Murighiol | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetate (Halmyris) | Anul: 2003
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2003
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Cetate; Mormânt izolat;
Cod RAN:
| 160920.02 |
Județ:
Tulcea
Unitate administrativă:
Murighiol
Localitate:
Murighiol
Punct:
Cetate (Halmyris)
Toponim:
Halmyris
Localizare:
| 160920.02 |
Lista Ilustrațiilor - 12
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ene | Daniel Lucian | participant | Instiuție Nedefinită |
| Topoleanu | Florin George | participant | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
| Dvorski | Traian | participant | Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Bucureşti |
| Madgearu | Alexandru | participant | Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Bucureşti |
| Zahariade | Mihail | participant | Institutul Român de Tracologie, Bucureşti |
Raport:
În anii 2002 - 2003, în situl arheologic de la Halmyris (com. Murighiol, jud. Tulcea) au continuat săpăturile arheologice din interiorul suprafaţei fortificate. Cercetările au făcut şi fac parte din proiectul Romani şi autohtoni la Dunărea de jos: castrul şi oraşul roman Halmyris, având în această perioadă ca sponsori principali Earthwatch Institute din Boston (SUA) şi ISPAIM din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi ICEM Tulcea.
În aceşti doi ani atenţia a fost concentrată asupra patru obiective principale :
-poarta vestică;
- sectorul cazărmi de pe latura de vest;
- sectorul Domus;
- instalaţia termală (Thermae I);
- Basilica episcopalis.
Cercetarea simultană a acestor obiective a a avut drept scop continuarea investigaţiilor în Insula I, care acoperă sfertul de NV al arealului fortificat, şi a obţine datele stratigrafice necesare atât pentru stabilirea cronologiei generale absolute a sitului, precum şi pentru cronologia locală a monumentelor. De asemenea, investigaţia a dus la obţinerea de informaţii cât mai complete despre arhitectura şi evoluţia structurală a edificiilor explorate. Cantitatea semnificativă de produse artizanale a condus la completarea imaginii vieţii cotidiene şi a structurii economice şi sociale a populaţiei care a locuit în suprafaţa cercetată de la Halmyris .
Începute încă în anii 80 şi 90 ai secolului XX, încheierea investigaţiilor la poarta de vest şi Thermae I au avut drept scop imediat încheierea cercetării şi pregătirea obiectivelor pentru publicare şi, eventual, consolidare-restaurare. La Sectorul cazărmi s-a urmărit lărgirea suprafeţelor cunoscute prin săpăturile din anii anteriori şi obţinerea de date stratigrafice elocvente care să stabilească cronologia şi arhitectura acestor edificii cu caracter militar. Basilica episcopalis a rămas în centrul atenţiei, atât datorită importantului monument aflat în suprafaţa presbyteriului, cripta martirilor, a cărui cercetare a continuat prin degajări ale spaţiilor laterale adiacente, cât şi prin conturarea definitivă a spaţiului interior şi a anexelor. Nuanţarea cronologiei construcţiei iniţiale şi a intervenţiilor constructive şi reconstructive ulterioare prin adăugarea de anexe a rămas un obiectiv major al campaniilor din 2002-2003.
Poarta de Vest
Acest sector a început să fie cercetat în 1987, săpăturile continuând pe parcursul altor nouă ani, până în 1996, când au fost stabilite cronologia şi caracteristicile arhitecturale de bază ale fazelor de construcţie ale porţii. În 2002, săpăturile s-au concentrat asupra fazei I a porţii, databilă între începutul secolului II şi până la sfârşitul aceluiaşi secol sau începutul celui următor.
Secţiunile transversale de adâncime efectuate în arealul zwingerului rotund al porţii au străpuns drumul de limes care pătrunde în cetate şi care, în acest loc, marchează în acelaşi timp şi începutul arterei orientate EV (decumanus maximus). Cu această ocazie au fost identificate două subfaze:
- faza I reprezintă faza iniţială de construcţie la începutul secolului II (posibil între 101-107). Acest moment era deja cunoscut prin rezultatele obţinute la poarta de N. La poarta de V, această fază iniţială este marcată inconfundabil de două turnuri rectangulare, cu dimensiuni interioare de 2,50 (l) x 3,60 m (L), cu orientare E - V, construite în tehnica "ciclopiană" din blocuri de calcar de culoare gălbuie. Ele prezintă o asemănare izbitoare ca arhitectură şi tehnică de construcţie cu turnurile rectangulare identificate la poarta de N. Blocurile de fundaţie ale turnurilor fazei I au fost identificate pe ambele laturi. Pe latura de N, la turnul de N, fundaţia consta din blocuri de talie de dimensiuni ciclopice, cu dimensiuni de 1-2 m lungime şi cca. 0,30-0,50 m grosime. Blocurile sunt legate în general cu un strat fin de mortar, dar tehnica a seche pare să fi prevalat. Plinta interioară a turnului de N în faza I este de 0,30 m lăţime.
Pe latura de S fundaţia fazei I este complet diferită. Ea constă din blocuri de şist de dimensiuni mijlocii, legate cu mortar gri albicios, foarte dur, cu mult pietriş în amestec. Peste această fundaţie, care face unghi drept spre N cu o latură de 0,70 m, stau blocurile ciclopice din calcar. Nu putem explica deocamdată această anomalie decât fie prin munca unor trupe diferite, fie prin cea a unor civili localnici.
În faza II se constată modificări sensibile în interiorul turnurilor de poartă. Suprafaţa ambelor turnuri a fost îngroşată prin adăugarea la interiorul laturilor a unor zidării din piatră şi mortar alb, sfărâmicios, groase de circa 0,80 - 0,90 m, ceea ce a dus la îngroşarea până la 1,60 - 1,70 m a laturilor turnurilor. Această intervenţie a atins fundaţia fazei I, aşa cum se constată pe latura de N a turnului de S. Este important de relevat faptul că ambele laturi de îngustare (la turnurile de N şi de S) au mortarul căptuşit cu un strat fin de mortar hidrofug extrem de rezistent, ceea ce arată că fundaţiile stăteau în permanenţă în pământ umed.
Secvenţa stratigrafică obţinută în timpul săpăturilor arată existenţa unui strat subţire de arsură în interiorul turnurilor, sub fundaţia acestor refaceri, indicând eventual o distrugere prin incendiu provocată foarte probabil de evenimentele de la mijlocul secolului II, după care s-a făcut simţită intervenţia constructivă databilă fie la sfârşitul secolului II, fie la începutul secolului III.
