Isaiia | Comuna: Răducăneni | Judeţ: Iaşi | Punct: Balta Popii | Anul: 2010
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2010
Perioade:
Preistorie; Perioadă neprecizată;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Perioadă neprecizată;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 98710.01 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
Răducăneni
Localitate:
Isaiia
Punct:
Balta Popii
Localizare:
| 98710.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Solcan | Loredana Ştefania | participant | Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi |
| Asăndulesei | Adrian | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Leonti | Iulian | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Rumega | Vlad | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Tencariu | Adrian Felix | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Ursulescu | Nicolae | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Vornicu | Andreea | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Vornicu | Diana Măriuca | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
Raport:
Campania anului 2010, desfăşurată între 23 august şi 7 septembrie, a avut două obiective: continuarea cercetărilor în partea de SV a sitului, şi completarea traseului şanţului de delimitare a aşezării, surprins parţial în campaniile trecute1. Pentru atingerea acestor obiective, au fost cercetate următoarele zone:
- un segment din SVI (m 114-119);
- o nouă secţiune (SX), la 10 m SV de SVI, paralelă cu aceasta, având L = 10 m (corespunzând m. 110-120) şi lăţimea de 2 m (corespunzând m. 35,5-37,5 de pe SI);
- o nouă porţiune din prelungirea casetei G, de 10,5 (corespunzător m. 75-85,5 de pe magistrala NVE-SE) x 3 m (corespunzător c.n-q);
În total, în campania din anul 2010 a fost cercetată o suprafaţă de 51,5 m2.
Descoperirile din prelungirea casetei G sunt importante atât pentru studiul planimetriei aşezării precucuteniene, cât şi pentru cel al vestigiilor aparţinând epocii bronzului.
Astfel, în nivelul stratigrafic corespunzător epocii bronzului, în c.80-81 p-q (-0,70 -0,90 m) a apărut un complex de pietre, cu urme de arsură, printre care se găseau resturi mici de oase de animale, calcinate2, precum şi câteva mici fragmente ceramice amorfe. Pietrele sunt de dimensiuni diverse, din calcar oolitic, care se găseşte din belşug în zonă. Complexul are o formă cvasi-dreptunghiulară, cu dimensiunile de aproximativ 2 x 0,90 m, orientat NNV-SSE. Sub acest complex a fost surprinsă o groapă de formă ovală (nr. 70), aproximativ tronconică în secţiune, care se adâncea 0,75 m. Aceasta conţinea doar câteva oase arse, bucăţi de pietre şi puţine fragmente ceramice, antrenate din nivelul Precucuteni. Probabil, acest complex a avut un scop ritual, servind pentru un sacrificiu prin foc, urmat de o depunere de ofrandă de carne. Datorită inventarului foarte sărac, o datare mai exactă nu poate fi, deocamdată, precizată.
Descoperirile precucuteniene din caseta G aparţin cu precădere nivelului mediu al locuirii de aici (Precucuteni IIB)3.
Astfel, din acest nivel remarcăm o aglomerare de chirpici, ceramică şi oase, corelată cu răspândirea vestigiilor L12, cercetată parţial în anul 20084. Ceramica din această răspândire este tipică fazei a II-a a culturii Precucuteni.
Tot în caseta G au fost cercetate mai multe gropi aparţinând nivelului precucutenian: 67, 68, 69. Din păcate, atât din motive financiare, cât şi din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, suprafaţa menţionată din caseta G nu a putut fi epuizată, motiv pentru care datele prezentate aici au un caracter preliminar; cercetarea exhaustivă a acestor gropi urmează a fi realizată în campaniile viitoare.
Gr.67 - săpată din nivelul precucutenian inferior (de la –1,20 m faţă de suprafaţa actuală), apare ca o alveolare ovală de mari dimensiuni (cu axul lung NV-SE de 3,75 m), din care, de la 0,30 m de nivelul de săpare, au fost practicate alte trei gropi distincte (67a, 67b, 67c), probabil pentru extragerea lutului. Situaţia urmează a fi clarificată în campania următoare, prin săparea lor integrală şi dezvelirea întregului perimetru. Din conţinutul gropii se remarcă o statuetă în poziţie şezândă, aproape întreagă, căreia îi lipseşte doar capul.
Gr.68 - a fost surprinsă parţial în colţul de NV al casetei G (aproximativ 1 x 1 m). Săpată din nivelul precucutenian superior (- 0,90 m faţă de suprafaţa actuală), are în secţiune formă de sac, cu adâncimea reală de 0,70 m. În porţiunea cercetată, materialul este destul de răzleţ, constând din câteva fragmente ceramice şi oase.
