Oradea | Comuna: Municipiul Oradea | Judeţ: Bihor | Punct: Târgul de Vineri [Péntekhely] | Anul: 2021
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raportul de cercetare de la Oradea, jud. Bihor Punct: Târgul de Vineri [Péntekhely]
Anul cercetarii:
2021
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Epoca medievală timpurie; Epoca medievală târzie; Perioada modernă;
Tipuri de sit:
Locuire civilă; Necropolă; Aşezare deschisă; Aşezare urbană; Fortificaţii; Biserică;
Cod RAN:
| 26573.49 |
Județ:
BIHOR
Unitate administrativă:
MUNICIPIUL ORADEA
Localitate:
ORADEA
Punct:
Târgul de Vineri [Péntekhely]
Localizare:
| 26573.49 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Marta | Doru | responsabil | Muzeul "Ţării Crişurilor", Oradea |
| Katócz | Zoltán | participant | Muzeul "Ţării Crişurilor", Oradea |
| Nandor | Mihalka | participant | Muzeul "Ţării Crişurilor", Oradea |
| Fechete-Porsztner | Kitti | participant | Muzeul "Ţării Crişurilor", Oradea |
Raport:
Istoricul zonei
Potrivit surselor istorice, rețeaua de așezări medievale care înconjura cetatea episcopală orădean arată următoarea imagine: la est de cetate exista cartierul Velența (parte existentă şi a orașului actual), Grădina Cerbilor [Vadkert] și Bologna la sud, Târgul de Vineri [Péntekhley] la vest, Olosig [Olaszi] - încă parte existentă al orașului și Sf. Petru la nord. Târgul de Sâmbătă [Szombathely] – se întindea la vest de Târgul de Vineri, iar între Criș și cetate se afla Viena Nouă [Újbécs].
Zona supusă cercetării arheologice se află înscrisă în Repertoriul Arheologic Național ca Târgul de Vineri (Ansamblul Centrul istoric Oradea, cod LMI BH – II – a – A – 01037). Pe platoul aflat la vest de cetatea Oradea se întindea vechiul târg medieval al Oradiei, în imediata vecinătate organizându-se o astfel de manifestare în fiecare zi de vineri.
Diferențele, uneori majore, între gradele de dezvoltare a cartierelor medievale orădene dovedesc faptul că erau unități administrative separate, având anumite autonomii, judecători și jurați proprii, dar autoritatea lor supremă rămâneau jurisdicția episcopală, respectiv capitulară. Așezările independente au fost unite pentru prima oară şi nu definitiv abia în anul 1557, alegându-și un judecător comun[1].
Târgul de Vineri s-a înființat pe proprietatea capitulară, pe malul stâng al râului Crișul Repede, în proximitatea vestică a cetății Oradea, de-a lungul drumului care ducea la redută. Data înființării sale este necunoscută, prima atestare scrisă (Pentekhely vicus) a fost anul 1374[2], fiind relativ târzie, însă proximitatea cetății și proprietatea capitulară indică posibilitatea că ar putea fi una dintre primele aşezări constituite după înfiinţarea centrului bisericesc, chiar în secolul al XII-lea. Locuitorii săi ar fi putut proveni de pe proprietățile regale aflate în vecinătate.
Recensământul fiscal din anul 1552 arată că Târgul de Vineri era cea mai extinsă și bogată așezare al orașului, cu 320 de parcele de iobag deținute de capitlu (pe locul doi se află cu 74 de parcele de iobagi Olosigul, deținut de episcopul de Oradea).
Zona respectivă a suferit în toate asediile care vizau cetatea episcopală și mai apoi cea princiară. În anul 1241 oștile mongole conduse de comandantul Khajdan, după un asediu de mai multe zile, au ocupat cetatea și orașul din apropierea acesteia. Orașul și centrul episcopal n-au reușit să treacă de acest incident decenii la rând. Zona respectivă a mai fost supusă distrugerii atât în timpul asediilor turcești din anii 1474, 1598 și 1660, a celui habsburgic din anii 1556, 1691 - 1692, cât și a războiului civil al curuților desfășurat între anii 1703 - 1711, dar și în perioada modernă, în special cu ocazia Marelui incendiu care a devastat orașul în anul 1836. După asediul din anul 1692, Târgul de Vineri nu a mai fost reconstruit. După anul 1714, comandamentul habsburgic al cetății a demolat clădirile ruinate din jurul redutei și a marcat marginea interioară a zonei nou construite la o distanță de cinci sute de pași. În anii următori a început ridicarea unui sistem de apărare de tip Vauban în formă de stea, cu raveline, șanțuri și contraescarpe în zona supusă azi cercetării arheologice, momentul fiind în jurul anului 1732. Din amplul proiect s-a realizat doar segmentul vestic al construcției, care conține o ramură principală a stelei urmat de două ramuri secundare mai scunde.
