.

Cronica Cercetărilor Arheologice
Raport preliminar de cercetare arheologică

Acasă Despre Lista Completă

Istria | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2018

Descriere:
Anul cercetarii:
2018
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Cetate;
Cod RAN:
| 62039.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Istria
Localitate:
Istria
Punct:
Cetate
Sector:
Basilica cu Criptă
Localizare:
| 62039.01 |
Lista Ilustrațiilor - 5
 
 
 
 
 
Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Achim Irina responsabil sector Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Dima Mihai participant Muzeul Băncii Naţionale a României
Raport:
Obiectivele campaniei arheologice 2018 În perioada 2002–2010 şi 2013, zece campanii arheologice s-au derulat în perimetrul Basilicii cu criptă de pe latura de est a Pieţei Mari de la Histria. Dacă săpăturile din 2002 şi 2003 s-au axat pe cercetarea basilicii, în intervalul 2004–2007 au continuat lucrările de teren în sectorul de la nord de monumentul creştin. În fine, în perioada 2008–2010, 2013 au fost reluate săpăturile în interiorul edificiului creştin şi în zona de la est de acesta, până în dreptul străzii 14 (nota 49), care asigura legătura între basilica episcopală şi basilica cu criptă (Fig. 1). După o întrerupere de patru ani, cercetarea în sectorul Basilicii cu criptă de pe latura de est a Pieţei Mari de la Histria a fost reluată în acest an în perioada 23.08–12.09.2018. Cercetările au vizat explorarea zonei de la vest de basilica paleocreştină, până la limita estică a clădirilor de pe flancul nordic al Pieţei Mari (nota 50) (Fig. 2). A fost avută în vedere stabilirea stratigrafiei generale în perimetrul din faţa edificiului creştin, în particular raporturile stratigrafice dintre construcţia G identificată în anul 2007 în secţiunea S3 şi construcţia grecească B, dar şi obţinerea de informaţii suplimentare (mod de amenajare, cronologie) privind strada A investigată de A. Petre, la finele deceniului şase al secolului XX (nota 51). Au fost cercetate o serie de structuri constructive şi amenajări antice, atribuibile perioadei romane, romane târzii sau epocii proto-bizantine. Perimetrul supus cercetării a fost împărţit în două casete de dimensiuni egale: Caseta B3 şi C3, ambele măsurând 4 x 4 m (Fig. 3). Pentru mai buna înţelegere a situaţiei puse în evidenţă prin cercetarea de suprafaţă din 2018 au fost recurăţate carourile 1 şi 2 ale secţiunii S3 (practicată în 2007). Terenul rămas liber până la limita estică a camerei 1 din complexul de la nord de Piaţa Mare a fost eliberat de pământul depus din campaniile anterioare pentru a permite continuarea cercetării în perioada următoare. Rezultate imediate ale cercetării. Descrierea secţiunilor Sector Nord: Secţiunea S3, Carourile 1–2 (fig. 2–4) Această secţiune măsurând iniţial circa 9 metri lungime şi 1,50 m lărgime a fost practicată în anul 2007 la extremitatea nordică a zidului vestic al construcţiei B, în perimetrul străzii A cercetată de A. Petre în anii 1950. În campania 2018 s-a lucrat efectiv doar în carourile 1 şi 2, în interiorul construcţiei romane denumite convenţional CR G. Scopul acestor explorări de mică amploare a fost acela de a înregistra zidurile perimetrale ale edificiului, pentru o mai bună corelaţie a situaţiei stratigrafice din această zonă cu datele obţinute în caseta aflată imediat la sud, caseta B3. Trei structuri constructive erau deja identificate în această zonă a secţiunii S3: zidurile est, nord şi vest ale clădirii romane CR G. Ar trebui notat faptul că nici în anul 2007, nici în 2018 săpătura nu a atins nivelul stâncii native, zidurile fiind puse în evidenţă în 2007 până la sămânţa fundaţiei. Este de menţionat de asemenea faptul că în interiorul CR G la momentul decapării din 2007 