Secţionarea drumului de limes, care străbătea zwingerul şi se prelungea în interiorul castrului prin decumanus maximus, a dus la identificarea unui zid de proporţii apreciabile, lat de 2 m, care făcea legătura între cele două turnuri de poartă.
- faza II a. Spaţiul dintre laturile porţii fazelor I-II a fost blocat cu un zid din piatră legată cu mortar gri, extrem de dur, menţionat mai sus. Acest zid acoperă întreg spaţiul dintre cele două turnuri rectangulare, de care este adosat. Spre N el se leagă direct de fundaţia fazei I, dovadă că structurile fazei II au fost distruse intenţionat în acest loc pentru a se acomoda masa de blocaj. Blocurile întrebuinţate sunt de dimensiuni mici şi mijlocii, sumar sau deloc fasonate şi stau pe resturi (aşchii) din blocuri mai vechi de calcar gălbui de Babadag, provenite foarte probabil de la faza II. Aceste resturi, la rândul lor, apar regulat aşezate pe o masă de pământ negru aluvionar antic, care nu conţine resturi arheologice. Aceasta nouă construcţie de blocaj pare să fi avut elevaţie, aşa cum arată urmele prezenţei blocurilor în mortarul păstrat. Faza II a este ultima fază constructivă înaintea fazei III, care marchează masiva restructurare a arhitecturii porţii de V de la sfârşitul secolului III şi începutul secolului IV. Această fază, asupra căreia am mai avut prilejul să vorbim, a demantelat, odată cu întreaga suprastructură existentă anterior, şi această structură de blocaj pe care a integrat-o în drumul de limes reamenajat, care pătrundea în fortificaţie. [Mihail Zahariade]
Sectorul «cazărmi» de pe latura de vest
Cercetările s-au extins în 2002 - 2003 în acest sector de pe latura de vest a zidului de incintă, în Insula I şi au acoperit N 1 - 4. Au fost identificate două clădiri din piatră legată cu pământ galben, adosate zidului de incintă, pe care le considerăm cu titlu provizoriu barăci militare. Clădirile au fost notate convenţional B 1 şi B 2.
De la început trebuie subliniat că în aceste încăperi cercetările au identificat deocamdată ultimele trei niveluri de ocupaţie (N 11-13), în săpăturile din anii 2004-2005 urmând să fie investigate nivelurile care au marcat momentul construirii acestor edificii.
B 1, adosată zidului de incintă, prezintă un plan ceva mai complex. Ea este împărţită în două încăperi. Încăperea A este lungă de 3,75 m şi lată de 3,25 m. La distanţa de 0,42 m de zidul de NE (b) al barăcii se găseşte o bază de pilastru (p) alcătuită din plăci de piatră de mărime mijlocie, care servea foarte probabil ca element de susţinere pentru un stâlp din piatră despărţitor la intrarea în camera A. Intrarea care se deschide între baza de stâlp (p) şi zidul de SV (a), lată de 1,40 m, dispunea de un pavaj ale cărui urme se mai păstrează în colţul exterior al intrării, dar şi lângă baza de pilastru. Este de remarcat faptul că între p şi b spaţiul este prea îngust pentru o circulaţie comodă şi prin urmare interpretăm acest interval ca servind la întărirea printr-o boltă a zidului b, ca zid intermediar în întregul complex al B 1.
Încăperea B este lungă de 8,75 m şi lată de 3,45 m şi nu prezintă compartimentări interioare. Aici apare însă destul de clar o intervenţie mai târzie în spaţiul dintre p şi zidul SV (c) al încăperii A. Este vorba fie de închiderea, fie, mai probabil, înălţarea pragului spaţiului de acces la un moment deocamdată neprecizabil cu, eventual, o masă de chirpic, aşa cum s-a mai păstrat în momentul descoperirii.
Stratigrafia profilelor de N şi de V din B 1 indică trei momente de ocupaţie: 1. Nivelul 10 când clădirea a fost construită sau mai degrabă complet refăcută, posibil într-o nouă arhitectură. Date despre situaţia mai timpurie a acestui sector, precum şi confirmarea sau infirmarea momentului construcţiei sau refacerii urmează să fie obţinute în campaniile viitoare; 2. Nivelul 11 este posibil ca un moment important de refacere a zidurilor cu temelie de piatră şi suprastructură de chirpic ; este posibil ca în acest moment accesul între baza de pilastru p şi zidul c al încăperii B să fie supraînălţat cu chirpic, creându-se eventual un prag; Nivelul 12 indică faptul că baraca continuă să funcţioneze; acest moment este marcat de altfel de o cantitate semnificativă de ţigle, olane şi cărămizi întregi sau fragmentare, ca şi de un abundent material ceramic roman târziu specific secolului VI, şi de fragmente ceramice alogene identificabile în cultura materială slavă de tip Penkovka.
Pe peretele de N şi de V al N 2 apar conturate două mari gropi de demantelare cu mortar şi piatră în compoziţie.
B 2 este situată la o distanţă de 2,15 m SV de B 1, pe linia zidului, şi este de asemenea adosată de acesta. Este de remarcat că zidurile late de 0,70-0,75 m sunt construite din blocuri mari de talie, legate cu pământ în alternanţă cu blochete de mai mici dimensiuni, dar şi cu cărămizi inserate în structura lor. Zidurile apar clar adosate de incintă, ba chiar cu unele intervale destul de vizibile. Dimensiunile acestui edificiu depăşesc de departe pe ale celui anterior. Întreaga clădire nu are o formă rectangulară regulată; latura de SV (a) măsoară 9,70 m, iar cea de NE (b) 8,60 m. Latura de SE (c) este lungă de 5,25 m, în timp ce de-a lungul zidului de incintă încăperea măsoară 5,35 m. De-a lungul laturii de NE, la o distanţă de 0,50 m şi la un interval de cca. 1 m exista o aliniere de blocuri neregulat tăiate, dar liniar dispuse. Este greu în prezent de a le atribui o funcţie specifică în cadrul basilicii.
