Măriuţa | Comuna: Belciugatele | Judeţ: Călăraşi | Punct: La Movilă | Anul: 2000
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2000
Perioade:
Preistorie; Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca migraţiilor; Evul Mediu;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Tell;
Cod RAN:
| 101136.01 |
Județ:
Călăraşi
Unitate administrativă:
Belciugatele
Localitate:
Măriuţa
Punct:
La Movilă
Localizare:
| 101136.01 |
Lista Ilustrațiilor - 7
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Neagu | Marian | participant | Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi |
| Parnic | Valentin Aurel | participant | Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi |
| Paveleţ | Eugen-Cristian | participant | Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi |
| Moise | Dragoş | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
Raport:
Aşezarea eneolitică este situată la 7 km NV de oraşul Fundulea, pe malul drept al lacului Mostiştea (în vechime acesta era râu şi curgea de la N la S vărsându-se în Dunăre), la circa 250 m de latura estică a satului Măriuţa pe o terasă joasă în imediata apropierea a apei. Aşezarea este înconjurată de apele Mostiştei, datorită faptului că în dreptul satului eneolitic râul făcea o buclă de 180°.
Cercetările arheologice au debutat în 1984, sub conducerea lui Mihai Şimon (IAB). Iniţial cercetarea a avut un caracter de salvare (movila pe care se afla aşezarea trebuia excavată în totalitate), în campaniile din 1984 - 1985, urmărindu-se obţinerea unei cât mai complete imagini a stratigrafiei aşezării. Partea de NV a aşezării (1/4) a fost excavată până la nivelul steril din punct de vedere arheologic o dată cu primele lucrări de construire a drumului.
Începând cu anul 1986, lipsa fondurilor pentru continuarea drumului a făcut ca cercetările să se poată desfăşura normal.
Astfel în perioada 1986 - 1991, a fost cercetată partea centrală a aşezării. Au fost trasate şapte secţiuni şi în majoritatea s-a ajuns la sterilul arheologic. S-au făcut observaţii stratigrafice complexe mai ales pentru locuinţele din primul nivel (N1).
Stratul de cultură este gros de cca. 2,60 - 2,90 m, materialele descoperite aparţin în totalitate culturii Gumelniţa. Au fost descoperite vestigii arheologice aparţinând epocii bronzului, perioadei daco-romane, un mormânt din sec. IV p. Chr., precum şi fragmente ceramice medievale (sec. XIV - XVII).
De asemenea au fost descoperite şi câteva fragmente ceramice de tip Boian - Vidra, dar nu a fost descoperit un nivel arheologic aferent acestora (Şimon 1995)
Trebuie menţionat faptul că majoritatea materialului descoperit în aşezarea de la Măriuţa nu a fost publicat datorită decesului prematur al autorului săpăturii.
În consecinţă am considerat oportună analizarea descoperirilor făcute de Mihai Şimon şi redarea lor circuitului arheologic. Ca fază preliminară a continuării cercetărilor de la Măriuţa am studiat întregul materialul arheologic aflat în depozitele MDJ Călăraşi, planurile, respectiv Rapoartele preliminare de cercetare, păstrate în arhiva IAB, fondul Şimon.
Cercetările din aşezarea eneolitică merită reluate, pentru că rezultatele obţinute în urma analizei noastre sunt deosebit de interesante, deşi am constatat că există lacune în ceea ce priveşte documentaţia (planuri lipsă, însemnări incomplete, rapoarte lipsă şi /sau incomplete).
Nu a fost descoperită nici o locuinţă în nivelul doi (N2), deşi acesta este foarte bogat din punct de vedere al materialelor descoperite.
Nu s-a dezvelit în totalitate nici una din locuinţele descoperite şi nu există date concludente despre dimensiunile şi tehnica de construcţie a acestora.
Nu a fost identificat un nivel de cultură Boian, deşi materialul descoperit presupunea aceasta.
Pentru o mai bună imagine a satului eneolitic de la Măriuţa, a organizării spaţiale a acestuia şi a întregului habitat considerăm necesară cercetarea în totalitate a suprafeţei ocupate de comunitatea gumelniţeană.
De asemenea am urmărit identificarea unui eventual nivel de locuire Gumelniţa A2, materialul arheologic descoperit atestând aceasta.