nu au existat indicii concludente privind traseul străzii A/B4. Nu au fost deci identificate urme din pavajul acestui drum şi nici resturi din substrucţia sa. Am putut constata că zidurile care definesc latura de nord a CR G sunt nivelate şi se găsesc imediat sub stratul vegetal, la o adâncime suprinzător de mică faţă de nivelul actual de călcare. Zidul de est al CR G (Z26) a fost dezvelit şi documentat momentan pe o lungime de 1,76 m şi o înălţime care variază între 0,80 şi 1,10 m. Lăţimea zidului este de circa 0,70 m. CR G se adosează cu latura sa estică construcţiei greco-elenistice B, aflată imediat la est. Pe toată lungimea pusă în evidenţă zidul are un traseu rectiliniu, fiind orientat nord-sud, cu respectarea deviaţiei pe care o prezintă latura de vest a construcţiei B, de care se alipeşte. Structura este realizată din meloane brute şi semifasonate de calcar şi de şist verde, legate cu mortar de culoare rozalie. Rosturile largi şi predominant oblice sunt umplute cu o cantitate excedentară de mortar, care este întins la faţa pietrelor. Patru asize sunt recognoscibile pe paramentul interior al zidului, de regulă aliniate la partea superioară, cu înălţime constantă, de circa 0,30 m. Pe fiecare asiză alternează meloanele brute de dimensiuni mari (cu lungime de peste 0,20 m) cu elemente de calaj cu predominantă dimensiune orizontală care permit alinierea asizelor la partea lor superioară. Zidul de nord al CR G (Z27) constituie totodată limita de nord a secţiunii şi a fost dezvelit pe tot traseul său (2,10 m lungime), fiind vizibil doar paramentul interior, pe o înălţime ce variază între 0,84 şi 1,04 m. Grosimea zidului rămâne neprecizată până la extinderea cercetării spre nord, în exteriorul construcţiei CR G. Z27 are un traseu rectiliniu şi este orientat est-vest. Este realizat din meloane brute şi semifasonate de şist verde local şi de calcar lis şi cochilifer legate cu mortar rozaliu. În structura zidului predomină însă şisturile verzi, ca şi în cazul zidului Z26. Patru asize sunt vizibile, toate aliniate la partea superioară. Rosturile sunt largi, predominant oblice, umplute în exces cu mortar, care descrie un relief pe paramentul interior. Pe fiecare asiză, un bloc de mari dimensiuni (peste 0,25 m lungime) dictează înălţimea unităţii de lucru (0,30 m). Numeroase elemente de calaj folosite în structura zidului, cu pronunţată dimensiune orizontală, permit ca înălţimea asizelor să rămână constantă. Zidul de vest al CRG (Z28) a făcut doar obiectul unor înregistrări fotografice, urmând să fie dezvelit în campaniile viitoare. Această decizie este motivată de faptul că doar 1,30 m lungime din traseul său ce măsoară în total 5,80 m (măsuri exterioare) se plasează în secţiunea S3, restul aflându-se în martorul dintre S3 şi Caseta B3, precum şi în carourile A1, A2 din Caseta B3. Prezintă o tehnică de construcţie comparabilă cu cea a zidurilor Z26 şi Z27 şi se conservă pe o înălţime de circa un metru. Este orientat nord-sud, cu deviaţie importantă spre est, iar traseul său este grosier rectiliniu, prezentând abateri importante detectabile în suprafaţă, în Caseta B3. Împreună cu Z27 defineşte colţul nord-vestic al construcţiei CR G, care se prezintă în unghi lejer obtuz, conferind întregii construcţii un aspect asimetric. Succesiunea stratigrafică reprecizată în interiorul CR G permite observaţia că momentul de distrugere al CR G (reprezentat de un strat de culoare cafeniu închis, deosebit de bogat în material tegular fragmentar şi întreg, conţinând o mare cantitate de mortar şi fragmente ceramice care acoperă o plajă cronologică mare, între secolele II şi VI p.Chr.(nota 52)) este urmat de o nivelare consistentă cu lut galben (cu o grosime variabilă, de aproximativ 0,58 m) care marchează momentul scoaterii din funcţiune a clădirii G. Terenul este ulterior curăţat, zidurile nivelate la orizontală, iar interiorul clădirii este reumplut cu un strat de pământ brun închis peste care avea să fie amenajată strada A, nereperată în această zonă. Posterioară construcţiei B, clădirea G pare să fi funcţionat în intervalul secolelor I–III p.Chr. (fazele IA–C definite de A. Suceveanu), fiind cel mai probabil contemporană cu construcţiile E şi F identificate în nava centrală a basilicii, la est de pavajul de cărămidă (Fig. 2). Este posibil ca edificiul să fi fost distrus în cursul atacurilor gotice de la jumătatea secolului al III-lea p.Chr. sau cel mai târziu în prima jumătate a secolului al IV-lea p.Chr. Este deja un fapt acceptat acela că în cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al III-lea p.Chr. (etapa IIA din cronologia Suceveanu), construcţia incintei post-gotice este dublată de o vastă operă de refacere a monumentelor afectate de distrugere (de exemplu, edificiul denumit Basilica civilă (nota 53) de pe latura de sud a Pieţei Mari, după cum o demonstrează săpăturile efectuate de A. Suceveanu şi colaboratori în această zonă (nota 54) şi de modificări importante la nivelul reţelei rutiere din zona centrală a oraşului (nota 55). Teza lui A. Petre (nota 56), care datează strada A/B4 la finele secolului V–prima jumătate a secolului VI p.Chr., ar putea fi amendată printr-o nouă interpretare a vestigiilor din această arie şi încadrarea cronologică mai timpurie a străzii de la vest de basilica creştină, poate cândva în cursul secolului al IV-lea sau oricum în epoca post Aurelian şi Probus. Ar fi de notat şi faptul că, în stadiul actual al cercetării, strada A nu este precedată de o alta, mai timpurie, atribuibilă perioadei greco-elenistice, al cărei traseu să-l fi reutilizat măcar parţial. Caseta B3 (Fig. 3–5) Este amplasată la sud de secţiunea S3 şi este încadrată la sud de caseta C3. Un martor de 1 m lăţime separă cele două casete. Ca şi secţiunea precedentă, caseta B3 se aliniază la est cu zidul vestic al construcţiei B, al cărei aliniament îl respectă. Caseta măsoară 4 x 4 m şi pentru o înregistrare mai exactă a materialelor rezultate a fost împărţită în patru carouri numerotate A1, A2/jumătatea vestică şi B1, B2/jumătatea estică, iar numărătoarea carourilor s-a făcut de la nord spre sud. Săpătura a avansat foarte puţin în adâncime datorită situaţiei arheologice complexe care a fost pusă în evidenţă pe suprafaţa cercetată (16 m2). Mai multe amenajări au fost dezvelite în perimetrul cercetat. Cea mai amplă dintre acestea este strada A, care se întinde pe toată lărgimea casetei, pe axul nord–sud, fără însă să atingă limita de vest a casetei, în perimetrul carourilor B1, B2, A2 (lărgime variabilă, între 1,30 m la nord şi 2,20 m la sud/carourile A2–B2). Suprafaţa utilă a străzii este în regulă generală plană, acoperită de un „pavaj” continuu, compact, montat într-un strat de pământ de culoare galben-cenuşiu, de consistenţă dură, aşa cum se poate vedea în succesiunea stratigrafică din interiorul CR G. Pavajul este realizat din galete de şist verde şi calcar, îmbinate armonios cu mici fragmente de material tegular şi ceramice, care sunt dominante în structura întregului complex depoziţional pe care-l formează strada. Suprafaţa rezervată circulaţiei, cel mai probabil pietonale, a suferit în mod vizibil ca urmare a intensei activităţi constructive derulate în aria de la nord şi vest de basilica creştină. Galetele alternează cu unele elemente din şist verde şi calcar, cu pronunţată dimensiune plană, măsurând de regulă mai mult de 10 cm, care sunt dispersate pe traseul străzii fără o regulă aparentă. Cea mai târzie suprafaţă a străzii A se situează la mică adâncime faţă de nivelul actual de călcare (circa 0,20 m), la cote cuprinse între 0,86 