La o distanţă de 3 m de colţul de NE al barăcii se găseşte un zid din piatră legată cu pământ (d), lat de 0,75 m. Este un zid despărţitor care creează încăperea B şi care, împreună cu alinierea blocurilor, ar putea avea o anume semnificaţie. Este important de arătat că zidul transversal apare adosat atât de laturile de N şi S.
Nivelul 12, căruia îi corespund aceste ziduri, şi pe care s-a oprit deocamdată cercetarea, se prezintă sub forma unei podele de lut extrem de dură şi bine bătătorită, de pe care s-a recoltat un bogat material ceramic, dar şi urme semnificative de lemn ars, în bucăţi care cu greu au putut fi păstrate în forme mai reprezentative. Aceste urme, mai evidente în încăperea A, sunt însă dovada că interiorul era foarte probabil compartimentat cu pereţi de lemn.
În colţul de SE al încăperii B, la îmbinarea acestuia cu zidul de SV, se găseşte o bază de pilon alcătuită din plăci de piatră plate, legate cu pământ, dar care indică o structură foarte solidă care susţinea o suprastructură destul de înaltă, dacă judecăm după lungimea acestei zidării.
La exteriorul zidului a (de NE), la 1,75 m de colţul de NE al edificiului se găseşte un cuptor (pietrar) pentru o folosinţă temporară şi evident locală (posibil pâine).
Prin M 10 s-a conturat existenţa unei a treia clădiri adosate zidului de incintă, de asemenea convenţional numită B 0. Clădirea se întinde spre NE de B 1. Din acest edificiu au fost identificate un zid perpendicular pe incintă adosat de aceasta şi unul paralel cu incinta, descriind în acest fel, la capătul de SE un unghi drept. Zidul este lat de 0,70 m şi este executat din blocuri mari, mijlocii şi mici, legate cu pământ galben. De-a lungul acestui zid se găseşte un trotuar lat de 0,40 m, construit din blochete mari de şist, plate, legate cu pământ. Pe peretele de N al casetei se conturează o groapă de dimensiuni mari, umplută cu blocuri mari, mijlocii şi mici, precum şi cu cărămizi fragmentare. Trotuarul ar fi un indiciu destul de evident al unei stradele aflate între peretele de NE al B 1 şi cel de SV al B 0, între care distanţa este de 1,25 m. Este clar observabil cum nivelul ultimei dărâmături suprapune zidul acestui edificiu.
În continuarea cercetării sistemului de construcţii de pe latura de V a fost deschis L 10. Elementul cel mai important în această casetă, de altminteri destul de îngustată datorită direcţiei NE pe care incinta o face în acest loc destul de accentuat, este descoperirea unei dărâmături compacte provenite de la suprastructura incintei. Dărâmătura consta din straturi de cărămizi groase de 0,05 m legate cu mortar alb, dur, cu ingrediente de pietriş şi scoici. Ea măsoară cca. 1,70 m L şi cca. 1 m l. Cărămizile au o poziţie orientată spre S, oblică faţă de incintă, ceea ce ar sugera o prăbuşire de la o mare înălţime. Acest fragment s-a prăbuşit pe nivelul 12, un cutremur fiind cel mai probabil de luat în calcul. Faptul că acest fragment de suprastructură este orientat exact N - S, în timp ce incinta are o orientare SV - NE, indică o torsiune în timpul căderii, după o dezmembrare iniţială din incintă. În acest carou a fost identificat zidul care pleacă din M 10 şi care aparţine B 0. Pe acest zid stă parţial prăbuşită suprastructura din cărămidă şi mortar şi podeaua nivelului 12, ceea ce înseamnă că acesta nivelează şi ignoră acest zid, cel puţin pe porţiunea menţionată. Acest raport arată deci clar că, chiar pe nivelul 11, zidul a fost distrus. Zidul dispune de o plintă lată de cca. 0,04-0,05 m pe faţa sa nord-estică.
Nivelul 12 apare legat de incintă printr-o podea de lut bine bătătorită, extrem de dură, cu compoziţie de pietre în ea. Dacă va fi existat un nivel 13 în acest loc, ceea ce nu apare în profil, sigur incinta nu mai funcţiona la această dată. În colţul de NE al L 10 apare clar că nivelul 12 calcă pe incinta deja dezafectată, deşi în această porţiune este vizibilă o groapă. [Mihail Zahariade]
Sector Domus Nord
Investigarea edificiului denumit convenţional Domus Nord, situat în spatele porţii de N a fortificaţiei, a început în campania 2001. Scopul campaniilor 2002 şi 2003 a fost precizarea planului acestui edificiu şi a raportului dintre el şi poartă. Din cauza condiţiilor meteorologice, cercetările din campania 2002 nu au reuşit să ajungă la o situaţie clară. De aceea, le prezentăm împreună cu cele din campania 2003. (În raportul de cercetare al campaniei 2001, denumirile casetelor sunt greşite. T trebuie înlocuit cu S, iar U cu T).
Prima problemă care urma să fie soluţionată după încheierea campaniei 2001 era continuarea săpăturii în casetele S 4 şi S 5, unde a fost identificată o scară destinată accesului în turnul de V al porţii de N. Acest fapt a permis formularea ipotezei că edificiul avea o funcţie militară, legată de poarta de nord. S-a constatat că treptele se află la capătul unui pavaj, care se extinde pe toata suprafaţa casetei S 4, la adâncimea de - 2 m. Pavajul a fost realizat din blocuri plate de şist. S-au păstrat şi fragmente dintr-un pavaj mai târziu, ridicat la cca. 1 m faţă de cel anterior şi care este marcat de câteva dale din piatră plată de şist. Treptele sunt adosate la un zid legat cu mortar gros de 0,75 m, întreţesut cu incinta, care este paralel cu zidul adosat la intrarea turnului şi perpendicular pe zidul din casetele S 6 şi T 6. Prin urmare, scara se afla în interiorul unei încăperi (b), prin care se făcea accesul pe drumul de rond şi în etajul turnului. Deşi zidul de E al camerei b este adosat la turn şi nu întreţesut, se poate afirma că această cameră a fost construită împreună cu turnul, deoarece zidul adosat este construit din blochete de şist, spre deosebire de colţul turnului, care este construit din blocuri mari de calcar (nu puteau fi întreţesute). A devenit astfel clar faptul că una dintre camerele edificiului Domus Nord era legată organic de poartă. Intrarea în camera b a fost identificată prin demontarea martorului dintre casetele S 5 şi S 6. Intrarea avea un prag şi era lată de 1,20 m. Lângă prag s-a păstrat o parte dintr-un pavaj de cărămizi, identificat la adâncimea de 1,50 m. Prin demontarea martorului care suprapunea intrarea s-a descoperit un fragment de inscripţie (un bloc de marmură pe care se pot citi literele VN/SVP).
