Isaiia | Comuna: Răducăneni | Judeţ: Iaşi | Punct: Balta Popii | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2004
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Hallstatt; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Tip neprecizat;
Cod RAN:
| 98710.01 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
Răducăneni
Localitate:
Isaiia
Punct:
Balta Popii
Localizare:
| 98710.01 |
Lista Ilustrațiilor - 15
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ursulescu | Nicolae | responsabil | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Bodi | George | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Chirilă | Letiţia | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Gheorghiţă | Maria | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Kogălniceanu | Raluca | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Merlan | Vicu | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Robu | Ioana | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Solcan | Loredana Ştefania | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Tencariu | Adrian Felix | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Cozma | Marius | participant | Universitatea "Mihail Kogălniceanu", Iaşi |
Raport:
Cercetările arheologice de la Isaiia–Balta Popii (finanţate de Fundaţia "Cucuteni pentru Mileniul III") din perioada 14 iunie–31 august 2004 au avut ca obiectiv continuarea cercetării în zona de NV a aşezării, atât prin terminarea cercetării în casetele deschise anterior (îndeosebi în suprafaţa F), cât şi prin deschiderea a două noi suprafeţe, la SV şi, respectiv, NE de SVI: caseta G (între m.75 şi 88, cu o lăţime de 8 m): caseta H (între m.72 şi 88, cu o lăţime de 5 m). Între cele două casete şi SVI s-a lăsat iniţial câte un martor de profil, cu lăţimea de un metru (martorii au fost săpaţi şi ei în final). În acest fel, a putut fi investigată zona dintre locuinţele nr. 1-1A şi 8-8A, care furnizaseră anterior date şi vestigii importante, cercetându-se acum integral resturile marginale ale celor două locuinţe, precum şi utilizarea spaţiului dintre acestea; totodată, s-a verificat dacă apar şi alte morminte ale necropolei sarmatice, sesizată în anii anteriori.
În caseta G (carourile 81-83 f-h), într-o uşoară alveolare naturală a terenului, a fost descoperită o zonă amenajată în scop gospodăresc, constând dintr-o aglomerare de pietre (în cea mai mare parte provenind de la râşniţe sparte), precum şi câteva oase şi lutuieli sporadice. Sub această aglomerare s-a găsit un vas-ulcică întreg (cu o formă şi un decor neobişnuite pentru cultura Precucuteni)1, precum şi fragmente de la alte trei vase întregibile, ca şi o statuetă feminină fragmentară, de dimensiuni relativ mari. E posibil ca aceste materiale să fi fost concentrate într-o zonă restrânsă cu un anume scop, legat poate de un ritual de cult. De menţionat că la o distanţă de cca. 2 m spre N faţă de acest complex se găsea o piatră de mari dimensiuni (cca. 0,58x0,38 m; grosime 0,2 m), care a putut servi unor scopuri gospodăreşti (nicovală ?).
Delimitarea, în plan şi profile, a traseelor integrale ale şanţurilor de fundaţie a pereţilor locuinţelor 1-1A şi 8-8A, astfel că s-au putut determina dimensiunile acestor locuinţe, precum şi o serie de detalii de construcţie, care vor fi prezentate într-un studiu aparte.
Au fost delimitate noi complexe adâncite (gropi): în suprafaţa E, sub L8A, o groapă fără materiale (nr. 46); în suprafaţa F - două (nr. 44-45); în suprafaţa G - cinci (nr. 21A, 48); în suprafaţa H - cinci (nr. 49, 53-56); în ŞII – două (nr. 47 şi 57). Dintre acestea, groapa nr. 44 s-a dovedit a fi o locuinţă adâncită aparţinând culturii ceramicii liniare (L10), care a fost tăiată, în cea mai mare parte, de şanţurile de fundaţie nord-estice ale locuinţelor 8-8A, precum şi de groapa nr. 42.