m şi 0,96 m faţă de punctul de referinţă de pe zidul perimetral nord al basilicii. Întreaga suprafaţă a străzii a fost acoperită cu un strat fin (cu o grosime de maximum 5 cm) de pământ de culoare gri-gălbuie, de consistenţă dură (poate o fază foarte târzie a străzii, corespunzătoare sfârşitului de secol VI p.Chr.), bogat în material litic de dimensiuni mici, amestecat cu fragmente de cărămidă. Acest strat sigilează totodată şi vestigiile CR G şi stradela aflată imediat la vest de aceasta (strada A'), unde atinge grosimea cea mai mare, de circa 15 cm. Peste acest strat şi imediat sub vegetalul modern, o depunere compactă, de consistenţă medie, bogată în materiale arheologice (ceramică, monede), acoperă întreaga arie cercetată, până la nivelul blocurilor plane de calcar cochilifer de pe latura de est a casetei (la adâncimi cuprinse între 0,76 şi 0,86 m). Aceste două straturi au livrat un număr semnificativ de monede (12 piese repartizate aleatoriu pe suprafaţa străzii A, cu precădere în carourile B1 şi B2, mai puţin în caroul A2), ce acoperă un interval cronologic foarte larg, din secolul I a.Chr. până în secolul al VI-lea p.Chr. Monedele au fost identificate la adâncimi cuprinse între 0,76 m/moneda nr. 91 şi 0,90 m/moneda nr. 99. Printre cele mai timpurii piese se numără un dupondius de la Traian, tipul cu palludamentum (databilă post 112), descoperit în caroul A2, în vecinătatea profilului sudic, probabil la limita vestică a străzii A. Este de remarcat faptul că piesele cu nr. de inventar 90, 92, 94 sunt monede de 20 de nummia, databile în a doua jumătate a secolului al VI-lea. Celelalte monede (93, 95, 97, 98) pot fi încadrate, cel puţin până la finalizarea analizei numismatice, în epoca romană târzie, dintre care una/Moneda nr. 97 cu certitudine la Probus (276–282). În fine, piesa cu numărul de inventar 99 descoperită în caroul A2 se datează în perioadă greacă sau cea a semiautonomiei ?, fiind practic cel mai timpuriu exemplar monetar din perimetrul discutat aici. Materialul ceramic colectat din caroul B2, din straturile de deasupra străzii, este atribuibil epocii romane timpurii (inv. cer. 762). Lotul se compune din veselă de lichide în stare foarte fragmentară (ulcioare, căni, ceşcuţe), inclusiv o bază cu marcă de meşter incizată, precum şi veselă de masă (boluri şi farfurii). Prezenţa materialului ceramic roman timpuriu în contexte stratigrafice care includ monede cu datări mai târzii validează ipoteza unor intervenţii antropice repetate în perimetrul străzii A, intervenţii care au condus la bulversări stratigrafice astăzi imposibil de reconstituit. Dacă limita de vest a străzii A este imposibil de precizat, este de remarcat faptul că pe latura de est a zonei pavate cu galete este vizibil un aliniament discontinuu din blocuri de calcar cu suprafaţă plană (trei blocuri puse în evidenţă în grundriss, în caroul B1, alternând cu blochete de şist verde şi zone unde pietrele lipsesc, spre sud, în caroul B2), care urmează fidel linia construcţiei B, aflate mai la est. Ar putea fi vorba despre un trotuar al străzii, care se situează la adâncimi cuprinse între 0,66 şi 0,85 m. Pe traseul acestui posibil trotuar, la sud de cel de-al treilea bloc de calcar, în zona mediană a amenajării, două blocuri aşezate pe cant (unul de calcar gălbui, friabil şi unul de şist verde, a căror parte superioară se situează la adâncimea de 0,71 m) definesc o potenţială structură destinată evacuării/dirijării unui flux de apă pluvială direct în stradă. La extremitatea sa dinspre stradă, această amenajare debuşează pe un plan înclinat spre vest, format din două blochete de calcar şi o cărămidă, aflate pe traseul străzii A, la adâncimea maximă de 0,96 m. În perimetrul caroului A2, de la colţul sud- vestic spre est şi spre nord, o zonă pavată