Nufăru | Comuna: Nufăru | Judeţ: Tulcea | Punct: Trecere bac | Anul: 2021
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raportul de cercetare de la Nufăru, com. Nufăru, jud. Tulcea. Trecere bac
Anul cercetarii:
2021
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca bizantină; Epoca medievală mijlocie;
Tipuri de sit:
Necropolă; Aşezare fortificată; Aşezare urbană; Cetate;
Cod RAN:
| 161062.10 |
Județ:
TULCEA
Unitate administrativă:
NUFĂRU
Localitate:
NUFĂRU
Punct:
Trecere bac
Localizare:
| 161062.10 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Damian | Oana | responsabil | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Damian | Paul | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Samson | Andra | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Vasile | Mihai | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Investigaţiile arheologice, desfăşurate începând cu anul 1978, au pus în evidenţă pe linia Dunării, pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe, la circa 12 km aval de Tulcea, în intravilanul localității Nufăru, un important centru de tip urban din secolele X–XIV, elemente ale fortificaţiei bizantine, vieţuirea şi necropolele din secolele XI–XIII, precum şi vestigii aparţinând epocilor getică, romano-bizantină și modernă. Cercetările arheologice derulate în campania 2021 s-au concentrat în punctul Trecere bac, aflat în extremitatea nordică a promontoriului stâncos pe care se desfășoară așezarea de la Nufăru, foarte aproape de zona de traversare a Dunării cu bacul spre și dinspre Delta Dunării, pe o proprietate încă privată (Enache Șinghi), situată pe actuala stradă a Arheologiei, la nr. 7. Dezvoltarea cercetării arheologice, în perioada 1999–2002, 2004–2014, 2016–2020, în cadrul suprafeței deschise pe limitele estică, vestică și sudică ale proprietății amintite, a dus la identificarea unui sistem de fortificare a zonei, datând din ultima parte a secolului al X-lea, îmbinând stânca naturală cu elementul construit – un tronson din curtina de nord a cetății, conținând și un turn-poartă, curtină asociată cu un sistem complex de platforme, amenajate în stâncă, completat cu un pavaj în pantă, care avansează spre Dunăre, definind o instalație portuară/de acostare. A putut fi cercetată, de asemenea, o locuire din prima jumătate a secolului al XI-lea, care se adosează zidului de incintă, atât la N, cât și la S. După ieșirea din uz a debarcaderului, zona a fost transformată, pentru circa un secol și jumătate, în spațiu funerar, suprapus de o locuire care, în acest punct, se prelungește dincolo de limitele generale ale așezării (mijlocul veacului al XIII-lea), putându-se constitui într-un punct de control din perioada influenței tătare asupra nordului Dobrogei. Cercetarea zonei a permis remarcarea unei mari adaptabilități a locuitorilor din vechime, atât în privinţa utilizării stâncii pentru realizarea fortificaţiei şi amenajarea necropolei, precum şi în ceea ce privește schimbarea rapidă a statutului zonei, de la rolul de spaţiu fortificat şi de acostare la acela de zonă funerară şi apoi de locuire. Deoarece campaniile 2019-2020 s-au desfășurat exclusiv la S de zidul de incintă nordic, pentru rezolvarea problematicii stratigrafiei și complexelor situate intra muros, campania 2021 a urmărit reluarea, după cea din anul 2018, a cercetării elementelor de locuire situate extra muros, la N de curtina nordică și la V de accesul din/spre cetate. Săpătura, afectând circa 40 mp, a urmărit atât obținerea de maximum de informații stratigrafice privind ocuparea zonei, cât și cercetarea complexelor de locuire, în condițiile conservării acestora în vederea unei viitoare puneri în valoare. În jumătatea estică a suprafeței cercetate la N de zidul de incintă, săpătura a putut avansa în adâncime pentru lămurirea problemelor stratigrafiei zonei, obținându-se schema completă a acesteia și date privind începuturile amenajării zonei. Cercetarea zonei vestice, dată fiind densitatea ocupațională mare, prin înregistrarea de complexe cu baze de piatră, pe o lungime de 9 m din dreptul zidului instalației portuare până la limita zonei cercetate, a determinat însă concluzia necesității extinderii săpăturii spre N, cu cel puțin 3 m, în viitorul apropiat, Stratigrafia zonei, după cercetările efectuate în jumătatea estică a suprafeței, se prezintă astfel: o depunere cu grosimea de circa 1 m, cu aspect menajer modern, contaminată cu materiale ceramice