Obiectivele cercetării
Cercetarea arheologică preventivă s-a desfășurat în urma delimitării unor vestigii arheologice, observate în procesul de supraveghere arheologică a zonei de investiţie, conform avizelor şi autorizaţiei emise de către forurile competente.
Lucrările de degajare a zonei au debutat pe latura estică a viitoarei parcări, în paralel cu contraescarpa șanțului de apărare a cetății orădene, din direcția nord - sud, săpându-se până la o adâncime de 2.00 - 2.20 m. Săpăturile au pus în evidentă faptul că zona era răvășită de construcții ale utilităţilor moderne (termoficare, un rezervor de apă, canale pluviale de drenaj) și de construcțiile civile demolate cu ocazia construcției Centrului Civic (s-au observat cinci beciuri demolate parţial, umplute cu moloz). Datările sunt de la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. În general, materialul excavat era compus din moloz de demolări nivelat din vechime.
Din molozul menționat, au fost recuperate, în colțul nord - estic al săpăturii, un număr de circa 20 de fragmente arhitectonice de factură gotică, din gresie calcaroasă. Materialul arheologic recuperat, în afară de fragmentele menționate, a fost foarte puțin, constând din obiecte de uz casnic din secolul al XIX-lea. În colțul nord - estic a fost delimitată o suprafață, unde a fost pus în evidență un zid semicircular din piatră de carieră legată cu mortar, în apropierea căruia se află oseminte umane, deranjate din vechime. În urma lucrărilor de taluzare a laturii estice a viitoarei parcări, au fost observate amprentele unor locuințe și posibil a unei fântâni. În partea de nord a taluzului realizat înspre aceeaşi latură a Catedralei Episcopale, a fost delimitat un zid masiv din cărămidă, parte din vârful orientat spre vest al ravelinului principal, ridicat în prima treime a secolului al XVIII-lea. În urma celor constatate s-a hotărât oprirea lucrărilor, încetarea supravegherii arheologice și trecerea la o cercetare arheologică preventivă.
Elemente de stratigrafie
Cercetările arheologice preventive derulate în arealul viitoarei parcări subterane, au dus la delimitarea unui evantai extrem de divers al nivelurilor stratigrafice, unele cu acoperire doar pentru una sau doar câteva dintre secţiunile apropiate, altele cu caracter general; doar ultimele vor fi aici detaliate:
- În partea de nord a săpăturii a fost identificat un nivel de umplutură succesivă de pietriș de râu, sub care se află un strat compact de argilă purtată de culoare cafenie cu fragmente de lemnărie, probabile „blăni” folosite pentru a împiedica pânza freatică aflată relativ sus. În secţiunile trasate aici a apărut un masiv nivel de mâl de culoare neagră. Aceeaşi stratigrafie a fost descoperit parţial şi în partea extrem sudică a şantierului. În partea de sud a zonei nordice a fost delimitat gardul şi partea de nord a cimitirului medieval aferent fazei a doua a bisericii Sf. Spirit., care străpunge un nivel de pietriş, provenit probabil dintr-o nivelare puţin anterioară ridicării gardului.
- În partea estică a săpăturii s-a identificat o umplutură de argilă castanie cu material ceramic datat în secolele XI - XIII, sub care apare sterilul arheologic, reprezentat de argila compactă castanie cu oxizi de fier. Aceste straturi sunt străpunse de complexele arheologice medievale (clădiri cu subsol, pilonul fazei gotice a bisericii Sf. Spirit, necropola medievală, gropi menajere și de depozitare, precum și zidurile sistemului ravelinelor).
- Între zidurile ravelinului principal și a celor secundare se află o depunere masivă de sol cafeniu cu fragmente de moloz de construcție, unde pe alocuri au fost descoperite artefacte târzii din secolele XVIII - XIX.
- În partea sudică a săpăturii, la doar 0,50 m adâncime apare deja sterilul arheologic constând din argilă castanie cu oxizi de fier. Nivelul superior este un amestec de pământ, fragmente de cărămizi şi moloz modern. Sterilul arheologic este străpuns de un mare număr de complexe arheologice: gropi menajere umplute în general cu un sol lutos negricios, pigmentat cu cărbune şi chirpic şi pe alocuri cu pietre de râu; locuinţe a căror groapă este umplută în general cu lut negru, fragmente de cărămizi, pigmenţi de cărbune şi chirpic, uneori apărând şi lentile de mortar; ateliere cu o umplutură de chirpic ars la roşu, cenuşă şi bucăţi de vatră; fântâni din lemn umplute cu pământ negricios şi pigmenţi de arsură.
