Moşna | Judeţ: Sibiu | Punct: Biserica evanghelică şi Cetatea ţărănească | Anul: 1999
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Cercetările arheologice de la Moşna - Biserica evanghelică şi cetatea ţărănească
Anul cercetarii:
1999
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Cetate; Biserică;
Cod RAN:
| 145113.03 |
Județ:
Sibiu
Unitate administrativă:
Moşna
Localitate:
Moşna
Punct:
Biserica evanghelică şi Cetatea ţărănească
Localizare:
| 145113.03 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Marcu-Istrate | Daniela Veronica | participant | Instiuție Nedefinită |
| Postăvaru | Iosefina | participant | Instiuție Nedefinită |
| Rusu | Cosmin Cătălin | participant | Instiuție Nedefinită |
| Szőcs | Péter Levente | participant | Instiuție Nedefinită |
Raport:
În anul 1999 s-au efectuat cercetări arheologice la Biserica şi cetatea din Moşna, la solicitarea proiectantului general (Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti), în vederea stabilirii informaţiilor necesare pentru expertiza de rezistenţă şi proiectul de fezabilitate. Lucrările au fost finanţate de Direcţia Monumentelor Istorice. Prima etapă s-a efectuat în luna martie, iar campania de cercetare propriu-zisă s-a derulat în lunile august-noiembrie.
Cercetările s-au concentrat pe investigarea incintei, aceasta fiind principala prioritate a proiectantului. Dată fiind amploarea foarte mare a obiectivului şi necesitatea de a obţine în această etapă cât mai multe informaţii de ordin tehnic, săpătura s-a desfăşurat pe suprafeţe reduse, amplasate în punctele de maxim interes. Datorită faptului că nu a fost posibilă efectuarea unor secţiuni de dimensiuni mai mari nu avem în momentul de faţă o imagine coerentă asupra cetăţii.
Ansamblul de la Moşna a avut o evoluţie extrem de complicată, care din punct de vedere arheologic se reflectă în numeroase intersecţii şi suprapuneri de ziduri, precum şi într-o stratigrafie complexă, care a depăşit cu mult toate previziunile noastre. Din această săpătură a rezultat o cantitate imensă de material ceramic, precum şi numeroase obiecte de metal, între care un număr destul de mare de monede. Aceste materiale nu au fost încă prelucrate; în perspectivă întregul material urmează a fi cercetat în detaliu şi analizat în contextul stratigrafic în care a fost descoperit - în măsura în care se vor putea găsi condiţiile materiale necesare unei astfel de operaţiuni. Interpretarea săpăturii este deasemenea strâns legată de studiul densului cimitir care a fost descoperit.
Cetatea a fost construită în marginea unei mlaştini, foarte probabil pe un platou uşor înălţat faţă de nivelul acesteia; acest platou fusese dealtfel folosit şi în alte epoci istorice: în jumătatea estică a terenului delimitat de incinta actuală apar frecvent urmele unei locuiri preistorice (foarte probabil de epoca fierului) caracterizată printr-o ceramică grosieră şi prin urme consistente de arsură. Deşi stratul datorat acestei locuiri este destul de consistent materialele sunt rare; pe această bază putem presupune că nucleul comunităţii se afla la o oarecare distanţă, poate pe promontoriul din spatele casei parohiale. Au fost recuperate deasemenea materiale răzleţe din secolul al VI-lea.
Mlaştina se identifică în partea de vest a incintei actuale (începând de lângă turnul de vest, dar poate şi sub fundaţiile acestuia), şi în partea de nord-vest până la turnul de nord; limita dinspre sud este depărtată de biserică, probabil în dreptul actualului zid de incintă. Asanarea mlaştinii s-a făcut în proporţie aproape egală cu pământ şi nisip. Pământul a fost adus din zona preistorică şi conţine adesea pigment de arsură şi ceramică; mortarul este şi el destul de frecvent în această umplutură, demonstrând derularea concomitentă a unei activităţi constructive. Local nu a existat o preocupare pentru uniformizarea straturilor: în unele zone predomină nisipul (exteriorul laturii de vest a incintei), în altele pământul cu lentile de nisip. Se regăsesc adesea lentile compacte de lemn, rezultat din deşeurile aruncate în mlaştină. Deasemenea este frecventă ceramica medievală.