În caseta H a fost descoperită o construcţie precucuteniană, probabil cu rol de anexă gospodărească a L1. Era orientată E-V, iar planul ei a putut fi exact reconstituit pe baza amprentelor de la stâlpii de susţinere a pereţilor. Avea formă uşor trapezoidală (lungimea = 3,5 m; lăţimea laturii estice = 2,25 m; lăţimea laturii vestice = 3,25 m). Pe mijloc era un şir de amprente de la stâlpii de susţinere ai acoperişului.
Rezultate:
- descoperirea a două noi morminte (nr. 17 şi 18), dintre care unul (nr. 18) aparţine necropolei sarmatice din sec. II p. Chr2, iar celălalt pare să aparţină perioadei timpurii a bronzului (schelet chircit pe stânga, orientat N-S; ofrandă de carne de la o oaie: v. studiul antropologic şi cel arheozoologic);
- sesizarea unor materiale ceramice aparţinând unui aspect cultural de la începutul epocii bronzului, asemănător cu aspectul Bogdăneşti, care prezintă elemente post-Folteşti şi de influenţă Glina III (fragment ceramic cu decor de gaură-buton). De aceste materiale s-ar putea lega şi două fragmente de topoare-ciocan naviforme, prelucrate din roci negre dure (diabaze), provenite din depozite răsăritene. Probabil că de acest orizont cultural se leagă şi mormântul cu schelet chircit.
- descoperirea (caseta G, carou 84 f), în strat, a unui ac de bronz îndoit (lungime = 0,12 m), cu secţiune circulară, cu cap bitronconic, decorat cu linii circulare incizate pe cap şi pe gât, având analogii în mediul Ha A din Transilvania3. În 2000 s-a descoperit aici o locuinţă adâncită, cu material tipic pentru grupul cultural Corlăteni. Probabil că acestei locuiri îi aparţine şi acul.
- realizarea unor experimente legate de tehnologia ceramicii.
Studiul antropologic al scheletelor din mormintele nr. 17 şi 18 de la Isaiia (2004)
Georgeta Miu
În săpăturile din 2004 la Isaiia au apărut două noi morminte, dintre care unul (nr. 18) a fost în mod cert atribuit necropolei sarmatice de aici, în timp ce al doilea (nr. 17), lipsit de inventar şi cu o poziţie diferită de cea a mormintelor sarmatice obişnuite, prezintă incertitudini în privinţa datării, fiind posibil să aparţină, prin ritualul funerar constatat, bronzului timpuriu. Iată datele antropologice, care au putut fi stabilite.
Mormântul nr. 17 conţinea un schelet în poziţie chircita, ale cărui caracteristici, metrice şi morfologice, permit atribuirea lui unei femei mature (40-45 ani), de talie înaltă (1,617 m).
Craniul, deşi incomplet (îi lipsesc regiunile bazală, temporală stângă şi jumătate din etajul superior al feţei), oferă date biomorfologice importante. Astfel, neurocraniul, de forma ovoidă în norma verticală şi de casă în cea occipitală, este foarte lung (187 mm), foarte înalt (116 mm) şi de lărgime mijlocie (134 mm). Sub aspect conformativ, este accentuat dolicocran (hiperdolicocran - 71,65 u.i.), ortocran (62,03 - spre limita superioară a categoriei) şi acrocran (86,54) cu fruntea eurimetopă (77,41 u.i.) şi occipitalul larg (83,58). Relieful osos este, în general, şters (glabelar-gr.2; supraorbitar-gr.0-1; protuberanţa occipitala–gr.1). Faţa este lungă şi îngustă, fiind de tip hiperleptoprosop prin indicele facial total (99,91, cu unele rezerve) şi respectiv mezen - prin cel facial superior (54,23 u.i.). Orbitele sunt mezoconci (82,92 u.i.), iar nasul mezorin cu tendinţa spre camerinie (82,92). Bolta palatină, de adâncime mijlocie, are formă paraboloidă, apertura piriformă fiind de tip antropin. Malarul este îngust, având o poziţie intermediară.
Mandibula este gracilă (37,93), adâncă (75 mm) şi relativ îngustă (80 mm), cu mentonul butonat, gonioane şterse şi torus mandibular slab marcat.