- În partea centrală a suprafeței, la doar 0,30 m adâncime apare deja sterilul arheologic constând din argilă castanie cu oxizi de fier. Sterilul arheologic a fost străpuns aici de fundaţiile din piatră a celor două faze ale bisericii Sf. Spirit, la care se adaugă partea de sud a cimitirului acesteia urmat de un osuar. Pivniţele compartimentate care au fost cercetate la sud de osuar străpung de asemenea masiv sterilul arheologic.
Principalele descoperiri
Prima faza de construcție a bisericii
În partea central - nordică a zonei cercetate arheologic s-a descoperit ruina fundaţiei unei biserici cu prima menționare în izvoare în deceniul al treilea al secolului al XIV-lea. Fundaţia este realizată din bolovani de gresie şi piatră de râu de mărime medie, la care se adaugă şi câteva fragmente de cărămizi (Pl.1.). Totul este legat cu un mortar de bună calitate. Forma bisericii este una nu foarte des întâlnită în arhitectura romanică: absida semicirculară a altarului se continuă cu un decroş. Pe latura sudică a funcţionat o absidiolă, care spre est are un decroş care se uneşte cu decroşul altarului. Spre nord a existat cu siguranţă pandantul absidiolei, aceasta fiind însă distrusă de reţeaua de termoficare (contemporană). Absidiola de pe latura sudică are un decroş similar spre partea sudică, care se uneşte cu nava dreptunghiulară, care este mai îngustă decât altarul şi absidiolele. Din păcate nava a fost distrusă în totalitate, piatră de gresie şi cea de râu fiind refolosite, prima pentru construcţia celei de-a doua faze a bisericii. Dimensiunile măsurabile a fazei romanice a bisericii ating 11,00 x 6,00 m.
Datarea documentară relativ târzie a bisericii (prima treime a secolului al XIV-lea) nu concide şi cu funcţionarea primei faze a acesteia. Datarea fazei romanice a construcţiei datează din secolul al XII-lea; este o datare largă, neexistând posibilitatea (în lipsa unor descoperiri monetare de exemplu) de o restrângere a intervalului propus. În arealul bisericii ridicată în stil romanic nu a apărut nici un nivel de arsură care să sugereze o posibilă distrugere în timpul invaziei tătare din anul 1241; în fapt întreaga stratigrafie a primei faze a fost masiv distrusă de înmormântările aparţinând fazei a doua, cu o singură excepţie: M 68.
A doua fază de construcție a bisericii
A doua fază de construcție a bisericii a relevat existenţa unei fundaţii ridicate exclusiv din blocuri de gresie legate cu mortar, masiv distrusă de ruta de termoficare din beton (construită în anii 1980), la care se adaugă şi faptul că multe dintre ziduri au fost scoase la începutul secolului XVIII de austrieci și refolosite la raveline. Planul fazei gotice a altarului bisericii este unul pentagonal. Au mai putut fi cercetat turnul aflat lângă planul sudic al absidei precum și amprenta zidului sudic al bisericii. Lângă latura sudică a bisericii s-a descoperit amprenta unei clădiri (probabil sacrisitie). La partea nordică a bisericii gotice terenul foarte mlăștinos n-a permis stabilitatea geologică suficientă pentru ținerea greutatea oricărei clădiri. Închiderea vestică al bisericii a ieșit la iveală în secțiunea S 27, fiind însă păstrate numai amprentele zidurilor scoase. A fost descoperită şi o pivniţă, probabil loc de păstrare a proviziilor instituţiei de cult. În jurul bisericii gotice a fost cercetată o necropolă medievală, deranjată masiv de construcţiile moderne, cu o înmormântare în cistă din cărămidă. Au putut fi cercetate arheologic un număr de 76 de morminte, toate în afară de unul (M 68), aparţinând de cea de-a doua fază a biserii – cea gotică. Să mai amintim faptul că aceasta este biserica amintită documentar ca dedicată Sfântului Spirit şi datată în prima treime a secolului al XIV-lea.
