Ormeniş | Judeţ: Braşov | Punct: Tipia Ormenişului | Anul: 2002
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2002
Perioade:
Preistorie; Protoistorie;
Epoci:
Hallstatt; La Tène; La Tène târziu;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
| 41550.03 |
Județ:
Braşov
Unitate administrativă:
Ormeniş
Localitate:
Ormeniş
Punct:
Tipia Ormenişului
Localizare:
| 41550.03 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bălos | Angelica | responsabil sector | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Costea | Florea | responsabil | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
| Istrate | Voica | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
| Scurtu | Lucica Olga | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
Raport:
Campania 2002 de cercetări s-a desfăşurat în perioada 1 Iulie - 15 Septembrie. Prelungirea ei peste data de 31 August s-a datorat, pe de o parte ploilor abundente care au împiedicat buna desfăşurare a lucrului în luna iulie, iar pe de altă parte complexităţii situaţiei apărută în timpul săpăturii. Colectivul şi-a propus să lămurească, pe cât posibil, aspectele asupra cărora mai existau semne de întrebare:
1. Accesul dinspre terase în cetatea dacică;
2. accesul în cetate dinspre SE, respectiv din zona cazărmii;
3. dezvelirea integrală a sanctuarului cu baze de coloane din calcar;
4. terminarea secţiunii longitudinale de pe Terasa I, în scopul surprinderii tuturor construcţiilor dintre cetate şi sanctuarul extra muros deja cunoscut;
5. alte edificii extra muros.
1. Înainte de începerea cercetărilor sistematice, pe Tipia Ormenişului s-au observat că la circa o treime din lungimea platoului, începând dinspre SE (Augustin), zidul dinspre terase, (S) şi o parte din platoul interior amenajat de daci cunosc o întrerupere în formă de şa, largă la partea superioară de peste 6 m şi adâncă în mijloc de circa 2 m. Marginea ei de sud-est începe la 33 m depărtare de faţa exterioară a zidului din aceeaşi parte a cetăţii şi la 9 m de colţul sud-vestic al cazărmii. Răspunsul la întrebarea dacă ea reprezintă poarta cetăţii, sau dacă este rezultatul unui braconaj arheologic, s-a încercat prin deschiderea unei suprafeţe numită convenţional S P (Suprafaţa Poartă) care a avut iniţial 10 x 7 m, cu latura lungă perpendiculară pe zidul cetăţii. Datorită faptului că lungimea Suprafeţei 1 nu a inclus şi partea prăbuşită a zidului sau a altor materiale venite din incintă, în faţa S P, pe Terasa I a fost deschisă o secţiune lungă de 7 m şi lată de 2 m (S P1), despărţite de un martor de 0,50 m. În felul acesta a rezultat o suprafaţă de 12,57 x 7 m.
Constatări:
În decursul timpului, ambele "profile’’ ale suprafeţei au alunecat atât spre terase, cât şi spre icul şeii existente, dând impresia unor valuri uşor arcuite. Partea superioară, respectiv nivelul de călcare, este o continuare a pavajului din incintă, piatră de calcar mărunţită, întâlnită în zona sanctuarului de calcar şi a cazărmii.
Pe mijlocul suprafeţei, respectiv al şeii, după îndepărtarea depunerilor ulterioare încetării locuirii pe tipie, s-a evidenţiat un nivel dacic, nederanjat. Este vorba de o locuinţă de suprafaţă dezvelită parţial, amenajată pe un pavaj de calcar local în care s-au fixat stâlpii verticali. Din perimetrul dezvelit au mai rezultat: o vatră lutuită amenajată pe un pat de pietre, fibule fragmentare din fier, o perlă ovoidală din bronz, zgură de fier şi ceramică de ambele categorii. Materialele în general, dar în special o bucată de chiup şi fragmente dintr-un ulcior, nu par mai vechi de secolul I a. Chr.
Locuirea dacică suprapune una hallstattiană, numeroase vase sparte pe loc şi o vatră fiind acoperite de pavajul L T. În anumite porţiuni s-au observat clar că nu dacii au nivelat stânca, operaţiunea fiind făcută în prima epocă a fierului. Şi acestui nivel îi aparţine o vatră, dintre piesele mobile cuvenindu-se amintite un ac de bronz şi un celt de tip transilvănean precum şi ceramică fără caneluri.
