Isaccea | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetate | Anul: 2009
Descriere:
Anul cercetarii:
2009
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Cetate;
Cod RAN:
| 159696.05 |
Județ:
Tulcea
Unitate administrativă:
Isaccea
Localitate:
Isaccea
Punct:
Cetate
Sector:
sector SE
Toponim:
Noviodunum
Localizare:
| 159696.05 |
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Dinu | Niculina | participant | Muzeul Brăilei |
Vîlcu | Constanţa | participant | Muzeul Brăilei |
Radu | Laurenţiu | participant | Muzeul de Arheologie "Callatis", Mangalia |
Teodor | Alexandra | participant | Universitatea Bucureşti |
Baumann | Victor-Heinrich | participant | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
Costea | Iuliana | participant | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
Stănică | Aurel | participant | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
Aparaschivei | Dan | participant | Instiuție Nedefinită |
Bejenaru | Luminiţa | participant | Instiuție Nedefinită |
Bilavschi | George Aurelian | participant | Instiuție Nedefinită |
Cavaleriu | Romeo | participant | Instiuție Nedefinită |
Raport:
Campania de săpături arheologice din anul 2009 a început la Noviodunum pe data de 15 iulie, prin acţiuni de pregătire a punctelor de lucru - Turnul Mare, şi s-au încheiat în data de 31 august. În perioada 24 august - 31 august s-au desfăşurat acţiuni de protejare a zidurilor şi a zonelor aflate în curs de cercetare.
Cercetările arheologice, desfăşurate prin proiectul Noviodunum 2000, urmăresc cercetarea ştiinţifică, degajarea şi valorificarea eco-muzeală a sectorului de SE al cetăţii Isaccea [Noviodunum], care cuprinde un segment al fortificaţiei, în care se înscriu trei turnuri romano-bizantine -Turnul Mare (TM) la V; Turnul de Colţ (TC) la est; Turnul A (TA) la mijloc, între cele două - cu cele două curtine aferente. Construit la începutul secolului al IV-lea p.Chr., pe latura de SE a cetăţii, TM de la Noviodunum are o anvergură de 31,40 m şi avansează în exterior pe 16,30 m lungime, acoperind o suprafaţă interioară de 225 mp, cu ziduri de 3,20 m grosime, cu parament din blochete ro-rostuite şi elevaţie în opus mixtum.
Turnul A, refăcut de mai multe ori în cele trei secole de istorie romano-bizantină, se prezintă sub forma literei U, ca un bastion rectangular cu frontul rotunjit. Cele două turnuri au suprapus castrul de pământ, construit de romani la începutul secolului I p.Chr. La răsărit, Turnul de Colţ, demantelat de-a lungul secolelor de istorie medievală şi modernă, se prezintă ca un bastion în formă de evantai, puternic afectat de diversele demantelări practicate de-a lungul mai multor perioade istorice.
În faţa incintei, la S, un strat masiv de depuneri din perioada medie-bizantină şi medievală ce indică o locuire intensă la Noviodunum şi în sec. X-XIV.
Scopul proiectului şi al cercetării din anul 2009: Continuarea degajării incintei de SE a cetăţii romano-bizantine; verificarea reperelor cronologice stabilite prin cercetările anterioare la Turnul Mare şi Turnul de Colţ şi continuarea cercetărilor la segmentul de curtină C1.
Poziţia în teren a obiectivelor în curs de cercetare, pe o pantă puternic înclinată - 45°, spre S, a impus desfăşurarea unor săpături arheologice prin secţiuni largi, perpendiculare pe incinta romano-bizantină, împărţite în carouri din patru în patru metri. Până în prezent au fost executate 21 de secţiuni cu dimensiuni variabile, între 20 şi 60 m, cu adâncimi maxime cuprinse între -1,5 şi - 6,5 m: 10 secţiuni au fost efectuate în zona Turnul Mare (TM), notate cu sigla CT; 4 în zona Turnul A, notate cu sigla TA; 5 în zona Turnul de Colţ, notate cu sigla TC; 2 în zona curtinei dintre TA şi TC, notate cu sigla C1. Materialele arheologice descoperite sunt raportate la topo-stratigrafia clasică, avându-se în vedere c. cu latura de 4 m. Din anul 2007, monumentele arheologice, descoperite în sectorul de SE al cetăţii, au fost încadrate în gridul realizat de colegii britanici prin ridicarea topografică efectuată în cadrul proiectului NAP-2000.