Mereşti | Judeţ: Harghita | Punct: Abri 122/1200 | Anul: 2016
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 6
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Cosac | Marian | responsabil | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Mărgărit | Monica | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Murătoreanu | George | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Niță | Loredana | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Hambach | Ulrich | participant | Geowissenschaften Universität Bayreuth, Germania |
| Schmidt | Christoph | participant | Geowissenschaften Universität Bayreuth, Germania |
| Dumitraşcu | Valentin | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Petculescu | Alexandru | participant | Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Bucureşti |
| Vereş | Daniel | participant | Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Cluj-Napoca |
| Buzea | Dan Lucian | participant | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Radu | Alexandru | participant | Direcția de Cultură Dâmbovița |
| Hubay | Katalin | participant | University of Debrecen |
| Vasile | Ștefan | participant | Universitatea din București |
Raport:
Abri 122/1200 este amplasat în versantul drept al Cheilor Vârgişului, în sectorul terminal al acestora, cu acces dinspre localitatea Vârghiş, fiind reprezentat de un adăpost sub stâncă, dar care prezintă pe o latură a sa o mică grotă (fig. 1). Situl a fost cercetat sub coordonarea lui I. Deneş în mai multe etape, în anii 1989, 1990, 1995 şi 1996. Săpătura sa a fost efectuată prin înregistrarea materialului arheologic folosind trei coordonate, fapt ce a permis raportarea acestuia la un unic punct zero şi corelarea rezultatelor cu noile săpături (fig. 2).
Obiectivele din anul 2016 au fost continuarea cercetării arheologice în proximitatea secţiunii S1, în profunzimea grotei (fig. 3), prin dezvelirea in situ a materialului antropic şi colectarea de probe necesare stabilirii vârstei locuirii paleolitice. Materialul arheologic identificat a fost înregistrat prin raportarea la trei coordonate (fig. 4).
Componenţa eşantionului litic nu diferă radical de cea observată în rapoartele anterioare. Principalele materii prime în jurul cărora se organizează producţia de suporturi sunt, aşa cum am mai menţionat, cuarţitul, bazaltul/andezditul şi liditul/opalul. Alte materii prime, precum silexul, jaspul şi, posibil, calcedonia, nu apar decât sporadic, fie sub forma pieselor retuşate, fie sub aceea a aşchiilor izolate de restul secvenţei operatorii. Dintre categoriile de debitaj, cea mai slabă reprezentare poate fi observată în cazul nucleelor şi al suporturilor laminare, urmate de produsele corticale, piesele retuşate şi piesele bifaciale (mai puţin de 10 exemplare din fiecare categorie). Cea mai mare parte a eşantionului este formată din aşchii, resturi de debitaj/produse indeterminate şi galeţi, majoritar fragmentaţi. În cazul acestora din urmă, fragmentarea pare să aibă cauze naturale; într-un singur caz, cel al unui galet din silex, pe lângă negativele desprinderilor accidentale, este vizibil şi negativul unei aşchii, probabil detaşată în scopul de a verifica omogenitatea galetului.
Aşchiile apar, în principal, sub forma pieselor fragmentate, proximale sau distale. Exemplarele complete prezintă talon neted sau cortical, rareori faţetat şi dimensiuni variabile, de 35-39/55-60 mm lungime, 26-36/41-47 mm lăţime şi 5-7/11-13 mm grosime. Selecţia suporturilor modificate intenţionat (retuşate) ia în calcul, în general, aşchii mai lungi şi mai late decât cele rămase neretuşate. Modificările efectuate sunt observabile fie la nivelul uneia din laturile lungi, fie transversal, definind, în special, piese de tip racloir, sau aşchii retuşate parţial.
Piesele bifaciale sunt fasonate exclusiv pe suporturi laminare – doar în cazul bifacialei fragmentate din cuarţit această observaţie nu se verifică; maximul lăţimii şi grosimii pieselor caracterizează partea lor mediană, iar minimul acestor valori se înregistrează în partea distală. Valorile lungimii sunt variabile, indiferent de starea de conservare a pieselor, situate între 47 mm şi 82 mm.
La o analiză preliminară, materialul litic colectat poate fi corelat cu faună provenind de la erbivore de talie mare (Bos/Bison) şi medie (Capra), canide (Canis lupus) şi urs (Ursus spelaeus). În profunzime grotei, a fost dezvelit un craniu de Capra ibex, asociat cu utilaj litic şi depuneri de ocru (fig. 5 şi 6)
Nivelul productiv arheologic a oferit o asociaţie de opt specii de mamifere mici: Microtus arvalis, Microtus gregalis, Lagurus lagurus, Arvicola terrestis, Cricetulus migratorius, Cricetus cricetus, Sorex araneus şi Microtus nivalis, recuperate pe două niveluri, pase mecanice, săpate în această campanie. Această asociaţie este relativ comună şi caracteristică pentru interglaciarul Pleistocenului Superior din Romania, fiind descrisă anterior din mai multe depozite carstice din zona carpatică şi Dobrogea (Petculescu, 2013) ori nordul Bulgariei (Popov, 1994). Prezenţa acestor mamifere mici indică, pentru intervalul de timp în care a avut loc constituirea depozitului fosilifer (isotopic stage 3), un climat destul de rece (sugerat în special prin prezenţa lui M. nivalis la o altitudine de numai 600 m.), prin comparaţie cu climatul actual, dar în mod evident mai cald şi mai umed raportat la perioadele de maxim glaciar. Vegetaţia era alcătuită din ierburi înalte, tufişuri şi arbuşti (apariţia lui S. araneus). Existenţa unei surse de apa permanente este dezvăluita prin identificarea speciei A. terrestris (şoarecele de apa). Aceasta asociaţie faunistică, alcătuită pentru moment din 27 de indivizi, indică condiţii climatice tranzitorii, specifice unei perioade interglaciare.
Au fost identificate şi reptile: Natrix sp. (cf. Natrix natrix – şarpele de casă), Colubrinae indet. (cf. Zamenis sp.); amfibieni: Rana sp. (cf. Rana temporaria – broasca roşie de munte) Pelophylax sp., Hyla sp., dar şi peşti: Osteichthyes indet. Prezenţa păsărilor - Aves indet. este dedusă pe baza fragmentelor de coji de ouă de tip ornithoid.
În acest stadiu preliminar al cercetărilor arheologice, estimarea vârstei materialului arheologic ridică o serie de probleme. Rezultatele obţinute până în acest moment ne plasează la limita metodei radiocarbon. Proba prelevată de la 227-237 cm adâncime a indicat o vârstă de >42.200 14C yr BP, iar aceea de la 260 cm, o vârstă de 37.325 – 35.800 cal yr BP şi 45.073 – 41.467 cal yr BP. Mostrele necesare datării, cărbune şi os, au fost prelevate doar din concentrări evidente de material arheologic. Vârsta sedimentului de la 250-260 cm adâncime a fost estimată la 141 ± 12 ka – OSL şi 173 ± 41 ka – IRSL.
Bibliografie: