Lăzarea | Judeţ: Harghita | Punct: Casa Doamnei (Asszonyokháza) | Anul: 1999
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Cercetările arheologice de la Lăzarea - "casa doamnei"
Anul cercetarii:
1999
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Civil; Domestic;
Tipuri de sit:
Castel;
Cod RAN:
| 84601.01 |
Județ:
Harghita
Unitate administrativă:
Lăzarea
Localitate:
Lăzarea
Punct:
Casa Doamnei (Asszonyokháza)
Localizare:
| 84601.01 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Emödi | Tamás Péter | participant | Instiuție Nedefinită |
| Gogâltan | Florin | participant | Instiuție Nedefinită |
| Kovács | Zsolt Molnár | participant | Instiuție Nedefinită |
Raport:
În perioada 5-30 august, în curtea castelului feudal de la Lăzarea, au fost efectuate mai multe sondaje arheologice cu scopul de a clarifica etapele de construcţie şi configuraţiile planimetrice ale corpurilor de clădiri existente în partea sa nord-estică. Construcţia aflată astăzi în picioare aici este cunoscută sub numele de "Casa doamnei" sau "Casa doamnelor" ("Asszonyház"), dintr-o interpretare - dealtfel eronată – a datelor oferite de documentele din secolele XVII-XVIII.
Colectivul stiinţific, format din specialişti de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a avut ca obiectiv principal descărcarea terenului de sarcină istorică, în vederea restaurării acestei construcţii. Cel de-al doilea obiectiv a fost prelucra materialului arheologic provenit din săpăturile efectuate în zona castelului de la Lăzarea în perioada 1963-1974, depozitat la muzeul din Gheorghieni şi care a rămas în marea sa majoritate inedit.
Cu toate că acest important sit arheologic a fost cercetat sistematic pe durata mai multor campanii, între 1963-1977 şi în 1982, au fost publicate doar două articole referitoare la aceste cercetări.
În aceste condiţii, în vederea clarificării planimetriei construcţiilor ce au precedat actuala formă a "Casei Doamnei" ("Asszonyház"), respectiv pentru a oferi elemente de sprijin pentru restaurarea acesteia, a devenit necesară efectuarea de noi săpături de control. În campania din vara anului 1999 au fost deschise în curtea castelului trei secţiuni şi o casetă (SA, SB, SC şi SD) dezvelindu-se o suprafaţă de aproximativ 90 m2 (Fig. 1). La poziţionarea secţiunilor şi a casetei s-a luat în considerare sugestiile oferite de către Kovács András, Máthe Zoltán şi Emödi Tamás, care au efectuat în prealabil cercetări de parament, respectiv un studiu de arhitectură şi istoria artei.
Cercetările arheologice în zona nord-vestică a curţii castelului feudal din Lăzarea, au evidenţiat existenţa mai multor vestigii aparţinând unor etape diferite, premergătoare, construcţiei actualei clădiri "Casa Doamnei" ("Asszonyház"). S-au semnalat urme medievale – vetre şi urmele unor construcţii din lemn – care au precedat edificiile din piatră. Cercetările au stabilit de asemenea o serie de relaţii stratigrafice între elementele planimetrice ale obiectivelor descoperite şi corpul de clădire aflat în picioare (Fig. 2). În această fază a cercetărilor s-au desprins următoarele concluzii:
1. Planul actual al construcţiei este rezultatul modificărilor survenite probabil după distrugerile în două rânduri (iarna lui 1706 şi vara lui 1707) ce au avut loc în timpul răscoalei curuţilor. Lucrările de refacere încep abia pe la 1736, fiind gata înainte de 1742. Din acest an datează un foarte important inventar, care probează existenţa noului plan general al clădirii. De asemenea trebuie precizat, verificând pe teren informaţiile cuprinse în acest inventar, că şi după această dată, pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a veacului al XVIII-lea şi posibil şi în secolul următor, clădirea a fost continuu modificată şi renovată. S-a păstrat însă planul general aşa cum apare în inventarul din 1742;
2. O etapă mai veche de construcţie este reprezentată de zidurile Z2, Z3 şi Z4. Această fază trebuie pusă în relaţie cu o parte a construcţiei actuale a "Casei Doamnei" ("Asszonyház"). Zidurile Z2 şi Z3 reprezintă continuările zidurilor ce delimitează dinspre nord şi sud încăperea boltită cilindric din colţul sud-vestic al subsolulului "Casei Doamnei" ("Asszonyház"). Încăperea constituia iniţial un spaţiu unitar ce se închidea dincolo de capătul vestic al secţiunii noastre SC. Ulterior pivniţa a fost separată în două prin construcţia zidului despărţitor Z1, accesul realizându-se printr-o uşă, care la rândul ei a fost ulterior înzidită. După renunţarea la părţile de clădire vestice şi demolarea acestora, odată cu configurarea planimetriei actuale şi realizarea faţadei vestice noi, pivniţa a fost închisă înspre vest, în zidul de plombă practicându-se o fereastră. Sub tencuială se distinge clar conturul bolţii cilindrice – nemaiexistente dealtfel în pivniţa păstrată – secţionate. La marginea interioară a zidului Z3 am mai surprins cărămizile primei asize a bolţii. Din zidurile longitudinale demantelate ale spaţiului aflat deasupra pivniţei s-au păstrat doi martori în formă de contraforţi. La baza celui din colţul sud-vestic, cercetările de parament au scos în evidenţă existenţa unui luminator al pivniţei din aceasteă etapă şi a penetraţiei bolţii deasupra golului. Cercetările noastre nu au identificat deocamdată elemente pe baza cărora construcţia acestei faze a "Casei Doamnei" ("Asszonyház") să poată fi încadrată mai precis în limitele secolului al XVII-lea. Stratul de arsură de pe podeaua de lut a pivniţei, semnalată în SC, indică un incendiu, urmat de depunerea unui strat de dărâmătură format din pământ cenuşiu cu pietre, cărămizi, mortar, cărbune, peste care se suprapune stratul de dărâmătură a zidurilor pivniţei. Atât imediat sub dărâmătură cât şi deasupra ei – în SA, SB şi în SC - am descoperit fragmente de cahle şi elementele acestora de coronament, dintre care cel decorat cu arce de cerc şi motive vegetale stilizate, a fost larg răspândit în Transilvania de către de habani în cursul sec. al XVII-lea. El este semnalat şi în secolul următor. Din stratul aflat deasupra dărâmăturii am recoltat un fragment aparţinând unui tip de cahlă decorat cu o cruce la mijloc. O piesă asemănătoare a fost descoperită cu ocazia cercetărilor mai vechi şi are inscriptionat anul 1737. Acestea sunt şi elementele pe baza cărora demolarea pivniţei poate fi pusă în legătură cu devastarea castelului în 1706 - 1707 sau cel târziu odată cu incendiul din 1748. Rămâne problematică datarea fundaţiei aflată sub zidăria actuală a "Casei Doamnei" ("Asszonyház"), remarcată în zona lărgită a secţiunii SB.