La V de camera de acces în turn a fost descoperită altă cameră (a), care se închide cu un zid gros de 0,65-0,70 m, întreţesut cu incinta în punctul unde aceasta coteşte spre NV. Acest zid face parte din latura de V a edificiului. Intrarea în camera a este lată de 0,95 m şi este paralelă cu cea care o leagă de camera b. În camera a, prin adâncirea săpăturii în S 4 şi S 5, a apărut un pavaj de cărămizi bine păstrat, la adâncimea de 2 m. Pavajul prezintă urme de arsură şi este suprapus de un strat de umplutură de culoare roşiatică. Au fost recuperate şi fragmente de bârne carbonizate, care făceau parte probabil din suprastructura de lemn a camerei, care susţinea un acoperiş de ţigle (o mare cantitate de ţigle s-a descoperit prăbuşită pe ultimul nivel de călcare din camerele a şi b. Pavajul de cărămizi reprezintă cel mai vechi nivel de călcare din camera a, căci latura de E a camerei nu continuă sub el.
A doua problemă, rămasă nesoluţionată după încheierea campaniei 2001, era stabilirea planului întregului edificiu şi a raportului dintre el, poarta de N şi termă. În acest scop s-a continuat săpătura în casetele R 6, R 7, S 7, T 5, T 6, şi au fost deschise casetele P 5, P 6, P 7, R 4, R 5. Latura de V a edificiului a fost identificată în casetele R 4, R 5, P 6 şi P 7. Zidul legat cu mortar este întreţesut cu incinta fortificaţiei, ceea ce dovedeşte construirea concomitentă cu aceasta, adică la sfârşitul secolului al III-lea (când a avut loc o reconstrucţie masivă a cetăţii, prin schimbarea configuraţiei incintei). În P 7, zidul îşi schimba orientarea, deoarece acest segment al lui delimitează o anexă ridicată într-o etapă târzie a edificiului (camerele f şi g), asupra căreia ne vom referi mai jos. Zidul înaintează apoi într-o porţiune care încă nu a fost săpată. În P 6, înainte de a-şi schimba orientarea, zidul se termină cu o intrare lată de 1,20 m, care aparţine camerei d. Camera d, orientată pe direcţia V - E, a avut iniţial dimensiunile de 22,5 x 5,5 m. Intrarea de pe latura de V este lată de 1,20 m. La mijlocul ei se află o intrare lată de 3,20 m, care se află dispusă pe acelaşi ax cu intrarea în turn. Poziţia ei simetrică faţă de laturile de V şi E ale încăperii lungi de 22,5 m sugerează că zidul decopertat în casetele P 5, P 6, R 4, R 5 reprezintă cu adevărat limita de V a edificiului; această intrare poate fi considerată cea principală, deoarece este cea mai lată, şi fiindcă este situată la mijloc. Pe latura de E a camerei d s-a aflat altă intrare, lată de 0,80 m, prin care se pătrundea în termă, şi care a fost la un moment dat blocată. Această intrare se află pe acelaşi ax cu cea de pe latura de V. Altă schimbare în forma camerei d a constat în compartimentarea ei cu un zid perpendicular gros de 0,60 m, amplasat la 7 m faţă de intrarea ei de V. S-a format astfel camera denumita e. După această compartimentare, accesul în camera d se făcea numai prin intrarea principală de pe latura de S. Deoarece camera d a fost iniţial foarte mare, şi pentru că în interiorul ei nu s-au descoperit ţigle, se poate presupune ca ea nu avea acoperiş (era o curte interioară); nu au fost descoperite nici coloane, care ar fi fost necesare la o cameră atât de lungă.
Zidul de N al camerei d este întreţesut cu zidul de E al camerei b. Deoarece camera b are un zid întreţesut cu incinta, se confirmă contemporaneitatea edificiului cu incinta şi cu poarta de N. Cu alte cuvinte, în momentul ridicării incintei, împreună cu aceasta şi cu poarta de N a fost construit un edificiu alcătuit din:
- o încăpere în partea de sud (d), cu dimensiunile de 22,5 x 5,5 m, cu o intrare principală dispusă la mijlocul laturii de S şi cu două intrări secundare pe laturile de V şi E ; intrarea de pe latura de E (către termă) a fost blocată la un moment dat ;
- trei camere (a, b, c), ale căror ziduri sunt perpendiculare pe cel de N al camerei d. Camera a avea dimensiunile de 4,5 x 8,5 m şi avea o intrare pe latura de V; din ea se pătrundea în camera b (7,5 x 10 m), care asigura legătura cu turnul de V al porţii.
- o termă, care este legată de restul edificiului prin intrarea de E a camerei d.
În faza II a edificiului, camera d a fost compartimentată, rezultând camera e.
Camerele f şi g reprezintă o anexă construită într-o fază ulterioară (III). Latura lor de V (groasă de 0,80 m) prezintă o deviere spre SV faţă de zidul camerelor a şi e. Zidul care separa camerele f şi g este lucrat din piatră legată cu pământ şi este gros de 0,60 m. Acest zid a suferit o reparaţie, evidenţiată de tehnica diferită de aşezare a pietrelor în partea sa de V, faţă de cea de E (cărămizi şi blochete mai mici). Latura de E a camerei f este formată de un zid gros de 0,60-0,70 m, care a fost adosat la cel de S al camerei d, în dreptul intrării principale. În camerele f şi g a fost identificat un nivel de locuire la -0,65 -0,80 m (lutuială gălbuie), de pe care a fost recoltată o mare cantitate de ceramică de sec. VI (inclusiv multe fragmente de amfore), între care şi un vas, aproape întreg, de formă globulară, din pastă cenuşie, cu două torţi şi cu umbo (dmax. = 14 cm), ars secundar (tip Hinog). De pe acelaşi nivel provin patru monede de bronz foarte corodate (două sunt probabil folles de sec. VI). Al doilea nivel de locuire din camerele f şi g, semnalat de o lutuială galbenă cu urme de arsură şi de un mic pavaj de cărămizi, a fost identificat la -1 -1,10 m. De pe acest nivel provin : un ulcior cu două toarte, un fund de vas cu umbo, mai multe fragmente de chiupuri, un opaiţ aproape întreg şi câteva fragmente de ceramică lucrată cu mâna. În camera f, lipită de zidul despărţitor dintre f şi g, se afla o bază de coloană întreagă, care poate proveni dintr-un edificiu anterior dezafectat (era sub un strat de nivelare, cu dărâmătură, în care s-au descoperit şi două monede tip minimi de sec. V). De lângă baza de coloană pleacă un zid demantelat, adosat perpedicular pe cel dintre camerele f şi g, situat la adâncimea de 1,20 m. Din nivelul corespunzător lui au fost recoltate mai multe fragmente ceramice romane timpurii. Pavajul de cărămizi de la -1,10 m a suprapus acest zid demantelat. Marea concentrare de ceramică şi monede indică o posibilă funcţie economică a acestei anexe compuse din camerele f şi g.
