipsitului cerc-suport al plintei). În schimb, imediat sub acest ultim strat de nivelare, între m.3,5 şi m.6, oblic pe secţiune, a fost descoperit un zid gros de aproape 1 m, construit din bolovani de calcar legaţi cu lut umezit. El suprapune direct o altă locuinţă dacică (L4/2004) al cărei sfârşit a fost la fel de violent ca şi al celorlalte 3. Inventarul acesteia s-a păstrat integral pe loc, acoperit fiind de lipitura de perete înroşită de foc şi din nou de lemnăria acoperişului. Într-o parte a locuinţei se afla o vatră aparţinând unui nivel dacic mai vechi, în timp ce în m.1-2, la -1 m sub stratul superior de pietre, a fost surprins parţial în plan şi în profilul dinspre terase un cuptor din pământ, cu calota prăbuşită.
Deasupra ruinelor locuinţei incendiate, ca şi în cazul L1 – L2/2004, se află o lentilă din pietre mici de calcar local, deasupra căreia au fost aşezate patru rânduri de pietre mijlocii în alternanţă cu pământ. Lentila respectivă este practic aceeaşi din SI/2004, prima "construcţie" prin care s-a reuşit a se da incintei cetăţii un plan orizontal, de la ea în sus fiind clădite atâtea straturi de piatră câte cerea diferenţa de cote din cetate, pentru amenajarea pavajului sanctuarului.
Concluzia, care se desprinde din cele observate în SI şi în SIII/2004 este, pe de o parte, că toate locuinţele din cetate au fost distruse la un moment dat printr-un incendiu deosebit de puternic, iar, pe de altă parte, că acest eveniment s-a petrecut pe la mijlocului sec. I a. Chr., poate chiar în timpul domniei lui Burebista, când s-a construit sanctuarul de calcar. Afirmaţia noastră se bazează în primul rând pe fibula amintită mai sus, descoperită în L1/2004.
Verificarea modului de amenajare a ultimei terase extra muros şi amplasarea în cadrul ei a posibilelor construcţii.
În acest scop au fost deschise o secţiune şi cinci casete, în funcţie de complexitatea săpăturii.
SII/2004. A fost trasată perpendicular pe SII/2001-2002, între m.77-79 ai acesteia, cu orientarea N-S. Dimensiunile iniţiale: 21,5x1,5 m.
Între m.1-4 stânca a fost aplatizată cu dalta, spaţiul respectiv aparţinând Terasei I. De la m.4 la m.10 stânca nativă coboară în "trepte" care au fost completate cu lespezi de calcar aduse. Între m.9 şi m.10 se află un pat de lespezi din piatră roşie, inexistentă pe deal, parţial fasonate. Ele cad perpendicular pe secţiune şi se constituie într-o margine (zid) de terasă, din care se păstrează fragmentar doar prima asiză. De la m.10 la m.12 stânca este din nou aplatizată, la m. ultim coborând în pantă uşoară cu 0,4 m. De la m.12 la m.16 există un pavaj din piatră locală, iar de la m. 16 la m.22 un pavaj similar, dar uşor înclinat datorită tasării în timp. În m.21 se află un zid de terasă. De la m.12-13 până la zidul de terasă, peste şi printre pietrele pavajului se afla lipitură de perete arsă sub formă de bulgări sau de pigmentaţie, semn al existenţei unei construcţii de suprafaţă.
De la m.1 la m.18 vestigiile sunt sporadice şi constau din ceramică hallstattiană. şi dacică. În schimb, în suprafaţa delimitată de m.13 şi m.22, pe pavaj, au fost descoperite doar vase dacice de ambele categorii, sparte pe loc, dar împrăştiate şi în afara secţiunii, după cum s-a constatat în casetele deschise ulterior.
Toate cele 5 casete (C1-C5/2004) cu dimensiuni şi forme care au fost condiţionate de arbori şi de configuraţia terenului, au fost trasate în zona capătului aval al secţiunii, amplasarea lor aici având în primul rând scopul de a dezveli zidul de terasă, integral sau cât mai mult din el.
Cu acest prilej s-a constatat că în m.21-22 ai SII/2004, acesta are un colţ puţin mai deschis decât unghiul drept. De aici un segment porneşte spre NE (60o) pe o lungime de aprox. 6 m, după care merge în unghi drept spre platoul cetăţii, probabil pentru a se întâlni cu aliniamentul de lespezi de piatră roşie. Linia lui este greu de urmărit din cauza numărului mare de pini din această zonă, între ei fiind posibilă deschiderea unei casete de dimensiuni reduse (C5/2004, de 2,5x1,5 m). Pietrele zidului nu se mai observă decât până la 4,50 m depărtare de marginea terasei. Este posibil ca el să fi fost suplinit spre amonte de un perete din paiantă, după cum pare să sugereze lipitura de perete arsă găsită aici.
În partea opusă a secţiunii (către NV) au fost trasate C1 şi C2/2004, cu ajutorul cărora s-a putut vedea, că zidul, care pleacă din colţul existent în SII/2004 avea până în C2/2004 o lungime de 10 m, fără a se sfârşi acolo. De reţinut doar că în timp ce în C1, lipită de SII, el este aproape în întregime din bolovani de calcar (doar 2 de ofiolit), în C2/2004 el este numai din piatră roşie. În C2/2004 există şi o treaptă săpată în roca nativă, cu scopul de a asigura stabilitatea primei asize a zidului.
Din juxtapunerea segmentelor de zid surprinse în SII/2004 şi în casetele 1-5 rezultă existenţa unei construcţii de zid cu laturi, care depăşesc lungimea de 10 m. Grosimea zidului nu întrece niciodată 1 m, în timp ce înălţimea oscilează între 0,35 m şi 1 m, în funcţie de denivelările preexistente ale stâncii. Blocurile de piatră, destul de bine prelucrate pe faţa exterioară, depăşesc în rare cazuri lungimea de 0,6 m.
Presupus iniţial sprijin de terasă, zidul se constituie într-un plan de construcţie mai degrabă cu rol de locuit decât de bastion. În acelaşi sens pledează şi lipitura de perete arsă descoperită în perimetrul ei, cât şi, mai ales, inventarul mobil: ceramică de ambele categorii, dar preponderentă cea zisă ,,de lux", obiectele din fier şi din bronz. În nici-un caz nu poate fi vorba de o stare socială modestă a ocupanţilor ei. Surprinzătoare pare doar poziţia ei, anume la marginea locuită, între drumul de acces şi cetate, fără ca în faţa ei să existe un alt obstacol, care să o protejeze de un eventual atac.
Asemenea celorlalte edificii din cetate sau de pe terase, construcţia în discuţie a fost distrusă în mod violent la cucerirea romană.
Bibliografie:
Note:
1.
1. A. Rustoiu, Fibulele din Dacia preromană (sec.II î.e.n. – I e.n.), p. 40 – 41 şi fig. 32/ 3