Gr.69 - săpată de la baza nivelului precucutenian superior (-1,15 m faţă de suprafaţa actuală), avea o formă aproape rotundă (Dcca. 1,10 m) şi un profil aproximativ conic (adâncime reală: 0,95 m). Conţinea un material destul de bogat: ceramică, oase arse, precum şi lutuieli de la o vatră dezafectată.
Pentru lămurirea traseului şanţului de delimitare a aşezării, a continuat cercetarea unei porţiuni din prelungirea secţiunii magistrale SVI. Pe ambele profiluri s-au surprins cele două şanţuri succesive de delimitare a aşezării, corespunzătoare nivelului mediu şi celui superior al locuirii precucuteniene. Şanţul mai vechi, cu o formă albiată, era mai lat, fiind surprins între m. 115,15 şi 118,25, adâncindu-se 0,60 m. După dezafectarea acestuia, a fost săpat un nou şanţ, surprins pe profil între m. 115,50 şi 117,50, având peretele dinspre aşezare uşor înclinat, iar cel exterior aproape vertical. În secţiunea paralelă (SX) materialul a apărut destul de răzleţ, ceea ce este normal pentru marginea aşezării. Şi aici au fost surprinse şanţurile de delimitare, având formă şi dimensiuni asemănătoare cu cele din SVI, dar amplasate ceva mai spre NV, ceea ce sugerează un traseu arcuit. Se poate deja avansa ideea că aceste şanţuri au înconjurat aşezarea, având un traseu în formă de arc de cerc. Pe traseul SVI, şanţurile de delimitare au fost surprinse, la exterior, la m. 27 şi 118, iar la interior – la m. 29 şi 115, deci frontul aşezării spre valea râului Jijia era de aproximativ 86 m. Perpendicular pe marginea terasei, aşezarea se întindea cca. 57 m. Se poate aprecia că aşezarea delimitată de şanţ ar fi avut o suprafaţă de cca. 3860 m2.
În afară de cele două şanţuri, în SX au fost intersectate alte trei complexe, două gropi şi o amenajare de pietre.
Gr.66 se prezintă sub forma unei uşoare alveolări, săpată din nivelul corespunzător epocii bronzului, dar surprinsă de abia la 1,40 m de la suprafaţă. Cu un diametru de 1,35 x 1,05 m la partea superioară, groapa avea o formă ovală, iar materialul ceramic era destul de fragmentat, fiind în special vorba de ceramică grosieră.
Din nivelul precucutenian superior a fost săpată Gr.71, de formă ovală (1 x 1,5 m la partea superioară) şi umplută cu material ceramic specific sfârşitului fazei a II-a a culturii Precucuteni, precum şi cu oase. Groapa intersectează parţial umplutura şanţului de delimitare din nivelul inferior, ceea ce înseamnă că a fost săpată după dezafectarea primului şanţ şi înainte de noua amenajare.
Cel de al treilea complex din SX este o amenajare de pietre, parţial surprinsă în colţul estic al secţiunii. Din punct de vedere stratigrafic, aparţine nivelului Precucuteni. Acesta a apărut la adâncimea de 1,40 m de la suprafaţă, în c.120 k şi 120 l (corespunzătoare numerotării din caseta G) şi se continua în profilurile de NE şi SE ale SX. Printre pietre se aflau şi puţine fragmente de oase. Am hotărât conservarea in situ a acestui complex, pentru a fi cercetat într-o campanie ulterioară.
În campania de săpături a anului 2010 au fost prelevate şi probe pentru datarea prin termoluminescenţă, în cadrul laboratoarelor platformei Arheoinvest de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. Probele provin din locuinţele 12 şi 13, cercetate parţial în campania din anul 2008 şi conservate ulterior in situ. Probele sunt în curs de prelucrare.
Analize pedologice şi palinologice
În cadrul activităţilor de cercetare desfăşurate în cursul anului 2010 în cadrul proiectului Analiza integrată a datelor arheologice, pedologice, palinologice şi arheozoologice din situri neo-eneolitice din estul României au fost efectuate recunoaşteri exploratorii pe teritoriul judeţelor Iaşi, Neamţ si Suceava. In cele ce urmează, sintetizăm rezultatele obţinute, până in prezent, in urma cercetărilor interdisciplinare efectuate pentru definirea evoluţiei hinterland-ului aşezării eneolitice Isaiia.
În urma cercetărilor preliminare privind amplasarea geografică a sitului, s-a hotărât ca strategia de prelevare a probelor de sol şi a probelor necesare pentru realizarea analizelor sporo-polinice să urmărească realizarea unei toposecvenţe pornind din lunca Jijiei spre partea superioară a versantului drept al acestei văi, pe care se află amplasat situl de la Isaiia. Au fost recoltate probe de sol pe orizonturi pedogenetice în aşezare modificată, pe grosimea de 10-15 cm a fiecărui orizont sau suborizont de sol. Eşantioanele pentru analiza palinologică au fost prelevate cu ajutorul unei sonde pedologice la un interval de 5 cm.