O problemă nesoluţionată până în prezent este cea a accesului în camera c. Aceasta este situată în spatele intrării în poartă şi are suprafaţa de 7 x 8,5 m. Nu a putut fi identificată nici o intrare în ea. Latura sa de N este formată dintr-un zid lucrat într-o tehnică rudimentară, gros de 0,80 m, care este în mod evident o adăugire târzie, contemporană eventual cu vatra descoperită lângă el în 2001. Este posibil ca intrarea să se fi aflat în zidul care a existat sub acest zid rudimentar.
S-a mai constatat că acea construcţie din spatele turnului de V, din camera b, care părea a fi o absidă, are în realitate o formă aproape circulară (un arc de cca. 300°). Are diametrul interior de 1,60 m, iar cel exterior de 2,70 m. În partea de S, este adosată la un zid parţial păstrat (gros de 0,60 m), care la rândul lui a fost adosat la zidul de E al camerei b. Construcţia circulară a avut o lutuială la adâncimea de 0,80 m faţă de ultima asiză păstrată. Pe pereţii ei interiori sunt urme de arsură. În interiorul ei şi alături s-au descoperit fragmente ceramice şi numeroase oase de bovine, ovine şi porcine. Scopul ei nu este deocamdată cunoscut, dar se poate presupune că a fost un spaţiu de depozitare a proviziilor (marea cantitate de oase de animale ar putea sugera aceasta). La sud de construcţia circulară, tot în camera b, s-a săpat până la adâncimea de 1,50 m, unde a fost descoperit un alt pavaj de cărămizi, pe care se aflau fragmente ceramice, între care două din vase lucrate cu mâna (tip Penkovka). Prin urmare, construcţia circulară aparţine unei faze de construcţie din sec. al VI-lea. În camera a, la –0,80 -1,10 m, s-a descoperit o vatră de foc, care a aparţinut unei locuinţe de tip bordei databilă la începutul secolului al VII-lea (nivelul 13). Locuinţa a fost amenajată lângă un zid rudimentar care a fost adosat la zidul de E al camerei a, după dezafectarea acesteia. Zidul gros de 0,75 m este aproximativ perpendicular pe cel de E al camerei a şi a fost construit după un nivel de arsură identificat pe profilul de vest al casetei S 4. Zidul s-a păstrat fragmentar, dar s-a observat că vatra era situată în prelungirea sa. Vatra a fost amenajată prin reutilizarea unor cărămizi, dispuse vertical pentru a forma gura cuptorului (cărămizile prezentau arsură pe feţele interioare). A fost sesizată şi podeaua de lutuială a locuinţei, la adâncimea de -1,20 -1,30 m. S-a putut observa că vatra a distrus acel zid rudimentar, astfel că ea reprezintă o fază ulterioară. O vatră similară a fost descoperită în anul 2001 lângă zidul de E al camerei c. Aceasta ne determină să presupunem că spaţiul din imediata vecinătate a porţii a fost utilizat ca loc de adăpost în perioada finală a vieţii în cetate, când Domus Nord a fost dezafectat. Situaţia are o analogie la poarta de V unde cercetările au identificat o locuire similară în spaţiul ei interior, dezafectat după o distrugere databilă în anii ’80 ai secolului al VI-lea.
Prin continuarea săpăturii în jumătatea de S a camerei a s-a ajuns la un nivel de locuire la –1,30 - 1,50 m, de pe care provine un fragment de vas, lucrat cu mâna, din pastă cu pietricele, prost ars, de culoare brun-roşcată. Sub acest nivel se află o umplutură de pământ galben amestecat cu fragmente ceramice purtate, care continua până la adâncimea de -2 m, unde începe fundaţia zidului de V al camerei a.
În concluzie, edificiul a funcţionat de la bun început împreună cu poarta de N, care avea un rol strict militar (nu era folosită pentru accesul normal în cetate). Accesul spre interiorul cetăţii nu era posibil, deoarece era blocat de camera d, despre care ştim sigur că a existat de la începutul edificiului Domus Nord. Pe de altă parte, diferenţa de nivel foarte mare dintre pragul porţii de N şi exterior sugerează că, de fapt, spaţiul dintre turnuri nu era destinat circulaţiei, ci patrulării. Pe timpul funcţionării acestui ansamblu din care făcea parte Domus Nord, accesul în cetate se făcea prin poarta de NE. Prin urmare, destinaţia cea mai probabilă a acestui edificiu (care include şi poarta de N), ridicat la sfârşitul secolului al III-lea, este cea de corp de gardă. În secolul al VI-lea au fost adăugate anexele din partea de S şi a fost compartimentată încăperea cea mare printr-un zid orientat N - S. Blocarea accesului în termă tot în sec. al VI-lea sugerează modificarea funcţiei edificiului. Deoarece s-a descoperit o cantitate surprinzător de mare de ceramică din sec. al VI-lea (inclusiv multe amfore), este posibil ca edificiul să fi devenit atunci o construcţie cu funcţie economică. După 536, armata din provincia Scythia a început să fie aprovizionată cu alimente prin intermediul unei structuri militaro-economice, care asigura produse transportate din Asia Mică şi insulele arhipelagului grecesc, quaestura exercitus (depopularea provocată de invaziile anterioare a epuizat resursele locale). Fiindcă Halmyris era prima dintre cele mai importante escale de pe Dunăre, este de aşteptat ca aici să fi existat un depozit pentru aceste alimente. De aceea, presupunem că Domus Nord a putut deveni în sec. al VI-lea un asemenea depozit militar.
