Mehadia | Judeţ: Caraş-Severin | Punct: Cetate | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Benea | Doina | responsabil | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Agotici | Ştefan | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Crânguş | Mariana | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Doru | Voica | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Lalescu | Iulian | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Socol | Gabriel | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Ştefănescu | Atalia | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
Raport:
Castrul roman
Cercetările arheologice, care se desfăşoară pe loturile particulare ale unor locuitori din satul Bolvaşniţa, au vizat două obiective: zona centrală a fortificaţiei şi poarta de E a acesteia.
Secţiunea SI/2004 (13 x 1,5 m), amplasată aproximativ în zona centrală a castrului (pe lotul Terfeloagă Mihai) a vizat identificarea unor edificii, mai precis a principiei. Săpăturile efectuate au evidenţiat existenţa unui strat dens de piatră masivă de râu şi nisip aluvionar, care a ajuns până în această zonă (vezi cercetările din anii 2001-2003). Peste stratul de aluviune a fost întins un strat de lut bătut (gros de 0,2-0,25 m), peste care s-a întins un strat de cocciopesto (mortar cu bucăţele de cărămidă) gros de 0,14 m, care formează podeaua unei încăperi cu 1,75 x 1,75 m având o fundaţie din piatră, dar suprastructura din lemn. Spre E de această amenajare apare amprenta unui drum din pietriş aşezat pe stratul de aluviune. Amenajarea aparţine secolului IV şi lipseşte materialul arheologic.
Poarta de E a castrului. Pentru dezvelirea acestui obiectiv a fost trasată o secţiune SII/2004 (10,5 x 1,5 m) pe direcţia E-V cu o casetă adiacentă deschisă imediat spre N C1 (6 x 4,5 m) pentru dezvelirea întregii porţi. La 5,6 m spre N a fost trasată o a doua secţiune SIII/2004 (10 x 1,5 m).
Terenul pe care se desfăşoară cercetările este în cea mai mare parte răvăşit pe de o parte de cercetările anterioare efectuate de către M. Macrea (1942-1948), când poarta a fost dezvelită în întregime. Dar, după aceasta, întregul areal a fost umplut cu reziduri moderne. Până la -0,8 m se menţine acest nivel de umplere modernă, care în zona centrală atinge chiar -1,4 m.
Rezultatele obţinute sunt următoarele: prin cercetările efectuate a fost atinsă chiar zona centrală a porţii de la care se păstrează în poziţie in situ două din blocurile pragului (-1,4 m), realizate din blocuri masive de calcar (90 x 62 cm, 77 x 62 cm) cu un cant înspre interior care asigura fixarea porţii. Pe primul bloc lipit de latura de N a turnului se păstrează lăcaşul de fixare al uşorului porţii. El era protejat de un al doilea bloc de piatră ce-l suprapunea. Un al treilea bloc din pragul porţii a fost descoperit la 0,5 m spre N într-o groapă antică, răsturnat. Zidul turnului de N al porţii este avansat faţă de linia pragului cu cca. 0,5 m. Turnul nu a putut fi dezvelit în întregime datorită unui drum de acces modern şi a unei plantaţii de pomi. Latura sa interioară a fost surprinsă pe o lungime de 3 m, construită din piatră de carieră de calcar şi de râu legată cu mortar; grosimea zidului în această porţiune este de 1,1 m. Pe partea interioară (înspre culoarul de acces al porţii), zidul turnului a fost dublat de un zid de cărămidă (din 5 rânduri de cărămidă obişnuită legată cu mortar înalt de 0,5 m). Blocurile pragului sunt aşezate pe un strat de lut bătut (aflat la o adâncime de -1,7 m); pragul porţii se află la -1,4 m de la nivelul actual al terenului.
Prin dezvelirea parţială a culoarului porţii (respectiv a jumătăţii sale nordice) se poate aprecia deschiderea porţilor de cca. 3,6 m.
În spatele pragului porţii au fost descoperite mai multe elemente de arhitectură (un fragment de coloană şi alte câteva blocuri fragmentare de calcar peste care a fost întins un strat compact de pietriş. Această amenajare reprezintă o ridicare a nivelului de călcare în interiorul castrului, care a avut loc cândva în secolul al III-lea. Materialul arheologic descoperit este reprezentat de un vârf de suliţă din fier, un vârf de săgeată piramidal, fragmente de sticlă şi un fragment de cărămidă cu ştampila cohortei III Delmatarum. Nivelul de călcare al acestui nivel roman este la 1,4 m. Întreaga suprafaţă a porţii a fost acoperită de un strat de pietriş sugerat doar în anumite porţiuni cu o grosime de 0,3-0,35 m.
Turnul de S al porţii a fost complet distrus de amenajarea ulterioară.