Cercetările arheologice din campania anului 2000, s-au desfăşurat în perioada 22 august - 10 august, cu fonduri puse la dispoziţie de Serviciul Arheologie din cadrul Ministerului Culturii.
Suprafaţa aşezării fiind săpată în proporţie de 60 %, cercetările din acest an s-au limitat la trasarea unei suprafeţe de 144 m2 (12 x 12 m). Pentru o cât mai bună înregistrare planimetrică şi stratigrafică, suprafaţa a fost împărţită în sectoare de 6 x 6 m (ca elemente cvasi-independente) cu martori de 0,30 m între ele, peste acestea suprapunându-se un caroiaj de 2 x 2 m. În acelaşi timp ne-am propus verificarea stratigrafiei aşezării, astfel încât am refăcut profilul estic al secţiunii magistrale cercetate de Mihai Şimon.
Datorită fondurilor puţine, şi în consecinţă a forţei de muncă reduse avute la dispoziţie, nu am putut ataca decât unul din cele patru sectoare, respectiv Sect.1.
Stratigrafia, cel puţin aşa cum se prezintă până în momentul de faţă (după campania anului 2000), nu este complicată. După solul actual (vegetal), care pe alocuri nu depăşeşte 0,15 m grosime şi care se prezintă sub forma unui sediment de culoare neagră cu o granulozitate mare, urmează stratul propriu-zis de cultură (numit de noi, convenţional, N1). Legat de compoziţia stratului vegetal, trebuie să facem precizarea că materialul ceramic, mai puţin cel litic şi osteologic, sunt acoperite de o crustă albă calcaroasă, mai consistentă şi mai masivă decât la o adâncime mai mare.
Stratul propriu-zis de cultură (N1), a fost surprins între -0,35 / -0,4 m şi -1,55 / -1,65 m, grosimea acestuia variind între 1,15 - 1,3 m. Acest strat are o culoare maronie cu mici granule calcaroase de culoare albă. Tot stratul are o granulaţie foarte fină. El nu a putut fi divizat din punct de vedere al succesiunii stratigrafice deoarece nu a apărut nici un complex şi nu am putut observa nici o situaţie deosebită. De altfel, Mihai Şimon menţionează că în acest strat "nu au apărut podini de locuinţe sau vetre". Aşa cum deja am menţionat datorită fondurilor reduse avute la dispoziţie, am fost nevoiţi să ne oprim la baza acestui nivel (-1, 65 m) moment în care ne aflam în partea superioară a primului nivel de locuire al aşezării (numit de noi, convenţional, N2) interceptând resturile unei locuinţe incendiate, respectiv ale vetrei acesteia.
În cadrul operaţiunilor de protejare şi conservare a sitului arheologic au fost acoperite resturile acestui nivel ocupaţional cu folie de polietilenă şi pământ rezultat în urma săpăturii, urmând ca locuinţa să fie cercetată în anul următor.
În ceea ce priveşte elementele culturii materiale, care au fost descoperite în campania din acest an, de la Măriuţa, având în vedere că cercetările noastre s-au concentrat asupra primului nivel de locuire, de sus în jos (N1), au confirmat faptul că ne aflăm, cel puţin în acest moment, în faţa unei comunităţi care aparţine fazei B a culturii Gumelniţa.
Deşi marea majoritate a materialului din stratul vegetal aparţine tot culturii Gumelniţa, au mai apărut şi rare fragmente ceramice din perioada feudală târzie (sec. XVI - XVII).
Ceramica este unul din elementele definitorii şi descoperită în cea mai mare cantitate, lucru de altfel obişnuit pentru comunităţile gumelniţene. Din punct de vedere tehnic aceasta este caracterizată de vase executate dintr-un lut bine ales şi frământat. Degresantul este reprezentat de nisip, mai rar pietricele mici. Arderea la marea majoritate a fragmentelor, este de tip oxidant, culoarea pereţilor fiind gălbuie, maronie sau, mai rar, castanie. Nu lipsesc nici vasele care au suferit o ardere reducătoare, culoarea pereţilor fiind de data aceasta neagră.
Repertoriul formelor ceramice este deosebit de variat. În primul rând se remarcă, din punctul de vedere al frecvenţei, străchinile cu marginea îndoită în interior sau îngroşată în interior, precum şi cele cu umărul ascuţit. Castroanele cu umărul carenat sunt destul de frecvente. Alte forme de vas pe care le-am întâlnit în cursul cercetărilor noastre sunt: vasele piriforme, chiupurile, paharele, bolurile.
