Isaiia | Comuna: Răducăneni | Judeţ: Iaşi | Punct: Balta Popii | Anul: 2000
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Studiul preliminar arheozoologic al materialului animalier descoperit în aşezarea precucuteniană de
Anul cercetarii:
2000
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
| 98710.01 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
Răducăneni
Localitate:
Isaiia
Punct:
Balta Popii
Localizare:
| 98710.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Merlan | Vicu | participant | Instiuție Nedefinită |
| Tencariu | Adrian Felix | participant | Instiuție Nedefinită |
| Ursulescu | Nicolae | participant | Instiuție Nedefinită |
Raport:
În urma săpăturilor executate în aşezarea precucuteniană de la Isaiia, au fost culese un număr de 262 resturi animaliere reprezentate, pe de o parte, prin moluşte (Lamellibranchiatae - genul Unio, un număr destul de mare (61), şi Gasteropodae - genul Helix, în număr de 11 exemplare), iar pe de altă parte, fragmente osoase de mamifere; nu a fost pusă în evidenţă nici o altă grupare de vertebrate şi ne miră faptul că nu există resturi de la peşti, deoarece pe cursul inferior al Jijiei, în mod cert s-au găsit specii de peşti de apă dulce, unii destul de mari ca talie, de la care, dacă ar fi fost consumaţi, ar fi rămas cel puţin vertebrele.
Dintre resturile osoase de mamifere, în număr de 190, au putut fi determinate aproximativ 80%, restul fiind incluse în grupa fragmentelor nedeterminabile, întrucât sunt aşchii osoase la care nu s-a găsit nici un element de identificare. Cele 152 de resturi aparţin la următoarele specii: Castor fiber, Sus scrofa domesticus, Sus scrofa ferus, Cervus elaphus, Capreolus capreolus, Ovicaprinae (genul Ovis, poate şi Capra), Bos taurus, Bos primigenius, Equus cabalus.
Specia cu cea mai mare frecvenţă e reprezentată de Bos taurus cu 92 fragmente, iar strămoşul său, Bos primigenius, are doar 2 fragmente. Resturile de Bos taurus sunt mult mai numeroase decât suma tuturor celorlalte specii de mamifere; talia sa e mare, observându-se un puternic dimorfism sexual, încât pare că ar fi existat două tipuri de taurine, fapt considerat actualmente desuet. Totuşi, somatoscopic şi metric, ele se diferenţiază bine de Bos primigenius.
După taurine, urmează cervidele, care, se ştie că sunt doar sălbatice: Cervus elaphus (cerbul) este mult mai comun decât Capreolus, reprezentat doar prin câteva fragmente.
Suinele, reprezentate, pe de o parte, prin porcul domestic (Sus scrofa domesticus) iar, pe de altă parte, de mistreţ (Sus scrofa ferus), sunt în cantitate mică; s-a putut diferenţia somatoscopic şi metric, porcinele de strămoşul lor sălbatic, mistreţul, dar aceste din urmă e mai frecvent decât descendenţii lor domestici.
Se ştie că ovicaprinele, reprezentate prin genul Ovis şi prin genul Capra, la latitudinile noastre, sunt doar domestice, strămoşii lor nefiind autohtoni; am pus în evidenţă, precis, ovine, dar nu putem fi sigur dacă există şi caprine; resturile de la aceste cornute mici fiind destul de puţine.
Amintim că s-a găsit şi un maxilar inferior de Castor fiber. În ceea ce priveşte calul (Equus cabalus), acesta este, pentru începutul eneoliticului, în cantitate relativ mare (6 resturi), dar, din păcate, nu putem spune dacă era domesticit sau nu. Nu putem răspunde la întrebarea dacă exista sau nu şi câine domestic în staţiune; chiar dacă s-ar fi găsit, el trebuie să fi avut o frecvenţă mică, doar astfel explicându-se faptul că nu a fost găsit în materialul nostru.
Având în vedere cele afirmate mai sus, putem spune că populaţia precucuteniană din habitatul de la Isaiia, avea ca ocupaţie principală creşterea animalelor, în special a taurinelor, urmând la o distanţă foarte mare, porcinele şi ovicaprinele. O a doua ocupaţie cu o pondere mult mai mică, dar bine circumscrisă, era vânătoarea mistreţului, pe de o parte, iar pe de altă parte, a cervidelor (Cervus elaphus şi Capreolus capreolus), dintre ele, cerbul având ponderea cea mai mare. Alături de ele, se vâna şi castorul, tot ca specie de interes alimentar dar şi pentru blana sa. În măsura în care calul era încă sălbatic, reprezenta şi el un element relativ important în cadrul economiei vânătoreşti. O a treia ocupaţie, de mult mai mică importanţa, dar totuşi bine reprezentată, era culesul moluştelor.
Luând în considerare cele de mai sus, putem spune că ambientul din jurul staţiunii era într-o bună măsură silvestru, fiind alcătuit, considerând altitudinea locului, din stejărişuri. Prezenţa lamelibranhiatelor, pe de o parte, şi a castorului, pe de altă parte, dovedeşte că în apropiere se găsea un curs de apă destul de mare, a cărei faună era exploatată de către respectiva populaţie. Într-adevăr, în apropierea aşezării curgea, până de curând, râul Jijia, încât, lunca sa (probabil cu esenţe moi de arbori) alături de mediul silvestru format din stejărişuri, alcătuia mediul de viaţă al aşezării respective.