În această umplutură au fost aşezaţi (bătuţi?) piloţi: amprentele unor trunchiuri de copaci cu diametrul de 0,40-0,50 m au fost identificate pe suprafeţele cercetate atât lângă turnul de vest al bisericii cât şi în exteriorul incintei; deşi acestea sunt răzleţe, presupunem că densitatea piloţilor a fost constantă pe întreaga suprafaţa. Această operaţiune s-a desfăşurat cândva în secolele XIII-XIV. Între timp, datorită coborârii nivelului apei, lemnul a dispărut în cea mai mare parte, astfel că în pământ a rămas doar coaja acestuia şi golurile respective; sub nivelul actual de călcare şi până la o cotă medie de –5 m terenul se poate compara cu o strecurătoare rarefiată. Pe această umplutură s-a desfăşurat activitatea constructorilor din evul mediul târziu şi din perioada modernă, identificată prin depunerea unor straturi cu conţinut mare de materiale de construcţie, sau nivelări succesive pentru ridicarea cotei terenului sau amenajarea unui nivel de călcare. Pe restul suprafeţei investigate săpătura a ajuns la solul viu – un strat de lut galben nisipos, suprapus de un strat castaniu străbătut de rădăcini; toate locuirile menţionate mai sus (preistorică şi din epoca migraţiilor) s-au desfăşurat pe acest teren relativ stabil. Depunerile medievale suprapun în general orizontul preistoric.
Despre evoluţia constructivă a ansamblului putem formula în stadiul actual al cercetărilor puţine concluzii şi multe ipoteze. În prima fază de locuire medievală presupunem că a fost construită o biserică de dimensiuni mici, care trebuie să fi fost amplasată în jumătatea de est a incintei, ulterior suprapusă de aceasta. Pe latura de sud a bisericii actuale au fost identificate morminte cu nişă cefalică care aparţin în esenţă secolului al XII-lea şi primei jumătăţi a veacului următor; aceluiaşi orizont îi aparţin însă şi alte morminte ale căror gropi nu au fost evidente, răspândite pe toată suprafaţa dar cu o densitate scăzută. Principala caracteristică a acestui orizont este absenţa mortarului, ceea ce permite două interpretări: fie erau distanţate de biserică, fie aceasta era construită din lemn, eventual pe o talpă din piatră.
Următoarea biserică poate fi localizată mai exact în partea de est a bisericii actuale, fiind suprapusă de corul acesteia; o parte din zidurile actuale ar putea să îi aparţină, dar în momentul de faţă nu suntem siguri decât de umărul de sud-est al navei. Această construcţie taie mormintele fără mortar amintite mai sus. Biserica actuală, despre care ştim că a fost terminată la sfârşitul secolului al XV-lea, ar putea fi etapa a treia sau a patra; este cert faptul că ea nu este însă o clădire unitară ci s-a format prin extinderea bisericii anterioare, pe care a refolosit-o parţial. Pereţii de nord şi de sud aparţin unor etape diferite, corul este refăcut pe fundaţii anterioare, umărul de sud-est este ţesut cu vechiul cor, se înregistrează trei profile de soclu la cote diferite etc. Turnurile de nord şi sud împreună cu scările acestora sunt adăugate.
În această evoluţie este destul de greu să găsim locul exact pentru capela care se păstrează sub formă de ruină în partea de nord-vest; pietrăria profilată, păstrată in situ sau descoperită în săpătură, asigură o datare în secolul al XIV-lea. Acest lăcaş a fost conceput ca o parte a zidului de incintă, cu care se ţese spre sud-est; fundaţiile au tăiat straturi care atestă o locuire cu mortar anterioară, iar zidul de incintă suprapune în imediata apropiere un zid mai vechi. Toate aceste observaţii conduc la concluzia că nu este cea mai veche biserică, ci a avut de la început rolul unei capele – situaţie dealtfel destul de obişnuită pentru marile ansambluri de acest fel.
În ceea ce priveşte incinta, evoluţia acesteia este încă mai complicată; din analiza efectuată la nivelul fundaţiilor au rezultat nouă segmente care prezintă caracteristici diferite, fără să putem stabili între ele o relaţie cronologică clară: unele pot fi contemporane, altele pot fi realizate la mare distanţă în timp. Pe lângă acestea trebuie să luăm în consideraţie o incintă demolată, ale cărei urme au apărut pe partea de nord şi încă o serie de ziduri suprapuse de cele IX segmente, pe care însă nu le putem atribui cu siguranţă unei incinte sau unei clădiri. În ansamblu putem spune că evoluţia incintei este caracterizată în primul rând de mobilitate: ea a suferit numeroase modificări, dublări, deplasări, într-un cadru cronologic pe care nu îl putem defini decât foarte larg ca aparţinând secolelor XIV-XVI. Presupunem că la sfârşitul secolului al XVI-lea incinta trebuie să fi ajuns în linii mari la forma actuală. Este greu de spus dacă drumul de strajă aparţine aceleiaşi perioade sau a fost realizat mai târziu, în veacul al XVII-lea. Dintr-o încercare de cronologie relativă rezultă că acesta este concomitent cu latura de sud actuală dar ulterior celei de nord; pe latura de vest pare să nu fi existat, iar relaţia cu zidul estic nu o cunoaştem. Amenajarea drumului a presupus o serie de intervenţii în zona de nord a incintei, în care includem refacerea turnului de nord (cu modificarea uşoară a traseului acestuia), refacerea cel puţin parţială a turnului de NV şi paramentul exterior al zidului de legătură dintre cele două turnuri, ale cărui contraforturi sunt abia acum realizate.