Odorheiu Secuiesc | Judeţ: Harghita | Punct: Lok (tarla Kadicsfalvi-rét) | Anul: 2008
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2008
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca bronzului; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă; Necropolă;
Cod RAN:
| 83142.19 |
Județ:
Harghita
Unitate administrativă:
mun. Odorheiu Secuiesc
Localitate:
Odorheiu Secuiesc
Punct:
Lok (tarla Kadicsfalvi-rét)
Localizare:
| 83142.19 |
Lista Ilustrațiilor - 8
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| András | Sófalvi | participant | Muzeul "Haáz Rezsö", Odorheiu Secuiesc |
| Nyárádi | Zsolt | participant | Muzeul "Haáz Rezsö", Odorheiu Secuiesc |
| Asztalos | István | participant | Muzeul Orăşenesc "Molnár István", Cristuru Secuiesc |
| Körösfői | Zsolt | participant | Muzeul Orăşenesc "Molnár István", Cristuru Secuiesc |
Raport:
La Odorheiu Secuiesc, în punctul Lok (tarla ,,Kadicsfalvi rét”) în cursul anului 2007 periegezele efectuate şi începutul lucrărilor de amenajare de teren a firmei SC AZCON SRL au evidenţiat existenţa unei aşezări întinse din sec. III-IV. Pregătirea cercetării arheologice preventive şi săpătura propriu-zisă s-au realizat în mai multe etape, ţinând cont că firma avea de gând construirea unui parc industrial pe o suprafaţă de 4 ha. Săpătura arheologică a fost executată de către Muzeul Haáz Rezső din Odorhei în colaborare cu arheologii altor muzee (Muzeul Molnár István din Cristuru Secuiesc) şi studenţi. Materialul arheologic a ajuns la muzeul din Odorhei.
Situl se plasează în partea nord-estică a oraşului Odorheiu Secuiesc, pe malul drept al râului Târnava Mare, pe marginea luncii, plasat paralel cu râul, pe terenul satului Cădişeni, anexat oraşului. Pe suprafaţa cercetată s-au putut observa depunerile de pietriş în urma inundaţiilor a mai multor mii de ani vechime.
Având în vedere volumul muncii şi orizontalitatea aşezării, cercetarea nu s-a efectuat în secţiuni şi carouri obişnuite, ci în suprafeţe (având în fine 12), care au urmărit fazele de muncă ale lucrărilor din teren. Pentru complexele cercetate s-au efectuat desene independente, ale căror puncte au fost măsurate geodezic (SC CONUS SRL), iar pe baza desenelor digitalizate topografii au realizat planul total al săpăturii. Pentru descoperiri am realizat o bază de date (fotografie, desen, text). În urma săpăturii arheologice au ieşit la iveală 682 de complexe (şi aspecte arheologice), din care 19 bordeie, 2 cuptoare de ars ceramică, un cuptor de redus minereu de fier, o fântână, 2 morminte, celelalte fiind reprezentate de aşa-numite cuptoare exterioare, ateliere adâncite în pământ, unităţi de şanţuri, construcţii de suprafaţă, gropi de provizii, gropi de stâlpi.
90% din unităţile arheologice aparţin aşezării din sec. III-IV, de tip Sântana de Mureş-Cerneahov, restul urmelor de locuire fiind databile din epoca bronzului mijlociu, cultura Wietenberg, iar celelalte însemnând mormintele de inhumaţie ale culturii Noua, de la sfârşitul epocii bronzului, care erau acoperite cu platforme create din pietre de râu.
În timp ce amplasarea urmelor de aşezare din epoca bronzului nu arată nici o structură (descoperirile culturii Wietenberg, în mare majoritate, se plasează pe malul râului), aşezarea din sec. III-IV are o structură, o imagine de aşezare bine gândită. Nu departe de râul Târnava erau construite atelierele (cele 2 cuptoare de ars ceramică şi cuptorul de redus minereu) care necesitau multă apă, fiind totodată focare de incendiu. Bordeiele, în marea majoritate, erau plasate în şiruri de-a lungul unor „străzi”. Pe partea sud-estică a sitului erau săpate grămezile gropilor de provizii. Cauza acestor fenomene se poate căuta în straturile de humus destul de adânci în această parte, goţii săpau rar adânc în depunerile de pietriş. Vorbind despre bordeie, în 16 cazuri am putut nota urmele unor construcţii semiadâncite în pământ, având formă patrulateră, ziduri ridicate din bârne de lemn, ţăruşi, cu nuiele împletite, care erau apoi căptuşiţi cu un strat gros de lut. În gropile bordeielor rotunjite se puteau constata 4 urme de stâlpi adâncite în cele patru colţuri, dar totodată avem exemple când s-au găsit 6 gropi de stâlpi (93 Ob.), având şi cazuri în care construcţia folosea numai 2, în mijloc (655. Ob.). Faţă de nivelul suprafeţei rezultată în urma decopertării, gropile bordeielor erau adâncite în pământ între 0,15-0,50 m, având mărimi în majoritate de 3 x 4 m (cel mai mic fiind de 3,10 x 3,30 m – 410 Ob., cel mai mare având o suprafaţă de 4,50 x 4,20 m – 625 Ob.). În două cazuri am descoperit numai vetrele caracteristice, urmele bordeielor nu s-a putut observa în urma apropierii lor de suprafaţa actuală (350, 430. Ob.). Locuinţa cu numărul 400 a fost una de suprafaţă, construită din bârne de lemn, fiind incendiată (am găsit pe vatră plasa de pescuit, pusă acolo probabil la uscat, fiind descoperite greutăţile cilindrice); am putut face observaţii privind tehnica şi elementele de construcţie (totodată fiind cea mai mare locuinţă cu dimensiunile de 5,20 x 5 m). Bordeiul 625. în a doua fază a avut o fundaţie din pietre de râu. Am găsit astfel de urme pe cele trei laturi, pe acestea probabil era aşezat zidul din bârne de lemn. Pe fundul gropilor bordeielor nu prea am reuşit să separăm nivelul de călcare, de umplutura de după distrugerea lor. Urma podelei lutuite nu am reuşit să o depistăm în nici un caz. Bordeiele, în afară de cel incendiat, erau curăţate, materialul lor arheologic provenea secundar după distrugerea lor, sub formă de gunoi. Încălzirea acestor locuinţe era realizată cu vetre construite din pietre de râu sau conglomerate, în unele cazuri sparte în bucăţi. Între aceste pietre era pus humus negru, în majoritatea cazurilor aceste vetre fiind construite în colţul nord-estic al bordeiului. Groapa de foc era puţin adâncită faţă de nivelul de călcare al bordeiului, fiind lutuită, iar deasupra era construit interiorul vetrei, în formă de ,,U” întors. Intrarea locuinţelor s-a putut observa în puţine cazuri (de ex., intrarea bordeiului 22. era situată în colţul sud-estic), dar probabil în majoritatea cazurilor au fost construite vis-à-vis de vetre.
Mai ales în partea vestică a aşezării am observat bordeie cu mai multe faze de construcţie (625. Ob.) sau refăcute în totalitate (674, 678 Ob.), dar din suprapuneri şi din materiale secundare puse în construcţia vetrei (bucăţi de pietre, fragmente ceramice) au putut distinge bordeiele mai târzii. În separarea fazelor aşezării, un ajutor ar fi orientarea bordeielor, totodată prelucrarea şi compararea materialului arheologic al acestora. Un loc aparte, însemnat, în cercetarea aşezării ocupă cele două cuptoare de ars ceramică. Ob. 1 avea focarul divizat în două părţi (grătarul perforat era sprijinit pe pietre fasonate). Am cercetat placa grătarului perforat, prăbuşit în interior, şi totodată materialul ceramic distrus la ultima ardere (vase deformate, sparte în timpul arderii). Calota cuptorului a fost construită din solul lutos din împrejurime, aşa cum a rezultat din analiza geologică. Complexul se compune dintr-o construcţie care reprezenta atelierul adâncit în pământ al cuptorului; printre materialele ceramice din acelaşi strat (cel din ultima ardere) am găsit vasele fine, modelate la roata rapidă, la fel şi cele grosiere lucrate cu mâna. Analiza ştiinţifică a dovedit că ceramica fină şi grosieră a fost arsă la aceeaşi temperatură, indicând stratigrafia arheologică. Acest cuptor a avut 2 (3) faze de folosinţă. După ieşirea din funcţie a cuptorului, groapa lui de atelier cu dimensiuni însemnate a fost folosită ca groapă de gunoi, iar din umplutura acestuia, în urma restaurării, a rezultat un vas de provizii întregit, de tip Krausengefäss. La celălalt cuptor de ars ceramică (8.ob) au rămas intacte cele două tuburi ale praefurniumului, având o lungime aproximativă de 1 m. Peretele despărţitor în acest caz era realizat din pietriş şi lut.
Cuptorul de redus minereu a fost descoperit la partea cea mai sudică a aşezării. În groapa atelierului adâncit în pământ am găsit foarte multă zgură de fier, lupe de fier şi minereu de fier. Topirea minereului a fost executată într-un cuptor săpat în partea sudică a complexului, având dimensiuni reduse, cu o calotă subţire (255. Ob.), fiind demontate după sfârşitul procesului de reducere. În urma ultimului proces de topire am descoperit o formă de suprafaţă având un diametru de cca. 0,35 m, compusă din cenuşă, pietriş şi carbonaţi.
Pe suprafaţa aşezării din sec. III-IV, sporadic, am găsit cuptoare exterioare cu roluri casnice, construite din lut şi pietre (de ex. Ob. 415.). Pe suprafaţa cercetată am găsit numai o singură fântână sau cisternă de apă. În mijlocul aşezării am descoperit mai multe gropi similare în adâncime, formă şi caracter (având forme dreptunghiulare cu colţuri rotunjite), al căror funcţie nu am putut-o încă determina.