Mai semnalăm o descoperire de valoare deosebită, o cataramă de tip Pápa (L=37 mm), din prima jumătate a secolului al VII-lea, care poate fi cel mai târziu obiect apărut la Halmyris până în prezent. A fost descoperită întâmplător în stratul vegetal de peste zidul de E al camerei d (care fusese cercetat în 1995 de M. Zahariade şi lăsat acoperit cu pământ pentru o mai bună conservare). [Traian Dvorski, Alexandru Madgearu]
Sectorul Thermae I
Ultima fază a cercetărilor din sectorul Thermae I a avut ca scop evidenţierea sistemului de scurgere şi a extensiunii acestuia. Cum orientarea celor două bazine de apă caldă aparţinând de caldarium şi a celui de apă rece ţinând de frigidarium era cunoscută prin săpăturile din anii precedenţi, sistemul de drenaj a părut relativ uşor de localizat la cca. -0,25 -0,30 m sub solul antic. Au fost puse în evidenţă două tronsoane principale de drenaj, care prezintă asemănări frapante în tehnica de construcţie. Ambele tronsoane sunt late de cca. 0,60 m. Pigmentaţia cu cărămidă pisată apare ca o caracteristică în ambele cazuri. Scurgerile sunt acoperite şi la partea superioară cu plăci de calcar, ele apărând astfel în realitate cu un profil rectangular cu laturile orizontale mai lungi decât cele verticale. Ambele structuri sunt construite din blocuri de mărime mijlocie, legate cu mortar alb, hidrofug, extrem de dur. În dreptul caldarium-ului, cele două tronsoane se unesc într-unul singur, cu lăţimea de 0,70 m. Un al treilea canal de scurgere, lat de 0,60 m, porneşte în mod surprinzător din colţul format de îmbinarea camerei tepidarium cu frigidarium şi se uneşte cu scurgerea bazinului de apă rece. Acest al treilea tronson a fost descoperit intact, acoperit cu plăci legate cu mortar alb hidrofug, dur. Poziţionarea acestuia este întrucâtva neclară în ce priveşte funcţionalitatea lui, deoarece nu prezintă nici o legătură sesizabilă cu interiorul termelor. Ne-am putea eventual gândi la un orificiu de eliminare a aerului cald şi a aburului formate în caldarium şi tepidarium. Studiul acestei structuri va face obiectul investigaţiei din anul 2004.
Spre SV de caldarium şi tepidarium, în procesul curăţării terenului înconjurător, a fost descoperit un puţ de formă trapezoidală. În secţiune verticală, puţul prezintă structura superioară construită din blocuri plate de calcar dur, de dimensiuni în general mici până spre mijlocii, zona mediană din blocuri de mărime mijlocie, iar la partea inferioară blocuri mijlocii, dar majoritatea de dimensiuni ciclopeene, din calcar galben. Laturile puţului sunt de 1,62 m, laturile de NV şi SV, 0,96 m, latura de NE şi 1,45 m latura de SV. Adâncimea puţului este de -3,40 m. Pereţii verticali, în tehnica de construcţie amintită, sunt aşezaţi în acest loc direct pe patul de stâncă. Pe fundul puţului, parcă tăiat în stâncă, se găseşte un mic bazin, care odată curăţat de mâl, a dat la iveală un izvor cu un debit redus, dar care este alimentat de apele freatice care au orientarea S - N, altfel spus din apa care izvorăşte din dealurile din spatele cetăţii. La partea de jos a laturii NV se deschide o boltă conturată cu blocuri ciclopeene din calcar. Cheia de boltă este trapezoidală, masivă, din calcar, şi are dimensiunile de 0,37 x 0,20 x 0,50 m. La partea de jos a acestei bolţi se găseşte un prag înalt de 0,50 m, construit din pietre legate cu mortar. Nu putem spune deocamdată dacă acest mic zid este într-adevăr un prag, ceea ce pare puţin probabil, deoarece îngusta, dacă nu cumva făcea chiar extrem de dificil accesul dincolo de boltă sau este o încercare de blocare a intrării. Degajând spre NV interiorul, el apare blocat cu un strat de nisip aluvionar întărit, extrem de greu de dislocat. În spatele bolţii, în cei aproximativ 2 m degajaţi, se constată existenţa unei încăperi boltite care se lărgeşte spre V şi respectiv E. Tavanul, de asemenea boltit, este construit din blochete de piatră de mărime mică şi mijlocie legat cu un mortar alb, care din cauza umezelii accentuate provenite de la nisipul aluvionar a devenit friabil. Nu am atins încă limitele pereţilor de V şi E, dar la prima vedere ei par să depăşească mult limitele atinse în prezent. Acest punct încă nerezolvat va face obiectul cercetărilor din anul 2004. [Mihail Zahariade]
Basilica Episcopalis
Săpăturile din anul 2002 s-au concentrat atât spre depistarea unor eventuale urme de clădiri anterioare, cât şi pentru unele precizări cronologice ale complexului basilical. Pentru aceasta au fost deschise o secţiune în nava nordica (T 1), orientată N - S; în spaţiul dintre altar şi ambulatorium (T 2), orientată de asemenea N - S ; în exteriorul laturii drepte a criptei (T 3), perpendiculară pe zidul acesteia, pe direcţia N - S; în naos (T 4), o secţiune de adâncime pentru sondarea arealului central.
Descriem rezultatele obţinute în T 4, care coincid în general în ceea ce priveşte situaţia stratigrafică cu rezultatele din celelalte secţiuni. Vegetalul recent este în această suprafaţă gros de numai 0,10 m. Un strat gros de aproximativ 0,60-0,70 m de depunere naturală antică, fără resturi arheologice sau cu intruziuni foarte puţine, în orice caz atipice, se găseşte imediat sub vegetalul antic. La -0,70 -0,80 m se conturează un prim nivel de dărâmătură cu pământ gri-negricios, în amestec cu piatră, gros de 0,50-0,60 m, dovadă că dărâmătura s-a putut aşterne uniform pe întreaga suprafaţă. La –1,20 -1,25 m, o lutuială masivă groasă de 0,25-0,30 m pe alocuri este vizibilă pe întreaga suprafaţă a secţiunii. Imediat sub acesta, la cca. -1,45 -1,50 m, se găseşte un strat de pământ galben, care nu apare continuu, ci sub formă de lentile, gros de 0,02-0,03 m, cu bolovăniş de mărime medie în compoziţie, şi care ar părea să fie un pat de aşteptare.