Ambele niveluri pătrund sub profilele rezultate din efortul dacilor de a realiza platoul şi de a construi cetatea, amănunt care are o dublă importanţă:
a. în prima epocă a fierului s-a procedat la o amenajare sumară a dealului, fără a se înălţa un sistem defensiv;
b. construirea cetăţii dacice, poate şi configurarea celor mai multe dintre terase, se petrec în secolul I a. Chr., necesitatea fortificării impunându-se după o vieţuire relativ îndelungată a dacilor pe tipie.
În ceea ce priveşte scopul urmărit prin deschiderea S P, respectiv a identificării aici a unor elemente specifice unei porţi, trebuie să spunem că acestea nici nu lipsesc, dar nici nu sunt concludente. În prima categorie se înscrie constatarea că şaua este o creaţie a epocii antice şi nu una rezultată din braconaj sau din demantelări pentru refolosirea materialului. În favoarea acestei afirmaţii poate fi adus în primul rând amănuntul că în partea dinspre platou a şeii se afla foarte multă lipitură de perete arsă până la vitrifiere, ajunsă aici odată cu incendierea şi prăbuşirea cazărmii din vecinătate. Lipitura, în unele locuri compactă, se află peste pavajul de calcar care a "căpăcuit'’ locuinţa amintită. Aceasta înseamnă, pe de o parte, că pavajul era neacoperit şi funcţional la data cuceririi romane, aşa cum se observă în profilul de sud-est. Pe de altă parte, nu credem că se poate vorbi de un braconaj pentru că dacă el ar fi existat nu s-ar fi oprit exact la nivelul ruinelor rezultate din prăbuşirea cazărmii. La aceasta se adaugă faptul că marea cantitate de piatră şi de pământ degajate ar fi trebuit să se regăsească undeva în apropiere, ceea ce nu s-a constatat. De o "prelevare’’ a materialelor în scopul realizării unor construcţii domestice în localităţile învecinate actuale nu poate fi vorba: acestea se află la peste 7 km depărtare de cetate, la care se adaugă dificultăţile de transport, ca să nu mai vorbim de faptul că localnicii dispuneau acasă de asemenea materiale, de unde fuseseră transportate în antichitate pe tipie.
În favoarea funcţionării aici a unei porţi poate fi adusă şi existenţa unei deschizături de cca. 1,50 m, între capetele paramentului exterior unde, în plan, se profilează un prag din pietre plate mai mari decât în restul pavajului. La fel poate fi interpretat şi pragul în arc de cerc, din trei rânduri de pietre de calcar semiprelucrate, înălţat în partea din amonte a deschizăturii.
În schimb, pe toată suprafaţa degajată (87,50 m2), nu s-au descoperit obiecte din metal sau din lemn specifice unei porţi, nici trepte, balustrade sau uşori din piatră sau din lemn care să sugereze intrarea în cetate. Nici amintitul prag în arc de cerc nu este sigur că aparţine unei atare construcţii, secţiunea magistrală longitudinală cetăţii practicată alăturat la începutul anilor ’80, nepunând în evidenţă alte construcţii.
În felul în care se prezintă acum, deschizătura în discuţie pare mai degrabă o construcţie doar începută, a cărei destinaţie de poartă poate fi presupusă de amploarea şi de o parte dintre elementele constructive amintite mai sus. Oricum, ea nu putea avea decât destinaţie pietonală.
2. Deoarece prin secţiunea magistrală longitudinală platoului, practicată în anul 1981, s-a descoperit doar zidul din capătul sud-estic al cetăţii fără a se identifica şi o cale de acces în zona cazărmii, în campania 2002 au fost deschise două secţiuni (S IV şi S V/2002) în imediata apropriere a prăpăstiei, paralele şi despărţite de un martor gros de 0,25 m. Secţiunea IV începe la 20 m depărtare de colţul cazărmii, Secţiunea V apropiindu-se cu 3,50 m de acesta (lăţimea lor fiind de 2, respectiv de 3 m).
