Istria | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2009
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2009
Perioade:
Preistorie; Protoistorie; Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Hallstatt; La Tène; Epoca greacă; Epoca elenistică; Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca migraţiilor;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Locuire civilă; Aşezare urbană; Cetate; Fortificaţii; Structură de cult/religioasă;
Cod RAN:
| 62039.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Istria
Localitate:
Istria
Punct:
Cetate
Sector:
Sud Turnul K, Extra-Muros.1
Toponim:
Histria
Localizare:
| 62039.01 |
Lista Ilustrațiilor - 9
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bottez | Valentin Victor | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Dabîca | Mircea Mihail | responsabil sector | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Raport:
Obiectivul cercetării aici este continuarea identificării în zona Turnul K extra-muros, a unei posibile ultime amenajări portuare sau punct de acostament de la Histria, probabil din ultima etapă de funcţionare a portului histrian, situaţie surprinsă în campaniile precedente din anii 2006-2008.
În anul 2009, într-o primă etapă a cercetării arheologice în acest punct al Sectorului Sud, am reluat şi finalizat cercetarea în secţiunea S 13, deschisă în 2008, (20 x 1,5 m), situată la 5 m V de S 12. În partea de S a secţiunii unde am concentrat cercetarea anul precedent, la o adâncime de - 0,80/- 1,25 m, a apărut doar platforma nr. 2, care se prezenta ca şi în restul secţiunilor sub forma unui strat compact de pietre rulate cu o pantă spre S de 12o şi acoperită de un strat masiv de nisip. În acest an ne-am concentrat efortul în partea de N a secţiunii, pentru a putea vedea dacă situaţia din S 10 şi S 12 se confirmă şi către V. Astfel, după un strat compact de nisip, la 2,50 m spre N de platforma nr. 2, la o adâncime de - 0,70 m, am mai surprins doar un fragment prost păstrat din ceea ce ar fi putut fi platforma nr. 1, acoperită şi limitată la N de un strat compact de nisip. Pentru că nivelul apei freatice în acest punct a fost mai scăzut, am putut să ne mai adâncim şi în partea de S a secţiunii unde am curăţat şi săpat cea de-a doua platformă, care este mai bine construită şi mai bine pastrată. Aceasta se află în capătul de S al S 13 la o adâncime de - 1,50 m. Printre descoperiri, putem nota alături de cantitatea mare de fragmente ceramice rulate - printre care avem şi câteva greutăţi de năvoade - descoperirea unui cârlig de pescuit, indicii poate ale funcţionalităţii acestei amenajări portuare.
Am mai deschis şi secţiunea S 14, la 5 m V de S 13, (21 x 1,5 m), orientată ca şi celelalte N-S, dar poziţionată mai la S, până în gardul cetăţii Histria. Aici, la o adâncime aproximativă de - 0,50 m pe toată lungimea secţiunii, am descoperit mai multe dărâmături, a căror origine ne scapă în acest moment şi care după înregistrarea lor au fost scoase. Adâncindu-ne mai mult, am descoperit în partea de S a secţiunii, la o adâncime de - 0,71/- 1 m, platforma nr. 1, iar mai la S, la o adâncime de - 0,85/- 1, 23 m, platforma nr. 2. Şi acestea se prezintă sub forma unui strat compact de pietre rulate, cu o pantă spre S de 12o (platforma nr. 1) şi 17o (platforma nr. 2) acoperite de un strat masiv de nisip, cu foarte multe fragmente ceramice rulate. Între aceste două platforme există un strat de nisip de 0,20 m, o înnisipare destul de mare. Alături de cantitatea mare de fragmente ceramice rulate, romane târzii şi timpurii, de pe cele două platforme mai ales, mai notăm descoperirea unei monede de bronz pe prima platformă, (probabil de sec. IV p.Chr. sau V p.Chr., momentele cronologice2 corespunzătoare celor convenţionale Histria II B (300-378) sau III A / III B (378-450 / 450-491)), o jumătate de greutate de năvod şi un fragment de sticlă cu decor în relief.
Situaţia arheologică din S14 seamănă foarte mult cu cea din S 10 din campaniile trecute, unde aveam foarte clar delimitate cele două platforme, deci un moment de refacere. Faptul că aceste două platforme din S 14 sunt situate mult mai la S faţă de cele din primele secţiuni din acest punct al Sectorului Sud, confirmă speculaţiile în legătură cu cele două - sau mai nou, mai multe - momente de funcţionare a acestei amenajări portuare, dar în primul rând confirmă ideea de două sau chiar mai multe linii diferite ale ţărmului antic în această parte de S a cetăţii. Astfel, şi de această dată, fără a avea încă o imagine de ansamblu, nu este exclus ca la un anumit moment, după înnisiparea platformei nr. 1, datorită fluctuaţiei nivelului apei şi ca urmare a liniei ţărmului, pe noua plajă rezultată mai la S să se încerce repararea acesteia, amenajându-se astfel platforma nr. 2, care este posibil ca şi ea să fi fost mutată la un moment dat tot din cauza aceloraşi motive mai la S.
Faptul că pe o lungime de 41,5 m sondată până acum, avem această situaţie arheologică care se prezintă sub forma unui strat compact de pietre rulate cu o pantă spre S, unde în antichitate ştim foarte bine că se găsea apa mării, platformă de pietre care ulterior a fost înnisipată masiv, cu foarte multe fragmente ceramice romane timpurii şi târzii rulate găsite în acest strat masiv de nisip, la care adăugăm probabila reparare datorită înnisipării şi existenţei unei noi linii a ţărmului în momentul repunerii în funcţiune, ne fac să credem că nu suntem prea departe de adevăr când ne încumetăm să vorbim despre aceasta ca despre o posibilă ultimă amenajare portuară de la Histria, oricum o limită sudică a cetăţii identificată arheologic.
Sector Sud, Incinta romană timpurie
În al doilea rând, cercetarea arheologică din acest Sector Sud a avut ca obiectiv din 2008 şi reluarea săpăturilor la un monument important din situl arheologic Histria, şi anume Incinta romană timpurie, mai exact capătul sudic al acestei incinte.
Faptul că pe o fotografie aeriană inedită şi realizată de armată din vremea soţilor Lambrino (1931), în capătul de S al Incintei Romane Timpurii se vede cum acest capăt nu se pierde în nisip, cum se considera până acum, ci are un sfârşit organizat arhitectonic, care poate fi pus în legătură cu portul cetăţii Histria de epocă romană timpurie, a făcut posibilă reluarea cercetării arheologice în acest punct, pentru a aduce unele lămuriri în sensul celor spuse mai sus.
Trebuie să spunem că această Incintă Romană Timpurie era cunoscută de familia Lambrino mai ales că au şi săpat-o parţial pe partea exterioară, ceea ce face ca denumirea convenţională de astăzi a ei drept Incinta Cantacuzino să nu mai aibă o acoperire totală, astfel încât mai corect ar fi să o denumim Incinta Lambrino - Cantacuzino.
La o analiză mai atentă a textului lui Grigore Florescu3, cel care a publicat pentru prima oară Incinta romană timpurie în primul volum din seria monografică Histria, rezultă că autorul menţionat, fără a cunoaşte cu exactitate situaţia arheologică, nu excludea însă posibilitatea ca acest capăt de S al incintei să se fi terminat acolo unde începea de fapt linia ţărmului antic, cu alte cuvinte într-o zonă cu valenţe portuare.
- "Pe platoul dinspre V de cetate, la cca 370 m de zidul ei, Vasile Pârvan făcând o secţiune sondaj peste creasta de teren care traversa platoul cam de la NS a descoperit un zid gros cu direcţia însăşi a acestei creste."
- "Între anii 1927-1944 zidul a fost eliberat de dărâmături pe faţa lui exterioară pe o bună porţiune înspre capătul lui de S. Aici pierzându-se, s-a încercat să i se ia urma pe faţa interioară."
- "Săpăturile (începute în 1949) au început de la capătul dinspre S al zidului şi i-au dezvelit ambele feţe până la capătul de N, adică pe o lungime de 350 m. Capetele propriu-zise al zidului nu s-au găsit pentru că sunt dărâmate, iar temelia, la N, se pierde în nisipul lacului actual, Sinoe, iar la S, în terenul aluvionar. Încercările de a o urmări n-au izbutit din cauza apei care şi la S apare la cca 1,20 m de la suprafaţa actuală a solului. E foarte probabil deci că zidul, atât la N, cât şi la S, se oprea în marginea apei, pe atunci ţărmul mării."