Odată ajunşi în acest punct, trebuie menţionat faptul că la 0,75 m distanţă de zidul de N al naosului se păstrează un fragment de pavaj, din care s-au mai păstrat doar şapte fragmente de cărămidă, care compuneau întregul ansamblu. El sta pe o lutuială groasă de 0,25 m. Este important de precizat că acest fragment corespunde din punct de vedere nivelmetric cu prima treaptă a criptei martirice, dovadă că primul nivel de călcare (pavajul) interior a corespuns cronologic cu nivelul intrării în criptă. Sub acest strat se distinge alt strat de culoare brun-gălbuie, care acoperă în partea de mijloc a secţiunii o structură de zid destul de vag conturată, din pricină că a fost demantelat.
Putem vorbi în acest punct al discuţiei de două momente distincte în procesul construcţiei basilicii: un nivel la -1,45 -1,50 m, nivel de pământ galben cu bolovăniş ca pat aşternut înaintea intervenţiei masive cu un strat de lut, bine bătătorit, ca al doilea nivel constructiv, reprezentat de lutuială masivă care începe la -1,20 -1,25 m. În ce priveşte fragmentul de pavaj, credem că ne aflăm în faţa pavajului iniţial al bisericii. De altfel, comparând nivelul acestui pavaj fragmentar cu cel descoperit în colţul de SE al bisericii, despre care am mai avut prilejul să vorbim, vom constata orizontalitatea semnificativă care ne face în mod preliminar să credem că, chiar dacă pavajul în totalitate sau părţi din el vor fi fost înlocuite de-a lungul timpului, nivelul în interiorul bisericii a rămas acelaşi cu al pavajului iniţial.
În continuarea anchetei stratigrafice am adâncit secţiunea până la -1,60 -1,70 m. Imediat sub lentilele de lut în amestec cu bolovăniş, un strat de pământ gros de cca. 0,10-0,20 m acoperea un lut aluvionar gros de 0,50-0,60 m, în care au fost descoperite urme de locuire preromană, constând în amenajări de bordeie, aşa cum ar indica gropile de pari aranjate într-o ordine semnificativă. Au fost recoltate cu acest prilej un număr de piese de ceramică fragmentară databilă în sec. IV-III, alături de fragmente ceramice greceşti şi ţigle de acoperiş; de asemenea, de origine elenistică. Un mâner de amforă are imprimat numele MOYCAIOC. Fără a insista aici asupra importanţei şi semnificaţiei ceramicii getice autohtone în amestec cu cea grecească, se impune precizarea că ne aflăm încă o dată în faţa evidenţei unui intens comerţ al comunităţii locale cu lumea greacă şi chiar a unei convieţuiri geto-greceşti în arealul înconjurător – nu neapărat pe teritoriul viitoarei fortificaţii romane. Prezenţa ţiglelor şi olanelor care indică evident o tehnică venită din lumea greacă pun în evidenţă şi mai clar aceste raporturi de convieţuire.
Rezumând rezultatele obţinute în sectorul Basilica Episcopalis, observăm că, anterior construcţiei bisericii, terenul ocupat de structuri timpurii romane care aparţineau castrului de sec. II-III (aşa cum indică urmele de zid demantelat din T 4) a fost complet excavat şi nivelat apoi, prin aducerea unei cantităţi importante de pământ luat din gropi de împrumut din afara cetăţii, în care erau amestecate materiale arheologice greceşti şi getice autohtone. Această masivă operaţie a fost necesară pentru că arealul pe care urma să fie construită biserica trebuia să fie liber de orice construcţie "păgână" anterioară. Aceasta ar fi explicaţia dezafectării complete a structurilor romane din sec. II-III, care desigur existau în această parte a castrului roman timpuriu. [Mihail Zahariade]
Edificiul II
Florin Topoleanu, Daniel Ene
După o întrerupere de doi ani, în campania anului 2003 au fost reluate cercetările în perimetrul unui mare edificiu situat în sfertul de NV al cetăţii. În cele câteva sondaje din anii precedenţi se cunoşteau dimensiunile edificiului, 42 x 17,70 m, cu latura lungă orientată ENE - VSV, între edificiul central, praetorium, complet cercetat, şi zidul de incintă pe latura de V.
Dimensiunile impresionante ale monumentului, grosimea zidului principal, 1,10 m, unul dintre puţinele edificii intramurane legate cu mortar şi elementele până acum cunoscute de compartimentare interioară, au permis o propunere preliminară de identificare a destinaţiei edificiului: cazarmă sau principia.
În aceste condiţii, în prima fază a campaniei s-au efectuat lucrări de îndepărtare a pământului căzut din martori, a blochetelor căzute din ziduri şi a vegetaţiei din zonă. În campania anului 2003 s-a urmărit acumularea a cât mai multor date privind stratigrafia şi cronologia marelui edificiu (edificiul II), drept care au fost atacate casetele conturate în campaniile trecute, şi, în unele cazuri, continuate cercetările în casete sau secţiuni despre care în acest moment am acumulat informaţii semnificative.
Începând cu intrarea în edificiu din strada situată în partea de E, prima casetă în care am lucrat a fost caseta R 17. Din campaniile trecute, această casetă a fost conturată până la -0,30 m. În acest an, până la -0,70 m, ne-am adâncit într-un pământ prăfos de culoare cenuşie, probabil rezultatul unui incendiu masiv. Între -0,70 -0,90 m, pământul este de culoare cărămizie, cu urme de cenuşă şi arsură. La -1,07 -1,10 m, de-a lungul profilului de V, apare un zid de compartimentare, legat cu pământ, construit din blochete mari şi mijlocii, lat de 0,55 m. Compartimentarea, oarecum surprinzătoare în contextul descoperirilor de acum, aparţine stratigrafic nivelului 10 (Justinian). Zidul edificiului II se regăseşte de-a lungul profilului de V, construit în maniera cunoscută din campaniile anterioare.