Constatări:
Atât în S IV/2002, cât şi în S V/2002, a fost dezvelit un pavaj din piatră de calcar, delimitat spre vale de borduri din pietre mijlocii sau mari, tot de calcar. Iniţial am considerat că acestea conturează locuinţe de suprafaţă. Faptul că în toată aria cercetată (60 m2) nu s-a găsit decât un borcan dacic spart pe loc (şi acela fragmentar), coroborat cu planul în zig-zag al bordurilor, toate trei cu colţurile spre vale, ca şi absenţa oricărei elevaţii sau a indiciilor asupra existenţei ei în vechime, ne-au făcut să credem că nu avem de-a face cu locuinţe ci cu platforme de luptă în faţa zidurilor, deşi abia pomenita lipsă a elevaţiei ar exclude această funcţiune.
Între aceste "platforme’’ şi capătul cetăţii există o suprafaţă plană pe care în anii precedenţi s-au descoperit piroane şi mult lemn ars, probatorii pentru înălţarea aici a unui turn care suplinea absenţa zidului tocmai în această porţiune. Accesul de pe "platforme’’ la turn se făcea pe o scară lungă de peste 3 m şi lată de 1,20 m, ale cărei trepte au fost "cruţate’’ în roca de calcar. Este vorba tot despre o cale pietonală (asupra "platformelor" se va reveni).
3. Pentru a se dezveli cât mai mult din suprafaţa sanctuarului cu plinte din calcar s-a deschis o secţiune paralelă cu zidul cetăţii, numită S C (sanctuarul de calcar). Este o suprafaţă cu dimensiunile iniţiale de 10,50 x 4 m, prelungită apoi spre vest cu 4,50 x 2 m, după cum au permis arborii din zonă.
Constatări:
În marginea dinspre terase a S C, la mai puţin de 1 m de capătul secţiunii magistrale vechi de pe terase, s-a dezvelit încă o plintă de calcar spartă pe loc, cu "diametrul" de 98 x 85 cm, păstrată pe o înălţime de 20 cm. Diametrul real nu depăşea 90 cm. Se află pe acelaşi şir longitudinal cu altă plintă spartă pe loc şi cu resturi din altele două. Între ele mai încăpea exact un tambur, astăzi lipsă, ceea ce conduce la concluzia că distanţa între centrele plintelor era de 2,10/2,20 m.
Pe pavajul S C unde sunt fragmente din alte plinte, precum şi o mare cantitate de ceramică dacică fină mărunţită şi împrăştiată aproape uniform.
Prin coroborare cu descoperirile din 2001 se poate estima că plintele nu puteau fi decât 10 pe şirul lung şi 4 pe cel transversal (cu distanţa între centre de circa 2,20 m).
4. Prelungirea S II/2001 s-a făcut către NV cu 13 m şi către SE cu încă 54 m, în final ea având 109 m lungime şi 2 m lăţime,
Constatări:
În segmentul de nord-vest, al cărui capăt începe din marginea prăpăstiei dinspre Racoş, s-a decopertat încă o parte din construcţia semnalată în campania 2001, dimensiunea ei pe lungimea secţiunii atingând acum 12,50 m, măsurată după extinderea lipiturii de perete, arsă şi în acest caz până la vitrifiere.
În segmentul dinspre sud-est, începând din marginea secţiunii magistrale vechi care a traversat terasele, până la metrul 100 au apărut mai multe "platforme’’ similare celor din secţiunile IV şi V/2002. Toate sunt realizate în principal din lespezi şi bolovani de calcar parţial fasonaţi şi se înalţă faţă de pavaj între 30 şi 60 cm (în unele locuri bordura a fost făcută prin "cruţarea" stâncii). Colţul dinspre deal al acestor zig-zaguri se află la 6,50/7 m iar cel din aval constant la 10 m faţă de zidul cetăţii.
Cu siguranţă nu este vorba de construcţii destinate locuirii, peste tot lipsind urmele de elevaţie (lipitură de perete, lemn ars, cuie sau piroane etc.), amănunt care ridică un serios semn de întrebare asupra destinaţiei lor, inclusiv aceea de platforme de luptă.
5. În ultimele zile ale campaniei 2002 au fost practicate 2 casete pe o coamă ce părea a ascunde un val, situată pe pantele vestice ale Tipiei Ormenişului, la circa 500 m depărtare de Olt. Ambele casete au scos la iveală un zid lung de 20 metri şi gros de peste 5 m. Este prima construcţie în tehnica opus quadratum din SE-ul Transilvaniei, al cărei rost şi dimensiuni exacte vor putea fi stabilite în campania din acest an.