- "Începând de la capătul de N, traseul zidului este orientat de la NE spre SV până la turnul L. Aici îşi schimbă direcţia spre S până la turnul C, unde din nou îşi schimbă direcţia apucând spre SE. Aceste schimbări de direcţie se explică prin forma terenului, zidul urmând linia mai înaltă a solului."
Astfel, în campania din 2009 am continuat cercetarea în secţiunea S1 deschisă în campania din 2008, (15 x 1,5 m, orientată NE-SV).
În partea de E a acesteia - intra-muros - am surprins anul trecut un nivel de dărămătură la - 0,75 m faţă de nivelul actual de călcare, dărămătură despre care însă nu ştiam prea multe şi datorită faptului că cercetările mai vechi efectuate de-a lungul zidului de incintă, atât pe interior cât şi pe exterior, au distrus toate legăturile stratigrafice ale monumentului. În privinţa acestor şanţuri mai vechi, am recurs la săparea lor totală, cercetarea noastră arheologică oprindu-se într-o primă etapă pe nivelul stratului de nisip nederanjat ca, mai apoi, în această campanie să ne adâncim până la nivelul apei freatice (- 1,35 m) pentru a pune mai bine în evidenţă zidul cu cele două paramente şi plintele sale.
În partea de V a secţiunii S1 - extra-muros -, la adâncimea de -0,70 m, am descoperit tot un nivel de dărâmătură care, spre deosebire de cel din partea E (intra-muros) este mult mai gros şi cu o pantă spre V, ceea ce ar putea însemna că aici dărâmătura zidului de incintă roman timpuriu - aşa cum o identificăm în acest moment - a căzut probabil peste şantul unuia din cele două valuri documentate arheologic4 ale incintei. Sub acest nivel de dărâmătură nu avem decât nisip în cantitate apreciabilă, în care apar multe fragmente ceramice romane timpurii, dintre care unele rulate. Aceeaşi situaţie a fost surprinsă şi către E (intra-muros) unde, sub dărâmătura incintei - identificată anul trecut - nu am descoperit nimic în afara unui strat compact de nisip cu foarte multe fragmente ceramice romane timpurii. Acesta poate fi observat până la o adâncime de -1,35 m, cotă unde ne-am oprit şi anul trecut, puţin deasupra nivelului pânzei freatice.
Mai trebuie să menţionăm că la curăţarea profilului N al S1 am descoperit şi contrafortul turnului-bastion A cu plinta sa (extra-muros), precum şi zidul sudic al turnului-bastion A (intra-muros). Acestea sunt construite din piatră de şist verde, la fel ca paramentele incintei pe această parte de S, databile în faza a doua a incintei după atacul marcomanilor (170-171 p.Chr.), în cronologia histriană momentul IC (170-250 p.Chr.)
Pentru a verifica şi ipoteza propusă încă de anul trecut, am deschis şi secţiunea S4 la 2 m SE de S1. Aceasta, orientată NE-SV, are o lungime de 15 m, o lăţime de 2 m şi este şi ea perpendiculară pe capătul S al Incintei romane timpurii.
În cadrul acestei secţiuni s-au urmărit aceleaşi probleme ca şi în cea precedentă, cu toate că un punct central al săpăturii în această secţiune a fost chiar capătul zidului de incintă roman timpuriu, care aşa cum am avut surpriză să descoperim pare că se termină comstructiv, cu o faţă de parament, construită din piatră de şist verde, atât pe partea stângă cât si pe cea dreaptă (extra-muros şi intra-muros), respectiv momentul cronologic IC (170-250 p.Chr.).
În cadrul secţiunii S 4, atât în partea extra-muros cât şi în cea intra-muros, ne-am oprit cu săpătura pe nivelul dărâmăturii incintei, la o adâncime de -0,75 m în partea extra-muros şi -0,95 în partea intra-muros. Singura porţiune unde am ajuns la nivelul apei din pânza freatică este partea centrală a secţiunii, zona capătului incintei. În anii următori vom mai sonda cu alte secţiuni paralele această zonă din S Incintei Romane Timpurii, numai şi pentru a avea certitudinea clară că acest zid de incintă se termină în această zonă, care în antichitate reprezenta limita ţărmului maritim.