Scheletul postcranian prezintă un accentuat caracter de gracilitate; femurele sunt accentuat platimere (59,72 şi 60,0), lipsite de pilastru, cu impresiile musculare abia schiţate; tibiile sunt de tip euricnem (71,66 şi 71,89) şi sunt prevăzute cu faţete suplimentare (,,faţete orientale") de articulare la astragal.
Scheletul prezintă şi unele leziuni osoase la nivelul coloanei vertebrale; toate vertebrele au un aspect osteoporotic, iar cele lombare prezintă, pe marginea corpurilor vertebrale, excrescenţe osoase (exofite).
Tipul antropologic: scheletul prezintă un amestec de caractere mediteranoide şi nordice, caractere ce definesc aşa-numitul tip mediteranido-nordic.
Mormântul 18, a aparţinut, cu siguranţa, unei femei mature (40-45 ani), de talie înaltă (0,161 m).
Scheletul cefalic, deteriorat şi incomplet (mai ales în ceea ce priveşte segmentul cefalic) a putut fi restaurat, parţial, doar la nivelul neurocraniului, rezultând o calotă fără regiunile occipitală şi bazală. În aceste condiţii, s-au putut preciza câteva date metrice: lungimea (doar la nivelul punctului lambda) şi lărgimea craniului (195 şi, respective, 153 mm) şi lărgimea minimă şi maximă a frunţii (107 şi 130 mm). Conformativ, este brahicran (80,52 u.i.) dar, în condiţiile prezenţei occipitalului, ar fi putut fi şi mezocran, în acest caz indicele cranian putând fi de 77-78 u.i; fruntea este eurimetopă şi ovală (69,93 u.i. şi 82,30 u.i.). Occipitalul, conform cu lărgimea craniului, trebuie să fi fost larg şi probabil slab bombat. Relieful osos este, în general, atenuat (Gr1). Malarul, fără conexiune anatomică, indică gracilitate.
Scheletul postcranian cuprinde majoritatea oaselor lungi (mai mult sau mai puţin întregi), oasele bazinului (sub formă de fragmente), un număr de nouă vertebre (două lombare şi şapte dorsale), numeroase fragmente costale, carpiene şi metacarpiene, tarsiene, două astragale, un calcaneu, o patelă şi alte fragmente osoase.
A fost posibilă calcularea taliei şi precizarea unor date metrice în cazul unor oase lungi. Astfel, s-a determinat caracterul euribrah al humerusului (80,95) asociat cu o bună dezvoltare a reliefului deltoidian, forma platimeră a femurului (80,64 şi 83,33) şi mezocnemă a tibiei (66,66 şi 65,62).
Tipul antropologic: caracteristicile neurocraniului, gracilitatea scheletului şi statura de tip înalt, pun în evidenţă elemente mediteranoide în amestec cu unele dinaroide (poate un tip dinaro-mediteranoid).
Studiul resturilor animaliere din M17 – Isaiia
Sergiu Haimovici
Mormântul aparţine probabil bronzului timpuriu. În mormânt, în afară de resturile scheletului uman, s-au găsit şi oase provenind de la un animal. Acestea aparţin aceluiaşi individ de Ovis aries (ovine):
-tibie dreaptă, neepifizată, atât inferior cât şi superior, după care se consideră că ar fi vorba de un individ de sub doi ani, deoarece epifiza inferioară se alipeşte la diafiză prin osificarea discului de creştere cam la doi ani, iar pentru cea superioară abia la cca. 3,5 ani; cele două epifize s-au găsit alături de diafiză;
-epifiza inferioară de tibie stângă a aceluiaşi individ;
-două astragale: cel drept şi cel stâng;
-calcaneu drept cu tuberul neepifizat şi lipsă; alipirea acestuia la corpul osului se face cam la 2,5 ani;
-os maleolar din dreapta;
-osul cuneiformul mare din dreapta;
-osul cuneiformul mic din dreapta.