cu pietre de dimensiuni mici, aflată la câţiva centimetri mai jos decât traseul străzii A aşa cum este el pus în evidenţă în carourile B1 şi B2, ar putea să constituie elevaţia unei faze anterioare a aceleiaşi străzi, care suferă cel mai probabil unele modificări de curs de-a lungul existeţei sale. Construcţia CR G ocupă parţial spaţiul carourilor A1, A2 şi B1. O parte din acest edificiu, cu destinaţie neclară în această etapă a cercetării de teren, se plasează în secţiunea S3, a cărei lăţime o ocupă integral. Clădirea de plan rectangular, orientată nord-sud, măsoară 5,80 x 3,20 m (dimensiuni exterioare). În caseta B3, două ziduri ale acestei construcţii au fost reperate şi dezvelite parţial, pentru a putea preciza limita de sud a edificiului. Vestigiile CR G sunt practic sigilate sub traseul străzii A, iar zidurile de vest/Z28 şi de sud/Z29 au fost orizontalizate pentru a permite amenajarea străzii. Partea superioară a zidurilor este vizibilă la adâncimi care variază între 0,94 şi 0,98 m. Dacă zidurile de est şi de nord ale CR G (Z26 şi Z27) se disting prin masivitate, zidul de vest/Z28 este surprinzător de îngust (l = 0,42 m). Z28 şi Z29 definesc colţul sud-vestic al construcţiei în interiorul căreia, într-un strat de consistenţă foarte moale şi culoare galben-orange au fost identificate cantităţi importante de material tegular, materiale de construcţie care pot fi puse în legătură cu momentul de distrugere al CR G. Zidul sudic al construcţiei este reperat pe o mică distanţă, dar urmele de mortar rozaliu folosit ca liant în structura întregii construcţii identificat printre galetele din pavajul străzii A în caroul B2 pare să indice că Z29 se întinde la est până la limita vestică a construcţiei anterioare B (Fig. 2). Construcţia romană G este mărginită la vest pe aproape toată suprafaţa carourilor A1 şi A2 de stradela A', cu care este contemporană. Stradela a fost dezvelită pe o lungime aproximativă de 4 m şi o lărgime de maximum 0,70 m, până la limita de vest a casetei. În capătul sudic al casetei/caroul A2, planul străzii este suprapus practic de zonă de dărâmătură masivă şi de faza 1 a străzii A. Amenajarea prezintă similitudini cu strada A în ceea ce priveşte tehnica de punere în operă, cu singura menţiune că suprafaţa pavată cu galete este discontinuă. Pavajul străzii a fost realizat din mici elemente de şist verde cu dimensiuni pe alocuri mai mari de 10 cm, rare galete de calcar şi numeroase fragmente ceramice şi se află la adâncimi ce variază între 1,10 şi 1,15 m. Stadela se aliniază perfect cu latura vestică a clădirii G şi putem constata că de-a lungul zidului Z28, pe o lăţime de circa 0,20–0,30 cm, partea carosabilă se situează cu câţiva centimetri mai sus decât restul pavajului, marcând cel mai probabil primele asize de elevaţie. Strada A' pare să fie mărginită la vest, dar nu pe toată lungimea sa, de un aliniament de pietre realizat din şisturi verzi locale, aflat la adâncimi cuprinse între 0,94 şi 1,04 m. Caseta C3 (Fig. 3, 5) Este amplasată la sud de precedenta şi are dimensiuni identice (4 x 4 m), fiind separată de caseta B3 printr-un martor cu lăţimea de 1 m. Primele amenajări antropice au fost identificate la mică adâncime (mai puţin de 10 cm), practic după îndepărtarea stratului vegetal. Pe suprafaţa de 16 m2 se regăsesc principalele structuri reperate în caseta B3: strada A, trotuarul de pe latura de est a străzii, dar şi elemente suplimentare, cum ar fi canalul C4 (la limita sudică a casetei). Suprafaţa de 4 m lungime a străzii A decopertată în caseta B3 se prelungeşte cu alţi 4 m în caseta C3, practic până la colţul exterior nord- vest al basilicii creştine (având o lărgime maximă de 2,50–2,60 m, pe axul est-vest). Ca şi în caseta de la nord, partea carosabilă a străzii este relativ plană, pavată