La nord și est de complexul bisericesc s-au descoperit segmente din gardul cimitirului bisericii. Cele două faze de construcție au compoziții diferite: cel mai vechi, cu datări probabile încă din secolul al XIV-lea este ridicat din blocuri de gresie. Faza ceva mai târzie a gardului bisericii este pe interior, fiind adosat primului. Acest segment de zid a fost lucrat din blocuri de calcar aduse de la Betfia, o localitate aflată la circa 15 kilometrii sud-est de Oradea. Să mai precizăm faptul că prima fază de piatră a cetăţii orădene a fost construită cu piatră provenită din aceeaşi carieră. Bolovanii sunt legaţi cu un mortar de calitate medie. În partea estică gardul dispune de o poartă de intrare cu fundație de montant din cărămidă, iar în aria vestică al bisericii s-a descoperit doar amprenta construcției.
Clădirile din piatră
În cercetările arheologice amintite s-au descoperit mai multe clădiri medievale cu forme și tehnici de construcție foarte asemănătoare, dintre care se remarcă trei, ceva mai bine conservate. Cea mai bine păstrată este clădirea aflată în aria estică a săpăturii, fiind surprinsă în nu mai puţin de cinci secțiuni arheologice. Ridicată din gresie prinse cu un mortar de culoare albă, direcționată nord-sud. Se remarcă prelucrarea foarte atentă a pietrelor fundaţiei, unele fiind chiar fasonate. Dimensiunile clădirii sunt impresionante, de 20 x 7 m, dispunând de un subsol generos pentru depozitare. Din pivniţă au putut fi cercetaţi arheologic şi pilonii de susținere al acesteia, cu începuturi de naştere de boltă. Clădirea a fost ridicată în secolul al XV-lea, sub rezerva unei datări mai timpurii, în secolul precedent, fiind construită concomitent sau la scurt timp după finalizarea fazei a doua a bisericii Sf. Spirit, slujind în fapt drept mănăstire a călugărilor franciscani observanţi. Menţionăm faptul că construcţia clădirii nu este una tipică mănăstirilor acestui ordin călugăresc, fiindcă zona şi aspectul geo-fizic a terenului (din cauza vechii albii a Crișului Repede) nu permitea respectarea strictă a canoanelor de construcţie ale acestui ordin călugăresc.
După victoria Reformei la Oradea şi desfiinţarea ordinelor călugăreşti dar şi a episcopiei romană – catolice locale (în anii 1550), aici va funcţiona mai bine de un secol Colegiul reformat, mutat la Debrecen în anul 1660, după transformarea Bihorului în paşalâc turcesc. Din punct de vedere arheologic aceste informaţii documentare par a se confirma, prin umplerea treptată a subsolului, în ultimele nivele fiind descoperită o cantitate impresionantă de ceramică datată din secolul al XVII-lea, care ne arată si perioada de demolare sau de distrugere a clădirii.
În partea de sud a bisericii a fost cercetată arheologic o pivniţă cu mai multe compartimente, la care se anexează trei clădiri de suprafaţă cu fundaţii subţiri (circa 0,30 – 0,40 m) şi unde a fost amplasat un osuar, cercetat în secţiunea S. 54. Să menţionăm faptul că marginea acestuia a fost afectată de ductul reţelei de termoficare, astfel încât în secţiunea aflată la est de acesta (S. 7) nu au mai fost descoperite oseminte umane.
O altă clădire medievală de mari dimensiuni, a cărui latură de vest a fundaţiei a putut fi cercetată pe latura de est a secţiunii S. 20, în extremitatea sa nordică, s-a remarcat prin foarte atenta prelucrare a pietrei de carieră cu provenienţă din aceeaşi carieră de la Betfia, deja menţionată.
Sistemul de raveline
În suprafaţa viitoarei parcări s-a descoperit sistemul de raveline ridicat de către administrația habsburgică în anul 1732 din cărămizi și piatră legate cu mortar nisipos. După cucerirea cetăţii orădene în anul 1692 de către habsburgi, aceştia au intenţionat transformarea fortificaţiei bastionare într-una de tip Vauban. Rapidele cuceriri austriece din Banat şi Serbia au mutat graniţa imperială mult la sud, făcând transformarea amintită, extrem de costisitoare altminteri, inutilă. Acesta este motivul pentru care s-a apelat la soluţia mult mai ieftină, dar şi practică, de a se construi sistemul de raveline.