medievale, o depunere cu grosimea de 0,90–1 m, de pământ cenușiu prăfos, care coboară, sub forma unor gropi profunde, o depunere cu grosimea de 0,60/0,70–1 m, de pământ cenușiu gălbui, o depunere cu grosimea de 0,40–0,60 m și conținut de fragmente ceramice din specia nisipoasă și fragmente osteologice animale, cu aspect aluvionar. La V de accesul, lat de 1,80 m, vizibil pe o porțiune cu lungimea de 11 m, conducând spre turnul poartă, complexele arheologice sunt, în mod firesc, mult mai rare decât în porțiunea din suprafața cercetată aflată în apropierea instalației portuare. Săpătura s-a adâncit în nivelul de pământ cenușiu gălbui, în care mai apar rare materiale osteologice, coborând până la nivelul stâncii native, într-o microsecțiune, cu lungimea de 4,30 m și lățimea de 2 m. A fost degajat totodată, la V de accesul spre cetate, într-o suprafață cu dimensiunile înregistrate de 5,70 m (V-E) × 2,70 m (S-N), un pavaj coborând într-o ușoară pantă spre N, adică spre Dunăre, care corespunde nivelului de călcare al constructorilor cetății, identificat deja, la E de zona cercetată, sub actuala stradă a Arheologiei, în campania 2010, ca și în cadrul microsecțiunii practicate în anul 2017. Pavajul, a cărui limită se află la 3,50 m distanță față de limita nordică a suprafeței excavate, a fost amenajat, în perioada inițială a cetății, prin depunerea de piatră măruntă legată cu mortar, în strat gros de 0,15 m, pe un strat de pământ galben, gros de 0,30–0,50 m, care suprapune stânca nativă. Acest pavaj a fost suprapus de o depunere de pământ cenușiu gălbui, cu grosimea de până la 0,80 m, materializată pe alocuri în complexe de locuire. În campania 2021, a fost cercetat un astfel de complex, cu dimensiunile de 4,20 m (V-E) × 5,50 m (S-N), marcat prin suprastructura arsă, podeaua de pământ galben, groasă de 0,15 m, și gropi de par adânci de 0,40 m. Tot în jumătatea estică a suprafeței a fost identificată și stânca nativă, într-o pantă descendentă de la S spre N, spre Dunăre (diferența de nivel înregistrată fiind de 0,60 m), amenajată de locuitorii secolului al X-lea ca nivel de călcare prin suprapunerea de un amestec de pietre și mortar, acoperit de un strat de pământ galben lutos bătătorit. În jumătatea vestică a suprafeței săpate, au fost înregistrate două grupări de complexe de locuire cu baze de piatră, aliniate la o alee, cu lățimea de 0,90–1 m. Unul dintre aceste complexe, cercetat parțial în campaniile 2017–2018, este situat la N de zidul instalației portuare, are dimensiunile de 7 m (V-E) × 3,80 m (S-N) și structură tricamerală: o încăpere estică, având o vatră deschisă, o încăpere centrală, cu o intrare lată de 1,70 m, marcată de două pietre de dimensiuni mari, o încăpere vestică, conținând în colțul sud-vestic un cuptor de piatră. După dispunerea bazelor de piatră, pereții exteriori au lățimi în jur de 1,50 m, iar cei interiori sunt marcați doar de un șir de pietre dispuse pe direcția N-S. Pe laturile nordică și vestică ale complexului tricameral sunt vizibile gropi de par cu diametrul de 0,15–0,25 m. Ambele colțuri interioare (nord-vestic și nord-estic) ale încăperii vestice par întărite cu stâlpi de lemn, cu diametrul de 0,60 m, respectiv 0,50 m, înconjurați de pietre (cel nord-vestic) și/sau instalați direct pe stâncă. În colțul sud-vestic al încăperii se poate observa un cuptor de piatră, de formă rectangulară, cu latura de 1,10–1,20 m și dimensiunile interioare de 0,95 m (N-S) × 0,65 m (V-E). Secționarea complexului pe direcția V-E a indicat menținerea nivelului stâncii native, completată cu pământ galben pentru uniformizare, suprapus de un nivel friabil de mortar, folosit pentru a marca atât un nivel de călcare, cât și o formă de hidroizolare. Alte două complexe, aflate la circa 1,20–1,50 m N față de cel amintit, tot cu bază de piatră, au dimensiunile identificate de 5,20 m (V-E) × 2,10 m (N-S), respectiv 4,50 m (V-E) × 2,50 m (N-S), și structură bicamerală, cu intrarea spre S și podeaua reprezentată de un strat de mortar friabil, suprapus de o depunere de pământ galben tasat, groasă de 0,20 m. În toate complexele menționate, apar fragmente de amfore sferoidale în poziție secundară, folosite ca materiale de construcție/amenajare. Extinderea spre N a unora dintre complexele cu bază de piatră dincolo de limitele suprafeței săpate impune o continuare a cercetării. Vestigiile au fost protejate de o manieră reversibilă în vederea conservării și punerii în valoare viitoare.