cu galete din şist verde şi calcar lis, în combinaţie cu fragmente ceramice mărunte şi de material tegular, totul montat într-un strat de pământ galben-cenuşiu, de consistenţă dură. Din loc în loc, dar fără să fie predominante în structura covorului pe care-l descrie pavajul, se regăsesc şisturi verzi şi calcare cu dimensiuni mai mari de 10 cm. Pavajul are un aspect compact, mai ales în caroul A2, cu două zone de perturbare antice (una în caroul A1, în apropierea profilului nord şi o alta în centrul casetei – denumite zona A şi B). Atât zona A, cât şi B se caracterizează prin absenţa pavajului şi prin prezenţa unor depuneri cu aspect diferit de cele care formează depozitul străzii A. Astfel, zona A/caroul A1 descrie o arie de contur cvasi-circular (dimensiuni: 1,10 x 0,80 m), umplută cu o depunere de consistenţă moale, de culoare cafeniu-gălbuie, cu pigmenţi roşiatici, post- combustie, aflată la o adâncime de 1,01 m faţă de punctul de referinţă de pe zidul perimetral nord al basilicii. Zona B/carourile B1–B2 acoperă o arie de formă elipsoidală (dimensiuni: 1,82 x 1,04 m) şi este un depozit cu aspect nisipos, de culoare gălbui-cenuşie, în care predomină scoica măruntă şi întreagă, aflat la adâncimi ce variază între 0,90– 1,01 m. Din caroul A1 şi în perimetrul descris de zona A au fost recuperate (de la adâncimi cuprinse între 0,88–0,93 m) trei piese monetare (monedele cu numerele de inventar 102, 103, 104). Dacă piesa cu numărul 102 este o monedă histriană (tip Demetra) din secolul III a.Chr., cea cu numărul 103 este o monedă de 20 de nummia (secolul VI p.Chr.). În caroul B1, la mică distanţă de zona A, o altă monedă de secol VI a fost descoperită, chiar pe traseul străzii A (follis, nr. de inventar 100). De pe pavajul străzii au mai fost recuperate câteva obiecte din fier şi o buclă de centură din bronz, databilă în intervalul secolelor VI–VII (nota 57). Ar fi de notat şi faptul că suprafaţa străzii A se situează cu câţiva centimetri sub nivelul pe care aceasta îl are în caseta B3, fluctuând lejer între 0,89 şi 0,97 m adâncime. Acest nivel corespunde cotei altimetrice la care se situează şi pavajul primei faze a străzii A, în caroul A2 din caseta B3. Spre deosebire de situaţia constatată în caseta de la nord, în C3 limita vestică a străzii A este definită de trei blocuri de calcar cu pronunţată dimensiune orizontală, cu suprafeţe vizibile relativ plane. Chiar dacă blocurile sunt dispuse la distanţă unele de celelalte, iar dimensiunile lor exacte nu sunt restituibile, este evident că acestea formează un aliniament care se poziţionează de-a lungul laturii de vest a casetei şi pare să continue spre nord cel puţin până la colţul interior sud-vest al casetei B3. Cele trei blocuri se situează la adâncimi cuprinse între 0,89 şi 0,91 m faţă de punctul de referinţă de pe zidul perimetral nord al basilicii. La est strada A este mărginită de blocuri de calcar cochilifer reutilizate, de dimensiuni mari, care formează o suprafaţă plană, aflată la adâncimi ce variază între 0,65 şi 0,75 m. Blocurile în chestiune (trei la număr) se aliniază perfect cu zidul de vest al construcţiei B, situaţie similară cu cea întâlnită în caseta B3. Blocuri mai mici de calcar, cu pronunţată dimensiune orizontală sunt calate printre cele de dimensiuni mai mari, pentru a umple spaţiul rezidual. Această amenajare ar putea constitui un trotuar al străzii, interpretare însuşită de autorul săpăturii şi pentru tronsonul străzii A din caseta B3. Imaginea amenajărilor din spaţiul străzii A este completată de un aliniament format din blochete semifasonate de calcar şi şist care traversează caseta de la nord la sud, până la limita peretelui nordic al canalului C4. Acesta este situat între limita zonei pavate a străzii şi trotuarul descris anterior, are un