În concluzie, putem spune că a fost găsit, ca ofrandă, zeugopodul posterior drept, împreună cu o parte a bazipodului posterior drept, la care se adaugă o mică porţiune a respectivelor segmente din stânga. Aşadar, s-a depus în mormânt o gambă dreaptă şi o parte a unei gambe stângi a aceluiaşi individ, abia adult, aparţinând unui ovin de talie joasă. Se ştie că gamba nu mai prezintă prea multă musculatură în jurul osului ei, tibia. Se poate deci considera că ofranda s-a depus doar simbolic, în vederea îndeplinirii ritualului impus, respectiva porţiune anatomică neputând avea rolul de hrană necesară decedatei în cealaltă lume.
Studiul materialului arheozoologic din campania 2004 de la Isaiia
Sergiu Haimovici, Ioana Robu
Campania din 2004 a fost destul de fructuoasă, fiind puse în evidenţă cca. 1500 de resturi animaliere, dintre care am determinat 1237. Cele mai multe aparţin mamiferelor; aceeaşi situaţie se constată şi la materialul osos nedeterminabil, pentru care, datorită fragmentării sale avansate, nu s-au putut stabili exact segmentul osos şi specia.
Resturile faunistice determinate aparţin, pe de o parte, celor două tipuri de complexe: gropi (în număr de opt) şi locuinţe (în număr de trei), dar materialul cel mai numeros a fost descoperit în afara complexelor. Materialul a fost studiat mai întâi pe aceste formaţiuni, dar, constatând că nu există diferenţe esenţiale în privinţa frecvenţei pe grupe şi specii, le-am comasat într-un tot.
După cum se vede, scoicile (valvele) de lamelibranhiate (Unio) reprezintă a treia parte din materialul determinat. Peştii teleosteeni sunt prezenţi, dar în cantitate foarte mică. În groapa 21A au fost descoperite patru corpuri de vertebre foarte voluminoase, provenite de la un individ mare, posibil de la un crap de mari dimensiuni sau poate de la un somn. Păsările au apărut doar sporadic. Mamiferele sunt cele mai frecvente, aproape două treimi, dar şi cele mai importante, considerând talia şi diversitatea lor.
Mamiferele sunt reprezentate prin patru specii domestice: taurine; ovi-caprine (atât oaia, cât şi capra, ultima în cantitate mai mică), care sunt polivalente; porcine, care sunt monovalente; lipseşte câinele. Cornutele mari reprezintă peste 50% din totalul fragmentelor şi peste o treime din indivizii de tip mamifere, cornutele mici şi porcinele fiind în cantitate mult mai mică.
S-au găsit şi şapte specii sălbatice: iepurele, lupul, ursul (doar unu până la trei fragmente), dar şi patru artiodactile comestibile (mistreţul, cerbul, căpriorul, bourul), cerbul fiind cel mai frecvent, iar bourul reprezentat doar de un fragment.
Aşadar, speciile sălbatice reprezintă 1 din numărul de fragmente şi 1/3 din numărul de indivizi. Calul a fost reprezentat separat de cele două grupări, neştiind dacă era deja domesticit sau nu (este posibil să fi început domesticirea lui); au fost descoperite doar nouă fragmente, dar, fiind o specie de talie mare, nu-l putem socoti neglijabil.
Pe baza acestor date, putem stabili unele concluzii.
Locuitorii aşezării exploatau toate posibilităţile de a-şi procura hrana pe seama animalelor, iar cele domestice polivalente acopereau şi alte necesităţi.
Trei ocupaţii sunt bine circumscrise:
- Culegerea moluştelor lamelibranhiate (Unio), care aveau la dispoziţie biotopul lor, malurile unor ape mari – Prutul şi Jijia; este evident că scoicile erau folosite pentru hrană, deoarece frecvenţa resturilor lor este mai mare în locuinţe şi mai ales în gropi decât în afara lor (de exemplu, în groapa 20 existau 112 valve şi doar 20 de fragmente de specii diferite de mamifere). De asemenea, prin pisare, puteau constitui un degresant pentru ceramica realizată de locuitorii acestei aşezări. Totuşi, prin volumul lor insignifiant, nu puteau satisface decât 1% din necesarul de proteine.
