Mineu | Comuna: Sălăţig | Judeţ: Sălaj | Punct: Biserica Reformată | Anul: 2009
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2009
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Structură de cult/religioasă; Biserică;
Cod RAN:
| 142596.01 |
Județ:
Sălaj
Unitate administrativă:
Sălăţig
Localitate:
Mineu
Punct:
Biserica Reformată
Localizare:
| 142596.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Băcueţ-Crişan | Dan | responsabil | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
| Culic | Vasile Daniel | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
Raport:
Localitatea Mineu, comuna Sălaţig, judeţul Sălaj este amplasată în Depresiunea Sălaj, la limita nordică a judeţului, în bazinul hidrografic al râului Sălaj. Cercetarea a avut loc la cererea Parohiei Reformate din Mineu care a iniţiat demersurile pentru coborârea nivelului de călcare exterior bisericii cu aproximativ 0,30 de m. Motivul acestor demersuri a fost igrasia de la nivelul pardoselii interioare întreţinută de decalajul dintre cele două nivele de călcare actuale, cel interior fiind cu aproximativ 0,20 m mai jos decât cel exterior. Astfel, în iulie 2009 s-au început lucrările de cercetare arheologică pe cele trei laturi ale bisericii (de E, de S şi de N) în care se cereau intervenţii asupra solului.
Biserica din Mineu are o planimetrie extrem de interesantă care poate ascunde multe intervenţii în cursul existenţei sale. Nava are formă dreptunghiulară în plan, calea de acces făcându-se printr-un portal renascentist poziţionat pe faţada de V a monumentului. Laturile sale lungi au câte trei contraforturi, inclusiv cele de colţ şi câte două ferestre. Pe latura nordică, contraforturile (median şi cel de E) sunt mai late decât restul, fiind dublate la un moment dat, când latura în discuţie a suferit modificări în elevaţia sa. Contrafortul din colţul nord-vestic este clădit în trepte, cea inferioară păstrându-şi lăcrimarul, iar cea superioară fiind acoperită cu şindrilă. Ferestrele de pe latura de N sunt fără urme vizibile de ancadrament şi cu închidere în segment de cerc. Latura de S are de asemenea trei contraforturi păstrate şi două ferestre. Contraforturile sunt în două trepte, fiecare având păstrate lăcrimarele. Ferestrele îşi păstrează frumoasele muluri gotice şi totodată închiderile în unghi specifice perioadei gotice târzii. Prima fereastră, dinspre V, era biforă, menoul fiindu-i păstrat doar parţial. Închiderile celor două canaturi erau de asemenea în unghi obtuz şi surmontate de muluri. Cea de-a doua fereastră are, de asemenea, închiderea în unghi obtuz, cu profilaturi parţial păstrate. La fel ca şi prima, fereastra a avut două canaturi cu menoul parţial păstrat. Canaturile au închiderile în bolţi circulare şi sunt surmontate de muluri traforate care sugerează o floare de crin.
Faţada occidentală este împodobită de un frumos portal renascentist cioplit, la prima vedere, din marmură roşiatică. Ancadramentul are formă dreptunghiulară, fiind căpăcuit de un lintou. Către exterior este mărginit de o profilatură sub forma unui tor care uneşte la nivel vizual lintoul de corpul principal al ancadramentului. Timpanul intrării prezintă în partea sa centrală un frumos scut cu blazon şi totodată inscripţia cu : MICHAEL DESHHAZII DE MENIIEY [...]BIIT ANNO DOMINI MDXIIII. Timpanul este aşezat pe o cornişă profilată şi despărţit de lintou de un cadru de asemenea inscripţionat. Tot pe faţada vestică există o fereastră făcută la fel ca şi cele de pe latura de N, cu închidere în segment de cerc şi aparent fără urme de profilaturi gotice.