Dezvoltat doar în aria vestică al cetății orădene, construcția este ridicată cu tehnica emplectonului, fiind în exterior cămășuit cu cărămidă așezată orizontal. La adâncimea de - 2,20 m a apărut crepida (decroșul) de fundare al construcției. Ravelinul principal și contraescarpa s-a se dezvoltă din colțul nord - estic al cercetărilor, având vârful ascuțit la nord de catedrala ortodoxă și revine la contraescarpa de secol XVII în aria sudică al cercetărilor. Forma sa este un V uriaş. Au fost descoperite în poziţie secundară, părţi ale brâului decorativ al ravelinului, lucrat în lut, foarte asemănător cu brâul de corativ de pe bastioanele şi zidurile cetăţii orădene, cu menţiunea că acela este din piatră. La sud de catedrala ortodoxă se naște ravelinul secundar cu contraescarpa s-a cu dimensiune redusă față de construcția principală. Acesta se întoarce aproape paralel cu blocul de locuințe aflat în apropiere. Este posibil ca apa care proteja ravelinele să provină tot din pârâul Peţa, aceasta fiind caldă, nu îngheţa iarna. Pe partea de nord ravelinul secundar a fost masiv distrus de fundaţiile unui bloc de locuinţe, fiind dezvelit doar un mic fragment din el. Sistemul de raveline a fost abandonat la sfârșitul secolului al XIX-lea și în numeroase locuri refolosit ca și fundație pentru construcțiile de locuințe de la începutul secolului XX, când pe întreg arealul viitoarei parcări a fost construit un cartier, demolat la mijlocul anilor 70 ai secolului trecut, pentru a face loc unor blocuri.
Complexe arheologice
Întinderea extremă a cercetărilor arheologice au dus la delimitarea şi cercetarea unui număr însemnat de locuinţe medieval timpurii semi-adâncite (cu datări largi în secolele XI – XIII), gropi de provizii, unele de dimensiuni impresionante, o posibilă groapă folosită drept gheţărie, cuptoare pentru copt pâine dar şi meşteşugăreşti, fântâni cu ghizd din lemn, piatră sau cărămizi, lăzi din lemn de mari dimensiuni folosite probabil la depozitarea alimentelor etc.
Materialul arheologic
Se distinge în primul rând cantitatea foarte mare a materialului ceramic: vase borcan, oale, străchini, carafe, pahare, vase de provizii, crăticioare cu trei picioare, cu datare începând cu secolele XI/XII – XVII/XVIII; o parte din ceramica târzie este smălţuită. Au fost descoperite câteva piese întregi sau întregibile. Numărul cahlelor este relativ mic, predominând cahlele oală cu gura rotundă sau pătrată. Un număr însemnat de pipe au fost descoperite pe întreaga suprafaţă cercetată. Dintre piesele metalice cele din fier cuprind cuie, piroane, balamale, lame de cuţite, o limbă de clopot, iar cele din bronz numără ace de păr, o brăţară, catarame. Să mai amintim sticlăria, din păcate foarte fragmentară, un mic număr de monede, toate profund corodate, cărămizi şi dale, alături de profilaturi din piatră.
Abstract [EN]:
The project for the underground car park in Oradea, Emanuil Gojdu Square, no. 39–41, located in the western part of the defense ditch of the Oradea Fortress, partially overlapped on a medieval district, called the Friday Fair [Péntekhely / Tărgul de Vineri]. This is one of the medieval settlements that surrounded the fortress. Preventive archaeological research carried out here throughout 2021, led to the discovery of an important archaeological heritage: the ruins of the Church of the Holy Spirit, with a Romanesque and Gothic phase (12th - 16th centuries), their cemetery and related sandstone buildings. Another large building belonging to the monastery of the Franciscan monks (15th century), but there are also other buildings with cellars. At the same time, the large walls of the ravelin system with counter-escarpments (dating back to 1732) were discovered. A large number of archeological complexes have been documented: houses, a workshop, supply pits, furnaces, fountains built of wood, stone and bricks. Archaeological material consisted of a large amount of pottery (11th - 18th centuries), pipes, iron and bronze objects, and a few medieval coins.
Bibliografie:
1. Jakó (1940) – Jakó Zsigmond, Bihár megye a törük pusztitás előt, Budapest, 1940.
2. Rusu (2002) – Adrian A. Rusu, Cetatea Oradea. Monografie arheologică. I. Zona Palatului Episcopal, Oradea, 2002.
3. Emődi (2016) – Emődi Tamás, Topografia oraşului medieval Oradea şi perspectivele cercetărilor arheologice în Ars Transsilvaniae, 2016.
2. Rusu (2002) – Adrian A. Rusu, Cetatea Oradea. Monografie arheologică. I. Zona Palatului Episcopal, Oradea, 2002.
3. Emődi (2016) – Emődi Tamás, Topografia oraşului medieval Oradea şi perspectivele cercetărilor arheologice în Ars Transsilvaniae, 2016.
Note:
1.
Jakó 1940, 380.
2.
Jakó 1940, 383, Rusu, 2002, Emődi, 2016