Decorul este destul de sărăcăcios, de cele mai multe ori fiind reprezentat de barbotină organizată în vârci paralele oblice, orizontale sau verticale. Un alt element care poate fi considerat şi decorativ, este cel reprezentat de proeminenţele simple sau duble. Fără îndoială că acestea au şi un rol funcţional.
Uneltele din silex sunt foarte numeroase, în acest an chiar dacă suprafaţa abordată este destul de mică, numărul acestora se ridică la peste 150, între care şi două topoare. Tipologic se menţin uneltele de bază, adică lamele, gratoarele, burinele, racloare. Din categoria uneltelor din piatră fac parte două râşniţe şi două herminete.
O altă categorie de unelte este reprezentată de cele din os: străpungătoarele, spatulele, dăltiţele.
Cel mai interesant obiect, din punct de vedere al rarităţii descoperirilor, îl reprezintă un împungător din cupru descoperit întreg şi cu mânerul din os. În secţiune acesta era dreptunghiular.
Plastica este reprezentată de trei statuete antropomorfe şi una zoomorfă, din lut şi un idol antropomorf din os.
Verificarea profilului magistral, din suprafaţa cercetată de Mihai Şimon, nu a fost făcută pe toată lungimea. Am refăcut numai partea sudică a profilului estic în lungime totală de 10 m. Am constatat următoarele:
1. Nivelul vegetal, care s-a depus după părăsirea aşezării de către locuitorii gumelniţeni, gros de 0,2 - 0,35 m. Acesta se prezintă sub forma unui sediment de culoare maroniu-închisă, pigmentat cu calcar şi urme roşiatice provenind de la chirpicul dezintegrat. Majoritatea materialelor descoperite în acest nivel aparţin culturii Gumelniţa;
2. Primul nivel de locuire - N1, datat Gumelniţa B1, (0,3 m - 1,40 m) se prezintă sub forma unor depuneri de culoare cenuşie cu tente gălbui, destul de compact. La ad. = - 1,29 m, în partea sudică a profilului se poate observa o zonă lungă de aproximativ 1,2 m, arsă la roşu. Foarte probabil sunt resturile unei locuinţe incendiate. La S de această zonă la ad. = - 1,3 m / -1,35 m am identificat o parte din podeaua şi peretele în elevaţie ale unei locuinţe neincendiate, cu lungimea de 0,5 m şi grosimea de 0,3 m;
3. Al doilea nivel de locuire - N2, datat de Mihai Şimon, Gumelniţa A2 (Şimon 1995, p. 33), -1,4 m / -1, 92 m. Depunerea este de culoare gălbuie cu tente cenuşii. În jumătatea nordică a profilului am putut identifica, imediat sub nivelul N1, urmele unei zone menajere (unde am înregistrat şase unităţi stratigrafice) cu o grosime de 0,2 / 0,25 m. Acestea se prezintă sub forma unor depuneri succesive de cenuşă, scoici, lut galben, fragmente de chirpic ars amestecate cu ceramică. Zona menajeră este surprinsă pe o lungime de aproximativ 5 m, cu întreruperi considerabile, deoarece la un moment dat a fost practicată o nivelare a suprafeţei, suprapusă de un moment constructiv, la baza căruia apar urmele unei podele de lut;
4. Al treilea nivel de locuire - N3, datat de Mihai Şimon Gumelniţa A2 (-1,92 m / -2,65 m). Acest nivel este cel mai interesant din punct de vedere stratigrafic. Pe toată lungimea profilului se observă urmele unor complexe incendiate, podele din lut galben bătătorit, groase de 1 - 3 cm, peste care se disting urme compacte de cenuşă. Au fost observate trei astfel de complexe poziţionate la acelaşi nivel.
5. După adâncimea de -2,8 m, întâlnim solul steril arheologic de culoare gălbuie pigmentat cu mici granule de calcar.
Materialele arheologice descoperite la Măriuţa în campania 2000 au fost înregistrate şi se păstrează în depozitul nr. 1 din cadrul Muzeului Dunării de Jos Călăraşi.
Planşa 39