În prelungirea estică a navei există un altar cu închidere în trei laturi şi descentrat de pe axul navei astfel încât la N nu are decroş, ci doar la S. O asemenea ciudăţenie arhitecturală nu face decât să ridice anumite semne de întrebare, semne ce nu pot fi clarificate decât după cercetări de parament şi arheologice în punctele cheie ale monumentului. Mai mult, umărul decroşului existent la S de cor nu este drept, ci are o uşoară curbare convexă, iar la exterior are un mic contrafort orientat E - V şi care pare să sprijine acest umăr curbat al decroşului. Unghiurile formate din cele trei laturi de închidere sunt sprijinite de trei contraforturi, al patrulea existând doar la nivel de ruină. Latura care închide absida este prevăzută cu o fereastră de tip oculus, iar cea de S are una cu închidere gotică. Această fereastră merită o atenţie deosebită deoarece îşi păstrează profilaturile. Fereastra a fost de tipul celor bifore, menoul ca şi-n celelalte două cazuri fiind dislocat. Cele două canaturi au închiderile în arce gotice cu traforuri. Spaţiul dintre arcul mare al ferestrei şi cele mici ale canaturilor este prevăzut cu muluri ce redau un romb. După stilul sculptural cele trei ferestre, dar mai ales cea de pe latura de S a corului par să fie cele mai vechi profilaturi vizibile ale monumentului în discuţie. Cronologia acestora poate fi împinsă la limita sa inferioară, cel puţin până în sec. XV şi cel mult până în sec. XVI.
Pentru verificarea stratigrafiei şi salvarea complexelor care puteau fi afectate de coborârea nivelului au fost trasate trei suprafeţe pe cele trei laturi unde urmau să fie efectuate de lucrări, după cum urmează: S1 de 20 x 2 m, S2 de 12 x 2 m, S3 de 4,5 x 2 m.
Suprafaţa 1 a fost proiectată perpendicular pe latura de N a navei, având unul din profile lipit de faţa vestică a contrafortului dublat, cel dinspre cor. Au fost surprinse latura de N a navei (Z1) şi faţa de V a contrafortului (Z2). În urma cercetării s-a ajuns la concluzia că acel contrafort a fost dublat pentru o mai bună susţinere a zidului de N a navei, dovadă fiind relaţia de adosare dintre Z1 şi Z2.
În S1 se mai pot observa pe alocuri segmente care să nu fi fost deranjate de gropile mormintelor. Astfel, putem afirma că latura de N a bisericii a fost fundată într-un nivel de pământ negru pigmentat cu fragmente de cărămidă sub care există lutul galben, nederanjat. Putem distinge, de asemenea, şi un nivel de intervenţie asupra structurii, reprezentat de un strat de pământ cu mult var şi cărămidă.
Suprafaţa 2 a fost trasată perpendicular pe latura de S a navei, cu unul din profile pe faţa răsăriteană a contrafortului median. A fost surprinsă fundaţia laturii sudice a navei, care a fost denumită Z3. Aceasta a fost înecată cu piatră de calcar cu forme neregulate, în mortar din var şi nisip cu un procentaj care a redat un liant de foarte bună calitate. Stratigrafia: pe latura sudică a bisericii stratigrafia a fost cea mai afectată de îngropările succesive care au avut loc. Astfel, cu mare dificultate s-a reuşit surprinderea, pe alocuri, a unei stratigrafii compacte. La fel ca şi în cazul suprafeţei S1, structurile zidite au pătruns prima dată printr-un strat de pământ cenuşiu-negricios cu pigmenţi de piatră şi cărămidă, apoi prin lutul galben-steril. Din stratigrafia suprafeţei se mai poate desluşi şi un nivel de călcare, din care au pornit marea majoritate a gropilor sepulcrale. Acest strat de pământ are în componenţa sa oase rulate şi pigmenţi de la materialele de construcţie.
Suprafaţa 3. În suprafaţa deschisă s-au surprins fundaţiile a trei ziduri: a laturii de închidere a absidei şi a celor două contraforturi (Z5 - temelia laturii de închidere a absidei, Z6 - temelia contrafortului de NE al corului şi Z7- fundaţia contrafortului dispărut din elevaţie). Fundaţiile celor din urmă pomenite erau ţesute cu absida corului, deci contemporane. Stratigrafia: ca şi în restul suprafeţelor, stratigrafia a fost extrem de deranjată de înmormântările succesive care au avut loc în jurul bisericii, în aşa măsură încât nu se poate spune nimic despre relaţia monumentului cu straturile. Totuşi, în urma unei analize mai atente a planurilor şi a profilelor înregistrate şi mai ales a materialelor speciale reieşite ca inventar funerar, se poate propune o cronologie a necropolei.
În cele trei suprafeţe au fost cercetate un număr de 67 de morminte dintre care numai 10 au avut inventar. La acestea se adaugă numeroase cuie şi ţinte stelate din bronz care îmbinau sau ornamentau sicriul.
Din cele trei suprafeţe de cercetare s-au putut extrage extrem de puţine date despre evoluţia construcţiei. Privind planimetria monumentului nu putem decât să ne punem anumite întrebări. După cum am mai spus în alte rânduri ale acestui raport, clădirea are câteva particularităţi care indică foarte clar faptul că s-a bucurat în timp de unele modificări în ceea ce priveşte elevaţia sa. În primul rând, prin suprafaţa S1 s-a stabilit că tronsonul actualei laturi nordice a navei este acelaşi cu cel care era şi în Evul Mediu, că pe aceeaşi latură nu a funcţionat niciodată vreo capelă, după cum am presupus, şi că cele două contraforturi, disproporţionate faţă de restul, sunt doar dublate pentru o mai bună susţinere a zidului, care la rândul său a suferit modificări în timp. Probabil că odată cu repararea laturii de N a navei s-au dublat şi cele două contraforturi. Tot atunci, probabil, s-au şi modificat cele două ferestre cu închidere în segment de cerc. Acea modificare a avut loc probabil în epoca modernă şi, din păcate, datele obţinute din suprafaţa mică de investigare nu ne permit ipoteze mai îndrăzneţe. Latura de S păstrează încă fragmente din vechile ancadramente gotice, iar contraforturile sunt cele originale, ţesute de corpul bisericii şi sunt în două ape cu lăcrimare. În ceea ce priveşte poziţionarea corului, lipsit de simetrie faţă de navă, am putea emite multe teorii, însă acestea nu ar avea niciun fundament ştiinţific.
Dacă suprafeţele cercetate nu au lămurit decât parţial unele probleme ale evoluţiei monumentului, nu acelaşi lucru putem spune despre cimitirul din jurul edificiului religios. La o primă vedere, putem spune că îngroparea s-a practicat, probabil, încă din sec. XV şi până în sec. XVIII. Inventarul funerar ne sugerează o folosire mai intensă în sec. XVI-lea şi al XVII-lea, marea majoritate ale acestor morminte cu indicii cronologice au deranjat morminte anterioare.
Considerăm că pentru orizontul timpuriu de îngropare, sec. XV-XVI, mormintele au fost, în mare parte, lipsite de inventar sau accesorii de sicriu, erau orientate V - E, şi în cel mai fericit caz s-au putut distinge urme de lemn de la coşciuge. În cel de-al doilea orizont de folosire a necropolei, sec. XVII-XVIII, inventarul a fost mai des prezent în morminte şi nu s-a ţinut seama neapărat de orientarea tradiţională a mormântului. Astfel avem morminte orientate E - V, cu privirea spre V, sau N - S. La acestea se mai adaugă şi accesoriile pentru sicriu în mai multe morminte fiind descoperite ţinte cu capete stelate, de cupru, piroane de fier cu decor, etc. În ceea ce priveşte inventarul funerar, s-au găsit felurite accesorii vestimentare precum: broderii din fir de argint, mărgele şi fire de bronz extrem de prost păstrate de la o cunună, un şirag de mărgele etc. Podoabele nu au lipsit, de asemenea: la două dintre morminte s-au descoperit inele pentru deget, unele de bronz, altele de argint. Totuşi în legătură cu acestea din urmă avem motive să credem că făceau parte din orizontul timpuriu de folosire a necropolei.