Isaiia | Comuna: Răducăneni | Judeţ: Iaşi | Punct: Balta Popii | Anul: 2008
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Studiul resturilor faunistice găsite în sit
Anul cercetarii:
2008
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Hallstatt; Epoca medievală timpurie; Epoca medievală timpurie; Perioada modernă;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă; Aşezare rurală; Sanctuar; Necropolă plană;
Cod RAN:
| 98710.01 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
Răducăneni
Localitate:
Isaiia
Punct:
Balta Popii
Localizare:
| 98710.01 |
Lista Ilustrațiilor - 8
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Haimovici | Sergiu | participant | Centrul Interdisciplinar de Studii Arheoistorice al Universităţii "Al.I.Cuza" Iaşi |
| Vornicu | Diana Măriuca | participant | Centrul Interdisciplinar de Studii Arheoistorice al Universităţii "Al.I.Cuza" Iaşi |
Raport:
Materialul arheozoologic ce a apărut în urma săpăturilor din anul 2008 este în cantitate relativ mică, cu ceva mai mult de trei sute de resturi, dintre care s-a putut determina mai exact un număr de 263 resturi faunistice. Ele au fost găsite pe deoparte în SIII şi cas. G1, (un număr de 169 resturi), iar altele (94 la număr) într-o groapă bine conturată – Gr. 63, considerată o groapă menajeră. Materialul arheozoologic determinat se aseamănă bine unul cu celălalt, încât a fost sumat şi astfel am considerat cele 263 de fragmente ca un tot.
Resturile găsite aparţin doar la două grupări zoologice şi anume pe deoparte moluşte, în număr mic şi pe cealaltă parte mamifere, de la care provine cea mai mare parte a materialului; trebuie să menţionăm că fragmentele pentru care nu s-a putut stabili exact specia, au reprezentat tot resturi de la această grupare şi anume sfărâmături de oase de la speciile de talie mare.
Moluştele aparţin pe de o parte lamelibranhiatelor, cu un număr de 23 de resturi, ce au două specii ale genului Unio şi anume: U. pictorum şi U. crassus, fiecare cam cu acelaşi număr de resturi; de la început trebuie să spunem că s-au găsit (în afară de una) doar sfărâmături de valve.
Celălalt grup de moluşte este reprezentat prin gastropode, dar aceşti melci sunt în cantitate de doar patru cochilii întregi aparţinând la două specii: pe de o parte Helix pomatia, melcul de livadă, oarecum mărişor şi altul mai mic Cepaea vindabonensis. Cantitatea atât de mică a resturilor ne arată că aceste două specii nu erau culese; Cepea este mai mic ca melcul de livadă şi singurul individ găsit avea pe cochilie încă nişte dungi maronii, ce dispar cu timpul, după moarte. Considerăm că aceste cochilii respective sunt intruzive, căci melcii odată cu frigul se retrag în pământ, unii mor în timpul iernii şi nu mai ies la iveală primăvara. Deci cochiliile respective sunt cu mult mai tinere decât precucutenianul.
Mamiferele, ce reprezintă grosul materialului animalier, aparţin la 12 specii diferite. Cinci sunt reprezentate prin specii de animale domestice şi anume: 1. Bos taurus- bovinul domestic, 2. Ovis aries- oaia, 3. Capra hircus- capra, 4. Sus scrofa domesticus- porcul, 5. Canis familiaris- câinele. Urmează 6. Equus cabalus- calul, care, pentru Precucuteni nu putem deocamdată spune dacă mai era sălbatic sau deja pe cale de domesticire. Găsim apoi specii tipic sălbatice: 7. rozător mic-poate şoarece Mus musculus, despre care nu putem spune dacă se prezenta de acum a fi un comensal, 8. carnivor mic- posibil nevăstuică Mustela nivalis, 9. Sus scrofa ferus- mistreţul, 10. Cervus elaphus- cerbul, 11. Capreolus capreolus- căpriorul 12. Bos primigenius- bourul, astăzi stins ca specie.
Speciile sălbatice care au mai puţine fragmente şi respectiv indivizi decât cele domestice: rozătorul mic este reprezentat doar printr-un singur rest, un femur care ar proveni de la un şoarece. Dat fiind culoarea sa, fără patină, avem a face cu un rest aparţinând unui individ intrusiv. Carnivorul este reprezentat prin cinci fragmente, dar în lipsa craniului şi a dinţilor nu poate fi determinat până la nivelul de specie. Datorită micimii resturilor sale considerăm că aparţine unui mustelid de talia foarte mică, poate o nevăstuică. Mistreţul are trei resturi, aparţinând la doi indivizi maturi. Dintre aceste resturi doar un astragal a putut fi măsurat.
Cerbul este reprezentat prin 22 fragmente provenind de la cinci indivizi dar nu are nici un rest întreg; totuşi s-au măsurat patru fragmente diferite. Căpriorul este reprezentat de doar patru resturi, trei dintre ele putând fi măsurate; un radius fragmentar aparţine unui individ deja de vârstă înaintată şi poartă exofite. Bourul prezintă opt resturi, unele putând fi măsurate; frecvenţa sa este destul de ridicată, el fiind situat în această privinţă după cerb, care are după cum am arătat cele mai multe fragmente între sălbăticiuni.
Considerând frecvenţa mamiferelor sălbatice, eliminând resturile provenite de la rozătorul şi carnivorul mic, pentru care suntem totuşi oarecum nesiguri, apar doar 37 fragmente (16,08%) şi 12 indivizi (36,37%), fiind aşa cum vom vedea bine mai joasă decât cea a speciilor domestice.
Speciile domestice în număr de cinci au cele mai multe resturi în cadrul materialului osos pe care l-am avut la dispoziţie. Astfel, ele se prezintă cu 83,04% din fragmentele ce au fost determinate în cadrul mamiferelor şi cu 60,60% cu indivizii prezumaţi. Trebuie să adăugăm acum şi calul pentru care nu suntem încă siguri că a fost cu totul domesticit şi anume: 0,8 % la fragmente şi 3,03% la indivizi; pe care le-am pus alături de celelalte specii.
Bovinul domestic are frecvenţa cea mai ridicată iar considerând şi mărimea sa în raport cu celelalte specii aceştia reprezintă prin el însuşi, am putea spune mai bine de jumătate din totalul dintre animalele găsite.
Ovicaprinele, de la care a fost găsită atât Ovis cât şi Capra au o valoare economică cu totul mică, faţă de cea a bovinelor. Ofereau evident prin tăiere, carnea lor şi erau producătoare de lapte; probabil că oile nu dădeau încă şi lâna specia domestică fiind totuşi atunci apropiată de ovinele sălbatice ce nu au lână pe pielea lor.
Porcul are şi el o importanţă economică joasă, dând prin sacrificarea lui atât carne (proteine) dar şi în oarecare măsură (mult mai puţin însă decât actualmente) grăsime care era folosită totodată atunci, fiind oarecum fluidă şi la iluminat dar bună şi la alte necesităţi.
Câinele, domesticit încă din mezolitic, era clar un ajutor al omului şi credem că nici atunci nu era folosit în alimentaţie.