Istria | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2013
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2013
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca greacă; Epoca elenistică; Epoca romană timpurie;
Categorie:
Domestic; Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă; Cetate; Structură de cult/religioasă; Necropolă;
Cod RAN:
| 62039.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Istria
Localitate:
Istria
Punct:
Cetate
Sector:
Sector T
Localizare:
| 62039.01 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Avram | Alexandru | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Bîrzescu | Florina | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Bîrzescu | Iulian | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Mărgineanu-Cârstoiu | Monica | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Talmaţchi | Gabriel | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Apostol | Virgil | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Liţu | Alexandra | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Manea | Elena-Brândușa | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Homan | Zenobia | participant | University of Cambridge, UK |
| Castelli | Thibaut | participant | Universitatea Paris I, Franța |
| Maurer | Karen | participant | Universitatea din Viena, Austria |
Raport:
Obiective: Cercetarea monumentelor în partea de vest a sanctuarului, cunoaşterea limitelor sanctuarului.
La vest de templul lui Zeus
Între anii 1950 şi 1952 cercetările desfăşurate în sectorul T au scos la lumină ruinele unui templu din piatră datat în epoca arhaică târzie - clasică timpurie (templul A sau templul lui Zeus). În primele trei campanii desfăşurate la vest de templu A a fost descoperit un aliniament de mai multe blocuri regulate, iniţial interpretat ca aparţinând unui templu, ulterior unei stoa - această din urmă interpretare întâlnindu-se cel mai adesea în literatura de specialitate. Atât în rapoartele de săpătură, cât şi în volumul Histria I, descrierea acestui monument (notat monumentul B) a fost una succintă, singurul element notabil fiind datarea la începutul epocii clasice, fără prea multe elemente de susţinere. Aceeaşi descriere succintă se întâlneşte şi în ultima monografie a zonei sacre (Histria VII), unde este reluată cu prudenţă ipoteza unei stoa de la începutul epocii elenistice. Chiar dacă cercetarea la vest de templul lui Zeus a continuat până în 1979, rezultatele s-au lăsat aşteptate.
Reluarea săpăturii în acest subsector s-a efectuat în 2012 şi s-a datorat în primul rând descoperirii recente a fundaţiei unui zid monumental la vest de templul Afroditei, zid ce ţinea foarte probabil de incinta sanctuarului (peribolos) din epoca arhaică (despre noile săpături în acest sector a se vedea recent A. Avram, I. Bîrzescu, M. Mărgineanu Cârstoiu, K. Zimmermann, “Archäologische Ausgrabungen in der Tempelzone von Histria, 1990-2009“, Il Mar Nero 8, 2010-2011 (2013), p. 39-101). Acestui zid nu i-a fost găsită nici o închidere; de asemenea capetele sale de la nord şi sud nu se cunosc. În campania din anul 2012 am încercat să surprindem traseul acestui zid înspre nord. Astfel am trasat în acelaşi an o secţiune la sud de monumentul B şi la vest de templul lui Zeus, măsurând 2 x 6 m. Cercetările au stabilit două faze de funcţionare a monumentului în perioada elenistică dezvoltată şi elenistică târzie. Deşi în mare parte stratigrafia din această zonă a fost deranjată de săpăturile vechi, o porţiune păstrată la sud de monument a permis unele observaţii legate de cronologia monumentului şi mai ales de fazele anterioare acestuia. Fundaţia monumentului B se află la 1,40 m faţă de stâncă. La 65 cm faţă de fundaţia monumentului B au apărut două dale din calcar frumos aliniate, orientate nord-sud, care ţin probabil de un zid sau un monument de epocă arhaică. Înspre sud dalele sunt întrerupte. Sub dale a apărut un depozit votiv de epocă arhaică, puţin deranjat la suprafaţă, în antichitate.
Campania din anul 2013 a urmărit pe de o parte stabilirea traseului presupusului peribol, pe de altă parte lămurirea situaţiei apărute în campania anterioară la sud de monumentul B, respectiv dezvelirea depozitului votiv cu depunere de ancore din epoca arhaică târzie.
Trei suprafeţe au fost cercetate în 2013 în interiorul încăperii centrale de pe latura de vest a casei romane târzii, cunoscută în literatură drept ”casa constantiniană”. Descoperirile notabile au apărut în suprafaţa S1, 4,40 x 3,30 m. Aceasta a fost deschisă la sud de monumentul B, în continuarea sondajului din 2012. Singurul element notabil pentru monumentul B sunt blocurile frumos lucrate doar pe latura de nord, ceea ce indică o limită a acestuia. Înspre vest şi est monumentul B este tăiat de zidurile ”casei constantiniene”; singurele elemente constructive ar fi de aşteptat doar înspre vest, în suprafaţa nesăpată.
Săpătura în S1 a început de la un nivel elenistic şi s-a oprit pe stâncă, având o adâncime de 2,14 m. Stratigrafia din această suprafaţă, deşi a fost afectată de săpăturile moderne în partea de nord, este una dintre cele mai complexe din ultimii ani, contribuind la cunoaşterea evoluţiei şi topografiei sanctuarului histrian. Două pavaje au putut fi identificate pe toată suprafaţa S1, şi parţial în S2 şi S3. Acestea constau din fragmente mărunţite din calcar turonian aşezate fiecare pe o umplutură cu pământ, ceramică, scoici, cărbune şi pietricele. Sub umplutura celui de-al doilea pavaj (numerotarea pavajelor s-a făcut de sus în jos), în S1 a apărut o lutuială de aproximativ 20 cm grosime, care cel mai probabil a avut rolul de stabilizare a terenului, mai ales că în partea sa superioară aceasta nu are incluziuni sau urme de bătătorire. Din stratul de lut galben, a apărut puţin material arheologic, singurul element notabil fiind o ştampilă tasiană cu numele lui Archenax, care se datează între 294-287 a.Chr. Această datare oferă un terminus post quem şi pentru monumentul B.
Sub lutuială au fost descoperite alte două pavaje, ce folosesc calcar mărunţit, şi depozitul votiv cu traverse de ancore, semnalat deja în campania din anul 2012. Fără îndoială acest depozit este cea mai interesantă descoperire a campaniei 2013, contribuind la cunoaşterea activităţilor de cult în această parte a cetăţii. Limitele acestuia depăşesc înspre est limitele săpăturii. Nu este încă foarte clar, din cauza poziţiei faţă de monumentul B, dacă aliniamentul celor două traverse de ancore descoperite în campaniile 2012-2013 reprezintă o limită la nord sau dacă depozitul votiv continuă şi dincolo de aliniamentul de ancore. Înspre sud şi vest limitele au putut fi identificate. În cea mai mare parte acest depozit votiv era bine protejat de un rând de pietre, mai ales şist verde (fig. 1). După dezvelirea acestora au fost descoperite mai multe votive de epocă arhaică târzie, unele descoperite aşa cum fuseseră depuse. Dintre descoperirile din 2013 amintim vase de dimensiuni mici (olpai, alabasta corintice, fig. 2), cupe ioniene cu buza răsfrântă, fragmente de bronz de la un obiect mare (scut?), vârfuri de săgeţi - semne monetare, un obiect lung din fier de aproximativ 80 cm (obelos?), un mosor din argint de tip ionian, precum şi o teracotă pictată reprezentând un taur cu ghirlande pe coarne, care contrastează cu descoperirile anterioare de la zona sacră prin proporţiile sale. În partea de nord s-a descoperit în campania din acest an încă o traversă de ancoră din marmură de dimensiunile celei de anul trecut. Tipul de ancoră este unic până acum la Histria, dar îşi găseşte paralele în coloniile pontice, astfel de dedicaţii de ancore fiind cunoscute spre exemplu în temenosul vestic de la Olbia. Această amenajare votivă s-a făcut direct pe pământ; sub aceasta, până la stâncă, a mai fost pus în evidenţă un nivel de la sfârşitul secolului al VII-lea - începutul secolului al VI-lea a.Chr.
O a doua suprafaţă, S2, a fost deschisă la 80 cm sud de S1. Dimensiunile acesteia, 3,60 x 3,40 m, au ţinut de limitele încăperii ”casei constantiniene”. Cu excepţia a trei ziduri ce ţin de faza romană târzie, în S2 nu au apărut elemente constructive notabile. Săpătura a plecat de la acelaşi nivel cu cea din S1, la sfârşit ajungând la o adâncime de -2,35 m. Din păcate săpăturile anterioare au împiedicat obţinerea unor rezultate mai expresive. Singurele lucruri notabile le-au reprezentat profilele de sud şi est, care printre altele arată continuarea primelor două pavaje din S1 şi în această parte.
Ca şi în S2, săpătura din cea de a treia suprafaţă, S3, 2,80 x 2,80 m, a avut de suferit de pe urma intervenţiilor anterioare. Suprafaţa a fost deschisă la vest de S1. Aici am mers în adâncime până la -1,84 m doar într-un mic sondaj est - vest. Pe o porţiune mică a fost dezvelit zidul care taie monumentul B în partea de vest, precum şi în profilul de vest fundaţia unui zid anterior monumentului B. Deocamdată nu putem lega acest zid de vreo construcţie în sanctuar, fiind nevoie de deschiderea unei suprafeţe mai mari de cercetare în campaniile viitoare.
La vest de templul Afroditei şi de Monumentul C
În campaniile din ultimul deceniu, pe lângă zidul arhaic peribol(?), menţionat mai sus, a fost scos la iveală la vest de templul Afroditei un alt zid orientat nord-sud, pe o lungime de 21 de metri, anterior insulei romane timpurii. Acesta a folosit în fundaţie blocuri de calcar cochilifer. Cronologia zidului, sfârşitul epocii elenistice - începutul epocii romane, ridică numeroase întrebări cu privire la apartenenţa sa la o anumită construcţie. Anterior insulei romane timpurii cunoscute până acum în zona sacră, posterior monumentului C, zidul are mai multe închideri înspre templul Afroditei. La vest de monumentul C, în suprafaţa ζ, a fost descoperită în campania 2006 o intrare monumentală, care a folosit drept prag un lintou provenind probabil de la unul din templele din apropiere. În 2013 cercetarea în suprafaţa ζ, 3,10x2,90 m, a încercat să lămurească câteva din problemele stratigrafice ale acestui zid. Profilul a fost transmutat înspre vest cu 50 de cm; săpătura a început de la stratul vegetal de peste nivelul roman târziu şi a mers până la stâncă, adâncimea maximă fiind de -3,58 m. În colţul de nord-vest al suprafeţei, sub insula romană timpurie, a apărut aliniamentul a trei blocuri din calcar turonian, foarte probabil aparţinând unui mic monument, şi care sunt contemporane cu intrarea. În ceea ce priveşte datarea zidului menţionat, cele câteva fragmente ceramice descoperite indică ridicarea sa în epoca elenistică târzie (secolele II - I a.Chr.). Probabil avem de a face cu un peribol de la sfârşitul epocii elenistice, fapt care însă poate fi confirmat doar de extinderea săpăturilor înspre nord.