- Creşterea animalelor domestice, cu precădere specia cea mai mare ca talie – taurinele – acoperea peste 2/3 din necesităţile de proteine animale, dar acestea aveau şi alte utilităţi: producerea de lapte şi poate şi aceea de "motor" animal. Ovicaprinele, pe lângă puţină carne, furnizau lapte şi poate chiar un fel primitiv de lână. Porcinele sunt doar producătoare de carne şi grăsime şi, împreună cu cornutele mici, acopereau cel mult 10% din necesarul de carne.
- Vânarea animalelor sălbatice reprezenta şi ea o ocupaţie destul de importantă, mai întâi prin artiodactilele, ce aduceau cam 25% din proteinele animale.
Prin vânătoare, dar şi prin sacrificarea speciilor domestice, se puneau la dispoziţia comunităţii materii prime cu importanţă economică sau rituală: coarne şi dinţi, osul ca atare, piei şi blană; unele produse moi, fiind putrescibile, nu au lăsat urme.
Având în vedere prezenţa, dar şi frecvenţa unor specii sălbatice stenoece (de pădure) ca ursul, mistreţul, cerbul, dar şi căpriorul şi chiar bourul, putem considera că în jurul sitului existau întinse zone împădurite, fie cu pădure de luncă, fie de stejărişuri şi cu alte specii, dând biocenoza de Quercetum mixtum. Acoperământul forestier se ştie că este benefic sub diverse aspecte pentru mediu şi implicit pentru om; acesta avea la dispoziţie totodată şi lemnul ce acoperea varii necesităţi ale sale.
Buletin de analize mineralogice şi petrografice
Fragment de topor nr. 1
ISAIIA-BP`04 (caseta G; caroul 87h; -0,75 m)
Roca din care este confecţionat acest topor este un diabaz de culoare neagră-cenuşie-verzuie cu textura masivă. În compoziţia mineralogică a rocii intră următoarele minerale: feldspaţi plagioclazi au aspect lung-prismatic, sunt idiomorfi în raport cu piroxenii, prezintă macle polisintetice, formează frecvente agregate radiare şi deţin procentul cel mai ridicat din masa rocii; hornblenda apare în cantitate foarte redusă, ea fiind aproape în întregime transformată în clorit şi o varietate fibroasă de amfibol (actinolit); piroxenii (augit, enstatit-augit) sunt cloritizaţi şi prezintă contururi neregulate; dintre mineralele opace apare magnetitul (Fe3O4). Roca are o structură ofitică.
Fragment de topor nr. 2
ISAIIA-BP`04 (caseta H; caroul 76c; -0,3-0,4 m)
Ca şi în cazul precedent, roca din care este confecţionat acest topor este un diabaz de culoare neagră-cenuşie-verzuie cu textura masivă. Compoziţia mineralogică a rocii este asemănătoare cu cea din cazul anterior, cu deosebirea că feldspaţii plagioclazi sunt mai puţin dezvoltaţi şi apar cantităţi reduse de olivină. Piroxenii apar în cantităţi mai mari şi ies în evidenţă pe microfotografiile realizate la microscopul polarizant, cu nicoli în cruce, prin culorile vii. În lumina polarizată, cu nicoli paraleli, sunt incolori până la slab verzui. Hornblenda este, de asemenea, transformată în clorit şi actinolit. Roca are o structură ofitică.
Prin studiul mineralogic şi petrografic realizat pe cele două fragmente de topor se poate trage concluzia că diabazul folosit la confecţionarea lor provine din regiunile Nistru sau Caucaz. [Titus Murariu, Marcel Răileanu, Centrul de Geochimie si Geotermometrie UAIC Iaşi]
Note:
1.
1.N. Ursulescu, F.A. Tencariu, Carpica, 33, 2004, p. 41-52.
2.N. Ursulescu, R. Kogălniceanu, Cercetări Istorice, XXI (sub tipar).
3.M. Petrescu-Dîmboviţa, Depozitele de bronzuri din România, Bucureşti, 1977, p. 112, pl. 210/17-18; p. 112-113, pl. 213/5.