Mangalia | Judeţ: Constanţa | Anul: 2002
Descriere:
Anul cercetarii:
2002
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu; Perioada modernă; Perioadă neprecizată;
Epoci:
Epoca greacă; Epoca elenistică; Epoca romană timpurie; Epoca medievală timpurie; Perioada modernă; Perioadă neprecizată;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Cod RAN:
| 60491.03 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
mun. Mangalia
Localitate:
Mangalia
Sector:
Str. Arcului, nr. 3B
Localizare:
| 60491.03 |
Fără Ilustrații

Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Alexandru | Nicolae | participant | Instiuție Nedefinită |
Colesniuc | Sorin Marcel | participant | Instiuție Nedefinită |
Constantin | Robert | participant | Instiuție Nedefinită |
Georgescu | Valeriu | participant | Instiuție Nedefinită |
Ionescu | Mihai Severus | participant | Instiuție Nedefinită |
Papuc | Gheorghe | participant | Instiuție Nedefinită |
Radu | Laurenţiu | participant | Instiuție Nedefinită |
Ungureanu | Mădălina | participant | Instiuție Nedefinită |
Raport:
Terenul se află în spatele Poştei, la cca. 200 m.
Datorită situaţiei deosebite a terenului s-a trasat o secţiune de 2 m cu lungimea de 3,20 m, orientată N - S. În secţiunea respectivă, după înlăturarea stratului vegetal şi a solului brun închis, de la adâncimea de cca. -0,50 m au început să apară diverse fragmente ceramice (predomină fragmentele de ţigle elenistice) şi litice, cuie din fier, urme de arsură. Materialul ceramic a fost datat în secolele III-II a. Chr.
La o adâncime de circa -0,75 -0,80 m, în apropierea colţului de sud-vest al secţiunii au fost descoperite fragmentele aparţinând unor statuete de teracotă: picioarele şi bustul unei statuete de dimensiuni relativ mari, realizată din ceramică, reprezentând un personaj feminin nud, spartă încă din vechime, alte două fragmente provenind de la partea de jos a unor statuete care reprezintă drapajul unui chiton şi o parte din cap, precum şi resturile unui mic altar ceramic, spart de asemenea din vechime.
Secţiunea trasată a scos la lumină existenţa unei îmbinări a două ziduri (ori a unui zid cu o bordură, suprafaţa mică a secţiunii nu ne-a permis clarificarea acestui lucru) la cota –0,80 m şi a unui pavaj realizat din plăci mari din piatră la cota –1 m. Fragmentul de zid care a fost dezvelit cu această ocazie are lăţimea de 1 m, legat cu pământ, cu blocurile din afară bine făţuite, lucrat îngrijit. Din zid se păstrează doar o asiză, celălalt zid (bordură) apare doar pe o distanţă de 0,10 m pe latura de est a secţiunii. Se observă existenţa unei asize formată din două blocuri (unul de mari dimensiuni: circa 1 m). Între cele două ziduri se află un pavaj format din lespezi din piatră de mari dimensiuni, îngrijit îmbinate, de diferite mărimi, în general neregulate. Din punct de vedere cronologic, pe baza materialului ceramic, putem încerca o datare largă în secolele III –II a. Chr.