3. Din veacul al XVI-lea se pare că dateză cea mai veche construcţie de zid din zona "Casei doamnei" ("Asszonyház"). Planul ei nu poate fi precizat cu exactitate. O prima etapă de construcţie a unei clădiri medievale este reprezentată de zidurile notate de noi cu Za, Zb, Zc, Zd, Ze, Zf, Zg, Zh, Zi, Zj, Zk şi Zl. Pentru contemporaneitatea lor pledează atât ţeserea fundaţiilor şi configuraţia planimetrică, cât şi mortarul folosit. Singura excepţie face fundaţia Zi, care însă în ciuda diferenţei compoziţiei mortarului pare şi ea ca făcând parte din acelaşi ansamblu. În cazul fundaţiilor Zk şi Zl, zidurile lor demantelate, poziţiile şi adâncimile de fundare indică plasarea lor în aceeaşi serie. Fundaţiile configurează un plan cu cinci încăperi, trei înşirate de-alungul axului N - S şi alte două adosate de o parte şi alta a încăperii sudice, delimitată de Zb, Zc, Za şi Zi. Cu toate incertitudinile rămase credem că în special continuarea zidurilor Zc şi Zi înspre est şi vest sugerează un plan compact rectangular cu trei tracturi. Fundaţiile Zd, Ze, Zf şi Zg constituie baza unei pile de zidărie cu dimensiunile de 2,00 X 3,30 m care susţinea probabil o prispă de lemn sau o arcadă a unui foişor dispus pe faţada sudică a clădirii. Prin poziţia lor faţă de fundaţiile vecine, gropile de par G8 - G13 ne-ar putea indica picioarele schelelor folosite la ridicarea zidurilor respective. Adâncimile la care ele au fost însă ele sesizate par să infirme această supoziţie. Singura zonă în care am surprins un nivel de călcare aparţinător zidurilor amintite, este suprafaţa închisă de fundaţiile Zh, Zi şi Zk cu podeaua de lut a încăperii care a funcţionat ca si pivniţă. Atât în SA cât şi în SB s-au semnalat straturi de dărâmătură ale acestor ziduri datate în prima perioadă. Elementele de datare directă a acestei etape sunt destul de puţine. Câteva fragmente de cahlă descoperite în straturi ale căror relaţie cu respectivele fundaţii ne permite să le folosim ca repere cronologice, vin să ne ajute în acest sens. Astfel, fragmentul cu decorat în formă de plasă cu ochiuri romboidale, datat în sec. al XV-lea sau eventual la începutul celui următor, descoperit în SA în stratul de pământ brun-negricios ce se întinde şi sub talpa fundaţiei zidului Zd, serveşte ca terminus post quem pentru zidul în cauză. La limita dintre acelaşi strat – în care a fost săpată fundaţia Zj - şi umplutura aflată deasupra lui, în SB, s-au găsit două fragmente ale tipului de cahle cu cavaler (Pl. I), datate pe la începutul sec. al XVI-lea. Din aceeaşi secţiune, de la o adâncime de –1,40 m – implicit în straturi mai vechi decât fundaţiile primei faze – provine un fragment de cahlă decorat cu şiruri de motive patrate cu diagonala marcată. El se datează în sec. al XV-lea. Contemporan este un fragment de cahlă cu decor vegetal, găsit sub podeaua de lut de lângă zidul Zc la o cotă egală cu cea a tălpii fundaţiei. Un alt fragment de margine, cu ramă de prindere şi decor vegetal, descoperit în aceeaşi loc, poate fi datat în sec. al XVI-lea. Cu rezervele de rigoare trebuie să admitem deci, că zidurile din această etapă nu sunt mai vechi de prima jumătate a sec. al XVI-lea. Ele ar putea fi contemporane cu construirea corpului de cladire central pe care este inscripţionat anul 1532;
4. Cele mai vechi amenajări descoperite în zona investigată de către noi sunt anterioare construirii fazei vechi de piatră. Este vorba despre unele construcţii patrulatere din lemn. O primă construcţie este sugerată de gropile de par G8 din SC şi G9, G10, G11, G12 şi G13 din SB. Gropile de par G1, G2, G3, G4, G5, G6 şi G7 descoperite în SA faceau parte probabil dintr-una sau două structuri din lemn. Ele trebuie puse în legătură cu cele două vetre V1 şi V2 găsite în imediata apropiere. Puţinul material arheologic gasit în acest strat sugerează dacă nu chiar veacul al XIV-lea, cu siguranţă cel următor. Cu relativa siguranta putem spune ca ele nu se legau de prispa din lemn sau baza scări de acces pe faţada de sud a "Casei doamnei" ("Asszonyház"), asa cum apare în inventarul din 1742.