În epoca romană târzie peste structura turnurilor a fost aplicat un strat dens de mortar amestecat cu bucăţele de cărămidă peste care s-a construit un zid compact din piatră de andezit roşie care au condus la ridicarea peste cele două turnuri a zidurilor unui singur turn care le îngloba cu o poartă de acces de 3,5-3,8 m.
Turnul ar avea următoarele dimensiuni: 6 x 5,8 (6) m. Poziţia turnului este uşor deformată faţă de epoca anterioară. Nivelul roman târziu, în afara construcţiei turnului, nu se mai păstrează. El a fost cu totul dislocat în urma cercetărilor arheologice întreprinse de M. Macrea. Urmele acestei amenajări târzii se păstrează până la -0,55 m de la nivelul actual. Colţul de SV al turnului porţii a fost executat din 3 rânduri de cărămidă (28 x 40 cm) legate cu mortar. Asemenea amenajări romane târzii de a asigura accesul în fortificaţie printr-o poartă plasată sub turn reprezintă o caracteristică a arhitecturii romane târzii frecvent întâlnită în zona Porţilor de Fier. Materialul arheologic constă mai ales din ceramică romană târzie de culoare cenuşie şi roşie-gălbuie lucrată la roată.
SIII/2004 a fost trasată pentru a studia sistemul defensiv de pe latura de E a castrului. Amenajarea la baza valului pentru ridicarea incintei din piatră a constat dintr-un rând de piatră de râu (acesta se afla la adâncimea de -2,25 m de la nivelul actual al solului. Fundaţia din piatră de râu din 4 rânduri fără mortar avea o înălţime de 0,65 m.
Cu 0,25 m avansată faţă de linia fundaţiei se păstrează în profilul malului de N al secţiunii groapa de scoatere a zidului de incintă (între -0,75 -1,5 m de la nivelul solului actual). Pentru prima fază a fortificaţiei a fos identificată şi lentila de construcţie (aflată la -1,5 -1,6 m). După această etapă de existenţă a castrului un strat gros de 0,5 m de umplere a şanţului de apărare sugerează o distrugere a incintei neprecizată în timp.
Următoarea etapă de locuire şi ultima reprezintă o refacere a zidului de incintă cu blocuri de andezit şi fragmente de blocuri reutilizate (între care şi un fragment de ceas solar). Zidul în noua sa structură este retras cu cca. 0,3 m faţă de linia fundaţiei, nemaiutilizând-o decât parţial ca bază a incintei. Această refacere apare între -0,35 -1,5 m de la nivelul actual al solului. În şanţul de apărare al castrului nivelul de distrugere a acestei etape reprezintă ultimul din antichitate, cu o grosime cuprinsă între 0,2-0,5 m. După aceasta urmează o umplere modernă a şanţului de apărare.
Pe latura de E a castrului a fost identificat un singur şanţ de apărare (care nu a putut fi dezvelit în întregime înspre est datorită traiectului unor instalaţii de înaltă tensiune. Ca atare, şanţul apare la cca. 2,25 m de zidul de incintă şi are adâncimea de -2,5 m faţă de nivelul actual al solului. Un prim nivel de umplere a şanţului (gros de 0,5 m) constă din nisip fin şi pigmentaţie de lemn ars, ceea ce în structura incintei nu a mai putut fi suprins. Astfel, umplutura şanţului sugerează trei etape de refacere a incintei de E.
Vicusul militar. Sectorul de N
Pe o terasă înaltă înspre Plugova, la cca 300 m de colţul de NE al castrului, s-a observat în ruptura malului urme de locuire antică. Nivelul de locuire apare la -0,97 m de la nivelul actual al solului, într-un pământ de culoare castanie deschisă.
În profilul malului s-a conturat o locuinţă (lungă de 8 m), cu pereţii probabil din lemn şi o podea de lut bătut. Limitele locuinţei sunt delimitate de piatră de râu dispusă la cele 2 colţuri. Podeaua primului nivel de locuire este aşezată pe un strat de lut amestecat cu pietriş, suprapus de un strat de lut bătut (gros de 0,45 m). După incendierea locuinţei, aceasta a fost refăcută pe acelaşi amplasament din lemn şi chirpic. Locuinţa a fost dezvelită în lăţime pe cca 1 m. Inventarul descoperit constă prin excelenţă din farfurii plate întregibile, databile în sec. III-IV şi câteva fragmente de căni, cuie, sticlă topită. Se propune dezvelirea întregului edificiu.
Descoperirile de la Mehadia din anul 2004 au adus precizări importante sub aspectul etapelor de refacere a incintei de E a castrului. Semnificative în acest sens sunt refacerile din sec. IV, îndeosebi pentru reorganizarea întregului spaţiu al porţii.