traseul rectiliniu şi este alcătuit din două rânduri paralele de blochete, aflate la o distanţă de maximum 20 cm unul de celălalt. Partea superioară a blochetelor care alcătuiesc structura în discuţie se situează la adâncimi cuprinse între 0,81 şi 0,89 m. Amenajarea pare să îndeplinească un rol de rigolă de scurgere a apelor pluviale în perimetrul străzii A care, spre deosebire de cele pavate cu dale de la Histria, nu are canal colector. Instalaţia poate fi pusă în legătură cu amenajarea rudimentară din zona mediană a trotuarului străzii A, faza 2 şi ar putea servi dirijării unui flux de ape reziduale şi/sau pluviale spre canalul C4 cu care face joncţiunea la sud. În caroul B2, la limita sudică a casetei se află canalul deversor C4, singura veritabilă instalaţie hidraulică descoperită în campania 2018 la vest de basilica creştină. Amenajarea are un traseu rectiliniu, orientat est-vest şi pe circa 2,30 m lungime se află în interiorul casetei. Lungimea maximă exterioară a canalului C4 este de 2,80 m, iar lăţimea sa exterioară de 0,40 m. Rigola este largă de circa 0,22 m şi măsoară maximum 0,20 m în adâncime (fundul canalului se află la adâncimi diferite: la est – 0,85m, iar la vest – 0,91 m). Este amenajat din blochete de calcar şi şist verde aşezate pe cant, pe un pat de poză din mortar rozaliu, care formează totodată şi fundul rigolei. La capătul său estic, în afara casetei, canalul este acoperit cu un bloc paralelipipedic din calcar cochilifer, o piesă reutilizată, restul instalaţiei nemaifiind acoperită la momentul descoperirii. Blocul de calcar care acoperă canalul se situează la o adâncime de numai 0,53 m, în timp ce partea superioară a pereţilor rigolei, la est, la 0,69 m, respectiv 0,76 m la vest adâncime faţă de punctul de referinţă de pe zidul perimetral nord al basilicii. Traseul canalului C4 începe din caseta C2, aflată la est, dar într-o zonă necercetată, chiar de la limita zidului Z8 şi se dirijează spre colţul nord-vestic al basilicii, unde traseul său se întrerupe sau doar se modifică, dirijându-se către sud, în direcţia deviaţiei din strada B (cel mai apropiat ax de circulaţie cunoscut în această zonă). Săpăturile arheologice efectuate în zona de la nord de Basilica cu criptă în campania 2018 constituie o etapă decisivă în investigarea zonei din vecinătatea edificiului creştin, cu privire specială asupra reţelei rutiere din proximitatea sa, reţea care-l interconecta cu restul suprafeţei urbane şi cu celelalte edificii creştine intra urbem. Cercetarea derulată în perimetrul de la vest de basilică a condus la reidentificarea, înregistrarea şi documentarea uneia dintre arterele de circulaţie atribuite prin cercetări anterioare epocii paleo- bizantine – strada A – şi a permis colectarea de informaţii preţioase privind cronologia acestei amenajări şi a monumentelor cu care strada se află în diferite raporturi stratigrafice. Se justifică şi ar fi mai mult decât necesară continuarea săpăturilor în aria ce a făcut obiectul cercetării în anul 2018, până la limita estică a complexului arhitectural de pe latura de nord a Pieţei Mari, cu scopul de a stabili o diagramă cronologică completă a edificiilor romane, romane târzii şi protobizantine din acest perimetru, iar concomitent, pentru a retrasa, fie numai şi secvenţial, evoluţia în timp a axelor de circulaţie dintr-o zonă a oraşului intens ocupată pe toată durata sa de existenţă. În sfârşit, extinderea cercetării arheologice spre est, dincolo de limita actuală a sectorului Basilica cu criptă, ar putea să răspundă numeroaselor semne de întrebare pe care le ridică existenţa celor trei complexe de tip bothros descoperite în aria basilicii şi să furnizeze date noi despre configuraţia reţelei rutiere care încadrează monumentul şi-l conectează cu monumentele învecinate.