În urma interpretării preliminare a datelor obţinute din analiza pedologică s-a constatat că şesul comun Jijia-Prut din imediata apropiere a aşezării este caracterizat de prezenţa solurilor aluviale gleice, frecvent salinice. Solurile din vecinătatea sitului sunt de tipul aluviosolurilor, gleiosolurilor şi solonceacurilor şi prezintă orizonturi A ocrice sau molice, relativ bine dezvoltate, urmate de un orizont AG (tranziţie de la A la G, orizont gleic mineral format intr-un mediu saturat cu apa datorată pânzei freatice aflată la mică adâncime) şi de orizonturi CGor şi Gr (orizonturi gleice de oxidare şi reducere). Frecvent procesele de gleizare se asociază cu cele de salinizare şi alcalizare.
Pe versant se întâlnesc soluri din clasa cernisolurilor, respectiv cernoziomuri cu orizonturi A molic, cu un orizont de tranziţie AC, sau Bv, iar în substrat cu orizont C carbonato-acumulativ, urmat în cazul unor areale de un orizont R (reprezentat prin gresii oolitice carbonatice).
În ansamblu, se constată faptul că învelişul de sol se caracterizează printr-o etajare altitudinală, orientată pe direcţia E - V, de la cernoziomuri calcarice şi tipice în treimea inferioară şi mijlocie a versantului drept al văii Jijiei, la cernoziomuri cambice, mai evoluate, în partea superioară a versantului. Această dispunere este întreruptă local de prezenţa unor soluri intrazonale şi azonale a căror geneză şi răspândire nu mai este legată de condiţiile bioclimatice, ci de influenţa unor factori locali în pedogeneză: cernoziomuri rendzinice (pe substrat calcaros şi greso-calcaros sarmatic), erodosoluri şi regosoluri (acolo unde versantul este puternic înclinat), precum şi gleiosoluri şi aluviosoluri (în zone depresionare şi în şesul Jijiei). Constatăm că cel mai evoluat sol din zona sitului este cernoziomul cambic, sol caracteristic unui bioclimat de silvostepă.
Mai multe eşantioane palinologice provenite din hinterland-ul aşezării de la Isaiia au fost analizate, însă până acum doar 4 niveluri s-au dovedit a fi favorabile pentru a fi supuse interpretării palinologice (145 cm, 155 cm, 165 cm, 175 cm). Trebuie menţionat că analizele sunt punctuale şi permit deocamdată o analiză a evoluţiei vegetaţiei în timp. Analiza unor eşantioane în lucru va permite completarea studiilor efectuate până acum şi implicit realizarea unei singure diagrame polinice.
In toate cele 4 eşantioane în care s-au numărat mai mult de 400 grăuncioare de polen, s-a constatat următoare situaţie:
- nivelul 145: polen arbori = 162; polen erbacee = 276;
- nivelul 155: polen arbori = 157; polen erbacee = 271;
- nivelul 165: polen arbori = 112; polen erbacee = 308;
- nivelul 175: polen arbori = 131; polen erbacee = 277.
Raportul AP/NAP (polen arbori/polen erbacee) indică existenţa unui mediu deschis, neîmpădurit. Se înregistrează astfel procentaje ridicate la speciile erbacee precum Poaceae, dar şi alte erbacee heliofile (iubitoare de lumina): Anthemideae, Cichorioideae, Rosaceae, Caryophyllaceae etc. In preparatele palinologice am identificat şi grăuncioare de polen de plante cultivate (cerealele), dar şi grăuncioare de polen ale plantelor care se dezvolta în strânsa legătură cu practicile agricole, dar mai ales care se dezvoltă pe terenuri bătătorite: Artemisia, Ranunculaceae, Chenopodicaceae, Urtica, Plantago etc.
Dintre speciile lemnoase predomină cele care se instalează pe malurile cursurilor de apă (deci care preferă condiţiile de umiditate mărită): Alnus, Betula, Salix. Prezenţa polenului de fag (Fagus), stejar (Quercus), ulm (Ulmus), tei (Tilia) indică existenţa unei păduri în apropiere.
Analiza unor eşantioane aflate în lucru, dar şi corelarea acestor rezultate cu rezultatele provenite din direcţiile de cercetare complementare vor permite o caracterizare mult mai precisă a mediului vegetal corespunzător perioadei neolitice din zona luată în studiu.
Bibliografie:
Note:
1.
1. CCA. Campaniile 2007, 2008, 2009.
2. Materialul faunistic se află în curs de prelucrare, la Facultatea de Biologie a Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi; în ceea ce priveşte fragmentele de oase calcinate din complexul de pietre, avem confirmarea că este vorba numai despre oase de animale.
3. Ursulescu 2008, p. 207-238;
4. CCA. Campania 2008.