În caseta R 16, de-a lungul profilului de S, până la zidul de N al marelui edificiu II s-a început cercetarea de la cota -0,40 m, la care s-a ajuns în campaniile anterioare. Cercetarea de aici a avut intenţia de a verifica traseul zidului de compartimentare din R 17. Acesta apare la -1,08 -1,10 m şi se păstrează parţial până în preajma zidului de N al edificiului II. Pe profilul de S al casetei se disting clar cinci niveluri de locuire: la -0,86 m - nivel de culoare cărămizie, cu arsură în partea superioară, gros de 0,15-0,16 m (N 12); la -1 m - nivel roşiatic, puternic ars, care trece peste nivelul de compartimentare (N 11); la -1,18 m - nivel cu mult mortar alb şi cărămidă căzută pe el (N 10), poate primul nivel de distrugere al edificiului II.
Caseta R 19 reprezintă colţul de SV al edificiului II. De la cota -0,10 m, conturată anterior, ne adâncim până la -0,20 -0,40 m, unde ne oprim pe un nivel marcat de cărămizi, plăci din piatră şi fragmente de amforă.
În caseta P 17, conturată în campaniile trecute până la -0,30 m, s-a practicat o semisecţiune, care împarte caseta în două spre S până la -1,05 m, pe latura de V şi -1,22 m pe latura de E. În tot acest sector cercetat este perfect vizibilă o groapă, umplută cu pământ cenuşos, cu puţine materiale arheologice şi cu dărâmătură masivă în mijlocul său, la -1,15 m.
În caseta P 19, aflată în interiorul edificiului II, latura sa de S nu se regăseşte după martorul de 1 m, care o desparte de caseta R 19. În profilul de E şi cel de V se observă clar amprenta laturii de S a edificiului II. Ne-am oprit aici la -1,20 - 1,25 m, pe un nivel construit din lut galben, dur, în dărâmătura căruia au fost descoperite multe oase provenind de la animale domestice şi fragmente puternic oxidate din fier, provenind în general de la cuie şi scoabe.
În caseta O 18, conturată din campaniile trecute până la -0,10 m, ne-am adâncit până la -0,50 m. În colţul de SV a apărut o mare aglomerare de ţigle şi fragmente ceramice atipice provenind de la amfore.
Un sector cu totul special îl reprezintă casetele J, K, L, M 15, dintre care au fost eliminaţi martorii, încă din campaniile trecute, creându-se astfel o secţiune, lungă de 14 m şi lată de 4 m. Din campaniile trecute, pe latura de S a acestui sector se păstrase în semisecţiune un martor în jumătatea de S la -0,45 -0,50 m. Pentru uniformizarea cercetării, acest martor a fost eliminat în această campanie, ajungându-se la -1,40 m, în caseta J 15, în care am găsit un strat masiv de dărâmătură, căzut pe un nivel puternic ars, cu blochete de chirpic în componenţă.
În caseta K 15, până la -1,30 m, a fost conturată o groapă, umplută cu pământ galben, arsură şi material ceramic atipic, fragmentar. În caseta L 15 am ajuns la -1,40 m, eliminând o dărâmătură masivă, formată din blochete de piatră şi material de construcţii. Aici la -1,15 m, pe profilul de S se păstrează un fragment din pavajul care corespunde nivelului L 16, casetă aflată către S, construit din mortar şi cărămidă pisată, foarte dur, cu arsură masivă deasupra. Aproape de cota pavajului, la -1,10 m, în dărâmătură, a apărut o monedă ce pare a fi din timpul lui Justinian. La curăţarea nivelului din această secţiune comună celor patru casete susmenţionate (J, K, L, M 15) s-a constatat că piesa anterior descoperită provenind de la o presă de ulei stă pe un postament construit din resturile unui chiup.
În sfârşit, în campania anului 2003 a fost cercetată şi caseta I 14 în interiorul unui edificiu, aflat între zidul de incintă şi edificiul II. Aici se conturase, din campaniile trecute, la -1,90 -2 m, colţul unei încăperi adosate zidului de incintă. În acest sector ne-am adâncit cu aprox. 0,20 m, până la -2,16 -2,20 m, unde ne-am oprit într-o situaţie arheologică de excepţie. La această cotă a apărut o amforă întregibilă, spartă de dărâmătura descoperită aici şi blochete din chirpic, una dintre ele perforată central, arse la roşu.
La aproximativ 200 m SE de cetatea Halmyris, aproape de şoseaua care leagă comuna Murighiol de satul Dunavăţul de Sus, în lutăria folosită de localnici, în acest an au fost descoperite câteva morminte din care s-a recuperat un schelet întreg, fără obiecte de inventar, dar cu ţigle romane în jur. Un alt mormânt deranjat de mijloacele mecanice, avea şi el în preajmă ţigle romane. Toate aceste elemente ne fac să bănuim că aici exista necropola romană târzie, dar poate şi un nivel de locuire extramuran, indicii pentru acest lucru fiind un nivel cu arsură puternică. În straturile superioare au apărut şi fragmente ceramice de tip Dridu, dar fără un context arheologic clar.
Rezumat:
În anii 2002-2003, în situl arheologic de la Halmyris au continuat săpăturile arheologice din interiorul suprafeţei fortificate. Cercetările au făcut şi fac parte din proiectul Romani şi autohtoni la Dunărea de jos: castrul şi oraşul roman Halmyris. În această campanie au existat patru obiective principale: poarta estică; sectorul Demos; sectorul cazărmi de pe latura de vest; instalaţia termală; Basilica episcopală. Cercetarea simultană a acestor obiective a a avut drept scop continuarea investigaţiilor în Insula I, care acoperă sfertul de NV al arealului fortificat, şi a obţine datele stratigrafice necesare atât pentru stabilirea cronologiei generale absolute a sitului, precum şi pentru cronologia locală a monumentelor. La aprox. 200 m SE de cetatea Halmyris, aproape de şoseaua care leagă comuna Murighiol de satul Dunavăţul de Sus, în lutăria folosită de localnici, în acest an au fost descoperite câteva morminte din care s-a recuperat un schelet întreg, fără obiecte de inventar, dar cu ţigle romane în jur. Un alt mormânt deranjat de mijloacele mecanice, avea şi el în preajmă ţigle romane.