Bibliografie:
Note:

1.
49 Ştefan 1974, 46, fig. 4. Strada în chestiune este desemnată
drept A3 de Mărgineanu-Cârstoiu 1984, 306, fig. 3.
50 Este vorba despre camera nr. 1 din complexul de la nord de piaţă, complex situat între strada A şi strada B, conform lui Petre 1962, 389–396. Pentru o discuţie detaliată legată de acest grup de clădiri, cronologia şi raporturile cu monumentele din proximitate ne vom referi la Munteanu 2011, 237, 242–248, fig. 1–4.
51 Petre 1962, 389–396.
52 Pachetul de ceramică cu numărul de inventar 764 conţine două fragmente greceşti, un fragment de farfurie orientală tip Hayes 10 (secolul VI p.Chr.) care face parte dintr-un exemplar în stare fragmentară, din care un alt fragment a fost recoltat din caseta B3/vezi informaţiile referitoare la pachetul inv. cer. 760, un opaiţ fragmentar tip Loeschcke VIII (secolele II–III) de producţie vest-pontică, fragmente de veselă de bucătărie, un fragment de oală lucrată cu mâna, cu brâu aplicat pe corp, o buză de oală producţie pontică, încadrabilă în tipul Suceveanu XXXV (datare: secolele III–IV), alte specimene de veselă pentru lichide, cu precădere ulcioare (fragmente de corp), databile în epoca romană timpurie.
53 O interpretare diferită a acestui edificiu severian îi aparţine
lui Rizos 2013, 673–674, notele 45–46, fig. 16, care sugerează că ar putea fi vorba despre un horreum, infrastructură indispensabilă în contextul implicării oraşului maritim Histria în colectarea şi redistribuţia annona militaris.
54 Suceveanu, Angelescu 1994, în particular 204, fig. 8/20. Interogaţia lui A.S. Ştefan privind cu modul în care se va fi făcut legătura între strada 5 şi 6 (axe de circulaţie care mărginesc la nord, respectiv sud insula Basilicii cu criptă) ar putea primi un răspuns prin revizuirea cronologiei străzii A – vezi în acest sens comentariul lui Ştefan 1975, 58.
55 Cercetările din Piaţa Mare a oraşului roman târziu conduse
de A. Suceveanu la începutul anilor 1990 atestă intervenţii succesive în configuraţia reţelei rutiere din acest perimetru, intervenţii care modifică traseul străzii b – vezi în acest Suceveanu, Angelescu 1994.
56 Petre 1962, 395–396, pl. IV. Demonstraţia lui Petre este însuşită şi rafinată pe alocuri de Munteanu 2011, dar cu concluzii care nu modifică schema cronologică propusă de primul autor în ceea ce priveşte strada A.
57 Piesa păstrată parţial este acoperită, ca şi materialul ceramic şi osteologic recuperat din casetele B3 şi C3, de o depunere calcaroasă foarte aderentă la suprafaţa metalică. O identificare preliminară, înainte de curăţarea buclei, ar permite încadrarea sa în tipul D5/Ovale Schnalle mit durchbrochenem, o variantă a tipului Syracuza 12 – cf. Schulze-Dörrlamm 2009, 159, Kat. Nr. 127. Calde mulţumiri colegilor A. Măgureanu şi E. Gall (IAB) pentru încadrarea tipologică a piesei şi pentru bibliografia pusă la dispoziţie.