Materialul arheologic ieşit la suprafaţă constă în mare procentaj din material ceramic, ceramica fiind modelată la roata de olar (înceată şi rapidă), având nuanţele de culori ale roşului şi cenuşiului, formele fiind caracteristice epocii. Sunt vase realizate dintr-o pastă mai bine frământată, omogenă. Cuprind o gamă variată de forme, de la imitaţia paharelor de sticlă până la marile vase de provizii. Oalele, în general, sunt nedecorate sau prezintă un decor simplu, cu linii incizate sau linii în zig-zag lustruite. Cănile sunt tipuri de vase realizate din pastă fină având marginea îngroşată, pântec bombat şi fund profilat. Cele mai semnificative tipuri de vase ale culturii sunt vasele de provizii. Sunt cunoscute în literatura de specialitate sub termenul de ,,Krausengefäss”. Interesant este tipul de ceramică provenită din cuptorul de ars ceramică, având culoare roşiatică, cu două torţi, pântec bombat, buză strâmtă, care era folosit probabil la depozitarea lichidelor.
Ceramica făcută cu mâna era realizată dintr-o pastă poroasă, culorile variind între diferitele nuanţe de cenuşiu, roşiatic. Are două forme destul de des întâlnite: oalele, care au marginea răsfrântă puţin în afară, corpul mai mult sau mai puţin zvelt şi fund plat. Se întâlnesc atât variante nedecorate cât şi unele decorate pe umăr cu linii incizate, benzi de linii în valuri, sau împunsături alveolare în jurul fundului. Ceştile sunt vase de mici dimensiuni cu pereţi oblici şi fund plat. În majoritatea cazurilor decorul este realizat printr-o serie de împunsături alveolare făcute cu degetul, situate de jur împrejurul fundului, dar există şi vase nedecorate.
Gunoiul menajer constă în mare parte din oase de animale, din a căror analiză rezultă cunoaşterea speciilor domesticite şi a celor consumate şi totodată poate reflecta obiceiurile alimentare.
Pietrele prelucrate (pietrele de moară, râşniţe, ascuţitoare), descoperite în mare număr, sunt mărturiile vieţii de atunci. La fel şi obiectele confecţionate din oase, care sunt dovada experienţei meseriaşilor, ca şi frumoasele piese ale culturii materiale. Obiectele din fier sunt lame de cuţite, vârfuri de săgeţi, vârf de lance, diferite cuie, ac. S-a mai găsit o brăţară deschisă din sârmă din argint, cu capete îngroşate.
Pe parcursul săpăturii au ieşit la iveală doi piepteni aproape întregi şi încă două fragmente provenite din doi piepteni diferiţi: un mâner semicircular, ornamentat cu benzi de linii în val, şi o placă cu dinţi tăiaţi vertical. Din patru exemplare am identificat trei tipuri diferite: piepten cu mâner semicircular şi marginile plăcilor cu dinţi verticali (tip 1), piepten cu mâner semicircular şi marginile exterioare ale plăcilor cu dinţi tăiaţi oblic (tip 2), piepten cu mâner semicircular si aripi laterale (tip 3). Pieptenele de tip 1 şi tip 2 datează din sec. III-IV p. Chr.: se cunosc în aşezarea de tip Chilia-Militari de la Târguşor1, din cultura Przeworsk dataţi din sec. III p.Chr. în arealul culturii Sântana de Mureş-Cerneahov (se găsesc de obicei în partea sa vestică).2 În Transilvania, pe baza cimitirului de la Fântânele-Raţ, se poate data pe la sfârşitul secolului IV d. Chr.3 Pieptenul de tip 2 este folosit mai puţin decât tipul 1.4 S-a păstrat mânerul unui piepten cu formă semicirculară şi aripi laterale. Pieptenii de acest tip sunt relativ frecvenţi în complexele din aria vestică a culturii Sântana de Mureş-Cerneahov, fiind dataţi de obicei în a doua jumătate a secolului al IV-lea.5 Plăcile exterioare ale pieptenilor sunt decorate cu incizii şi împunsături.
Cele patru fibule de bronz care au ieşit la iveală reprezintă trei tipuri diferite. Două fibule de bronz cu piciorul întors şi înfăşurat se datează pe larg în sec. III-IV. La una dintre ele s-a păstrat resortul, de aceea am putut stabili varianta: resort scurt în formă de arbaletă, databilă pe la jumătatea secolului al IV-lea.6 Un alt tip de fibulă este cea cu portagrafă fixă, cu corpul în bandă, portagrafă realizată prin îndoirea laterala a piciorului. Fibule de acest tip apar relativ rar în aria culturii Sântana de Mureş-Cerneahov şi sunt datate în cursul secolului al IV-lea.7 Fibula, realizată dintr-o singură bucată, din bandă de bronz este un tip rar răspândit în cultura Sântana de Mureş-Cerneahov8 şi este datată pe la sfârşitul secolului al IV-lea9.
Pe baza datării fibulelor, respectiv a pieptenilor, încadrarea cronologică a aşezării de la Odorheiu Secuiesc-Alsólok se poate plasa în faza C3-C3/D110 al culturii.
Prin cunoaşterea detaliilor cercetate al aşezării se poate realiza reconstituirea expoziţională a unor societăţi rurale din sec. III-IV, cea ce avem de gând să efectuăm în viitorul apropiat.