Mereşti | Comuna: Cheile Vârghişului | Judeţ: Harghita | Punct: Abri 122/1200 | Anul: 2017


Descriere:

Anul cercetarii:
2017
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Preistorie;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire în peşteră; Locuire civilă;
Cod RAN:
| 85065.09 |
Județ:
Harghita
Unitate administrativă:
Cheile Vârghişului
Localitate:
Mereşti
Punct:
Abri 122/1200
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Hambach Ulrich participant Geowissenschaften Universität Bayreuth, Germania
Hubay Katalin participant Geowissenschaften Universität Bayreuth, Germania
Dumitraşcu Valentin participant Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Petculescu Alexandru participant Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Cluj-Napoca
Vereş Daniel participant Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Cluj-Napoca
Buzea Dan Lucian participant Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Cosac Marian responsabil Universitatea "Valahia", Târgovişte
Mărgărit Monica participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Murătoreanu George participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Niță Loredana participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Șerbănescu Gabriel participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Georgescu Valentin participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Diaconu Alexandra participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Costache Emanuel participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
David Ion participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Fuduli Laura participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Măruță Alexandru participant Universitatea "Valahia", Târgovişte
Vasile Ștefan participant Universitatea Bucureşti
Radu Alexandru participant Direcția de Cultură Dâmbovița
Raport:
Abri 122/1200 este amplasat în versantul drept al Cheilor Vârgişului, în sectorul terminal al acestora, cu acces dinspre localitatea Vârghiş, fiind reprezentat de un adăpost sub stâncă, dar care prezintă pe o latură a sa o mică grotă (fig. 1). Situl a fost cercetat sub coordonarea lui I. Deneş în mai multe etape, în anii 1989-1990, 1995-1996. Săpătura sa a fost efectuată prin înregistrarea materialului arheologic folosind trei coordonate, fapt ce a permis raportarea acestuia la un unic punct zero şi corelarea rezultatelor cu noile săpături (fig. 2). Obiectivele din anul 2017 au fost continuarea cercetării arheologice în proximitatea secţiunii S1, în profunzimea grotei (fig. 2), prin dezvelirea in situ a materialului antropic şi colectarea de probe necesare stabilirii vârstei locuirii paleolitice. Eşantionul litic cioplit recuperat (Tabel 1; fig. 3, 4) este format din 163 piese, realizate, în cea mai mare parte, din cuarţit (49%) şi roci vulcanice (29%); restul materiilor prime include lidit/opal, jasp, silex, argilit, calcedonie. Repartiţia verticală a pieselor ilustrează o concentrare a 57% din materialul litic între 250-270 cm adâncime. Categoriile tehnologice identificate sunt dominate de aşchii, complete sau fracturate şi fragmente indeterminabile, alături de care apar, în număr mic (sub 10 piese), lame, produse corticale, nuclee şi fragmente de nucleu, piese retuşate. În ultima categorie, pot fi menţionate două piese bifaciale, în curs de prelucrare, din cuarţit şi bazalt; ambele au suport laminar, suprafeţe dorsale şi ventrale incomplet modificate de retuşa plată, directă sau inversă şi dimensiuni variind între 48 şi 84 mm lungime, 26 şi 34 mm lăţime, respectiv 11 şi 14 mm grosime. Celelalte piese retuşate sunt reprezentate de aşchii distale sau completă, cu retuşe directe sau inverse, parţiale şi de o lamă proximală cu encoche direct pe latura stângă. (Vezi anexa Tabel 1 – Abri 122, eşantion litic) La o analiză preliminară, materialul litic colectat poate fi corelat cu faună provenind de la ierbivore de talie mare (Bos/ Bison) şi medie (Capra), canide (Canis lupus) şi urs (Ursus spelaeus). Din întreaga coloană stratigrafică au fost prelevate probele necesare identificării micromamiferelor, iar din nivelul cu material paleolitic, probe pentru datări C14, OSL şi IRSL.