Mereşti | Judeţ: Harghita | Punct: Abri 122/1200 | Anul: 2018


Descriere:

Anul cercetarii:
2018
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Paleolitic; Mezolitic;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire în peşteră;
Cod RAN:
| 85065.09 |
Județ:
Harghita
Unitate administrativă:
Mereşti
Localitate:
Mereşti
Punct:
Abri 122/1200
Toponim:
Cheile Vârghişului
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Radu Alexandru participant Direcţia Judeţeană pentru Cultură Dâmboviţa
Hambach Ulrich participant Geowissenschaften Universität Bayreuth, Germania
Schmidt Christoph participant Geowissenschaften Universität Bayreuth, Germania
Dumitraşcu Valentin participant Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Petculescu Alexandru participant Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Bucureşti
Vereş Daniel participant Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Cluj-Napoca
Buzea Dan Lucian participant Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Cosac Marian responsabil Universitatea "Valahia", Târgovişte
Mărgărit Monica participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Murătoreanu George participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Niţă-Bălăşescu Loredana-Cristina participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Georgescu Valentin participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Şerbănescu Gabriel participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Hubay Katalin participant University of Debrecen
Vasile Ştefan participant Universitatea din București
Raport:
Abri 122/1200 este amplasat în versantul drept al Cheilor Vârghişului, în sectorul terminal al acestora, cu acces dinspre localitatea Vârghiş, fiind reprezentat de un adăpost sub stâncă şi o mică grotă plasată pe o latură a sa (fig. 1). Situl a fost cercetat sub coordonarea lui I. Deneş în mai multe etape, în anii 1989-1990, 1995-1996. Săpătura sa a fost efectuată prin înregistrarea materialului arheologic folosind trei coordonate, fapt ce a permis raportarea acestuia la un unic punct zero şi corelarea rezultatelor cu noile săpături (fig. 2). Obiectivele din anul 2018, limitate de resursele financiare modeste, au fost continuarea cercetării arheologice în secţiunea S1, prin adâncirea acesteia, în vederea obţinerii unui profil stratigrafic cât mai complet, şi colectarea de probe necesare stabilirii vârstei locuirii paleolitice. Eşantionul litic cioplit provine din partea inferioară a secvenţei stratigrafice (2,5-3 m raportat la punctul 0) şi este format atât din piese rezultate din debitajul cuarţitului şi bazaltului (n = 10), cât şi din plachete şi galeţi din aceleaşi materii prime, întregi sau fragmentaţi (n = 20). Piesele din prima categorie sunt, în principal, aşchii proximale sau distale, cu taloane netede sau rulate şi fracturi accidentale; acestora li se adaugă o lamă distală din bazalt şi un fragment de nucleu discoidal, din cuarţit. La o analiză preliminară, materialul litic colectat este corelat cu faună provenind de la ierbivore de talie mare (Bos/Bison) şi urs (Ursus spelaeus). Din întreaga coloană stratigrafică au fost prelevate probe pentru datări C14, OSL şi IRSL.